Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. confiscarea specială a bunurilor a căror deținere este interzisă de legea penală
23.11.2021 | Silvia BĂLAN

Secţiuni: Drept penal, Monitorul Oficial al României, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Silvia Balan

Silvia Balan

În Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1110 din 22 noiembrie 2021 a fost publicată Decizia nr. 517/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal.

Excepţia de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Ferenczi în Dosarul nr. 4.190/325/2018 al Judecătoriei Timişoara.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 136 referitor la proprietate și că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale întrucât nu s-a reţinut săvârşirea vreunei infracţiuni.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, cu următorul conţinut: ” (1) Sunt supuse confiscării speciale: […] f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 725, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică. Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 112 din Codul penal reglementează măsura confiscării speciale, care, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, reprezintă o sancţiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranţă, care constă în transferul silit şi gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârşită, deţinerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârşirii unor noi infracţiuni

Curtea a observat că art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal reglementează una dintre categoriile de bunuri ce sunt supuse confiscării speciale, şi anume bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală. În acest context, Curtea a reţinut că deţinerea unui bun este interzisă de lege atât în situaţia în care deţinerea se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop deţinerea având un caracter licit, cât şi în situaţia când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz de o interdicţie legală cu caracter general.

În cazul celei de a doua categorii de bunuri, legiuitorul a prezumat existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că simpla deţinere a acestora, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse şi acelea pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă, nerespectarea regimului de autorizare determină ca deţinerea să fie contrară legii penale. În doctrină s-a evidenţiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică, în general.

În acest context, Curtea a observat că prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie, reglementând o limitare a dreptului de proprietate, dispun în sensul că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”. În ceea ce priveşte confiscarea bunurilor a căror deţinere este interzisă de legea penală, Curtea a observat că această măsură este prevăzută de lege, fiind reglementată de dispoziţiile de lege criticate. Referitor la scopul urmărit prin reglementarea acestei măsuri, Curtea a reţinut că acesta este circumscris înlăturării unei stări de pericol şi preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, astfel cum dispune art. 107 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere că interdicţia deţinerii anumitor bunuri este determinată de existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că „existenţa pericolului” este neîndoielnică, scopul urmărit de reglementarea criticată reprezintă un scop legitim. În ceea ce priveşte existenţa raportului de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, Curtea a apreciat că trebuie stabilit dacă există un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză. Relativ la obiectul cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat că tipurile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, iar art. 342 din Codul penal reglementează infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condiţiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta foloseşte sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiţii grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăşi substanţa/natura acestuia. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri şi în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiţii nu se pot prevala de necunoaşterea legii. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că dispoziţia criticată respectă un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză.

De altfel, Curtea a reţinut că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori ca urmare a aplicării măsurii confiscării speciale nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate.

Totodată, Curtea a observat că, în cazul pronunţării de către procuror a unei ordonanţe de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, acesta va dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Totodată, dispoziţiile art. 5491 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărirea penală. În acest caz, potrivit art. 5491 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul, prin încheiere, poate admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor, aceasta fiind supusă, potrivit alin. (6), contestaţiei la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la completul competent potrivit legii.

În continuare, Curtea a reţinut că, în cazul trimiterii în judecată a inculpatului, instanţa de judecată, soluţionând fondul cauzei, va pronunţa o hotărâre care, potrivit art. 401 din Codul de procedură penală, trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul. De asemenea, potrivit art. 404 alin. (4) lit. d) din acelaşi act normativ, dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la măsurile de siguranţă. Astfel, Curtea a observat că în toate cazurile măsura confiscării este dispusă de către instanţa de judecată, în urma judecării cauzei desfăşurate în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu, persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării putând fi reprezentate de avocat şi putând formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată

Av. Silvia Bălan, SĂVESCU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti