« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Continuarea judecăţii sau restituirea cauzei la procuror? Despre consecinţele procedurale naţionale ale deciziei CJUE din cauza C-282/20 ZX
14.12.2021 | JURIDICE.ro

Drept Timisoara
Secţiuni: CJUE, Drept penal, Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudență | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Giulia Sologon

Giulia Sologon

Andrei Zarafiu

Andrei Zarafiu

În AUBD – Forum Juridic nr. 3/2021 a fost publicat articolul cu titlul „Continuarea judecăţii sau restituirea cauzei la procuror? Despre consecinţele procedurale naţionale ale deciziei CJUE din cauza C-282/20 ZX”, redactat de conf. univ. dr. Andrei Zarafiu și Giulia Șologon – absolvent Master Științe penale.

La data de 21 octombrie 2021, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea în cauza ZX și Spetsializirana prokuratura (Parchetul Specializat, Bugaria) cererea nr. C282/20, prin care a stabilit că art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care nu reglementează o cale procedurală aptă a permite ulterior ședinței de cameră preliminară, întro cauză penală, remedierea neclarităților și a lacunelor din conținutul rechizitoriului, neregularități ce aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare.

Articolul realizează o analiză a domeniului de aplicare al hotărârii pronunțate în cauza ZX și a remediilor procesuale reglementate în Codul de procedură penală român aplicabile în cazul modificării elementelor de fapt și de drept ale acuzației în materie penală formulate împotriva inculpatului.

În aplicarea jurisprudenței CJUE, art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 și art. 47 CDFUE impun statelor membre să reglementeze o legislație care să permită remedierea în cursul judecății a neclarităților și lacunelor din conținutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informații detaliate cu privire la acuzare. Totodată, dreptul național trebuie interpretat conform dreptului Uniunii Europene, în sensul că judecătorul trebuie să apeleze la toate mijloacele procesuale reglementate de lege pentru a se asigura că inculpatul primește informații detaliate cu privire la temeiul de fapt și de drept al acuzației, astfel încât să-și poată exercita dreptul la apărare.

Numai în ipoteza în care legislația națională prevede impedimente în activitatea judecătorului pentru a furniza respectivele informații ori pentru a înlătura neclarități și lacune ale rechizitoriului de natură a compromite dreptul inculpatului în înțelegerea elementelor esențiale ale acuzației, acesta are posibilitatea de a lăsa neaplicate respectivele norme pentru a se asigura că inculpatul primește informațiile necesare privind temeiul de fapt și de drept al acuzației necesare formulării apărărilor.

În cadrul normativ actual, absența unor dispoziții exprese care să stabilească la nivel procedural o modalitate de remediere a neregularităților actului de sesizare creează premisa adoptării unor soluții exclusiv pe cale judiciară, fără a avea un fundament normativ. În doctrină, au fost conturate două remedii, primul presupunând o intervenție directă a procurorului asupra actelor procesuale și procedurale prin care să fie adusă la îndeplinire dispoziția judecătorului de cameră preliminară ori a instanței de excludere fizică a probelor nelegale sau neloiale, fără a opera o dezînvestire a instanței.

Cel de-al doilea remediu presupune o restituire a cauzei fie la parchet, fie chiar la procuror, după distincțiile evocate pe parcursul prezentului studiu. Unde ar trebui însă să se dispună restituirea cauzei? La parchet sau la procuror? Nuanța este importantă pentru că presupune diferențe în ceea ce privește mecanismul procedural prin care se realizează reluarea urmăririi penale în actualul sistem procesual penal.

În final, apreciem că remedierea neregularității actului de sesizare prin restituirea cauzei și reactivarea funcției judiciare de urmărire penală este preferabilă intervenției directe a procurorului în faza de judecată, reprezentantul Ministerului Public având posibilitatea ca, în ipoteza în care dorește să își mențină dispoziția de trimitere în judecată, să poată reface actele procesuale și să emită un nou rechizitoriu regulamentar întocmit.

Pentru argumentele amplu dezvoltate în cuprinsul prezentului studiu, dispoziția instanței de judecată ar trebui să fie de restituire a cauzei la procuror și nu la parchet, întrucât parcurgerea filtrului procedural pe care îl presupune restituirea la parchet și care implică abilitarea exclusivă a conducătorului parchetului de a evalua în ce măsură se impune reluarea urmăririi penale (potrivit dispozițiilor art. 334 C.proc.pen.) este, în acest caz, superfluă. Luând în considerare natura incidentelor care provoacă imposibilitatea continuării judecății în ipotezele analizate în prezentul articol, aplicarea directă a jurisprudenței CJUE ar trebui să determine o reluare obligatorie a urmăririi penale circumscrise nevoii de înlocuire a actelor compromise prin care s-a configurat succesiv acuzația formulată în materie penală.

Conchizând asupra celor evocate anterior, menționăm că remediile propuse prin hotărârea CJUE pronunțată în cauza ZX ar trebui să opereze doar în contextul limitat apt a le justifica existența. Acestea nu trebuie să devină mecanisme de eludare o obligației procedurale a instanței de judecată de a soluționa cauza. Astfel, reiterăm faptul că, dacă anumite incidente ivite în cursul judecății, precum schimbarea încadrării juridice dată faptei sau excluderea probelor determinante, nu vizează aspectul extern al acuzației, ci reprezintă chiar carențe interne, strâns legate de temeinicia acesteia, instanța este obligată să îşi realizeze în mod complet funcția activată prin sesizare și învestire, urmând a pronunța o soluție de achitare, întrucât probele în acuzare nu întrunesc standardul minim necesar angajării răspunderii penale prevăzut de art. 103 alin. (2) C.proc.pen., dincolo de orice dubiu rezonabil. În aceste condiții,  remediile prezentate, indiferent de ordinea de preferință stabilită de către interpret, devin incidente în măsura în care există neclarități sau ambiguități ale acuzației de natură a împiedica exercitarea adecvată a funcției de judecată, nu și atunci când acuzația nu este sprijinită de probe clare, apte a dovedi dincolo de orice dubiu rezonabil vinovăția inculpatului.

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.