Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Jurisprudență NICULEASA LAW FIRM (2) – Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție stabilesc definitiv criteriile ce deosebesc o suspiciune de elemente obiective și dincolo de orice îndoială când este vorba despre un circuit succesiv de tranzacționare a bunurilor provenite din import
07.12.2021 | Simona BRĂILEANU

Secţiuni: Fiscalitate, Jurisprudență, Jurisprudență Curți de Apel, Jurisprudența ÎCCJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Simona Brăileanu

Simona Brăileanu

Niculeasa Law Firm (în continuare și „NLF”) obține o nouă soluție favorabilă în materia contenciosului administrativ și fiscal, convingând Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție asupra caracterului nelegal al calificării operațiunilor economice derulate de societatea reclamantă ca fiind parte a unui circuit scriptic de tranzacționare succesivă a bunurilor provenite din import, cu consecințe asupra obligațiilor de plată a TVA și a impozitului pe profit.

Cauza se remarcă prin complexitatea generată atât de fizionomia activității de control a organelor fiscale – în sensul în care actele administrativ-fiscale contestate au fost emise în urma unei inspecții fiscale desfășurate în cursul anului 2015 cu privire la aceeași activitate economică ce făcuse anterior obiectul unui control antifraudă, cât și de principala problemă de drept pe care instanța a fost chemată să o dezlege, respectiv existența dreptului de deducere în contextul unor așa-numite circuite scriptice de tranzacționare succesivă a bunurilor provenite din import.

Reținând argumentele echipei NLF, Curtea de Apel București trasează o serie de repere fundamentale în ceea ce privește aprecierea asupra realității operațiunilor economice realizate de către contribuabil, respectiv asupra deductibilității cheltuielilor astfel angajate.

Cu titlu prealabil, (1) Curtea reține faptul că pentru a analiza realitatea tranzacțiilor pe care societatea reclamantă le-a efectuat cu furnizorii săi este esențial a se avea în vedere faptul că tranzacțiile există, marfa a fost livrată și facturile au fost achitate, organele fiscale necontestând aceste aspecte.

În continuare, și ținând seama și de practica judiciară deja consacrată a Curții de Justiție a Uniunii Europene[1], (2) Curtea reține că organele fiscale nu au făcut dovada cu elemente obiective, dincolo de orice îndoială că societatea reclamantă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achizițiile sale, participă la tranzacții destinate sustragerii parțiale de la plata TVA și a impozitului pe profit.

Conchide astfel instanța asupra faptului că, pentru infirmarea dreptului de deducere al societății reclamante, organele fiscale s-au întemeiat pe simple suspiciuni rezonabile cu privire la organizarea unor circuite scriptice de tranzacționare a bunurilor provenite din import, în scopul sustragerii parțiale de la plata TVA și a impozitului pe profit datorate la bugetul de stat, suspiciuni care însă nu pot justifica, prin ele însele, neacordarea dreptului de deducere în condițiile în care nu există argumente ale organelor fiscale cu privire la vreun posibil comportament fiscal inadecvat al societății reclamante în legătură cu tranzacțiile desfășurate pe lanțul de livrare și calificate de organele fiscale ca fiind fictive.

De asemenea, în raport de particularitățile cauzei, (3) Curtea stabilește că existența unei presupuse fraude în amonte nu poate fi imputată societății reclamante câtă vreme aceasta nu cunoștea și nici nu putea să cunoască conduita furnizorilor săi, iar potrivit jurisprudenței europene, unei persoane impozabile nu i se poate refuza dreptul de deducere al TVA ca urmare a comportamentului fraudulos al unui partener contractual decât în situația în care se dovedește reaua-credință și implicarea celui dintâi, aspecte nedovedite în cauză.

În ceea ce privește cunoașterea și participarea societății reclamante la acest lanț comercial creat artificial, cunoaștere și participare înțelese ca o condiție esențială pentru infirmarea dreptului de deducere, (4) Curtea confirmă argumentele NLF și reține că organele fiscale nu dovedesc faptul că acest lanț comercial a fost creat cu intenție directă sau indirectă de către toți participanții la acesta, deci inclusiv de către societatea reclamantă.

Organele fiscale se limitează la a formula critici cu privire la comportamentul fiscal presupus inadecvat al furnizorilor, pentru ca în final să atribuie acest comportament inadecvat și societății reclamante.

Față de aceasta, (4) Curtea stabilește că organele fiscale nu pot transfera societății reclamante atribuțiile de control ce le aparțin în mod exclusiv. Astfel, câtă vreme furnizorii societății reclamante erau societăți în funcțiune la momentul realizării operațiunilor și, mai mult, aceștia au întocmit și emis în mod legal facturi pentru bunurile achiziționate de societatea reclamantă, nu se poate reproșa acesteia din urmă că știa sau că ar fi trebuit să suspecteze o posibilă fraudă din partea furnizorilor săi sau a furnizorilor acestora.

Soluția instanței se aliniază astfel practicii Curții de Justiție a Uniunii Europene potrivit căreia nu se poate impune, în mod general, o obligație pentru titularul dreptului de deducere de a face verificări cu privire la cocontractantul său, bunurile achiziționate sau legalitatea acțiunilor acestuia[2].

În final, instanța înlătură și argumentele organelor fiscale privind existența unei înțelegeri între societatea reclamantă și furnizorii acesteia în scopul declarării în vamă a unor valori inferioare pentru mărfurile tranzacționate în vederea obținerii unor avantaje fiscale.

Astfel, (5) stabilește Curtea, cu privire la pretinsa declarare, în vamă, a unei valori mai mici a mărfurilor importate, nu poate fi atrasă culpa sau implicarea societății reclamante în condițiile în care (i) de regula, declararea valorii mărfurilor este efectuată în baza facturilor de achiziție emise de producătorul mărfurilor, (ii) fără o astfel de factură, emanând de la producător, autoritățile vamale nu ar fi permis intrarea mărfurilor pe teritoriul României, și (iii) chiar dacă valoarea mărfurilor ar fi fost intenționat diminuată la una derizorie de către societățile importatoare, autoritățile vamale, în lumina regulamentelor europene și a bazelor de date la care au acces, fără a scăpa din vedere și legislația vamală națională, ar fi putut stabili care este valoarea minimă a acestor produse.

Or, după cum corect conchide Curtea, în lipsa oricărei intervenții a autorităților vamale cu privire la importurile în cauză, statul român – în sens generic, nu se va putea prevala de propria culpă pentru a justifica legalitatea actelor administrativ-fiscale astfel emise.


[1] Cu titlu de  exemplu, Hotărârea pronunțată în Cauza C-255/02 Halifax și alții.
[2] Cu titlu de exemplu, Hotărârea pronunțată în cauzele conexate C‑80/11 și C‑142/11, potrivit căreia: „Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) și articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s‑a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menționat.”


Avocat Simona Brăileanu, Niculeasa Law Firm

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti