« Secţiuni « Noutăţi legislative
Noutăţi legislative
Proiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene
 

Decrete semnate – 26 noiembrie 2021
26.11.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Anunțuri, Lege 9 | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 26 noiembrie 2021, Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat:
– Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România (PL-x 507/08.09.2020);
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat (PL-x 300/30.06.2021);
– Decret pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 19 iulie – Ziua națională a înotului (PL-x 305/30.06.2021);
– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici şi mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE” (PL-x 576/30.09.2020);
– Decret pentru numirea Andreei Nanu în calitate de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român.

 
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD