« Flux noutăţi
JURIDICE.ro
JURIDICE

Teodor Meleșcanu: Profesorul de drept de astăzi are un dialog foarte deschis cu studenții
22.11.2021 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP
Alina Matei

Alina Matei

Teodor Meleșcanu

Teodor Meleșcanu

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule Profesor Teodor Meleșcanu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Lumea vă cunoaște ca diplomat și politician – de mai multe ori ministru, inclusiv la Ministerul Justiției, vicepreședinte al Senatului – însă aș vrea să discut cu profesorul de drept internațional public și drept consular Teodor Meleșcanu, nu cu prestigiosul politician Teodor Meleșcanu. O să vă rog să ne spuneți de ce ați urmat cursurile unei facultăți de drept.

Teodor Meleșcanu: Sunt născut în Țara Moților, mai precis în satul Crișcior, dar certificatul de naștere a fost eliberat de către Primăria Brad. Pentru cei care sunt din această “Țară”, figura lui Avram Iancu este simbolul patriotismului românesc și o efigie a acestor locuri care nu va fi uitată niciodată. Mi-am dorit să urmez calea eroului nostru și am considerat că trebuie să urmez Facultatea de drept și am avut apoi șansa de a primi o bursă pentru un doctorat în drept internațional la Geneva.

Alina Matei: Dintre toate întâmplările frumoase pe care le oferă studenția, cred că una dintre acestea este amiciția/prietenia care se leagă între colegi, dar și cu unii profesori. Câteva amintiri legate de perioada studenției, vă rog. Cum erau profesorii, care erau relațiile între studenți? Cum era comunicarea fără telefon mobil? 🙂

Teodor Meleșcanu: Relația între profesori și studenți era foarte respectuoasă. Nu doar că noi ne respectam profesorii, dar eram tratați cu respect de către ei, și noi aveam o admirație pentru profesorii noștri, doream să devenim ca ei și să le îndeplinim așteptările.

Am avut șansa ca la Facultatea de drept din București să supraviețuiască în perioada comunistă, oameni de înaltă specializare în drept, care pe lângă pregătirea academică aveau și o înaltă ținută morală. Fiind la o vârstă venerabilă, aceștia ne-au predat dreptul, așa cum erau Codul civil sau Codul penal, dar ne-au modelat și caracterele prin felul cum ne tratau și își îndeplineau îndatoririle prin prisma vocației lor. Am avut șansa de a învăța materii extrem de importante cum ar fi dreptul roman predat de profesorul Tomulescu, drept civil în persoana lui Traian Ionașcu,drept procesual civil al profesorului Stoenescu, dreptul succesoral predat de profesorul Constantin Stătescu, drept internațional public predat de profesorul Grigore Geamănu și mulți alții, pentru care am și astăzi amintiri vii și o profundă admirație.

Relația noastră ca studenți cu asistenții era mai deschisă și îmi face plăcere să văd că o serie de asistenți sunt astăzi profesori emeriți. Eram în cea mai mare parte prezenți la toate cursurile, mai ales că nu erau tipărite, și trebuia să ne luăm notițe, să scriem mult, pentru a învăța după ele, pentru examene.

Pe lângă frecvența la cursuri, care era respectată, asistenții organizau cercuri pentru fiecare obiect de studiu, la care prezența era facultativă și unde studenții se întâlneau cu profesorul pentru a dezbate, a comenta și a clarifica subiectele de la curs.

Comunicarea între studenți era aproape permanentă, pentru că fiind din provincie, ca mulți alți colegi, aveam o viață comună, aș spune în sensul că mâncam la cantină și locuiam in cămin, unde era ușor de a interacționa și de a comunica face to face.

În timpul liber făceam sport, mergeam la filme, la operă, la teatru, la filarmonică. Un bilet costa un leu. Cultura era accesibilă tuturor. Mai erau și vestitele cluburi studențești, Casa studenților, unde sâmbăta seara mergeam să ascultăm muzică și să dansăm. Accesul era gratuit, pe baza legitimației de student. Nu aveam nevoie de telefon mobil.

Alina Matei: Și pe atunci studenții își doreau să devină cu toții diplomați? Pe mulți studenți, cred că din toate generațiile îi farmecă diplomația, crezând, cu ușurătate, că diplomația înseamnă să vizitezi muzee și locuri interesante.

