Echipa Hărătău & Asociații, victorie la CEDO în cauza Mironescu vs. Romania
30.11.2021 | JURIDICE.ro

La data de 30.11.2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Mironescu v. României, acesta fiind reprezentat în fața Curții de S.C.A. Hărătău & Asociații.
Curtea a constatat că ingerința vizează încălcarea dreptului de vot al condamnatului Ioan Dumitru Mironescu pe perioada în care acesta se afla în executarea unei pedepse privative de libertate.
Întreaga procedură privind exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților beneficiază în România de reglementare prin Legea nr. 208/2015, însă din cuprinsul acesteia nu reiese în mod clar procedura pe care trebuie să urmeze persoana deținută pentru a-și exercita dreptul de vot dacă nu figurează cu domiciliul/cu reședința pe raza teritorială pe care este situat și penitenciarul.
Distinct de reglementarea menționată anterior, în cazul categoriei de persoane care execută o pedeapsă privativă de libertate, Legea nr. 208/2015 se completează cu prevederile Deciziei nr. 72/2016 privind exercitarea dreptului de vot de către persoanele arestate preventiv, persoanele arestate la domiciliu, precum și de către persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate. În ambele acte normative situația premisă în cazul exercitării dreptului de vot presupune ca deținutul să aibă domiciliul sau reședința pe raza teritorială în care se regăsește și penitenciarul.
În prezenta cauză, deși Ioan Dumitru Mironescu a întreprins toate demersurile legale pentru a beneficia de posibilitatea exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei mobile, autoritățile competente i-au interzis să-și exercite dreptul de vot la alegerile parlamentare din anul 2016.
Av. dr. Adrian Hărătău (Managing Partner) a coordonat în acest proiect echipa Hărătău & Asociații formată din av. dr. Lamya-Diana Hărătău (Partner) și av. drd. Ioan Mircea-David (Associate).