« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Energie
CărţiProfesionişti
BOTEZATU ESTRADE PARTNERS
 

TUE. T-127/19, Dyson și alții/Comisia. Consumul de energie al aspiratoarelor cu tehnologie ciclon fără sac: Tribunalul respinge cererea de reparare a prejudiciului invocat de Dyson
08.12.2021 | JURIDICE.ro

Drept Timisoara
Secţiuni: CJUE, Dreptul mediului, Dreptul Uniunii Europene, Energie, Internațional, Jurisprudență | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust

Reținând metoda standardizată de testare bazată pe utilizarea unui recipient gol, Comisia nu a încălcat în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere și nici nu a săvârșit o încălcare suficient de gravă a principiilor egalității de tratament și bunei administrări

Începând cu 1 septembrie 2014, toate aspiratoarele vândute în Uniunea Europeană sunt supuse unei etichetări energetice ale cărei modalități au fost precizate de Comisie într-un regulament din anul 2013[1], care completa Directiva privind etichetarea energetică[2]. Etichetarea vizează, în special, să informeze consumatorii în privința nivelului de eficiență energetică și a performanțelor de curățare a aspiratorului.

Dyson Ltd, precum și celelalte reclamante, care fac parte din același grup, fabrică aspiratoare cu tehnologie ciclon fără sac.

Considerând, în esență, că metoda standard de testare reținută de Comisie în Regulamentul din 2013 pentru a măsura nivelul de eficiență energetică a aspiratoarelor defavoriza produsele sale în raport cu aspiratoarele cu sac, Dyson a solicitat Tribunalului Uniunii Europene să anuleze acest regulament. Prin Hotărârea din 11 noiembrie 2015[3], acțiunea a fost respinsă. Pronunțându-se în recurs, Curtea a anulat Hotărârea Tribunalului[4] și a trimis acestuia cauza spre rejudecare. Printr-o hotărâre din 8 noiembrie 2018[5], Tribunalul a anulat Regulamentul din 2013, pentru motivul că metoda de testare efectuată pe un recipient gol nu reflecta condiții cât mai apropiate posibil de condițiile reale de utilizare.

Prin recursul declarat, Dyson și celelalte reclamante solicită repararea prejudiciului (pe care îl evaluează la suma de 176 100 000 de euro) pe care pretind că l-au suferit din cauza nelegalității regulamentului.

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Tribunalul respinge acțiunea

Tribunalul amintește mai întâi că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii presupune îndeplinirea a trei condiții cumulative, și anume ca norma de drept încălcată să aibă ca obiect conferirea de drepturi particularilor și ca încălcarea să fie suficient de gravă, ca existența prejudiciului să fie stabilită și, în sfârșit, să existe o legătură de cauzalitate directă între încălcarea obligației care revine autorului actului și prejudiciul suferit de părțile vătămate.

Tribunalul începe prin a verifica dacă, astfel cum susțin reclamantele, Comisia a săvârșit încălcări ale dreptului Uniunii suficient de grave pentru a putea angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii.

În primul rând, reclamantele susțin că Curtea a statuat în mod definitiv că, prin adoptarea unei metode standard de testare bazată pe utilizarea unui recipient gol, Comisia a încălcat articolul 10 alineatul (1) din Directiva privind etichetarea energetică. În opinia reclamantelor, adoptând o etichetă energetică bazată pe această metodă, Comisia și-a depășit în mod vădit limitele puterii de apreciere.

Tribunalul constată mai întâi că aplicarea articolului 10 alineatul (1) din Directiva privind etichetarea energetică în cazul specific al aspiratoarelor este de natură să genereze anumite diferențe de apreciere, care indică dificultăți de interpretare din perspectiva gradului de claritate și de precizie a acestei dispoziții și, mai general, a directivei privite în ansamblu.

Tribunalul analizează apoi complexitatea tehnică a situației pe care trebuie să o soluționeze, precum și caracterul intenționat sau impardonabil al erorii săvârșite de Comisie. În această privință, Tribunalul constată că, la data adoptării Regulamentului din 2013, existau îndoieli legitime cu privire la validitatea științifică și la exactitatea rezultatelor la care putea conduce, în scopul etichetării energetice, metoda de testare bazată pe un recipient încărcat[6]. Chiar dacă această metodă de testare era mai tipică pentru condițiile de utilizare normale ale aspiratoarelor decât cea bazată pe utilizarea unui recipient gol, Comisia a putut să considere, fără să depășească în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere, că respectiva metodă de testare nu era aptă să garanteze validitatea științifică și exactitatea informațiilor furnizate consumatorilor și să opteze, în mod alternativ, pentru o metodă de testare aptă să răspundă criteriilor de validitate și de exactitate a informațiilor.

Tribunalul concluzionează că Comisia a făcut astfel dovada unui comportament care poate fi așteptat din partea unei administrații care acționează cu prudența și diligența obișnuite și, prin urmare, că aceasta nu a încălcat în mod vădit și grav limitele care se impuneau puterii sale de apreciere.

În al doilea rând, reclamantele susțin că Regulamentul din 2013 a instituit o discriminare între aspiratoarele cu sac și aspiratoarele cu tehnologie ciclon, tratând aceste două categorii de aspiratoare în același mod, în condițiile în care caracteristicile lor nu sunt comparabile, și aceasta fără nicio justificare obiectivă. Tribunalul arată că atât Directiva privind etichetarea energetică, cât și Regulamentul din 2013 prevedeau un tratament uniform al tuturor aspiratoarelor care intrau în domeniile lor de aplicare respective. Cu toate acestea, întemeindu-se pe analiza privind încălcarea articolului 10 alineatul (1) din directivă, Tribunalul arată că existau îndoieli legitime cu privire la validitatea științifică și la exactitatea rezultatelor la care putea conduce, în scopul etichetării energetice, metoda de testare bazată pe utilizarea unui recipient încărcat. Astfel, o asemenea împrejurare de ordin factual este suficientă pentru a se considera că, independent de orice diferență obiectivă între aspiratoarele cu tehnologie ciclon și celelalte tipuri de aspiratoare, Comisia, reținând metoda de încercare bazată pe utilizarea unui recipient gol, nu a încălcat în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere și nici nu a săvârșit o încălcare suficient de gravă a principiului egalității de tratament.

În al treilea rând, reclamantele arată că Comisia a încălcat principiul bunei administrări cu ignorarea unui element esențial al Directivei privind etichetarea energetică, ceea ce nu ar fi făcut nicio administrație care acționează cu prudența și diligența obișnuite. Tribunalul constată că această argumentație se suprapune în mare măsură cu cea dezvoltată de reclamante în cadrul primelor două nelegalități invocate și o respinge pe același temei.

În sfârșit, Tribunalul subliniază că, întrucât argumentația reclamantelor întemeiată pe încălcarea dreptului de a exercita o activitate profesională este, în esență, identică cu cea dezvoltată în cadrul celorlalte trei nelegalități invocate, se impune respingerea acesteia pentru aceleași motive.


[1] Regulamentul delegat (UE) nr. 665/2013 al Comisiei din 3 mai 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește etichetarea energetică a aspiratoarelor (JO 2013, L 192, p. 1).
[2] Directiva 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic (JO 2010, L 153, p. 1)
[3] Hotărârea din 11 noiembrie 2015, Dyson/Comisia, T-544/13 (a se vedea CP nr. 133/15).
[4] Hotărârea din 11 mai 2017, Dyson/Comisia, C-44/16 P.
[5] Hotărârea din 8 noiembrie 2018, Dyson/Comisia, T-544/13 RENV (a se vedea CP nr. 168/18).
[6] Metoda prevăzută în secțiunea 5.9 a standardului armonizat EN 60312-1(2013) a Comitetului European de Standardizare în Electrotehnică (Cenelec).


:: Hotărârea

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.