Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate admisă ref. sintagma „pretențiile părții civile” cuprinsă în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale
16.12.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Drept penal, Jurisprudență, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Marți, 14 decembrie 2021, Curtea Constituțională a României, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „pretențiile părții civile”, cuprinsă în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021, este neconstituțională, potrivit unui comunicat.

Curtea a constatat că aplicarea cauzei de reducere a pedepsei reglementată de Legea nr. 241/2005 poate fi condiționată de către legiuitor, printre altele, de plata voluntară și în integralitate a prejudiciului cauzat, iar nu de plata pretențiilor părții civile.

Îndeplinirea condiției referitoare la acoperirea integrală a pretențiilor părții civile este indisolubil legată de cuantumul acestora, neputând fi influențată de stabilirea cuantumului prejudiciului de către procuror. Din această perspectivă se poate constata că partea civilă este liberă să solicite pretenții într-un cuantum mult mai mare sau mult mai mic decât cuantumul prejudiciului stabilit de procuror. Acest fapt determină fie crearea unui impediment de natură să împiedice acoperirea sumei respective și implicit a aplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, fie crearea unei situații de natură a avantaja anumiți inculpați. Or, deși cauza de reducere a pedepsei este reglementată de către legiuitor, prin corelarea îndeplinirii uneia dintre condiții de cuantumul „pretențiilor părții civile” se ajunge la situația în care aplicarea acestui beneficiu este condiționată de comportamentul persoanei vătămate/de manifestarea de voință a părții civile.

Prin această modalitate de reglementare, legiuitorul a conferit persoanei vătămate/părții civile din procesul penal o poziție privilegiată, simpla manifestare de voință a acesteia din urmă putând determina posibilitatea aplicării sau neaplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil și principiului potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, reglementate de prevederile art. 24 și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti