Legământ de Ziua Națională a României
01.12.2021 | Emil Nedelea CĂRĂMIZARU

Prea iubită țară de vis,
Prin testamentul nostru scris,
De ziua ta, cu mâna pe drapelul sfânt,
Depunem sacru legământ!
Cu inima înscrisă-n tricolor,
Reînnoim voia străbunilor:
Să stăm la sânul tău ca frații
Și umbră să ne fie doar Carpații!
Uniți sub Crucea Domnului Hristos,
Să ridicăm drapelul țării glorios,
În sufletele celor ce-n credință,
Prin Dumnezeu așteaptă biruință!
Să punem pacea în cugetele tuturor,
Grădina Maicii Domnului e pentru acest popor,
Lumina peste țară să fie neînserată,
Prin gânduri și prin fapte iubirea să răzbată!
Azi punem sângele eroilor,
Pe-altarul înfrățirii tuturor românilor,
Sub ceru-nseninat de libertate,
De-a pururi să trăim în demnitate!
* La mulți ani, binecuvântata noastră Românie!
Preot prof. dr. jurist Emil Nedelea Cărămizaru