Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Dialoguri juridice. Dialogul 2. Acțiunea oblică în context procesual
08.12.2021 | Cristian TĂNASĂ, Raluca-Ionela PANDURU, Nicoleta-Daniela SITARU

Secţiuni: Articole, Drept civil, Procedură civilă, RNSJ, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Cristian Tănasă

Cristian Tănasă

Raluca-Ionela Panduru

Raluca-Ionela Panduru

Nicoleta-Daniela Sitaru

Nicoleta-Daniela Sitaru

Participanți

În cadrul celei de-a doua întâlniri a Dialogurilor juridice au participat Ana-Maria Verjel și Cristian Tănasă, parteneri fondatori VTA, Bogdan Bădescu, avocat colaborator VTA, Raluca-Ionela Panduru și Nicoleta-Daniela Sitaru, absolvente eminente ale Facultății de Drept a Universității din București și avocați stagiari în Baroul București.

Dialogul

Tema pregătită și pusă în dezbatere de Raluca-Ionela Panduru și Nicoleta-Daniela Sitaru a fost reprezentată de modalitatea în care măsura conservatorie a acțiunii oblice se manifestă față de diferite instrumente procesuale.

Sumar:
I.1. Condițiile acțiunii oblice
I.2. Condițiile acțiunii civile
II. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și cererea de chemare în judecată
III. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și cererea reconvențională
IV. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și cererea de chemare în garanție
V. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și căile de atac
VI. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și procedura de executare silită
VII. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și procedura de insolvență
VIII. Aspecte comune de procedură

I.1. Condițiile acțiunii oblice

Potrivit art. 1560 C.civ., acțiunea oblică este un mijloc de garantare a executării obligațiilor pus de legiuitor la îndemâna creditorului care are o creanță certă și exigibilă, prin intermediul căruia acesta poate exercita drepturile și acțiunile debitorului său în cazul în care cel din urmă neglijează sau refuză să o facă.

Condițiile exercitării acțiunii oblice sunt, așadar, următoarele:

a. Existența unei creanțe certe și exigibile – Creanța este certă atunci când are o existență de sine stătătoare și exigibilă în cazul în care creditorul poate cere executarea ei;

b. Inactivitatea debitorului – inactivitatea debitorului poate avea la bază reaua sa credință, acesta refuzând sau neglijând să își exercite drepturile, dar poate fi cauzată și de o imposibilitate obiectivă de a acționa;

c. Existența unui interes serios și legitim – un asemenea interes există atunci când inactivitatea debitorului îl poate prejudicia pe creditor. Cu alte cuvinte, există pericolul ca, din cauza pasivității debitorului în realizarea propriilor creanțe, nici creditorul său să nu își poată realiza creanța sa.

În plus, obiectul acțiunii oblice este limitat la drepturi și acțiuni patrimoniale (dat fiind faptul că este o măsură prin care se dorește conservarea garanției comune a creditorilor) și care nu sunt strâns legate de persoana debitorului. Astfel, creditorul nu va putea exercita, de exemplu, acțiunea în desființarea sau micșorarea pensiei de întreținere, acțiunea de divorț, acțiunea în anularea căsătoriei etc.

În ceea ce privește modalitatea de valorificarea a acestui mecanism, creditorul poate, după caz, să acționeze pe cale extrajudiciară (de exemplu, prin luarea unor măsuri de conservare a unor drepturi aflate în patrimoniul debitorului) sau pe cale judiciară, printr-o acțiune în justiție.

În acest ultim caz, este interesant de analizat cum funcționează, din punct de vedere procesual, mecanismul. Mai exact, cum ar arăta analiza condițiilor de exercitare a acțiunii civile, care este fundamentul legitimității procesuale a creditorului și de ce instrumente procesuale se poate folosi în afară de cererea de chemare în judecată.

I.2. Condițiile acțiunii civile

Potrivit art. 32 C.proc.civ. „Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes”.

Capacitatea procesuală este descrisă în doctrină[1] ca fiind o aplicare, în plan procesual, a capacității civile, fiind împărțită în capacitate procesuală de folosință și de exercițiu. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unui persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual (art. 56 C.proc.civ.). Capacitatea procesuală de exercițiu presupune aptitudinea unei persoane, care are folosința unui drept, de a-l putea valorifica singură în justiție (art. 57 C.proc.civ.).

Calitatea procesuală este definită de către legiuitor în art. 36 C.proc.civ. ca fiind identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Formularea unei pretenții sau afirmarea unui drept (sau a unui interes legitim) a cărui valorificarea sau protecție se dorește este o materializare a acțiunii civile văzută ca mijloc de protecție a drepturilor, intereselor și situațiilor juridice.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de parte prin exercitarea mijloacelor procesuale ce alcătuiesc acțiunea civilă. Conform art. 33 C.proc.civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Atunci când o cerere este formulată în instanță prin intermediul acțiunii oblice, pe lângă condițiile de exercitare a acțiunii civile, trebuie îndeplinite și condițiile de admisibilitate ale acțiunii oblice, așa cum sunt reglementate de art. 1560 C.civ..

II. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și cererea de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată este actul de procedură introductiv de instanță care provine de la reclamant. Aceasta este unul dintre mijloacele procesuale puse la dispoziția subiectelor de drept de către legiuitor în vederea apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestora.

În cazul în care se formulează o cerere de chemare în judecată prin intermediul acțiunii oblice, atât creditorul, cât și debitorul devin părți ale procesului civil în sens larg[2]. În sens restrâns, raportul juridic litigios analizat aparține debitorului inactiv, ce are calitate de reclamant și terțului, în calitate de pârât, ceea ce provoacă anumite implicații asupra verificării condițiilor acțiunii civile.

Capacitatea procesuală. De principiu, condiția capacității procesuale trebuie verificată de către creditor, întrucât acesta este cel care stă în mod efectiv în proces. Analiza nu prezintă vreo particularitate, fiind necesar să aibă capacitate de folosință și să aibă exercițiul drepturilor sale procedurale. În ipoteza în care creditorul este lipsit de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea va putea fi formulată de reprezentantul său legal sau cu încuviințarea acestuia, după caz.

În privința debitorului pasiv, condiția capacității procesuale trebuie verificată doar sub forma capacității procesuale de folosință. Este suficient să se constate că debitorul inactiv, al cărui drept îl exercită creditorul, este o persoană fizică în viață sau o persoană juridică legal constituită. Lipsa capacității de exercițiu a debitorului pasiv nu va reprezenta un impediment al exercitării acțiunii civile, deoarece, în temeiul legitimării acordate de lege, actele procedurale vor fi făcute de către creditor în numele debitorului, fiind suficient ca primul să verifice această condiție.

Desigur, în eventualitatea în care debitorul va interveni în proces și va prelua acțiunea, devenind activ, va trebui să îndeplinească condiția capacității procesuale de exercițiu, însă cu privire la actele făcute personal de către acesta.

În ipoteza în care, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, debitorul pasiv este decedat sau și-a încetat existența, având în vedere că acțiunea civilă este exercitată de către creditor în numele debitorului, dreptul acestuia din urmă fiind cel dedus judecății, considerăm că instanța va trebui să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind făcută de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Calitatea procesuală. Verificarea condiției calității procesuale active în persoana creditorului într-o cerere de chemare în judecată formulată pe calea acțiunii oblice presupune analiza condițiilor cerute de art. 1560 C.civ. Doar dacă acestea sunt îndeplinite, creditorului i se recunoaște de către lege legitimitatea procesuală de a exercita drepturile și acțiunile debitorului său, deci posibilitatea de a sta în proces și de a fi parte (în sens larg).

Potrivit art. 37 C.proc.civ. „În cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.” Prin derogare de la art. 36 C.proc.civ., legiuitorul prevede posibilitatea reglementării cazurilor și condițiilor în care li se va recunoaște calitate procesuală activă unor persoane străine de raportul juridic litigios. Un astfel de caz este acțiunea oblică. Astfel, creditorul va avea calitate procesuală activă potrivit art. 37 C.proc.civ. dacă îndeplinește condițiile expres prevăzute de art. 1560 C.civ.

Astfel, creditorul va trebui să facă dovada unei creanțe certe și exigibile pe care o are față de debitorul inactiv. Dovada raportului juridic, precum și a caracterelor creanței, va trebui făcută cu respectarea cerințelor speciale de probă impuse părților actului juridic izvor al obligației invocate.

De asemenea, creditorul va trebui să facă dovada inactivității debitorului său, precum și a prejudiciului pe care aceasta i-l cauzează. Creditorul va trebui să prezinte în actul introductiv de instanță împrejurările din care rezultă perioada în care debitorul ar fi trebuit să acționeze, faptul că nu a acționat, precum și prejudiciul cauzat; în dovedirea acestora creditorul va putea să solicite administrarea mijloacelor de probă pe care le va considera necesare.

Deoarece, așa cum prevede art. 37 C.proc.civ., legitimarea procesuală a altor persoane este recunoscută în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, nedovedirea acestor condiții va atrage respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În cazul în care se invocă excepția lipsei calității procesuale active a creditorului oblic, justificată de neîndeplinirea condițiilor acțiunii oblice, apreciem că trebuie unită cu fondul cauzei, prin raportare la poziția doctrinară ce susține că verificarea condițiilor acțiunii oblice se face la momentul pronunțării hotărârii judecătorești[3]. Or, dacă verificarea calității procesuale active presupune verificarea condițiilor acțiunii oblice, iar cea din urmă se face la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, atunci și cea dintâi trebuie soluționată tot la acel moment.

Desigur, dacă excepția lipsei calității procesuale active nu se întemeiază pe neîndeplinirea condițiilor acțiunii oblice, ci pe alt motiv precum inexistența totală a unei creanțe pe care creditorul oblic ar deține-o împotriva debitorului, atunci nu se mai impune unirea excepției cu fondul cauzei.

În același sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Constanța în Decizia nr. 263/2021 din 31 mai 2021, reținând următoarele:

În cauză, apelanta exercită pe calea acţiunii oblice calea de atac a apelului într-o acţiune oblică exercitată de debitorul său prin care instanţa a reţinut lipsa calităţii procesuale active. Altfel spus, calea de atac formulată în cauză este o acţiune oblică la acțiunea oblică prin care debitorul nu şi-a justificat calitatea procesuală activă.

Prin urmare, exercitarea căii de atac pe calea acţiunii oblice împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a reţinut lipsa calităţii procesuale active într-o acțiune oblică, presupune dovedirea de către apelantă a existenţei unei creanţe certe, lichide si exigibile, că pasivitatea debitorului prin neexercitarea căii de atac ar determina insolvabilitatea acestuia.

Pentru a-şi justifica însă, de această manieră demersul, apelanta F__ F____________ AG trebuie să demonstreze, în primul rând, calitatea sa de creditor al revizuientei, faptul că deţine o creanţă certă şi exigibilă împotriva acesteia precum şi celelalte condiţii referitoare la inactivitatea debitorului şi la insolvabilitatea acestuia.

În ce priveşte calitatea de creditor, apelanta s-a prevalat de contractul de cesiune de creanţă nr.12-4820/11.12.2020 încheiat între apelanta F__ F____________ AG în calitate de cesionar şi Cabinet Avocat C_____ ruxandra P______, în calitate de cedent, prin care s-a cesionat dreptul de creanţă pe care îl deţine faţă de D_____ D_______ ( Schweiz) II GmbH, în cunatum de 29.080 euro şi de factura nr._____-admin-231/14.01.2021, factura nr._____-admin-216/31.12.2020, factura nr.2020-admin-219/6.01.2021, reprezentând cheltuieli administrative aferente anilor 2016-2018.

Analizând aceste acte juridice, se constată însă că ele nu sunt izvorul unor creanţe certe, ajunse la scadenţă, pentru ca apelanta, în valorificarea lor, să poată pretinde că inactivitatea debitorului în exerciţiul căii de atac este de natură a o prejudicia în încercarea de recuperare a creanţelor.

În condiţiile în care debitorul contestă existenţa şi realitatea creanţelor de care se prevalează apelanta în justificarea calităţii procesuale active în acţiunea oblică, acestea nu îndeplinesc condiţiile de a fi certe şi exigibile. Nefiind îndeplinite condiţiile acţiunii oblice, apelantul nu justifica nici calitatea procesuala activă în exercitarea căii de atac.

Calitatea procesuală activă trebuie verificată și în persoana debitorului pasiv. Raportul juridic litigios, a cărui soluționare pe fond se urmărește, este cel existent între debitorul pasiv și terț. Astfel, dat fiind că dreptul dedus judecății îi aparține debitorului pasiv, se va considera că acesta are calitate procesuală activă atunci când se pretinde că el este creditor al terțului pârât.

Dacă, prin apărările formulate, terțul pârât va dovedi că, în raportul juridic litigios, calitatea de creditor nu o mai are debitorul pasiv, deoarece a intervenit, de exemplu, o cesiune de creanță, instanța va trebui să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În fine, în aceeași manieră, calitatea procesuală pasivă se va verifica în persoana terțului pârât, care trebuie să fie parte la raportul juridic dedus judecății în care debitorul pasiv este creditor.

Formularea unei pretenții. Creditorul care introduce o cerere de chemare în judecată pe calea acțiunii oblice nu formulează o pretenție proprie, deoarece el nu deduce judecății un drept propriu, a cărui realizare sau protecție o urmărește. Pretenția dedusă judecății îi aparține, practic, debitorului pasiv, al cărui drept se va realiza dacă acțiunea va fi admisă. Astfel, condiția privind formularea unei pretenții va fi analizată prin raportare la debitorul pasiv.

La fel ca în cazul cererilor formulate în condiții obișnuite, și în acest caz instanța va analiza dacă dreptul există, dacă este unul recunoscut și ocrotit de lege, exercitat în limitele sale interne si externe, cu bună-credință și dacă este actual abia în momentul analizei pe fond a raportului juridic dedus judecății, această condiție procesuală privind simpla afirmare a dreptului.

Interesul. Potrivit art. 33 C.proc.civ., acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, prin derogare de la aceste dispoziții, derogare care își are temeiul în articolul 37 C.proc.civ., în cazul acțiunii oblice interesul se va analiza în persoana debitorului, deși nu el este titularul acțiunii, întrucât dreptul său este cel dedus judecății și în persoana sa se va realiza folosul practic urmărit prin demersul judiciar.

Astfel, interesul va fi considerat determinat atunci când prin eventuala admitere a cererii de chemare în judecată formulate, debitorul pasiv va obține un folos practic concret. Caracterul legitim al interesului rezultă din lipsa de contrarietatea dintre acesta și dispozițiile legii, ordinea publică și bunele moravuri. Caracterul personal al interesului este îndeplinit dacă folosul practic urmărit îl vizează pe cel care a recurs la forma procedurală. În acest caz, deși cererea de chemare în judecată este introdusă de către creditor pe calea acțiunii oblice, printr-o ficțiune juridică, putem considera că cel care a recurs la forma procedurală este debitorul inactiv. Această ficțiune juridică se întemeiază pe următoarele: atunci când apelează la mecanismul acțiunii oblice, creditorul o face în interesul direct al debitorului, pentru a îl proteja de insolvabilitate, și numai în mod indirect în interes personal; dreptul dedus judecății este al debitorului inactiv; efectele hotărârii se vor produce tot în persoana acestuia din urmă. Interesul este născut și actual dacă acesta există în momentul formulării acțiunii civile.

Interesul creditorului de a vedea creșterea activului patrimonial al debitorului său, deși reprezintă motivul demersurilor sale, nu îndeplinește cerința de „folos practic urmărit prin exercitarea acțiunii civile”, deoarece, la sfârșitul procesului, în cazul admiterii acțiunii,  creditorul nu va obține nimic, activul patrimonial al debitorului pasiv fiind cel care va suferi o creștere. Numai ulterior, printr-o nouă cerere de chemare în judecată sau de executare silită, introdusă împotriva debitorului său inactiv, prin care solicită obligarea acestuia la executarea obligației, vom putea vorbi de un folos practic urmărit de către creditor.

Creditorul nu este, însă, total lipsit de interes, întrucât, dacă ar fi așa, nu ar fi îndeplinite condițiile acțiunii oblice și, prin urmare, nu ar avea legitimare procesuală. Ceea ce urmărește acesta este să evite o micșorare a activului patrimonial al debitorului pentru ca mai apoi să își poată satisface propria creanță. Folosul practic urmărit de creditor nu este unul direct și nu își va găsi realizarea prin soluționarea cererii formulate.

Interesul drept condiție de exercitare a acțiunii civile nu trebuie confundat cu interesul serios și legitim – condiție a acțiunii oblice. Interesul – condiție a acțiunii civile –  reprezintă folosul practic urmărit prin exercitarea mijloacelor procesuale; interesul – condiție a acțiunii oblice –  reprezintă evitarea de către creditor a unui prejudiciu cauzat de către inactivitatea debitorului său. Cum am văzut, îndeplinirea celui din urmă va fi verificat cu ocazia analizei calității procesuale active a creditorului, iar neîndeplinirea acestuia va atrage respingerea cererii ca făcută de o persoană fără calitatea procesuală activă.

III. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și cererea reconvențională

Întrucât am arătat în secțiunea anterioară modul în care se pot analiza condițiile acțiunii civile în cazul în care este formulată pe calea unei acțiuni oblice, în ceea ce privește cererea reconvențională, ne vom rezuma la analiza condițiilor specifice de admisibilitate ale acesteia: să fie formulată de pârât; pretenția formulată să derive din același raport juridic ca cea a reclamantului sau să fie strâns legată de pretenția acestuia din urmă; să fie depusă în termenul prevăzut pentru întâmpinare/până la primul termen de judecată cu părțile legal citate când întâmpinarea nu este obligatorie.

Ca regulă, titularul cererii reconvenționale este pârâtul. Rațiunea acestui mecanism constă în eficientizarea realizării actului de justiție și a soluționării conflictelor dintre părți, rațiune care nu s-ar mai regăsi în ipoteza în care cererea reconvențională ar putea fi formulată și de un terț față de proces.

Cu toate acestea, apreciem că cererea reconvențională poate fi formulată și de către creditorul pârâtului, prin intermediul acțiunii oblice.

Pe parte procedurală, dacă cererea reconvențională este formulată în afara termenului ori dacă nu privește pretenții derivate din același raport juridic ori aflate în strânsă legătură, ea va fi respinsă ca tardivă, respectiv ca inadmisibilă.

Pe parte substanțială, respectiv în ceea ce privește condițiile acțiunii oblice, așa cum s-a arătat în doctrină, este suficient să fie îndeplinite la momentul pronunțării hotărârii judecătorești[4].

Condițiile neglijenței sau refuzului exercitării dreptului/acțiunii, precum și a prejudiciului pe care acest comportament riscă să i-l producă creditorului suscită interes în această analiză.

Într-o opinie, s-a arătat că aceste condiții trebuie analizate prin prisma raportului de drept substanțial dintre debitorul pasiv (pârât în procesul pendinte) și terț (reclamant în proces), precum în cazul formulării unei cereri de chemare în judecată, iar nu prin raportare la termenul procedural în care trebuie formulată cererea reconvențională.

Mai exact, simplul fapt al neformulării pretenției pe calea cererii reconvenționale nu ar suficient pentru a concluziona că este vorba despre un debitor pasiv sau neglijent și că se cauzează creditorului un prejudiciu. Neglijența sau pasivitatea debitorului cauzatoare de prejudiciu ar trebui analizată prin raportare la întregul patrimoniu al acestuia, iar nu doar față de modul în care acesta gestionează un anumit litigiu.

Într-o altă opinie, s-a nuanțat analiza și s-a arătat că prejudiciul la care se referă condițiile acțiunii oblice ar putea fi și unul potențial. Chiar dacă, în mod normal, pasivitatea debitorului nu i-ar fi produs vreun prejudiciu creditorului, declanșarea unui litigiu împotriva debitorului nu trebuie ignorată, întrucât poate fi ea însăși sursa prejudiciului. Astfel, în măsura în care, prin admiterea cererii de chemare în judecată, patrimoniul debitorului ar suferi consecințe apte să impieteze posibilitatea creditorului de a-și satisface creanța (nu orice litigiu pornit împotriva debitorului putând produce un prejudiciu creditorului), însă aceste consecințe ar putea fi diminuate sau chiar înlăturate prin formularea unei cereri reconvenționale, atunci creditorului trebuie să îi fie recunoscută posibilitatea de a acționa pe cale oblică pentru conservarea patrimoniului debitorului său.

În acest caz, prejudiciul creditorului nu ar fi generat de pasivitatea debitorului manifestată pe planul raporturilor substanțiale dintre el și terț (pasivitate care, dacă ar fi analizată în cazul în care s-ar formula o cerere de chemare în judecată pe calea acțiunii oblice, nu ar fi îndeplinită), ci de pericolul ca patrimoniul debitorului să se diminueze ca urmare a acțiunii formulate de terț împotriva sa.

Cu alte cuvinte, pericolul este izvorât din aceea că debitorul ar putea pierde litigiul principal și, până când reușește să își valorifice drepturile sale pe calea unei acțiuni separate, posibilitatea creditorului de a-și îndestula creanța este afectată, astfel încât acesta are tot interesul ca debitorul său să formuleze o cerere reconvențională care să se judece în cadrul litigiului principal și să contracareze pretențiile terțului.

Astfel, pasivitatea debitorului este o noțiune relativă, care trebuie raportată la iminența pericolului, care este reprezentat în acest caz de acțiunea formulată de terț. Analiza nu ar putea fi similară celei în care s-ar formula o cerere de chemare în judecată, întrucât trebuie să se ia în calcul acest element nou (i.e. litigiul), potențial generator de prejudicii.

Se ridică apoi problema de a ști când – pe parcursul termenului de formulare a cererii reconvenționale – debitorul este considerat pasiv. Răspunsul la această întrebare este aproape imposibil de aflat de către creditor, întrucât (i) debitorul ar putea formula cererea reconvențională până în ultima zi a termenului, ceea ce înseamnă că nu ar putea fi considerat pasiv până atunci și (ii) odată împlinit termenul, chiar dacă creditorul oblic ar putea invoca pasivitatea debitorului, el nu ar mai putea formula cererea reconvențională pe cale oblică, întrucât ar fi tardivă.

Ca atare, creditorul ar trebui să aibă deschisă calea acțiunii oblice oricând în interiorul termenului. În măsura în care debitorul ar formula și el o cerere reconvențională, atunci manifestarea sa de voință ar prevala, iar cererea ar fi continuată de el personal. În măsura în care nu ar formula cererea reconvențională, condiția privind pasivitatea s-ar consolida.

În fine, trebuie subliniat că, în cadrul acestei construcții teoretice, prejudiciul reclamat de creditor este unul potențial până la soluționarea cererii de chemare în judecată – dacă cererea este admisă, prejudiciul se consolidează; dacă cererea este respinsă, prejudiciul devine inexistent. Cum verificarea condițiilor acțiunii oblice se face la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, instanța va stabili, în funcție de soluția asupra cererii de chemare în judecată, dacă sunt îndeplinite sau nu condițiile acțiunii oblice. Astfel, în măsura în care s-ar respinge cererea de chemare în judecată, iar creditorul nu ar putea dovedi un (alt) prejudiciu generat de pasivitatea debitorului, soluția ar trebui să fie aceea a respingerii cererii reconvenționale oblice ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În concluzie, cererea reconvențională ar putea fi formulată și de creditorul oblic în măsura în care dovedește îndeplinirea condițiilor acțiunii oblice. În privința prejudiciului, creditorul poate dovedi că este vorba despre un prejudiciu actual, generat de pasivitatea debitorului față de terț, pe planul raporturilor substanțiale sau poate susține că este vorba despre un prejudiciu potențial, generat de litigiul declanșat contra debitorului. În acest din urmă caz, dacă debitorul nu își însușește cererea reconvențională, iar cererea de chemare în judecată se respinge, atunci dispare prejudiciul creditorului și, implicit, una dintre condițiile acțiunii oblice, astfel încât cererea reconvențională ar trebui respinsă și ea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

III. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și cererea de chemare în garanție

Chemarea în garanție este o formă de atragere forțată a unor terți în proces prin intermediul căreia, potrivit art. 72 C.proc.civ., partea interesată poate să cheme în garanție o persoană împotriva căreia s-ar putea îndrepta pe cale separată cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Termenul de „garanție” nu se limitează numai la drepturile reale și de creanță garantate legal sau convențional, ci semnifică orice altă situație în care cel căzut în pretenții s-ar putea îndrepta împotriva unei alte persoane pentru a solicita de la aceasta despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligația ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească.

De exemplu, în cazul în care A îl cheamă în judecată pe B, pretinzându-se proprietar asupra bunului pe care acesta din urmă l-a dobândit în temeiul unui contract de vânzare încheiat cu C, B se va îndrepta împotriva lui C cu o cerere de chemare în garanție pentru evicțiune.

Similar, în cazul în care comitentul este chemat să răspundă pentru prejudiciul cauzat prin fapta prepusului său, acesta poate formula cerere de chemare în garanție împotriva prepusului pentru ca acesta să fie obligat să îl despăgubească pe comitent pentru suma pe care acesta o plătește, la rândul său, reclamantului.

Chemarea în garanție nu este un mijloc procesual rezervat pârâtului, putând fi folosit și de către reclamant sau de către intervenientul principal. Mai mult decât atât, potrivit art. 74 C.proc.civ., chiar chematul în garanție poate chema, la rândul său, în garanție o altă persoană. Dar ar putea și creditorul uneia dintre părți să formuleze cerere de chemare în garanție în cazul în care aceasta neglijează sau refuză să o facă?

Trebuie analizat dacă sunt îndeplinite condițiile acțiunii oblice pentru a decide dacă creditorul se bucură de calitate procesuală activă. Mai exact, îi poate fi reproșată debitorului pasivitatea generatoare de prejudicii din moment ce dreptul său la acțiune în garanție sau în despăgubiri se consolidează în momentul în care cade în pretenții, până atunci având numai natura unei eventualități?

Într-o primă opinie s-a susținut că cererea de chemare în garanție ar fi incompatibilă cu acțiunea oblică, întrucât pasivitatea debitorului nu poate fi verificată din moment ce dreptul său devine eficace după momentul formulării cererii de chemare în garanție, respectiv la momentul pronunțării hotărârii judecătorești. Or, pendinte conditione, debitorului nu i se poate reproșa o pasivitate, întrucât acțiunea sa ar putea fi respinsă ca prematură.

Într-o a doua opinie s-a arătat că trebuie avută în vedere rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat cererea de chemare în garanție.

În primul rând, chemarea în garanție este o măsură menită să asigure o mai bună administrare a justiției, contribuind la soluționarea unitară a procesului și, în același timp, asigură o apărare completă titularului, întrucât chematul în garanție, devenit parte în proces, poate administra și el probe în apărarea adversarului său.

În al doilea rând, prin formularea cererii de chemare în garanție, titularul acesteia economisește timp și evită eventualele cheltuieli ocazionate de un nou litigiu. Din acest punct de vedere, am putea spune că un debitor insolvabil sau în pragul insolvabilității, care alege să nu formuleze o cerere de chemare în garanție, riscă să se expună unor cheltuieli suplimentare și, prin urmare, riscă micșorarea garanției comune a creditorilor.

Astfel, pasivitatea generatoare de prejudicii a debitorului din acțiunea oblică nu trebuie apreciată prin prisma raporturilor de drept substanțial. Cererea de chemare în garanție este un instrument procesual care permite valorificarea unui drept eventual, iar în acest context prejudiciul adus creditorului oblic este reprezentat de eventualitatea admiterii litigiului principal declanșat împotriva debitorului, prejudiciu ce ar putea fi înlăturat ori limitat prin formularea cererii de chemare în garanție.

În plus, cu atât mai justificată ar fi formularea unei cereri de chemare în garanție pe cale oblică atunci când debitorul nu are numai facultatea de a introduce forțat în proces chematul în garanție, ci chiar obligația de a face asta, precum în cazul cumpărătorului evins.

Discuția rămâne valabilă și pentru cazul în care titularul cererii de chemare în garanție ar fi reclamantul, iar creditorul său acționează pe cale oblică. Exempli gratia: C este creditorul lui R pentru o sumă de bani; R cumpără o creanță valoroasă de la Primus, ce are ca debitor pe Secundus. R dorește valorificarea creanței dobândite împotriva lui Secundus, astfel încât să obțină resursele necesare pentru executarea obligației sale față de C; așadar, R îl acționează în judecată pe Secundus, care invocă un motiv de ineficacitate sau de stingere a obligației (motiv pentru care Primus poate fi chemat în garanție de către R). În acest context, C se teme că R va pierde procesul și, până când se va îndrepta pe cale separată față de Primus, resursele sale se vor împuțina și nu își va mai putea executa obligația asumată, motiv pentru care C formulează pe cale oblică, pentru R, o cerere de chemare în garanție împotriva lui Primus, prin care solicita ca, în situația în care R pierde procesul față de Secundus, Primus să îi restituie prețul cesiunii de creanță.

Reiterăm, însă, nu orice litigiu este de natură să provoace un prejudiciu creditorului, cum ar fi acelea ce produc un impact patrimonial mic asupra averii debitorului, astfel încât analiza nu trebuie să se rezume la simpla existență a litigiului, ci trebuie să aibă în vedere și impactul (potențial) asupra patrimoniului debitorului.

Similar analizei din cadrul cererii reconvenționale, creditorul ar trebui să aibă deschisă posibilitatea de a formula cererea de chemare în garanție pe cale oblică pentru debitorul său în termenul prevăzut de art. 73 C.proc.civ., respectiv până la terminarea cercetării procesului în primă instanță sau în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării (sau la primul termen de judecată, dacă întâmpinarea nu este obligatorie).

În cadrul analizei admisibilității în principiu, este suficient ca creditorul oblic să facă dovada unei creanțe împotriva debitorului său, prin care să justifice îndreptățirea de a formula o cerere de chemare în garanție pentru debitorul său. Ulterior, la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, în funcție de soluție, se va analiza și cererea de chemare în garanție. În acele situații în care soluția dată asupra cererii de chemare în judecată ar fi determinat în mod normal respingerea cererii de chemare în garanție ca lipsită de obiect, de această dată ar trebui să determine respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, întrucât nu ar fi îndeplinite condițiile acțiunii oblice (mai precis, existența prejudiciului).

IV. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și căile de atac

De principiu, creditorul oblic ar putea exercita pentru debitorul pasiv orice cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești nefavorabile, dacă a fost parte în litigiul finalizat cu hotărârea atacată (adică dacă a formulat o cerere de chemare în judecată, o cerere reconvențională sau o cerere de chemare în garanție). Odată recunoscută calitatea de creditor oblic, el va putea exercita toate drepturile și acțiunile debitorului său, adică inclusiv orice cale de atac.

În schimb, într-o opinie s-a apreciat că, dacă creditorul oblic nu a fost parte în procesul finalizat cu hotărârea atacată, el nu ar putea exercita pentru prima dată calea de atac pentru debitorul pasiv, întrucât aceasta ar avea semnificația unei intervenții voluntare accesorii. Or, dacă intervenientul accesoriu nu poate exercita calea de atac fără acordul titularului său, conform art. 67 alin. (4) C.proc.civ., cu atât mai puțin nu ar putea creditorul oblic, care nici măcar nu este parte în proces.

Într-o altă opinie s-a apreciat că acțiunea oblică îi conferă legitimare creditorului oblic să exercite orice cale de atac fără a fi asemuit unui intervenient accesoriu, chiar dacă nu a fost parte în proces anterior, verificarea condițiilor acțiunii oblice urmând să fie făcută de instanța învestită cu soluționarea căii de atac.

V. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și procedura de executare silită

Asemenea fazei judecății din procesul civil, creditorul oblic are posibilitatea de a exercita drepturile sau acțiunile debitorului său și în faza executării silite.

În condițiile art. 664 C.proc.civ., creditorul oblic poate formula o cerere de executare pentru debitorul său. Prin raportare la art. 665 alin. (1) C.proc.civ., care oferă executorului judecătoresc posibilitatea de a respinge motivat cererea de executare silită, apreciem că dovada îndeplinirii condițiilor acțiunii oblice trebuie făcută la momentul formulării cererii de executare silită. Dacă aceste condiții nu ar fi îndeplinite, iar executarea silită ar fi înregistrată oricum de executor și încuviințată de instanță, terțul executat silit ar putea invoca lipsa calității procesuale active pe calea contestației la executare și ar putea solicita anularea întregii executări (desigur, dacă debitorul nu și-o însușește până la acel moment).

Creditorul oblic va avea, însă, dificultăți în îndeplinirea cerinței de la art. 664 alin. (4) C.proc.civ. vizând depunerea titlului executoriu în original sau în copie legalizată. În măsura în care nu poate dobândi aceste înscrisuri, creditorul oblic ar putea formula cererea de executare și, în cuprinsul său, să îi solicite executorului judecătoresc ca, în virtutea art. 647 alin. (1) C.proc.civ., să îi pretindă debitorului (care este creditor în dosarul de executare) să îi pună la dispoziție titlul executoriu necesar pentru declanșarea executării silite.

Uneori, însă, creditorul oblic ar putea să nu aibă interes în declanșarea unei executări silite pentru debitorul său. Dacă deține un titlu executoriu, creditorul oblic ar putea declanșa direct o executare silită împotriva debitorului său și, în cadrul acestei executări, ar putea să înființeze direct măsura popririi asupra creanței pe care debitorul pasiv o are față de terț. Interesul creditorului oblic ar subzista în acele situații în care nu ar putea valorifica în mod direct drepturile debitorului pasiv, precum o garanție reală sau o obligație de a face. Pentru acestea, creditorul oblic va trebui să declanșeze executarea silită pentru debitorul pasiv împotriva terțului, iar abia după ce aceste valori intră în patrimoniul debitorului să efectueze acte de executare împotriva lor.

Față de formularea art. 1560 alin. (1) C.civ. – „să exercite drepturile și acțiunile debitorului” – creditorul oblic ar putea formula în numele debitorului său și contestație la executare/cerere de suspendare împotriva unei executări pornite de un terț față de debitorul pasiv. Analiza condițiilor este similară celor deja prezentate anterior, cu precizarea că prejudiciul încercat de creditorul oblic este mai vizibil și mai ușor de analizat, întrucât impactul asupra patrimoniului debitorului pasiv rezultă din actele de executare.

Exempli gratia, dacă creditorul oblic este chirografar, împotriva debitorului pasiv s-a declanșat de către un terț o executare silită afectată de un motiv de nulitate, iar activul patrimonial al debitorului pasiv riscă să devină neîndestulător pentru îndestularea creanței creditorului oblic, acesta are tot interesul să formuleze o contestație la executare în numele debitorului pasiv, pentru a obține anularea executării silite și, implicit, conservarea patrimoniului debitorului pasiv.

VII. Compatibilitatea dintre acțiunea oblică și procedura de insolvență

 În materia procedurilor de insolvență s-a admis posibilitatea ca un creditor oblic să formuleze pentru debitorul său pasiv, ce are calitatea de creditor al terțului insolvent, cereri precum deschiderea procedurii de insolvență față de terț, înscrieri la masa credală, contestații etc.

În schimb, este inadmisibilă acțiunea creditorului oblic care formulează în numele debitorului pasiv o cerere de deschidere a procedurii de insolvență a acestuia din urmă. Cu alte cuvinte, cererea de deschidere a procedurii de insolvență, reglementată de art. 66 din Legea nr. 85/2014, formulată de către debitorul insolvent nu ar putea fi formulată de către un creditor pe calea acțiunii oblice, întrucât creditorii au la îndemână o procedură separată pentru a obține deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului, reglementată de art. 70 din Legea nr. 85/2014.

Aceeași este soluția și pentru cererile formulate în baza art. 66 alin. (11) pentru suspendarea procedurilor de executare silită declanșate împotriva debitorului.

Motivul pentru care un creditor ar dori să exercite pe cale oblică dreptul debitorului de a deschide procedura în detrimentul unei cereri proprii este acela de a beneficia de un termen de judecată semnificativ mai scurt pentru soluționarea cererii.

Însă, dat fiind faptul că s-ar produce o eludare a procedurii stabilite pentru creditori, acțiunea oblică este incompatibilă cu deschiderea procedurii la cererea debitorului.

VIII. Aspecte comune de procedură

Față de toate instituțiile analizate anterior, există anumite aspecte comune de procedură.

Cadrul procesual al acțiunii oblice presupune ca în proces să figureze creditorul oblic (în calitate de creditor oblic), debitorul pasiv (în calitate de reclamant) și terțul față de care se exercită dreptul sau acțiunea (în calitate de pârât). Prezența creditorului oblic se justifică prin aceea că el a declanșat procesul, a debitorului pasiv prin aceea că el este titularul acțiunii și în patrimoniul său se răsfrâng efectele sale, iar a terțului prin aceea că el este subiectul pasiv împotriva căruia se urmărește afirmarea dreptului.

Taxa de timbru pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, unei cereri reconvenționale, unei cereri de chemare în garanție, unei căi de atac, unei cereri de executare silită, unei contestații la executare sau cereri de suspendare a executării silite, unei cereri în cadrul procedurii de insolvență etc. va fi suportată de către creditorul care acționează pe cale oblică. Fiind debitor al obligației de a plăti taxa de timbru, tot creditorul oblic va avea și posibilitatea de a formula cerere de reexaminare ori de acordare a ajutorului public judiciar, condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 51/2008 fiind apreciate în persoana sa.

Competența de soluționare a cererii se stabilește prin observarea raportului dintre debitorul pasiv și terț. Prezența creditorului oblic în proces ar influența stabilirea competenței doar în acele cazuri de competență teritorială alternativă ori facultativă, când alegerea aparține reclamantului și ar fi exercitată de creditorul oblic.

De principiu, creditorul oblic ar putea propune orice probe admisibile conform specificului procedurii în care acționează. În măsura în care nu deține anumite înscrisuri necesare soluționării cauzei, creditorul oblic ar putea pretinde instanței, în virtutea art. 293 C.proc.civ., să îi pună în vedere părții, de regulă debitorului pasiv, să depună la dosar acele înscrisuri.

De asemenea, cheltuielile necesare în vederea administrării unor probe vor fi suportate tot de către creditorul oblic.

Ca regulă, prin intermediul acțiunii oblice, creditorul nu ar putea formula apărări sau invoca excepții în favoarea debitorului pasiv, întrucât fie ar fi respinse ca inadmisibile, fie ar fi recalificate drept intervenție voluntară accesorie (e.g. prin cererea reconvențională, creditorul oblic nu ar putea invoca excepții față de cererea principală, ci va trebui să se rezume la afirmarea dreptului).

Cheltuielile de judecată ar trebui desocotite la final, prin hotărârea judecătorească, în funcție de deznodământul litigiului:

a) dacă acțiunea oblică este admisă:

– creditorul oblic ar trebui să își poată recupera cheltuielile efectuate de la debitorul pasiv și de la terț, întrucât ambii s-au aflat în culpă procesuală pentru declanșarea litigiului[5] (primul pentru că a rămas în pasivitate în mod nejustificat, iar al doilea pentru că nu a plătit ceea ce datora); acordarea cheltuielilor de judecată ar trebui să se facă proporțional cu gradul în care poziția debitorului pasiv și a terțului în proces a cauzat creditorului oblic cheltuielile (g. taxa de timbru ar trebui recuperată de la debitorul pasiv, întrucât din pricina pasivității lui creditorul a fost nevoit să o achite, însă cheltuielile cu administrarea probatoriului ar trebui suportate de terț, întrucât din pricina apărărilor sale a fost necesară administrarea unui probatoriu costisitor);

– debitorul pasiv care a rămas inactiv pe durata întregului litigiu nu ar avea ce cheltuieli să recupereze de la terț; debitorul pasiv care a intervenit în proces și l-a preluat își poate recupera cheltuielile de la terț; în ambele cazuri, debitorul pasiv va rămâne obligat față de creditorul oblic pentru cheltuielile suportate de acesta din urmă, cu posibilitatea de a se îndrepta în regres împotriva terțului;

b) dacă acțiunea oblică este respinsă:

– terțul ar trebui să își poată recupera cheltuielile de judecată efectuate de la creditorul oblic, întrucât el poartă vina procesuală pentru declanșarea litigiului;

– dacă debitorul pasiv a rămas inactiv pe durata întregului litigiu, atunci apreciem că nu i s-ar putea reproșa o culpă procesuală, întrucât nu a avut inițiativa declanșării litigiului și nu a contribuit cu nimic la judecata cererii, deci nu ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de terț (sau, în caz contrar, măcar ar trebui să i se recunoască un drept de regres împotriva creditorului oblic, întrucât acesta a acționat în numele său în ciuda unei pasivități justificate); totodată, debitorul pasiv nu ar avea ce cheltuieli să recupereze de la creditorul oblic, întrucât nu a participat activ la proces;

– dacă debitorul pasiv a ieșit din inactivitate și a preluat acțiunea, atunci ar putea fi obligat să suporte cheltuielile terțului alături de creditorul oblic, proporțional cu gradul în care poziția lor în proces a cauzat terțului cheltuieli; totodată, în legătură cu propriile cheltuieli, debitorul pasiv ar putea cere obligarea creditorului oblic, argumentând că acesta l-a determinat să intervină într-un proces față de care în mod justificat a rămas (inițial) pasiv; același argument ar putea fi folosit pentru exercitarea unui drept în regres față de creditorul oblic, având ca obiect cheltuielile suportate de debitorul pasiv față de terț.

În baza art. 427 C.proc.civ., apreciem că hotărârea instanței ar trebui comunicată inclusiv creditorului oblic, care figurează în proces, însă termenul pentru exercitarea căii de atac ar trebui să se calculeze prin raportare la momentul comunicării hotărârii față de debitorul pasiv, întrucât el este titularul acțiunii.


[1] V. M. Ciobanu, Tr. C. Briciu, C. C. Dinu, Drept procesual civil, Ediția a II-a, Ed. Național, București, 2018, p. 124-128.
[2] Idem, p. 118.
[3] L. Pop, I.F. Popa, S.I Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 764 et. seqq.
[4] Ibidem.
[5] Pentru opinia conform căreia debitorul nu poate fi obligat față de creditor să plătească cheltuieli de judecată, întrucât creditorul este doar un reprezentant al debitorului, a se vedea I.I. Neamț, Acțiunea oblică: o formă atipică de reprezentare?, în Revista Română de Drept Privat nr. 2/2019.


Cristian Tănasă, Partener fondator VERJEL TĂNASĂ & ASOCIAȚII
Av. Raluca-Ionela Panduru
Av. Nicoleta-Daniela Sitaru

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti