Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. taxele de timbru în materia executării silite
21.12.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1210 din 21 decembrie 2021 a fost publicată Decizia nr. 718/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dan Băzăvan într-o cauză având ca obiect cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În opinia autorului excepției, obligaţia debitorului de a achita taxa judiciară de timbru sub sancţiunea anulării cererii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, fiind astfel încălcate şi dreptul fundamental instituit prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, dar şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, prevederi care au următorul conţinut normativ:

„(1) În materia executării silite, următoarele cereri se taxează astfel:

a) cereri pentru încuviinţarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu – 20 lei;
b) cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii – 50 lei.

(2) În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestaţia la executare se taxează cu 100 lei.

(3) În cazul în care prin contestaţia la executare silită se invocă, în condiţiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă, şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabileşte potrivit art. 3 alin. (1).

(4) Cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5.000 lei, şi cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 5.000 lei.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare, Curtea respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens, sunt Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 29 septembrie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 20 august 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 10 aprilie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 25 octombrie 2019, şi Decizia nr. 65 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 mai 2020.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.

Curtea a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, Curtea a arătat că plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.

De asemenea, Curtea a reţinut că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

Curtea a mai constatat că legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie. Legalitatea şi temeinicia cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se apreciază de către instanţa de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi de legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti