Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Adevăr sau provocare?  De-a joaca (legislativă) cu semnăturile electronice – episodul 1
06.12.2021 | Ioana REGENBOGEN

Secţiuni: Articole, Banking, Cyberlaw, Drept civil, RNSJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Ioana Regenbogen

Ioana Regenbogen

Preambul

Experiența de business ne arată că toți clienții se așteaptă să beneficieze de servicii și instrumente digitale rapide, ușor de utilizat și eficiente.

Realitatea este că tehnologiile evoluează rapid, nevoile oamenilor odată cu ele, iar dreptul bate pasul pe loc.

În domeniul bancar avem disponibile și continuăm să investim în tehnologii care pot facilita uzul adecvat al tuturor tipurilor de semnături electronice. De asemenea, gândim și implementăm permanent procese și proceduri, controale tehnice vizibile sau invizibile pentru clienți, pentru a asigura un nivel corespunzător de securitate serviciilor contractate online.

Alegerea unei semnături electronice ar trebui să fie bazată strict pe analiza de risc și pe considerente legate de experiența clientului.

Utilizăm deja masiv semnăturile electronice simple pentru accesarea și administrarea serviciilor de plată, cum ar fi deschideri de conturi de plăți, emiteri de carduri de debit, achiziționare de instrumente de plată cu acces la distanță – internet/mobile banking etc; pentru accesarea și administrarea produselor de economisire, cum ar fi deschideri de conturi de economii, de depozit, lichidări de depozite; pentru actualizarea datelor personale de către clienți sau pentru contractarea unor asigurări.

Semnăturile avansate pot fi în schimb utilizate pentru contractarea de credite și pentru administrarea creditelor în derulare. Spre exemplu, cereri de tragere, obținerea unor facilități de amânare a unor plăți sau renunțarea permanentă ori temporară la anumite drepturi ale băncii în legătură cu documentația de credit etc.

Semnăturile electronice calificate ar trebui utilizate cu titlu excepțional, pentru câteva tipuri de acte juridice expres prevăzute prin lege, pentru care forma scrisă este prevăzută ad validitatem. România este, din cate știm, unul dintre puținele state membre UE[1], în care încă există cerința legală expresă de utilizare a semnăturii electronice calificate pentru ca înscrisurile electronice să aibă valoare probatorie, chiar dacă Regulamentul eiDAS prevede că orice document semnat cu o semnătură electronică, de orice fel, trebuie să fie admis ca probă de către instanțele de judecată din UE.

Beneficiile utilizării pe scară largă a tuturor tipurilor de semnături electronice sunt multiple, majoritatea bine-cunoscute: eliminarea costurilor de gestionare a documentelor pe suport de hârtie, de la tipărire până la arhivarea lor, eliminarea costurilor de transmitere a acestora, prin curier, în vederea semnării lor, sau eficientizarea procesului de partajare, analiză și semnare a documentelor semnate electronic.

Nu în ultimul rând, protejează mediul (și mă refer de această dată la cel offline), reducând emisiile de CO2!

1.1. Adevărul este acela că avem o lege desuetă (Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică), care recunoaște efecte juridice doar semnăturilor electronice calificate.

Începând cu 1 iulie 2016 a devenit aplicabil, în mod salutar (în sensul de salvator) Regulamentul european (Regulamentul e-IDAS 910/2014), care stabilește că semnăturile electronice, inclusiv cele necalificate, trebuie acceptate ca probe în instanță[2].

Regulamentul lasă însă la latitudinea statelor membre stabilirea efectelor juridice pentru semnături electronice necalificate[3], permițând totodată și definirea altor tipuri de semnături, de exemplu cele utilizate exclusiv în sisteme închise[4].

În Parlamentul României există 2 inițiative legislative care propun definirea de efecte juridice pentru toate tipurile de semnături, dar acestea sunt practic lăsate în nelucrare.

În practică sunt utilizate masiv soluții de semnături electronice simple și există și sunt utilizate și soluții tehnice pentru semnături avansate.

1.2. Situația descrisă mai sus ar putea avea două „ieșiri”: una ar fi să lăsăm stabilirea efectelor juridice și evaluarea forței probante a semnăturilor juridice necalificate la latitudinea instanțelor de judecată, cealaltă ar fi să folosim dreptul nostru de a defini prin lege  efectele lor juridice.

Provocarea este aceea de a stabili care poate avea rezultatul cel mai bun, care este mai favorabilă?

Sigur, răspunsul nu pare simplu…

1.2.1. Pe de o parte, ar putea fi identificate argumente în favoarea nereglementării și lăsării problemei evaluării semnăturilor electronice necalificate „la luminile și înțelepciunea judecătorului” (de vreme ce ele nu pot fi respinse  ca probe în procedurile judiciare), fără a fi predefinite sau prestabilite efecte juridice pentru fiecare tip de semnătură. Judecătorul poate și trebuie  să procedeze la rezolvarea litigiului apelând la uzanțe sau recurgând la alte norme juridice sau principii de drept incidente (analogii, asimilări) ori ținând seama de cerințele echității[5].

Apoi, de vreme ce la nivel național, din câte cunoaștem, nu există niciun litigiu  în care să fie invocată o semnătură electronică în instanță, iar așteptarea este că și în viitor astfel de cazuri vor avea caracter excepțional, de ce ne-ar fi cu trebuință niște legi care să reglementeze în avans valoarea probatorie a tuturor semnăturilor? Atunci când, în mod izolat astfel de litigii vor apărea, realitățile practice legate de semnăturile electronice vor putea fi transpuse în context judiciar și soluționate prin utilizarea de expertize de specialitate, folosirea de prezumții, a mijloacelor materiale de probă, conform libertății de apreciere a instanței de judecată.

Tentativa de a stabili efecte juridice pentru toate tehnologiile utilizate pentru crearea de semnături ar putea fi misiune imposibilă și, oricum, irelevantă; dinamica schimbării tehnologiilor, nivelul foarte ridicat de inovație în acest domeniu nu poate fi surprins și menținut într-un cadru static legislativ….

Or, în lipsa precizării și reglementării, la nivel legislativ primar și secundar, a tehnologiei, a formatelor pe care se bazează tehnologia, a standardelor pe care se bazează semnăturile electronice,  a procesului de validare a acestora, et cetera, cum ar fi posibil ca semnăturilor electronice necalificate să le fie atribuit, de exemplu, efectul juridic al unei semnături olografe??? Legiuitorul ar trebui să recunoască și respectiv să precizeze la nivel legislativ tehnologiile cărora este dispus să le ofere și respectiv să  le garanteze asemenea efecte juridice.

1.2.2. Pe de altă parte, există cu siguranță argumente în favoarea definirii prin lege a efectelor juridice a semnăturilor electronice, unele dintre acestea chiar în combaterea unora dintre afirmațiile adverse de la pct-ul 1.3.

Regulamentul e-IDAs a consfințit principiul neutralității tehnologice. Persoanele fizice și organizațiile au libertatea de a alege tehnologia cea mai adecvată pentru nevoile lor, inclusiv tehnologiile de ultimă generație. Reglementările nu trebuie limitate la tehnologia criptografică actuală, nu este posibilă discriminarea în favoarea utilizării unui anumit tip de tehnologie.

Prin urmare, legea nu ar trebui să precizeze tehnologii, formate și standarde; ar fi suficient ca legea să stabilească niște condiții pe care tehnologia, oricare ar fi ea, împreună cu procedurile de control aferente, trebuie să le îndeplinească în vederea asigurării autenticității unui document electronic.

Mai departe, furnizorii de astfel de soluții de semnătură electronică (fie ei furnizori de servicii de încredere sau alte organizații), trebuie să se asigure că modul de semnare, felul în care se stabilește legătura dintre semnătură și identitatea semnatarului, posibilitatea și modalitatea de verificare automată sau manuală a integrității datelor semnate (precum în cazul expertizei grafice a semnăturii de pe hârtie) sunt definite și descrise clar și transparent în cadrul politicilor, procedurilor și contractelor lor.