Teodor Meleșcanu: Pe atunci nu aveam idei de a intra în diplomație, care era o zonă specială și la care era greu de ajuns.

Și pe vremurile de atunci ne doream, ca și tinerii de astăzi, să intrăm în procuratură și nu ne îmbulzeam să fim magistrați pentru că și atunci ca și acum, procurorul avea mai multă putere; el era cel care dădea deciziile și mai puțin judecătorul. Sigur că ceea ce a urmat întărește zicala ,,viața bate filmul”.

Alina Matei: Majoritatea studenților de la Drept consideră că trebuie să învețe temeinic la civil și penal, echivalentul, dacă vreți, al limbii române și  matematicii din liceu, întrucât acestea sunt materiile cerute la examenele de intrare în profesii. Materii frumoase rămân de multe ori prea puțin explorate. Aici intervine rolul profesorului, farmecul, chiar șarmul acestuia, în a-l atrage pe student spre materia pe care o predă. Dumneavoastră cum demonstrați frumusețea dreptului internațional public?

Teodor Meleșcanu: Ca profesor și diplomat am predat drept internațional public, teoria și practica negocierilor, dreptul diplomatic și consular, dreptul parlamentar, etc. Pe lângă folosirea unor lucrări fundamentale în acest domeniu am utilizat și experiența de diplomat, dar le-am dat studenților și cunoștințe despre protocol, despre ținuta vestimentară, despre modul de exprimare sau retorică, comportamentul în dialogul cu diferite persoane și situațiile cu care se vor confrunta sau comunicarea publică la nivel instituțional.

Nu toți studenții vor deveni diplomați, dar fiecare va avea cunoștințele de bază pentru modul de comportament în societate.

Nu cred că ar trebui să fac ceva special pentru a atrage studenții. Studenții vin la cursurile mele cu interes și curiozitate și reacționează foarte bine la cursuri și seminarii. Consider că feedbackul pozitiv pe care îl primesc de la studenți demonstrează că activitatea mea își atinge scopul.

Alina Matei: Vă gândeați vreodată că o să ajungeți să predați online? Adevăratul examen pentru profesori, nu doar pentru studenți: predarea și învățarea online.

Teodor Meleșcanu: În 2020 după Revelion încă ne aflam în ,,lumea veche”, ca să spun așa. Nimeni nu își imagina ce va urma. Nu aveam nici cea mai vagă bănuială că totul se va schimba peste noapte, că va trebui să ținem cursuri online, ba chiar să învățăm să trăim online. Cum spune un înțelept în viată, viitorul a venit peste noi și ne-a lovit in moalele capului. Dar s-a dovedit că omul, în marea inteligență a speciei sale, s-a adaptat rapid la a desfășura masiv activități online. Sigur că și eu m-am adaptat la condițiile școlii online care, trebuie să recunosc, este mult mai comodă decât școala clasică și care prezintă și avantajul pentru studenți de a putea înregistra toate cursurile, discuțiile sau dezbaterile și a le relua ulterior, pentru o înțelegere mai profundă.

Pentru mine nu a fost o provocare, pentru că de-a lungul activității mele diplomatice și nu numai, am apelat de multe ori la comunicarea online, teleconferințe, via skype sau altele. Până la urmă, platformele noi apărute ca urmare a necesității predării online se bazează pe principii care existau anterior și trecerea la acestea am făcut-o aproape natural, ca să zic așa.

Alina Matei: Și dacă tot vorbim de rolul profesorului de drept astăzi, vreau să vă întreb cum vedeți dumneavoastră profesorul care predă drept la o facultate, fie publică sau privată?

Teodor Meleșcanu: Rolul profesorului de drept de astăzi nu este diferit de rolul oricărui alt profesor din oricare universitate, fie ea publică sau privată.

Profesorul are mai multe roluri. În primul rând este rolul de „teaching”, de predare, care nu este deloc neglijabil. Unii teoreticieni ai școlii de tip nou, spun că este greșit să transmiți cunoștințe. Eu spun că este esențial. Pe asta se bazează ideea de învățământ. În completare, le recomand bibliografia, ceea ce este important ca ei să citească și îi invit să pună întrebări și să propună dezbateri pe temele studiate. Trebuie ca un curs să fie interactiv și astfel devine interesant pentru studenți și le stimulează gândirea și creativitatea. Trebuie să avem în vedere că studenții de astăzi, cel puțin unii dintre ei, sunt legiuitorii de măine și învățământul universitar are și rolul de a le stimula gândirea și creativitatea, aplombul și curajul de a gândi out of the box, cu alte cuvinte, învățământul trebuie să aibă un rol formator.

Profesorul de drept de astăzi are un dialog foarte deschis cu studenții. Ei sunt interesați de teoriile care li se prezintă la cursuri, dar doresc și să înțeleagă modul în care funcționează practica materiei respective.

Ceea ce îmi aduce o mare bucurie la cursuri este faptul că studenții sunt curioși, vor să știe și să înțeleagă cum funcționează în practică ceea ce le predau și îmi solicită exemple concrete.

Alina Matei: În opinia dumneavoastră, cât timp trebuie să aloce cititului un profesor cumsecade?

Teodor Meleșcanu: Orice profesor, chiar cu o mare experiență, are nevoie de a se pregăti pentru orice curs, căci lucrurile evoluează foarte rapid la nivelul universitar. Cursul va trebui să fie de cel puțin mai mare de două ori și revăzut. Deci un curs de două ore înseamnă o pregătire de cel puțin patru ore.

Alina Matei: Ce părere aveți despre doctoratele fake? Mi se pare că ”se trage cu tunul” doar în cel care un astfel de doctorat, fără a se analiza cum de a fost posibil acest lucru.

Teodor Meleșcanu: Activitatea școlilor doctorale este foarte diversă atunci când profilurile școlilor sunt foarte diferite. Există un interes pentru a se ajunge la continuarea studiilor prin obținerea licenței, a masteratului și apoi a școlii doctorale. În principiu este vorba de școlarizarea continuă, conform ciclului de educație adoptat la Bologna, prin licența de trei ani, masterat de doi ani și doctoratul de trei ani, la nivelul Uniunii Europene.

Din păcate, a fost posibil fenomenul de doctorat fake, așa cum a fost posibil și fenomenul de licență fake sau specializare fake. Într-o lume în care interesul esențial este câștigul financiar, s-au găsit imediat ,,băieți deștepți”, care să câștige bani mulți, s-a creat chiar o industrie care fabrica pe bandă rulantă absolvenți de școli, facultăți, doctorate fake. În fond, într-o piață liberă cererea determină oferta. Să nu credeți că acest fenomen este specific României. NU. Peste tot în lume, chiar în țări cu democrații vechi, se întâmplă acest fenomen.

Nu degeaba o să auziți de mândria de a fi absolvent la Harvard, Yale, unde diplomele se obțin greu și pe merit. În același timp, veți observa că și acolo, sunt colegii fără tradiții, unde diplomele se obțin mai ușor.

Din păcate, această stare de fapt în domeniul învățământului a condus la o inflație de ,,intelectuali” în lume, dar care deși sunt fake, au o mare ambiție de a parveni, de a ocupa funcții înalte în toate domeniile vieții sociale (politică, mediul academic, în învățământ, peste tot). Spre deosebire de intelectualul adevărat, acești fake intelectuali știu să se descurce, să eludeze căile corecte și să obțină ceea ce vor.

De aceea vedem impostura la tot pasul și ne plângem ce greu poți găsi un doctor bun, un profesor bun, un avocat bun.

Ajunși în funcții cheie, aceștia schimbă legislația în favoarea lor. Să vă dau un exemplu. Acum câteva zile, s-a votat în Parlamentul României o lege care elimina malpraxisul medicilor. De ce oare? Vă las pe dvs. să răspundeți.

Doctoratul nu trebuie să fie un element în cv-ul unora, ci o manieră de a  conduce la o educație continuă, la o supra specializare.

Alina Matei: Ați călătorit foarte mult în lumea această mică-mare, mai sunt lucruri care vă uimesc într-o locație nouă?

Teodor Meleșcanu: În cele cinci mandate de ministru al afacerilor externe am avut ocazia de a cunoaște personalități importante cum ar fi președinți, prim miniștri, miniștri ai afacerilor externe sau alte personalități din lumea afacerilor sau din domeniul culturii. Călătoriile mele pe alte meleaguri au fost, în esență, călătorii în scop de muncă, și nu de plimbare. De multe ori ajungeam într-un loc noaptea, zilele următoare aveam program de lucru de dimineața până seara, pentru ca apoi să mă trezesc dimineața și să mă urc în avionul de întoarcere acasă. Cele mai cunoscute locații pentru mine erau sălile de conferință și discuțiile bilaterale.

Lumea este mare și diversă și de multe ori ajung să mă uimesc chiar și acum. O viață de om este o perioadă prea scurtă pentru a cunoaște această lume, această planetă unică și plină de splendori.

Alina Matei: Pentru juriști, echilibrul dat de viața familială este foarte-foarte important, caută acest echilibru. E vreun secret pentru găsirea lui?

Teodor Meleșcanu: Familia este foarte importantă pentru toți oamenii, nu doar pentru juriști. În familie ne formăm, în familie revenim mereu după o muncă intensă, după bucurii sau tristețe, realizate în plan social. La membri familiei găsim înțelegere, mângâiere, încurajare, tihnă.

Familia poate deveni oaza din deșert, colțul de rai pe acest pământ. Dar acest gen de relație în familie, în cuplu, dar și cu copiii și cu părinții, cu frații și surorile, nu este un dat, ci se construiește în timp, cu intenție și cu conștiență. Oamenii ar trebui să știe să conștientizeze importanța echilibrului în familie și să il construiască zi de zi, fiecare făcând el însuși ceea ce dorește să primească de la celălalt, cu o comunicare sinceră permanentă. Pentru mine nu a fost greu pentru că eu am căutat întotdeauna echilibrul și armonia în toate aspectele vieții mele. Eu așa sunt născut, sunt un făcător de pace.

Fără acest echilibru construit cu migală, viața devine haotică și nu poți să depășești provocările cu care ești confruntat.

Alina Matei: Ce pregătiți în viitorul apropiat? Fiind ultima întrebare, poate avea legătură și cu politica. 🙂

Teodor Meleșcanu: Pentru prezent și pentru viitor sunt preocupat de politici, și nu de politică.

Împreună cu un grup de oameni cu minți luminate și spirite înalte conlucrăm pentru a găsi soluții la problemele cu care se confruntă țara noastră. Mai mult decât oricând, țara și oamenii acestui pământ au nevoie de soluții pentru a mai putea exista ca națiune, dar și pentru a mai putea exista fizic. Muncim să elaborăm seturi de politici pe diferite domenii, care sunt necesare pentru dezvoltarea țării, pentru ca România să continue să existe și să conteze în viitor.

Eu personal îmi doresc ca țara mea să devină cunoscută în lume, să fie recunoscută, apreciată și respectată, așa cum o merită.

De mulți ani am asistat neputincioși la demolarea României, făcută, poate nu cu rea intenție, ci din impostură, din nepricepere, de către unele personaje cu diplome și specializări fake, așa cum ați menționat anterior.

Acum este timpul reconstrucției. Va trece și pandemia asta sau ce o fi ea, și noi trebuie să avem pregătite soluțiile de reconstrucție a acestei țări și a acestui neam românesc. Și sunt convins că în curând România va juca un rol important în lume și va da un exemplu pe care să îl urmeze și alte țări.

La asta lucrez acum și cred că Dumnezeu mă va ajuta în această lucrare, pentru că România este, așa cum a spus Papa Ioan Paul al II lea ,,Grădina Maicii Domnului.”

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J și pentru cei care fac J.

Teodor Meleșcanu: Mesajul meu este foarte simplu. Sunt convins că România este o țară care dispune de resurse bogate, cu oameni destoinici, care are un viitor strălucit.

Îi îndemn pe români să se unească și să se întărească în credința strămoșească, pentru că fiecare om contează. Fiecare român are putere și puterea tuturor strânsă laolaltă poate muta munții din loc. Împreună suntem puternici și putem face din țara noastră o ,,dulce Românie”, cum o numea Mihai Eminescu.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Teodor Meleșcanu: Eu vă mulțumesc pentru interviu și sper că vom colabora și pe viitor!

 
Secţiuni: Interviuri, JURIDICE.ro, Selected, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD