« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Când argumentul forței înlocuiește forța argumentelor. Cum moare democrația de Benjamin Carter Hett
30.11.2021 | Adrian BANTAȘ

Secţiuni: Opinii, Povestim cărți, Selected | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust
Adrian Bantaș

Adrian Bantaș

Rândurile de față sunt dedicate Luminiței, căreia îi datorez atât inspirația necesară așternerii lor pe hârtie, cât și conștientizarea faptului că, indiferent cât de evident și de ușor de probat empiric sau științific poate fi o stare de fapt, ea este întotdeauna susceptibilă de interpretări alternative, oricât de detașate de realitate ar putea părea acestea.

Tulburii ani ’20. Răvășită de confruntări fără precedent, lumea încearcă să își regăsească pacea și, mai presus de toate, echilibrul. Din stepele Ucrainei până în munții Siriei și Libanului sau deșerturile Irakului, trecând prin stațiunile odinioară pitorești ale Crimeei, focuri răzlețe de arme se mai aud încă. Sunt, însă, eclipsate de o pandemie ale cărei origini poate că nu vor fi niciodată clare, dar care, de la sfârșitul lui ’19, a cuprins întreaga lume, bulversând stiluri de viață încetățenite de secole, provocându-ne să regândim înțelesul unor drepturi și libertăți pe care le consideram de la sine înțelese și subminând, mai cu seamă, bunul spiritual cel mai de preț al omenirii: încrederea în semenii noștri.

Împreună cu cei căzuți în lupta cu virusul, adevărul devine și el victima zvonurilor, a dezinformărilor, a manipulărilor desfășurate cu intenție sau din pură ignoranță. Logica aristoteliană, moștenirea raționalistă a Iluminismului, toate sunt jertfite pe altarul fermității propriilor convingeri. Realitatea constatabilă empiric este totalmente neputincioasă în a contrazice ceea ce observatorul dorește să creadă.

Cu mânie proletară, mistico-naționalistă sau de orice natură dorește fiecare (simpla prezență a mâniei dobândește infinit mai multă importanță decât motivele care o justifică), antielitismul înfierează competența, de orice fel ar fi aceasta, etichetând-o ca acaparată de interese malefice. Autoritatea morală, științifică, politică, constituțională etc. este negată și înlăturată de la aplicare ca un obstacol inutil în calea afirmării maselor. Mase care, neputând nici concura competența, nici accepta constatările acesteia, îi opun argumentul pe cât de simplu, pe atât de eficient al numărului[1].

În schimb, capătă autoritate absolută tot ceea ce confirmă vederile opinentului, indiferent din ce sursă provine. De fapt, cu cât provine dintr-o sursă mai puțin certificată, cu atât este mai bine primit, tocmai pentru că lipsa recunoașterii mediilor avizate implică și inexistența legăturilor cu „Sistemul” sau a dependenței de acesta. Și cu cât este mai absurd, mai imposibil de probat științific, cu atât este mai credibil în ochii adepților, tocmai datorită evidentei imposibilități științifice.

Cine este, însă, „Sistemul”? Noțiunea aceasta pe cât de prezentă, pe atât de puțin înțeleasă, variază în conținutul său precum cotele apelor Dunării și are limite mai difuze decât mlaștinile… Spre deosebire de acestea, însă, noțiunea noastră ambiguă nu va putea fi niciodată asanată. Ea poate fi, însă, rezumată de acest scurt, dar elocvent dialog relatat într-un savuros jurnal al anilor interbelici:

„<<Garda de Fier, căreia de altfel nu i-am aparținut, a fost un fenomen foarte curios. Conducătorul ei, Codreanu, era de fapt slav, mai mult tipul unui hatman ucrainean. Gardienii morții erau în majoritate macedoneni dezrădăcinați; în general, în această mișcare ieșea la suprafață mai ales periferia României>>. Cu privire la această periferie a circulat la București, în anii patruzeci, o anecdotă mult grăitoare, pentru că cei care îngroșau coloanele marșurilor legionare erau majoritatea ucenici, băieți de prăvălie și vainburși. Astfel, anecdota zicea că o asemenea formație trecea într-o zi pe Calea Victoriei, pusă să strige lozinci împotriva masonilor și pentru glorificarea comandantului suprem, Horia Sima. Purtătorii cămășilor verzi din respectiva formație contopiseră ambele teme într-o singură lozincă și strigau cât îi ținea gura: <<Jos Nasolii, sus cu Suma! Jos Nasolii, sus cu Suma! >>. Un om de pe trotuar se adresează unui puști de la marginea coloanei cu întrebarea:

– Flăcăule, ia spune-mi, cine sunt ăia Nasolii?

Răspunsul a fost dat cu multă însuflețire:

– Nu știu, camarade, întrebați-l pe Nea Ilie din față![2]

În mod aproape natural, ei, membrii așa-numitului „Sistem” (care poate fi format din marea finanță, Oculta – la rândul ei împărțită într-o varietate de sub-specii precum masoneria, diversele etnii minoritare etc – ș.a.m.d) sunt cei care conspiră împotriva intereselor poporului, atacându-i interesele vitale (mergând până la existența fizică) și îndepărtându-l de un trecut legendar și ideal. Trecut în care, desigur, „rasa” ori poporul în cauză făcea dovada deplinătății caracteristicilor sale și domina o parte importantă a continentului/lumii cunoscute.

Pentru a lupta împotriva „Sistemului”, a cărui expresie o constituie toate celelalte forțe politice și, mai ales, cele democratice, adepții mișcărilor ale căror coordonate le-am descris mai sus nu ezită să folosească orice mijloace, fie ele parlamentare dar, mai ales, violente. Desigur, acestea din urmă sunt preferate, întrucât parlamentarismul este respins ab initio ca o tară a democrațiilor bolnave, epuizate, decrepite, și care nu se pot compara cu forța primară, virilă, dezlănțuită a cărei garanție o reprezintă tocmai un regim autoritar. Principala slăbiciune a parlamentarismului este tocmai faptul că este conceput pentru a facilita concilierea intereselor diverselor forțe sociale și politice. Or, adepții mișcării la care ne referim nu au nevoie să țină seama de interesele nimănui. Convingerea privitoare la justețea propriilor convingeri este atât de puternică încât nu se admite nici o deviere de la ele. La momentul potrivit, vor fi impuse cu pumnul și bâta. Până atunci, sunt promovate în stradă, prin lozinci strigate cu o agresivitate demnă de o cauză mult mai bună și prin confruntări cu forțele de ordine stârnite de cine știe ce interes banal.

Sigur, agenda internă a mișcării nu e decât o parte din patrimoniul ideatic al acesteia. O componentă la fel de importantă vizează acțiunea externă. Pe acest plan este respins, dintru început, conceptul de integrare europeană și se preferă coalițiile cu forțe politice eurosceptice și revanșarde din statele învecinate. „Europa” este văzută ca o amenințare la adresa valorilor, stilului de viață, convingerilor, memoriei și viitorului „poporului”. Democrațiile occidentale decadente promovează valori străine și care contrastează cu virilitatea tradițională a mișcării, precum toleranța, deschiderea culturală și intelectuală etc. Împotriva acestora se primește, dar fără a se recunoaște decât ocazional, sprijin din partea statelor conservatoare și agresive la nivel internațional, care sub masca naționalismului și etnocentrismului promovat în străinătate își ascund, de fapt, propriile interese, de multe ori contrare statului gazdă al mișcării date.

La nivel intern, mișcarea câștigă adepți, dar nu este nici pe departe suficient de puternică pentru a ieși din zona relativ marginală a spectrului politic. A reușit să dobândească reprezentare parlamentară, dar nu o utilizează în maniera tradițională, ci doar pentru a clama „demascarea” din interior a „aranjamentelor politicianiste” ale celorlalte partide. Cu alte cuvinte, reprezentarea parlamentară este doar „piciorul în ușa” democrației pe care mișcarea îl înfige pentru a rezista și a crește până la nivelul la care nu va mai avea nevoie de reprezentare, pentru că va deține controlul complet.

Desigur, un asemenea scenariu poate fi considerat puțin probabil. Practic, singura șansă de succes apare atunci când forțele centriste, echilibrate, moderate (de centru-stânga și centru-dreapta) nu reușesc să găsească punți de dialog și să-și echilibreze aspirațiile și interesele. Reușita lor înseamnă și reușita continuării orientării europene și atlantice. Nereușita aduce după sine revenirea la paradigma autoritară și antioccidentală. În mod normal, un asemenea deznodământ nefericit ar putea fi privit drept improbabil, însă ce poate fi mai plin de neprevăzut decât istoria politică?

La ce țară m-am referit? Și la ce epocă? La anii `20 ai cărui secol? Ei bine, răspunsul la această întrebare nu îl aflăm uitându-ne pe fereastră, pe Internet sau deschizând televizorul, ci din lectura operei lui Benjamin Carter Hett, Cum moare democrația.[3]

Top 3 citate:

Cea mai bună explicație a nazismului Drucker o găsise la un agitator nazist  <<pe care, cu mulți ani în urmă, l-am auzit proclamând la o întrunire a țăranilor care aplaudau furtunos:  ‹Noi nu vrem prețuri mai mici la pâine, nu vrem prețuri mai mari la pâine, nu vrem prețuri neschimbate la pâine – noi vrem prețuri național-socialiste la pâine› >>”[4].

„Întrucât nu existau răspunsuri pozitive la nici o problemă socială, naziștii puteau fi doar împotriva tuturor, chiar și împotriva unor lucruri incompatibile: nazistul era antiliberal și anticonservator, antireligios și antiateist, anticapitalist și antisocialist și, mai ales, antisemit”[5].

„Naziștii, ca și alte mișcări autoritare, dar populiste, din vremea lor au fost o reacție la triumful copleșitor al capitalismului liberal global de la sfârșitul Marelui Război. Ordinea anglo-americană postbelică crease o legătură între doctrinele austerității financiare (simbolizate de plata despăgubirilir și revenirea la etalonul aur) și stabilitatea democrației înseși. Logica politică i-a împins pe adversarii austerității să devină și oponenți ai democrației liberale. Naziștii au reacționat și la alte perturbări ale lumii în care trăiau, majoritatea asociate războiului. Cum trebuiau frontierele naționale să reflecte identitatea etnică? Cum trebuiau țările să gestioneze drepturile minorităților? Ce trebuia făcut cu refugiații și alți migranți?[6]

CE MI-A PLĂCUT

Actualitatea ideilor și comportamentului politic al actorilor sociali și constituționali prezentați în lucrare este absolut covârșitoare. De aceea, o lectură strict istorică a operei este absolut insuficientă, cel puțin în aceste momente. Ea se constituie într-un adevărat îndrumar asupra efectelor insuficienței garanțiilor constituționale ale salvgardării democrației, și se impune a fi citită cu un ochi la istorie și cu celălalt la actualitatea înconjurătoare, pentru că cele prezentate în paginile sale fac parte, din nou, din viețile noastre, nu doar din trecutul nostru.

CE NU MI-A PLĂCUT

Pentru cititorul mai puțin familiarizat cu subtilitățile politicii germane interbelice, lucrarea poate lăsa impresia că oferă prea multe detalii de fapt. Dar, dincolo de numele de persoane și de partide care pot fi trecute cu vederea, ideile generale își păstrează relevanța și actualitatea.


[1] „Proști dar mulți” ar putea rezuma un cunoscător al înțelepciunii populare românești. Dezavuăm astfel de concluzii și ne delimităm categoric de conținutul lor.
[2] Vlaicu Bârna, Între Capșa și Corso, editura Polirom, Iași, 2014, p. 375.
[3] Cartea poate fi comandată de aici.
[4] Benjamin Carter Hett, Cum moare democrația: ascensiunea la putere a lui Hitler și prăbușirea Republicii de la Weimar, Editura Polirom, Iași, 2021, p. 188.
[5] Idem, pp. 187-188.
[6] Idem, pp. 22-23.


Dr. Adrian Bantaș

 
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD