« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

A treia parte a sufletului, democrație și #me too. Contemporary Identity Politics and the Struggle for Recognition de Francis Fukuyama
07.12.2021 | Alexandra BURDULEA

Secţiuni: JURIDICE.ro, Opinii, Povestim cărți, Selected | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandra Burdulea

Alexandra Burdulea

Francis Fukuyama este un nume cunoscut în special prin prisma afirmațiilor din lucrarea sa “The End of History and the Last Man”[1] în cuprinsul căreia sugerează, prin raportare la optica lui Platon și Hegel, faptul că democrația liberală este ultima stație pe drumul istoriei și că omenirea a ajuns la o ideologie politică aproape perfectă, ale cărei lacune actuale sunt datorate exclusiv implementării sale deficitare. În cea mai recentă publicație a sa, Contemporary Identity Politics and the Struggle for Recognition[2], Fukuyama reia această analiză ca urmare a câștigării alegerilor prezidențiale în SUA de către Donald Trump și a votului prin care Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană, fapte care l-au făcut să se întoarcă la subiectele abordate încă din 1992, respectiv demnitate, identitate, imigrație, naționalism, religie și cultură.

Prin raportare la filozofi clasici precum Socrate, Rousseau, Luther, Kant, Hegel, Francis Fukuyama începe Identity cu o trecere în revistă a perspectivelor istorice privind identitatea, demnitatea și egalitatea ființelor umane. Firul care leagă aceste concepte este noțiunea de tymos[3] (sau thumos), în sensul folosit de Platon și definit de Fukuyama ca acea componentă a sufletului uman care urmărește recunoașterea demnității, văzută drept cheia înțelegerii evenimentelor politice curente, printre care ascensiunea partidului Fidesz condus de Viktor Orban, evenimentele recente din Siria și Afganistan sau mișcările #MeToo și Black Lives Matter[4]. Thymos-ul se manifestă în două forme de al căror echilibru depinde soarta evenimentelor politice mondiale. Prima este starea de isothyma, care presupune nevoia de a fi recunoscut de cei din jur ca egal, în timp ce cea de a doua, megalothymia, reprezintă dorința de a fi recunoscut drept superior[5]. Trimful megalothymia asupra isothymia reprezintă în optica autorului cauza tensiunilor între diversele grupuri în căutare de recunoaștere.

Fukuyama explică faptul că ultimele două secole au fost martorele unei „democratizări a demnității”. În trecut demnitatea era atribuită numai unui număr relativ redus de persoane, în funcție de categoria socială din care acestea făceau parte. Prin evenimente istorice precum Revoluția Franceză sau mișcarea pentru Drepturile Civile din SUA, percepția asupra demnității a evoluat de la credința că ea aparține doar unor anumite categorii, până la cea potrivit căreia ea se cuvine tuturor persoanelor.  În prezent, această teorie a fost dusă un pas mai departe. Fiecare grup marginalizat se bucură de dreptul de a alege tipul de identitate pe care îl dorește recunoscut. Astfel, el ar putea solicita societății să îi recunoască egalitatea în raport cu grupurile majoritare sau ar putea, în același timp, să pretindă acceptarea unei identități separate a membrilor săi, diferită de cea a majorității, cu respectarea particularităților care reies din experiențele de viață ale acestora. Această nouă formă de recunoaștere atrage după sine o serie de avantaje, precum și dezavantaje. Fukuyama subliniază că recunoașterea identității este deopotrivă justificată și necesară. Cu toate acestea  în Occident, populismul a câștigat teren ca răspuns la incapacitatea stângii de a „capitaliza” pe seama creșterii inegalității economice naționale. Acest eșec s-a datorat faptului că stânga s-a concentrat pe grupuri identitare din ce în ce mai marginalizate, împiedicând o mișcare unitară. Între timp, dreapta a reușit să își însușească „limbajul victimizării„, folosit până acum de grupurile marginalizate, pentru a face apel la grupurile mai mari, lăsate în urmă de-a lungul procesului de modernizare (spre exemplu clasa de mijloc a populației Statelor Unite). Pe cale de consecință, politica identitară a devenit un „substitut ieftin” pentru o gândire serioasă despre inegalitatea socio-economică în democrațiile liberale, declanșând în același timp campanii identitare de mare succes din partea dreptei. Această reacție are ca rezultat întoarcerea la o definiție a identității bazată pe caracteristici fixe precum rasă, etnie sau gen, pe care mișcările pentru drepturile civile din secolul trecut s-au străduit atât de mult să o înlăture. Aceste amenințări sunt deosebit de convingătoare, deoarece rămân relevante la toate nivelurile discursului politic, de la cel local la cel internațional.

Răspunsul lui Fukuyama la această problemă este redefinirea identității naționale în termeni politici care să fie compatibili cu diversitatea culturală de facto care există în majoritatea societăților dezvoltate. Politicile publice ar trebui să pună mai mult accent pe rezolvarea problemelor care au dus la revendicări privind identitatea de grup (precum #MeToo și Black Lives Matter). De asemenea, nu ar trebui pierdute din vedere nici aspectele ce țin de integrarea imigranților în cadrul acestei noi identități naționale. Se reproșează în acest sens Uniunii Europene faptul că, în încercarea sa de a promova multiculturalitatea, a scăpat din vedere importanța integrării persoanelor din afara spațiului european. Sub egida luptei împotriva rasismului, aceasta a ignorat dovezi clare în sensul că, în anumite segmente, asimilarea nu a fost posibilă. O agendă politică orientată spre asimilarea străinilor ar contrabalansa curentul populist care a luat amploare atât în Europa cât și în Statele Unite, deoarece politicile privind imigrația, cetățenia și drepturile refugiaților stau la baza dezbaterii contemporane asupra identității. Îndemnul pe care autorul îl adresează la finalul cărții este de a ne reaminti faptul că identitatea fiecăruia dintre noi nu este nici permanentă, nici rezultatul unui hazard precum locul în care ne-am născut ci că ea ar trebui văzută drept un element de integrare care să ofere o soluție dezbinării în care pare că ne-am blocat.

Ce mi-a plăcut

Această lucrare reprezintă, în opinia mea, un bun început pentru discuțiile despre identitatea națională. Prin abordarea sa, Fukuyama vorbește relativ articulat despre derapajele unor mișcări cu revendicări aparent legitime. El însuși menționează că problemele privind discriminarea, egalitatea de șanse sau protejarea refugiaților sunt aspecte pe care societățile democratice trebuie să le abordeze și să le rezolve. Cu toate acestea, societatea contemporană se îndreaptă către două distopii opuse, respectiv hipercentralizarea și fragmentarea excesivă, niciuna din ele nefiind adecvată pentru a rezolva în mod echitabil revendicările celeilalte, motiv pentru care, în lipsa schimbării și a unei comunicări eficiente, structura actuală este destinată eșecului.

Cu toate că subiectul este unul care privește aspecte sensibile atât la nivel colectiv cât și individual, discursul este unul în mare parte echilibrat, autorul evitând, de cele mai multe ori, să emită judecăți de valoare (totuși, aversiunea sa față de lideri politici precum Trump, Viktor Orban sau Recep Tayyip Erdoğan este evidentă).

Cu toate că subiectele abordate sunt unele extrem de complexe, lectura este cursivă iar Fukuyama are grijă ca cititorul să nu fie copleșit de informație, explicând toate conceptele noi cu mare atenție.

Ce nu mi-a plăcut

Deși publicația The Times descrie această carte ca “As wise as it is compact”, am simțit că unele subiecte au fost tratate în grabă și că mi-aș fi dorit o analiză mai amplă pe alocuri.

Pentru cititorul aflat la prima interacțiune cu Fukuyama lectura deschide drumul către discuții extrem de interesante și conexiuni surprinzătoare între teoriile clasice și lumea actuală. Totuși, pentru cei care au parcurs în trecut alte lucrări ale sale, cartea pare să reia în mare măsură argumentările care l-au consacrat.

Sunt destul de multe afirmații în această carte cu care, personal, nu am rezonat. De la scepticismul său privind dubla cetățenie, despre care afirmă ferm că ar trebui abrogată (similar, că acordarea cetățeniei naționale pe baza ius sanguinis ar trebui înlocuită exclusiv cu ius loci) până la impunerea serviciului (militar sau nu) obligatoriu în beneficiul statului.

De asemenea, concluziile finale sunt surprinzătoare și par a fi într-o oarecare măsură nesusținute de retorica sa pe parcursul celorlalte capitole.

Top 3 citate

Stânga s-a concentrat mai puțin pe egalitatea economică în general și mai mult pe promovarea intereselor unei mari varietăți de grupuri percepute ca fiind marginalizate – persoane de culoare, imigranți, femei, hispanici, comunitatea LGBT, refugiați și altele asemenea. Dreapta, între timp, se redefinește ca patrioți care caută să protejeze identitatea națională tradițională, o identitate care este adesea legată în mod explicit de rasă, etnie sau religie[6].

Teoriile liberale moderne sunt moștenitoarele confuziei morale rezultate din dispariția unui orizont religios comun[7].

Ceea ce este cu adevărat necesar este o teorie care să explice de ce unii oameni urmăresc banii și securitatea, iar alții aleg să moară pentru o cauză sau să ofere timp și bani pentru a-i ajuta pe alții. Afirmând că atât Maica Tereza și cât și un manager al unui fond de investiții de pe Wall Street își maximizează utilitatea, neglijează un aspect important cu privire la motivațiile lor[8].


[1] Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, Free Press Publishing, ISBN: 0743284550.
[2] Francis Fukuyama, Identity. Contemporary Identity Politics and the Struggle for Recognition, Profile Books Publishing, ISBN: 178125981X.
[3] Potrivit Oxford Classical Dictionary: “Thymos (sau thumos), sinonim cu cuvintele indo-europene care înseamnă „fum”, este unul dintre numeroșii termeni greci care asociază activitatea psihologică cu aerul și respirația. În poemele homerice, thymos face parte dintr-o familie de termeni asociați cu procesul psihologic intern de gândire, emoție, voință și motivație. Deși gama de aplicații ale termenului la Homer este largă, acest lucru ne dă în sine o idee despre unitatea proceselor cognitive, afective și deziderate în psihologia homerică. Niciun autor post-homeric nu poate rivaliza cu această gamă, dar ceva din bogăția concepției homerice despre thymos ca un set de motivații interrelaționate reapare în concepția lui Platon despre sufletul tripartit din Republica și Fedru. Thymos-ul lui Platon reprezintă un model redus de acțiune umană, caracterizat de o dorință sau un scop central în viață, dar care prezintă, de asemenea, orice alte capacități suplimentare ale persoanelor, necesare pentru a-i permite să urmărească acel scop în interacțiune cu celelalte elemente ale personalității. La fel ca la Homer, capacitatea de acțiune metaforică a thymos-ului lui Platon nu diminuează noțiunea de individ ca fiind centrul său real. Concepția lui Platon despre thymos, la rândul său, este un punct de referință fundamental pentru abordarea de către Aristotel a thymosului ca tip de dorință (orexis). Deși Aristotel tinde, în general, să folosească termenul ca sinonim pentru orgē (mânie), există, de asemenea, urme ale unor asocieri mai vechi între thymos și calități precum asertivitatea și bunăvoința față de ceilalți. În alte locuri, thymos tinde să însemne „inimă” sau „minte” (ca aspecte ale funcționării mentale), „spirit”, „înclinație” sau „mânie”.”
[4] Prefață, p. xiii “Thymos is the part of the soul that craves recognition of dignity”.
[5] Idem, “isothymia is the demand to be respected on an equal basis with other people; while megalothymia is the desire to be recognized as superior”.
[6]The left has focused less on broad economic equality and more on promoting the interests of a wide variety of groups perceived as being marginalized—blacks, immigrants, women, Hispanics, the LGBT community, refugees, and the like. The right, meanwhile, is redefining itself as patriots who seek to protect traditional national identity, an identity that is often explicitly connected to race, ethnicity, or religion.”
[7]Modern liberal societies are heirs to the moral confusion left by the disappearance of a shared religious horizon.”
[8]What one really needs is a theory of why some people pursue money and security and others choose to die for a cause or to give time and money to help other people. To say that Mother Theresa and a Wall Street hedge fund manager are both maximizing their utility misses something important about their motivations.”


Av. drd. Alexandra Burdulea, HAȚEGAN ATTORNEYS

 
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD