OUG privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională
21.12.2021 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1207 din 20 decembrie 2021 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă.
Astfel, este stabilit cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, în perioada de programare 2021-2027, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al acestor fonduri, fiind reglementate aspecte precum:
– Managementul financiar al fondurilor europene;
– Contribuţia publică naţională totală şi managementul financiar al acesteia;
– Prefinanţarea;
– Mecanismul cererilor de plată/Mecanismul rambursării cheltuielilor eligibile;
– Proiectele implementate în parteneriat.
Intrare în vigoare: 20 decembrie 2021