Apoi, în sprijinul opțiunii legiferării  pledează considerentul bazat pe riscul potențial al  lipsei de constanță a soluțiilor pe care judecătorii le pot adopta în spețe similare, în contextul absenței unor norme juridice clare și relevante. Mai mult, inexistența sau insuficienta specializare a unor magistrați în acest domeniu, gradul mare de încărcare a instanțelor, și posibil, în unele instanțe, chiar absența unor mijloace minim necesare pentru a putea efectua verificări de bază cu privire la documentele electronice ar putea cauza soluții injuste, perimate și neadaptate la „evoluția faptelor”.

Atâta timp cât, în sistemul nostru juridic, precedentul judiciar nu este recunoscut, cu excepțiile bine cunoscute, că având putere de lege, reglementarea situației juridice a tuturor tipurilor de semnături electronice trebuie să rămână apanajul legiuitorului.

Instanțele de judecată nu sunt abilitate de legiuitor să emită norme juridice, ci numai să aplice sau să interpreteze legile existente.

1.2.3. Dintr-o altă perspectivă, legea privind semnăturile electronice necalificate ar putea fi legea părților, contractul care exprimă voința părților[6]în ce privește alegerea tipului de semnătură potrivit, efectele sale juridice și forța sa probantă. Noul Cod Civil consacra în mod expres principiul consensualismului și al libertății formei contractuale[7], excepțiile fiind expres și limitativ prevăzute de lege (forma solemnă impusă de lege ca o condiție de validitate a contractului, forma scrisă ca o condiție de probă a contractului etc).

Nivelele de autentificare suficiente și adecvate ar trebui stabilite de fiecare autoritate și/sau organizație în parte, în funcție de nivelul de securitate de care au nevoie.

Părțile pot încheia convenții referitoare la puterea doveditoare a înscrisurilor electronice ori chiar cu privire la unele reguli de administrare a probelor referitoare la acestea[8]. Această posibilitate de a stabili contractual admisibilitatea probatorie a înscrisurilor semnate cu semnături electronice necalificate este benefică și necesară, căci pune în actualitate posibilități de probă pentru multiple realități obiective din piață serviciilor electronice, folosind totodată judecătorului în evaluarea validității actului astfel semnat.

O astfel de abordare eminamente contractuală nu pare a fi însă, în prezent, posibil a fi aplicată, căci Noul Cod civil reglementează  în mod specific forma contractelor electronice[9], respectiv prevede că acele contracte care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse condițiilor de formă prevăzute de legea specială. Legea 455/2001 prevede cerința semnăturii calificate (semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, conform legii) ca o cerință ce ține de forma actului electronic și de regimul probator al acestuia (pentru a fi asimilat înscrisului sub semnătură privată, în anumite condiții[10]). Dacă forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate, potrivit legii, atunci numai înscrisurile cu semnătură calificată satisfac această cerință.[11]

Părțile nu ar trebui însă să fie obligate prin lege să își asigure dovezi cu un nivel  foarte înalt de formalism și complexitate, ca și cum toate sau majoritatea dintre aceste acte vor ajunge în instanță de judecată, în mod ipotetic producând riscuri semnificative sau chiar sistemice în ce privește încrederea în instrumentele semnăturilor electronice, respectiv asupra circuitului comercial etc. Dimpotrivă, astfel cum menționam, situațiile în care semnatarul nu recunoaște că este semnătura sa, sau nu recunoaște conținutul astfel semnat, sunt astăzi, din câte cunoaștem, inexistente în cazuistica judiciară. Iar pentru situațiile izolate în care o semnătură sau conținutul unui document astfel semnat este dezavuat, părțile își pot asigura contractual instrumentarea unui ansamblu probator complet și relevant.

Până acum rezerva sau chiar rezistența manifestată față de promovarea tuturor tipurilor de semnătură electronică a fost  fundamentată în mod substanțial pe acest risc al invocării unei semnături electronice în instanță, pe lipsa unor experți care să poată valida soluțiile tehnice pe care se bazează semnătura, pe costul mare asociat cu administrarea unor expertize și alte probatorii pentru dovedirea validității unei semnături, dar și pe faptul că semnăturile avansate nu presupun certificări ale furnizorului sau ale soluției.

În realitate, piața ne spune că există apetit extrem de ridicat pentru utilizarea tuturor posibilităților de semnături electronice și a unor forme contractuale simple, pentru considerente de celeritate și oportunitate, de ușurință și de experiență în utilizare, pentru care ar putea fi suficientă regula manifestării exprese de voință a părților, dacă natura juridică, importanța și valoarea unui anumit tip de act, în raport cu patrimoniului semnatarului, este una minoră sau, în orice caz, nu semnificativă.

Desigur, pentru scopul asigurării posibilității dovedirii existenței și conținutului unui act juridic important, semnificativ, în caz de litigiu, părțile ar putea fi interesate să asigure semnarea cu semnătură electronică calificată, ceea ce de altfel se și întâmplă în prezent.

Pentru ca legea semnăturilor electronice necalificate să poată deveni legea părților (convenția), având în vedere condițiile de formă prevăzute în mod expres pentru contractele electronice, o soluție ar fi ca Legea 455/2001 să scoată de sub aplicabilitatea ei înscrisurile pentru care este cerută forma scrisă (doar) că o condiție de probă, păstrând pentru semnarea obligatorie cu semnătură electronică calificată doar actele pentru care forma scrisă este prevăzută ad validitatem. O asemenea abordare ar lăsa la latitudinea părților optarea pentru un alt tip de semnătură electronică, care să poată fi declarată satisfăcătoare de către părți pentru îndeplinirea cerințelor probatorii în instanță.

Desigur, în aceeași direcție, ar mai fi  posibilă (dar nu probabilă) opțiunea completării art. 1245 din Noul Cod Civil cu o prevedere care să facă trimitere la legea părților după cum urmează: „Contractele care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse condițiilor de formă prevăzute de legea specială sau în convenția părților

1.2.4. Soluția cea mai bună pentru o asemenea provocare ar putea fi chiar o combinație între oricare dintre cele 2 sau chiar toate cele 3 abordări propuse mai sus.

Este necesar și benefic să facem uz de dreptul nostru de a defini prin lege efectele juridice ale semnăturilor electronice, altele decât semnăturile electronice calificate. Astfel, semnăturile simple și cele avansate ar putea dobândi aceeași valoare juridică precum o semnătură olografă, atât timp cât metoda de semnare utilizată este suficient de fiabilă, luând în considerare scopul pentru care a fost folosită semnătură electronică și toate circumstanțele relevante. Astfel de circumstanțe ar putea fi, inter alia, importanța economică a actului respectiv sau existența unei convenții a părților cu privire la fiabilitatea unui anumit procedeu.

În situația unei dispute legate de semnarea electronică a unui document, după caz, Curtea va putea constata, cu un efort minim, îndeplinirea criteriilor prevăzute deja de lege și conferirea (sau nu) a valorii unei semnături olografe.

În situația în care procesul tehnic de semnare nu poate fi considerat suficient de fiabil raportat la scopul actului și ținând cont de diferitele circumstanțe ale cazului, documentul semnat electronic va putea folosi totuși ca prezumție (în sensul de mijloc de probă), sau cel puțin un început de dovadă scrisă.

O astfel de soluție a fost îmbrățișată de Olanda[12].

În orice caz, în lipsa unei intervenții a legiuitorului de tipul celei anterior menționate, ar fi cu siguranță utilă formularea unor instrucțiuni ori recomandări pentru instanțele de judecată în ce privește modalitatea în care astfel de înscrisuri semnate cu semnături electronice necalificate ar putea fi evaluate. Exemple de astfel de parametri ce ar putea fi relevanți ar putea fi măsura în care sistemul utilizat este verificabil, natura juridică a actului în cauză, faptul care se dorește a fi dovedit, caracteristicile relației de afaceri între părți etc. O asemenea abordare ar fi similară cu cea implementată de Suedia.

1.3. Un alt adevăr este acela că există organizații care pot furniza clienților lor, cu titlu de servicii conexe/administrative, semnături electronice necalificate în sisteme închise, de exemplu cele de tip internet banking, mobile banking, aplicațiile mobile ale furnizorilor de servicii de telecomunicații fixe și mobile etc.

În cadrul acestor sisteme închise pot fi semnate sute de tipuri de acte bilaterale pentru furnizarea de servicii potrivit obiectului de activitate al furnizorului, deci strict în relația dintre client și furnizor, nu și în relația dintre client și terțe persoane.

Un nivel solid de fiabilitate este asigurat de procedurile stricte de identificare și de autentificare a clienților care accesează canalele de internet/mobile banking, dar și de obligațiile instituțiilor de credit legate de securitatea și integritatea aplicațiilor puse la dispoziția clienților. În cele ce urmează ne vom referi pe larg la fiecare dintre cele trei (identificare, autentificare, securitate aplicație).

În primul rând, dacă autentificarea clienților în aceste sisteme se face potrivit standardelor de autentificare strictă a clienților[13], atunci ea se bazează pe utilizarea a două sau mai multe elemente incluse în categoria cunoștințelor deținute (ceva ce doar utilizatorul cunoaște), posesiei (ceva ce doar utilizatorul posedă) și inerenței (ceva ce reprezintă utilizatorul), elemente care sunt independente. Practic compromiterea unui element nu conduce la compromiterea fiabilității celorlalte elemente.

De regulă, autentificarea în aceste tipuri de sisteme închise se face prin 2 metode:

– cu utilizarea unui dispozitiv de încredere (trusted device) care poate fi telefonul mobil, tableta sau computerul utilizat deja pentru autentificare cu 2 factori, și introducerea unei parole statice asociate unui cod de utilizator[14].

– cu utilizarea codului de utilizator și a parolei statice, împreună cu un cod de unică folosință transmis prin SMS la numărul de telefon mobil al utilizatorului, înregistrat în evidențele băncii, atunci când dispozitivul nu e de încredere.

Autentificarea poate fi realizată și prin utilizarea amprentei digitale sau a recunoașterii faciale (disponibilă doar pentru dispozitivele mobile înregistrate ca dispozitive de încredere), date biometrice înregistrate de către utilizator în dispozitivul utilizat (smartphone), împreună cu numele de utilizator.

La momentul autorizării tranzacțiilor efectuate în aceste sisteme, în anumite cazuri un al doilea nivel de autentificare este realizat prin solicitarea introducerii unui nou cod de unică folosință recepționat prin SMS, cu luarea în considerare pentru scopul autentificării stricte a clienților a unui element utilizat în procesul de conectare inițial.

Credem că toate aceste acreditări mai sus menționate pot reprezenta un exemplu de semnătură electronică avansată cu utilizare exclusivă în relația de afaceri dintre client și furnizor. De altfel, Italia a reglementat prin lege[15] posibilitatea și pentru alte organizații decât furnizorii de servicii de încredere  de a furniza soluții de semnătură electronică avansată, strict pentru a le utiliza în relațiile cu terții (clienți sau parteneri) pentru scop comercial sau corporativ.

În al doilea rând, toate aceste elemente de securitate alocate sau generate și  transmise de către bănci utilizatorilor, precum și cele stabilite sau înregistrate de către utilizatorii înșiși (parole, amprente) sunt atribuite clienților ca urmare a aplicării unui proces de identificare cu un nivel de încredere și siguranță foarte ridicat: este vorba despre aplicarea de către bănci a măsurilor de cunoaștere a clientelei, obligatorii conform cadrului legal aplicabil.[16]

Așadar, atunci când inițiază relații de afaceri cu clienții, băncile trebuie să procedeze la verificarea identității acestora pe baza documentelor, datelor sau informațiilor obținute din surse sigure și independente. Identificarea clienților trebuie să cuprindă cel puțin datele de stare civilă prevăzute în documentele de identitate prevăzute de lege, pentru persoanele fizice, și datele cuprinse în actele constitutive sau certificatul de înmatriculare, precum și datele reprezentantului legal al persoanei juridice, pentru persoanele juridice.

Mai mult, în cazul persoanelor care nu sunt prezente fizic la deschiderea relației de afaceri, băncile au obligația legală de a aplica măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei, ca de exemplu solicitarea de documente și informații suplimentare pentru stabilirea identității sau certificarea suplimentară a documentelor furnizate, inclusiv certificarea de către alte instituții de credit ori financiare.

În al treilea rând, fiind instrumente de plată la distanță, prin care clienții efectuează operațiuni bancare de plată fără numerar, sistemele de online/mobile banking sunt foarte precis reglementate și documentate, testate periodic și auditate de către auditori cu experiență în domeniul securității informatice, în vederea protejării lor împotriva accesării neautorizate. Există politici, cerințe și standarde de securitate foarte clare legate de integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea datelor și a sistemelor utilizate. Foarte important, aplicațiile de tip home’bank/mobile banking sunt autorizate de către Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Este totodată asigurată și o pistă de audit suficientă și adecvată în ce privește conectarea/autentificarea unui anume utilizator în aceste sisteme/aplicații și autorizările (în sensul de consimțământ) date pentru diverse tranzacții, instrucțiuni, documente. Astfel, sunt reținute în mod automat, de exemplu, adresa de IP a computerului de pe care este efectuată autentificarea, numele browser-ului web și al sistemului de operare, data și ora sau intervalul orar de autentificare, de autorizare etc. O astfel de pistă de audit facilitează stabilirea autenticității semnăturii pe un anumit document și are o valoare probatorie superioară, din punctul nostru de vedere, față de expertiza grafoscopică sau față de proba cu martori utilizate pentru verificarea autenticității semnăturii olografe, care nu doar că sunt foarte scumpe și consumatoare de timp, dar prezintă și un nivel de încredere inferior, din cauza posibilității intervenirii unei erori umane.

În concluzie, procedurile de autentificare furnizate de către bănci utilizatorilor de servicii de plată și aplicate la accesarea aplicațiilor de tip internet banking, cu privire la care există standarde europene extrem de riguroase în ce privește securitatea și integritatea datelor stocate în cadrul acestor aplicații, ar putea fi asimilate, în anumite condiții semnăturilor electronice avansate, cu un grad similar de încredere precum cel prezentat de semnăturile olografe. Beneficiul extraordinar este că pot fi obținute și operate mai ușor decât semnăturile electronice calificate și cele avansate și nu costă nimic.

1.4. Provocarea este recunoașterea acestora la nivel național, fie prin reglementarea acestora în dreptul intern, fie prin recunoașterea la nivel legislativ a acordurilor încheiate între un set definit de participanți[17].

Credem că utilizarea unei astfel de semnături electronice în sistem închis ar trebui convenită de către părți prin contracte bilaterale și ar trebui să cuprindă informații legate de emitere și utilizare, drepturi și obligații ale utilizatorilor în ce privește păstrarea elementelor de securitate personalizate în siguranță, în caz de utilizare neautorizată a semnăturii etc. Sigur, utilizarea acestor proceduri de autentificare, pe astfel de canale securizate, cu scop de exprimare a consimțământului pentru încheierea unor acte juridice, ar putea fi verificată pentru conformitatea nivelului de încredere prezentat de către ADR sau altă autoritate de supraveghere și reglementare numită în acest scop.

Let’s go green with all electronic signatures!


[1] Deși aplică o abordare restrictivă similară, Cehia recunoaște totuși și valoare juridică și forță probantă și semnăturilor avansate bazate pe certificate, pe care le numește “semnături electronice recunoscute”
[2] A se vedea prevederile articolului 25 din Regulamentul e-IDAS: „Efectele juridice ale semnăturilor electronice (1) Unei semnături electronice nu i se refuză efectul juridic și posibilitatea de a fi acceptată ca probă în procedurile judiciare doar din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnăturile electronice calificate.”
[3] A se vedea prevederile paragrafelor 48 și 49 din Preambulul Regulamentului e-IDAS:
„(48) Deși un nivel ridicat de securitate este necesar pentru a asigura recunoașterea reciprocă a semnăturilor electronice, în cazuri speciale, cum ar fi în contextul Deciziei 2009/767/CE a Comisiei (10), semnăturile electronice cu un nivel mai scăzut de asigurare a securității ar trebui să fie, de asemenea, acceptate.”
(49) Prezentul regulament ar trebui să stabilească principiul conform căruia unei semnături electronice nu ar trebui să i se refuze efectul juridic din motiv că aceasta este în format electronic sau că nu îndeplinește cerințele pentru semnătura electronică calificată. Cu toate acestea, efectul juridic al semnăturilor electronice se definește în dreptul intern, cu excepția cerinței prevăzute în prezentul regulament, conform căreia o semnătură electronică calificată ar trebui să aibă efecte juridice echivalente cu cele ale semnăturii olografe.”
[4] A se vedea prevederile articolul 2, alin 2 din Regulamentul e-IDAS: „(2)  Prezentul regulament nu se aplică prestării de servicii de încredere care sunt utilizate exclusiv în sisteme închise care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate între un set definit de participanți.”
[5] A se vedea prevederile art. 5 din Noul Cod de Procedură civilă „Îndatoriri privind primirea şi soluţionarea cererilor (1) Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.
(2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.
(4) Este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii.”
[6] A se vedea prevederile Art. 1270, Noul Cod Civil, „Forţa obligatorie (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.”
[7] A se vedea prevederile Art 1178, Noul Cod Civil,  „Libertatea formei contractuale. Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.”
[8] A se vedea prevederile articolului 256 din Cod proc.civConvenţii asupra probelor. Convenţiile asupra admisibilităţii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu excepţia celor care privesc drepturi de care părţile nu pot dispune, a celor care fac imposibilă ori dificilă dovada actelor sau faptelor juridice ori, după caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.”
[9] A se vedea prevederile art 1245, „Forma contractelor electronice. Contractele care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse condiţiilor de formă prevăzute de legea specială.”
[10] A se vedea prevederile art. 5 din Legea 455/2001 privind semnătură electronică, cu modificările și completările ulterioare. –„Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă (n.n. calificată), bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”
[11] A se vedea prevederile art. 7 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, cu modificările și completările ulterioare „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridicun înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.
[12]A se vedea articolul 3:15a din Codul Civil Olandez și Regulamentul e-IDAS nr 910/2014.
[13] Obligatoriu pentru acces în aplicațiile/canalele de plată la distanță, de timp mobile banking
[14] Precizăm că numele de utilizator nu reprezintă un element de autentificare strictă a clienților.
[15] A se vedea art. 55, alin. 2 din Decretul Prezidențial din data de 22.02. 2013, “Regulile tehnice privind semnăturile electronice avansate, calificate și digitale
[16] Legea 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea și completarea unor acte normative si de Regulamentul BNR nr. 2/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, cu aplicabilitate în cazul instituțiilor bancare și financiare
[17] A se vedea prevederile Art. 2 (2) din Regulamentul e-IDAS: „Prezentul regulament nu se aplică prestării de servicii de încredere care sunt utilizate exclusiv în sisteme închise care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate între un set definit de participanţi.”


Ioana Regenbogen, Head of Legal and Corporate Affairs ING Bank România

O campanie susținută de Confederația Patronală Concordia

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti