Regulament privind desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la CCR. UPDATE: Taxa de înscriere a fost eliminată
21.01.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 64 din 20 ianuarie 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 1/2022 pentru modificarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Curtea Constituţională şi a concursului pentru promovarea în funcţiile de prim-magistrat-asistent şi magistrat-asistent-şef la Curtea Constituţională, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 24/2021.
Astfel, înscrierea la concurs nu va mai fi condiționată și de plata unei taxe, așa cum era prevăzut în forma anterioară a Regulamentului.
Intrare în vigoare: 20 ianuarie 2022
***
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1146 din 2 decembrie 2021 a fost publicat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Curtea Constituțională și a concursului pentru promovarea în funcțiile de prim-magistrat-asistent și magistrat-asistent-șef la Curtea Constituțională din 25.11.2021.
Concursul constă în următoarele etape succesive:
– verificarea dosarelor de concurs;
– proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor juridice;
– testarea psihologică;
– proba interviului;
– verificarea condiţiei bunei reputaţii.
Regulamentul detaliază aspecte privind:
– publicitatea concursului;
– dosarul de concurs;
– constituirea comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor, precum și atribuțiile acestora;
– etapele concursului;
– soluționarea contestațiilor;
– validarea rezultatelor finale ale concursului;
– numirea în funcție.
Intrare în vigoare: 2 decembrie 2021