Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

Judecătoria Rădăuţi. Demnitatea sistemului judiciar izvorăşte şi din prestanţa dată de funcţionarea instanţelor în sedii decente
13.12.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Joi, 9 decembrie 2021, noul sediu al Judecătoriei Rădăuţi a fost inaugurat, în prezenţa jud. Corina Alina Corbu, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a conducerii Curții de Apel și a Tribunalului Suceava şi a reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Baroului Suceava, Prefecturii Suceava, Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Judeţului Suceava și Primăriei Municipiului Rădăuți, precum și a personalul Judecătoriei Rădăuți, potrivit unui comunicat.

În deschiderea ceremoniei, a fost intonat Imnul Național, după care Arhimandritul Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana, alături de Părintele Protopop Ionel Maloș au rostit o rugăciune de binecuvântare.

Jud. Cristinel Grosu, Președintele Curții de Apel Suceava: „Demnitatea sistemului judiciar și respectul față de  justiție izvorăsc și din funcționarea în sedii decente. Realizarea acestei investiții de către Curtea de Apel Suceava la standarde de înaltă calitate, cu un cost și într-un interval de timp absolut rezonabile, în patru ani de la semnarea contractului de execuție, cu marea majoritate a lucrărilor și dotărilor efectuate în perioada pandemiei, reprezintă dovada incontestabilă a faptului că sistemul judiciar, dacă are la dispoziție resurse, este un bun administrator al acestora, împrejurare de natură să aducă în actualitate subiectul transferului atribuției de ordonator principal de credite pentru judecătorii, tribunale și curți de apel către instituția care asigură, conform rolului constituțional, independența justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii.”

Jud. Corina Alina Corbu, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție: „Nu putem cere performanță sistemului judiciar, fără a asigura logistica necesară judecătorilor, personalului auxiliar, dar, mai ales, justițiabililor, celor care se află zi de zi pe holurile instanțelor din România. Mă bucur că astăzi, Judecătoria Rădăuți are o casă nouă și pentru că ați redat comunității o speranță într-un act de justiție realizat la standarde moderne, europene.”

Jud. George Ciobîcă, Președintele Judecătoriei Rădăuți: „Prin raportare la vechiul sediu, această construcție va aduce un suflu nou, va asigura un climat modern, ridicând standardele și asigurând justițiabililor o nouă poartă de acces la justiție. De volumul mare de activitate nu putem scăpa fără modificări legislative de esență și fără un efort susținut din partea întregului personal, dar imaginea vechilor clădiri, parte din ele monumente istorice, imposibil de modernizat și adaptat cerințelor actuale, poate fi îmbunătățită prin investiții în sedii noi, așa cum s-a întâmplat la Rădăuți.”

Festivitățile desfășurate au reprezentat încununarea eforturilor depuse de instituțiile implicate în acest proiect, relevând importanța calității actului de justiție dedicat cetățenilor din zona Bucovinei și nu numai, filmul evenimentului putând fi vizionat aici.

Noul sediu al Judecătoriei Rădăuți are o suprafaţă construită de 1.100 mp, o suprafaţa desfăşurată de 3.904 mp, dispunând și de patru săli judecată, o cameră de audiere pentru minori, două arhive curente, registratură, sală de consiliu, bibliotecă, sală pentru avocați și spații destinate persoanelor lipsite de libertate.

În circumscripția Judecătoriei Rădăuți sunt cuprinse: 1 municipiu, 5 orașe și 28 de comune, numărul de locuitori din circumscripție fiind de aproximativ 180 000, cu un volum de activitate de aproximativ 12 500 cauze anual, din care aproximativ 25% în materie penală, respectiv 75% în materie civilă.

În schema de personal a Judecătoriei Rădăuți sunt prevăzute 12 posturi de judecători și 20 de posturi de grefieri.

Activitatea în noul sediu se va desfășura începând cu data de 5 ianuarie 2022, iar cererile de chemare în judecată și alte acte pot fi transmise și on-line, la adresa de e-mail: jud-radauti@just.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti