Mihai Șandru: Curierul este operator
23.11.2021 | Cristina BLACIOTI

Prof. univ. dr. Mihai Șandru, Institutul de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română, în cadrul dezbaterii „Datele personale în mers: Poștă și Curierat„, ediția 495, organizată de Societatea de Științe Juridice, a declarat: “Din perspectiva Regulamentului GDPR, poștașul nu răspunde. Dar, totuși, cine răspunde? Mie mi se pare ciudat ca în momentul în care predau plicul poștașului, să tremur până acesta ajunge la destinatar. Din moment ce plătesc pentru asta, mi se pare că riscul obținerii datelor este transmis către poștaș, chiar dacă nu știe ce se întâmplă în plic. În afară de asta, nu mi se pare rezolvabil să vină cineva să mă ia de guler și să-mi spună că nu am ales serviciul premium care să-mi protejeze datele sensibile și am ales un serviciu prăpădit. Nu este în regulă. De ce ar trebui să fac o analiză a serviciilor de poștă raportându-mă la datele din plic? Așadar, clar, curierul este operator – așa este prevăzut în Regulament. În ceea ce privește pierderea datelor, sunt uimit de perspectiva europeană, care pare să sancționeze expeditorul, în loc să îl aibă în vedere pe adevărul operator – curierul.”
Întreaga dezbatere poate fi accesată aici.
Selecție realizată de Cristina Blacioti
Studentă, Facultatea de Drept, Universitatea din București