« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

„Noul” permis de muncă
25.11.2021 | George Doru LUCACIU

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP
George Doru Lucaciu

George-Doru Lucaciu

I. Considerații preliminare

În spațiul public din România, se discută intens în zilele acestea despre necesitatea legiferării unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unităților publice și private, în sensul de a impune obligativitatea prezentării certificatul digital al UE privind COVID-19 atât la intrarea în interiorul spațiilor destinate desfășurării activității profesionale, cât și pentru a putea exercita (efectiv) dreptul la muncă.

Propunerea legislativă inițiată de Senat sub forma L. 454/2021 a fost respinsă în ședința din 27.10.2021, fiind înregistrată, în prezent, pe rolul Camerei Deputaților sub forma PI-x nr. 545/2021 și intens dezbătută în cadrul comisiilor de specialitate, ale căror avize sunt obligatorii de obținut în perioada pre-adoptare[1].

Suferind modificări de la o săptămână la alta, nu putem anticipa care va fi forma finală a legii și dacă, în condițiile actuale, în care unele instanțe au anulat deja o parte din hotărârile de guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României[2], aceasta va îmbrăca forma unei legi, care să producă efecte juridice odată cu publicarea sa în M.Of. al României, Partea I.

Într-un climat al politicii românești caracterizat prin incertitudine, instabilitate și imposibilitatea (cel puțin temporară) de a stabiliza puterea executivă din România, această propunere legislativă nu face altceva decât să adâncească tensiunile sociale pe tema vaccinării obligatorii, cu potențarea unor riscuri pe care un asemenea act normativ le-ar genera atât în planului dreptului unional, cât și în plan național, contrar libertății muncii.

Prin acest articol, ne propunem să semnalăm câteva dintre încălcările ce s-ar putea produce în cazul în care proiectul de lege ar fi adoptat de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, fără a neglija, însă, importanța eficientizării măsurilor continue de combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

II. Propunerea legislativă analizată (supusă unei actualizări permanente)

Printre altele, propunerea legislativă analizată instituie, prin art. 2, obligativitatea prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 (denumit în continuare și „certificatul verde”), de personalul care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice sau de interes public, de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale sau locale, regiilor autonome, precum și operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.

Gândită inițial ca o formă de protecție a personalului medical împotriva riscului de îmbolnăvire, expunerea de motive a legii clarifică argumentele pentru care, în opinia ințiatorilor ei, este necesară adoptarea unui asemenea act normativ. Astfel, se face trimitere la numărul (ridicat) al deceselor de la nivel mondial (din cele peste 230 milioane de infectări, 4,7 milioane au fost atribuite acestei boli), transmisibilitatea mai mică a virusului sau ajungerea la forme severe ale bolii în cazul persoanelor vaccinate etc.

În esență, certificatul verde, ce se cere a fi introdus în vederea exercitării dreptului la muncă, beneficiază de o reglementare proprie prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, publicată în M.Of. al României, Partea I nr. 644/30 iunie 2021 și atestă îndeplinirea uneia din următoarele condiții:

a) Vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

b) Aflarea în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2;

c) Rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR sau la unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, efectuat și prezentat în condițiile OUG nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19[3].

Ceea ce se urmărește prin propunerea legislativă analizată, sub dezideratul unei protecții a sănătății publice, este să se reglementeze un nou caz de suspendare, respectiv, un nou caz de încetare a contractului individual de muncă, pentru acei salariați care nu pot face dovada deținerii unui asemenea certificat verde.

Altfel spus, prin derogare de la prevederile art. 50 din Codul muncii[4], raporturile de serviciu sau contractele individuale de muncă ale persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul unităților publice și private, astfel cum sunt definite la art. 1, se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pentru o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziția scrisă a organului de conducere a unității, în condițiile legii.

În situația în care se cumulează 30 de zile de suspendare, fără ca motivul care a prilejuit suspendarea să fie înlăturat, raportul de serviciu sau contractul individual de muncă încetează de drept. Întocmai ca la suspendare, încetarea se constată prin dispoziția scrisă a organului de conducere a unității, în condițiile legii.

Fără a pune la îndoială scopul declarat al unei asemenea propuneri, respectiv necesitatea eficientizării măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei de COVID-19, semnalăm că dreptul la muncă este un drept fundamental, a cărui recunoaștere este consacrată atât la nivel unional, prin Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 05 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016, cât și la nivel național, prin dispozițiile art. 41 din Constituție, preluate ca principii fundamentale în dreptul muncii, conform art. 3 și urm. din Codul muncii.

III. Dreptul la muncă este un drept fundamental

A. Din perspectiva dreptului unional

Unul dintre pilonii pieței interne se referă la libera circulație a lucrătorilor, care implică, printre altele, eliminarea oricărei discriminări între resortisanții unui stat membru și cei care se află în căutarea unui loc de muncă în statul respectiv, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și alte condiții de muncă, precum și dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în interiorul UE și în Spațiul Economic European. Altfel spus, la condiții de muncă egale, statele membre sunt obligate să adopte măsurile necesare pentru evitarea oricăror discrimininări ce ar putea să apară în legătură cu libera circulație a lucrătorilor.

Potrivit art. 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare și „TFUE”), libera circulație a lucrătorilor reprezintă un drept fundamental al lucrătorilor și familiilor acestora, indiferent că aceștia sunt lucrători permanenți, sezonieri, frontalieri sau angajați în activități de prestare de servicii.

Prin mobilitatea forței de muncă în cadrul UE, lucrătorii au posibilitatea de a-și îmbunătăți condițiile de viață și de muncă și de a avansa pe plan social, contribuind în egală măsură și la satisfacerea nevoilor economiei statelor membre.

Pornind de la aceste câteva repere generale, doctrina[5] a sintetizat câteva caracteristici esențiale ale libere circulații, constând în:

(i) dreptul la alegerea liberă a locului de muncă, în interiorul UE, fără a fi necesar permisul/avizul de muncă,

(ii) dreptul de acces egal la angajare, în oricare stat membru, precum și

(iii) dreptul de ședere pentru lucrător și membrii familiei sale, în vederea exercitării unei activități salariale.

Aparent, legiuitorul român urmărește să condiționeze dreptul de muncă de prezentarea unui certificat verde, care poate echivala cu un „nou” permis de muncă. În elaborarea oricărei inițiative legislative, nu se poate face abstracție de dreptul derivat al Uniunii Europene, precum regulamentele europene, obligatorii în toate elementele lor și aplicabile direct în fiecare stat membru, potrivit art. 288 TFUE.

Cel mai elocvent exemplu de încălcare a normelor de drept unional derivă din Regulamentul nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 05 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016.

Prin obiectivul său, regulamentul își propune să elimine orice bariere în accesarea unui loc de muncă disponibil pe teritoriul statelor membre, în condiții egale aplicabile atât lucrătorilor străini, cât și resortisanților statului membru în cauză. Numai în acest mod se poate asigura îndeplinirea obiectivului prevăzut de regulament, „acela de a contribui la eliminarea tuturor obstacolelor în calea realizării pieței comune, în cadrul căreia cetățenii statelor membre să aibă posibilitatea de a se deplasa liber în vederea exercitării de activități economice[6].

Întrucât libera circulație a lucrătorilor este garantată de dreptul UE, iar aceasta presupune, printre altele, eliminarea oricăror discriminări în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă, și legiuitorul român va fi obligat să adopte acte cu putere de lege, care să nu fie incompatibile cu dreptul UE.

Putem merge cu raționamentul într-atât de departe, încât să afirmăm că, prin această propunere legislativă, se urmărește introducerea (obligatorie) pentru cetățenii români a unui „permis” de muncă, în forma certificatului verde, pentru desfășurarea unei activități salariale pe teritoriul României, similar avizului de angajare/autorizației de muncă solicitate numai cetățenilor străini (care nu sunt membri al UE sau SEE). Or, practica CJUE este constantă în a reafirma că orice restricții sau limitări ale accesului la muncă sunt incompatibile cu valorile fundamentale ale dreptului unional[7].

Pentru aceste motive, apreciem că legiuitorul român ar trebui să acorde o atenție mai mare propunerilor de restrângere/limitare a dreptului la muncă, în condițiile în care mobilitatea forței de muncă și crearea unui cadru interinstituțional între statele membre și Comisie, pentru a facilita accesul mai ușor la locurile de muncă disponibile, reprezintă un deziderat al pieței unice.

B. Din perspectiva dreptului național

Art. 41 alin. (1) din Constituția României, republicată în anul 2003, prevede că „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”, iar „alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă”.

Această normă se reflectă și în art. 3 din Codul muncii[8], cuprins în capitolul II, având denumirea marginală „Principii fundamentale”.

Libertatea muncii, protejată la nivel național, include două componente: (i) atât componenta pozitivă, care presupune „libertarea oricărei persoane de a-și exercita sau nu dreptul la muncă, de a-și alege munca pe care dorește să o presteze, locul de muncă, profesia sau meseria, angajatorul la care să își desfășoare activitatea[9], (ii) cât și componenta negativă, a dreptului fiecărui cetățean de a nu munci.

În conținutul libertății muncii, se include și opțiunea salariatului de a nu putea fi obligat să desfășoare o activitate contrară conștiinței sale, după cum la fel de bine se poate include și opțiunea acestuia de a nu se vaccina, ca parte a interzicerii muncii forțate, prevăzute de art. 4 din Codul muncii.

Ceea ce frapează cu adevărat la această propunere legislativă, prin consacrarea unui nou caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă sau a raporturilor de serviciu, pe o perioadă de 30 de zile, în condițiile art. 2 alin. (2), nu este neapărat că teza finală dispune că „suspendarea se constată prin dispoziția scrisă a organului de conducere a unității emisă în condițiile legii” (reglementarea atât a unui caz de suspendare de drept, cât și a unui caz de suspendare la inițiativa angajatorului, în cuprinsul aceleiași norme, sic!), ci că suspendarea se dă fără plata drepturilor salariale.

De esența contractului de muncă este plata salariului, reprezentând „contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”. Prin sistarea plății drepturilor salariale, se aduce atingere chiar dreptului fundamental la viață, fiind pusă în pericol însăși existența persoanei fizice, care nu își va mai putea procura nici măcar cele necesare traiului zilnic (apă, hrană, îmbrăcăminte etc.).

Acest nou caz de suspendare apare mai degrabă ca o sancțiune împotriva acelora care aleg să nu se vaccineze (contrar principiului liberului arbitru) decât ca o măsură de protecție a prevenirii și combaterii pandemiei de COVID-19.

În plus, restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale, așa cum este și cazul dreptului la muncă, se poate dispune „numai dacă este necesară într-o societate democratică”, cu respectarea principiilor proporționalității, aplicării nediscriminatorii a acesteia și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății, în condițiile art. 53 alin. (2) din Constituție.

Este puțin probabil ca instituirea unui caz de suspendare, urmată de încetarea de drept a contractului individual de muncă sau raporturilor de serviciu, în cazul în care se cumulează 30 de zile de suspendare, să poată fi explicată în contextul restrângerii (excepționale) a exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale, întemeiate pe art. 53 din Constituție, atât timp cât există hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță, prin care s-au anulat unele hotărârile de guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Este cazul, de pildă, al Sentinței civile nr. 1465/21.10.2021 a Curții de Apel București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în considerentele căreia se reține că: „(…) exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale nu poate fi condiționată de absolut nimic, individul netrebuind să dovedească nimic pentru a se bucura de acest exercițiu, în timp ce restrângerea exercițiului este condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe obiective, a căror existență trebuie să fie dovedită de către stat”.

Starea naturală a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale este recunoscută de art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar restrângerea, definită ca „o stare specială, consecință a unei situații de anormalitate, de abatere de la firescul exercitării libere și depline a acestora”, va trebui dovedită de stat, atât sub aspectul urgenței (prin indicarea unuia din cazurile prevăzute de art. 53 din Constituție), cât și sub aspectul întinderii sale.

În fine, o eventuală propunere legislativă prin care se instituie un nou caz de suspendare și/sau de încetare a contractului individual de muncă implică și modificarea, sub acest aspect, a normelor relevante din Codului muncii, pentru a se evita crearea unui conflict de legi organice în spațiu. Considerăm că rezolvarea acestuia se găsește tot pe tărâm unional, prin punerea de acord a dispozițiilor contradictorii cu Regulamentul european privind libera circulație a lucrătorilor și prin observarea jurisprudenței (obligatorii) a CJUE, care se integrează în sistemul juridic românesc.

C. În loc de concluzii

În prezent, Europa este în continuare divizată între țările care susțin vaccinarea obligatorie (fiind eliminate în acest fel și discuțiile pe marginea „noului” permis de muncă) și cele în care violențele de stradă sunt în plină expansiune.

Problema este departe de a fi fost tranșată, iar argumente științifice sau medicale pot fi invocate de ambele părți.

De pildă, Austria este prima țară membră a UE, care a decis vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, începând cu luna februarie a anului următor. Până atunci, Austria se află într-un nou „lockdown”, în care deplasările în afara locuințelor sunt permise numai pentru câteva motive limitate, activitatea restaurantelor și a hotelurilor a fost sistată, Târgurile de Crăciun specifice în Austria în perioada sărbătorilor de iarnă au fost interzise (din nou) în acest an etc.[10]

La polul opus, se află țările în care violențele de stradă anti-restricții capătă o din ce în ce mare amploare. A fost, inițial, cazul Italiei, unde, în cele mai mari orașe ale sale (Roma, Napoli, Palermo etc.), s-au purtat adevărate lupte de stradă între forțele de ordine și protestatari, iar, în prezent, observăm cazul Belgiei, unde, la Bruxelles, au avut loc violențe tot pe tema restricțiilor anunțate contra COVID-19.

Și în România, discuțiile legate de vaccinarea obligatorie și introducerea „noului” permis de muncă sunt departe de a fi fost încheiate.

În Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, sunt propuse noi amendamente și au loc dezbateri ample pe marginea rapoartelor întocmite de comisiile de specialitate, în vederea elaborării formei finale a legii.

Totuși, așa cum am văzut în cuprinsul acestui scurt comentariu, orice lege organică ar trebui să respecte, mai întâi, libertatea de circulație a lucrătorilor, astfel cum aceasta este protejată atât la nivelul UE, prin regulamentele europene, cât și la nivel național, prin dispozițiile Constituției și ale Codului muncii, prin care se apără libertatea muncii, interzicea muncii forțate și egalitatea de tratament.

Subliniem că nu există o ierarhie a drepturilor fundamentale, astfel încât unora să li se acorde o protecție mai mare decât în cazul celorlalte, iar dreptul la muncă trebuie respectat în toate componentele sale, fără privilegii și fără discriminări.


[1] Procesul legislativ poate fi urmărit prin accesarea următorului link.
[2] Cu titlu exemplificativ, indicăm Sentința civilă nr. 236/2021 din 28.09.2021 a Curții de Apel Cluj, Secția a III-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, a cărei motivare poate fi accesată aici, precum și Sentința civilă nr. 1465 din data de 21.10.2021 a Curții de Apel București, Secția a IX-a, Contencios Administrativ și Fiscal, disponibilă aici.
[3] Potrivit art. 6 din OUG nr. 68/2021: „Certificatele digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 pot fi utilizate pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau vindecării titularilor”.
[4] Art. 50 C.mun. reglementează cazurile de suspendare de drept a contractului individual de muncă.
[5] C.-A. Moarcăș, Dreptul social al Uniunii Europene în practică, Partea I, Ed. Universul Juridic, București, 2018, op. cit. p. 63.
[6] C.-A. Moarcăș, Dreptul Social al Uniunii Europene în practică, Partea I, Ed. Universul Juridic, București, 2018, op. cit. p. 65.
[7] Pentru mai multe detalii, facem trimitere la Hotărârile CJUE pronunțate în cauzele C-415/93,  disponibilă aici; C‑542/08, disponibilă aici.
[8] Art. 3 din Codul muncii prevede:
(1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor  (1)– (3) este nul de drept.
[9] M.-C. Preduț, Codul muncii comentat, Ed. Universul Juridic, ed. a II-a, completată și revizuită, București, 2019, op. cit. p. 25.
[10] Lista completă a restricțiilor impuse de acest nou lockdown în Austria poate fi consultată pe pagina oficială a MAE, aici.


Avocat George-Doru Lucaciu, Baroul București

 

 
Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul muncii, Dreptul sanatatii, Opinii, Proiecte legislative, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD