« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

CNSU propune prelungirea stării de alertă începând cu data de 9 decembrie 2021. UPDATE: Publicare în Monitorul Oficial
09.12.2021 | JURIDICE.ro

Drept Timisoara
Secţiuni: Anunțuri, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1166 din 8 decembrie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 1242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Începând cu data de 9 decembrie 2021 se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării.

Măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

– anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns”;

– anexa nr. 2 – „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor”;

– anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc”.

Intrare în vigoare: 8 decembrie 2021

***

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea nr. 112 din 07.12.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Redăm mai jos textul integral:

HOTĂRÂRE nr. 112 din 07.12.2021
privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 05.12.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției,

luând în considerare propunerile formulate în cadrul ședinței de lucru organizate în data de 05.12.2021 la sediul Guvernului României sub conducerea Primului Ministru și cu participarea reprezentanților Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și Institutului Național de Sănătate Publică,

ținând cont de măsurile deja întreprinse la nivel național pentru creșterea capacității unităților sanitare în vederea acordării asistenței medicale de specialitate pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv prin limitarea internărilor și intervențiilor medicale ce nu reprezintă urgențe de sănătate și transformarea unor unități sanitare în spitale dedicate tratamentului acestora,

în contextul necesității menținerii condițiilor socio–economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 17, art. 19, art. 21, art. 32 alin. (2), art. 37, art. 41, art. 42, art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) și n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.12.2021.

Art. 2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 09.12.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Art. 3 – Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ

:: Anexa

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.