« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Infrastructură
Profesionişti
 

Se deschide circulația pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș-Turda
29.11.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Anunțuri, Infrastructură, Transporturi | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Marți, 30 noiembrie 2021, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii deschide circulația pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș-Turda, potrivit unui comunicat.

Sorin Grindeanu, ministru: „Am fost să verific ce se întâmplă pe Lotul 2 Sebeş – Turda. Azi de dimineaţă i-am chemat la Minister pe cei care se ocupă direct de proiect şi beneficiarii: CNAIR. Şi având în vedere că mai sunt câteva lucruri minore care pot fi terminate până mâine, odată cu finalizarea acestor lucrări, mâine după-masă se va da drumul la Lotul 2 Sebeş – Turda, cu restricţiile pe care le-am anunţat inclusiv de vineri şi anume acel kilometru unde va fi circulaţia pe o singură bandă. Vreau ca aceste lucruri să se desfăşoare normal. Domnul director Pistol vă anunţ că odată terminată acea predare-primire sau dare în circulaţie lucrurile trebuie să se desfăşoare normal, cum trebuie şi de acum încolo. Fără festivisme, fără tăieri de panglici, fără chestiuni care nu-şi au locul, pentru că nu e loc de festivism. Datoria statului faţă de cetăţeni este una mare, de 30 de ani. Am făcut lucrurile acestea pe repede-înainte pentru că exista riscul să mai stăm 3-4-5-6 zile cu lucrurile terminate şi nefolosit acel tronson. Am fost, am făcut verificări, am luat toate măsurile de siguranţă şi am discutat cu colegii din Minister. Imediat cum sunt finalizate ultimele şi pot fi făcute până mâine, acest tronson va fi dat în circulaţie, astfel încât de la Sebeş la Cluj să se poată circula în regim de autostradă, cu acele restricţii şi insist.”

 
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD