« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii

Note la Hotărârea CJUE din 21 decembrie 2021 pronunţată în cauzele conexate Euro Box Promotion și alții. Soluţionarea litigiilor de contencios administrativ şi fiscal: între obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale a României şi supremaţia dreptului UE
23.12.2021 | Cristina-Maria FLORESCU

Secţiuni: Articole, CCR, Dreptul Uniunii Europene, Note de studiu, RNSJ, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust
Cristina-Maria Florescu

Cristina-Maria Florescu

La data de 21 decembrie 2021, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat hotărârea[1] în cauzele conexate C‑357/19, C‑379/19, C‑547/19, C‑811/19 și C‑840/19, Euro Box Promotion și alții[2]. Paragrafele 244-263 din hotărâre sunt rezervate corelaţiei principiului supremaţiei dreptului UE cu obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale a României[3].

În Hotărârea Euro Box, în paragrafele pe care le supunem analizei, problema de drept este dacă principiul supremației dreptului Uniunii se opune unor reglementări sau practici naționale care supun judecătorul unor sancţiuni disciplinare în cazul nerespectării deciziilor (obligatorii) ale Curţii Constituţionale. Este de remarcat că în considerentele Hotărârii Euro Box pe care le supunem analizei, centrul discuţiei nu este obligativitatea în sine a deciziilor Curţii Constituţionale, ci problematic este riscul aplicării unei sancțiuni disciplinare faţă de judecătorul care a exercitat opţiunea ori şi-a îndeplinit obligaţia sesizării CJUE cu o cerere de decizie preliminară şi, urmare interpretării furnizate de CJUE, a lăsat neaplicată jurisprudenţa (obligatorie) a instanţei de contencios constituţional, contrară dreptului Uniunii. Altfel spus, CJUE insistă asupra imposibilităţii împiedicării unei instanţe de a adresa o cerere de decizie preliminară şi de a aplica dreptul UE în conformitate cu interpretarea furnizată de Curte. Acesta este contextul în care CJUE arată în considerentele Hotărârii Euro Box că:

– instanța națională care a exercitat opțiunea sau și‑a îndeplinit obligația de a sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminară în temeiul articolului 267 TFUE nu poate fi împiedicată să aplice imediat dreptul Uniunii în conformitate cu decizia sau cu jurisprudența Curții, în caz contrar fiind diminuat efectul util al acestei dispoziții[4];

– o reglementare sau o practică națională potrivit căreia deciziile curții constituționale naționale sunt obligatorii pentru instanțele de drept comun, în condițiile în care acestea din urmă consideră, în lumina unei hotărâri preliminare a Curții, că jurisprudența rezultată din respectivele decizii constituționale este contrară dreptului Uniunii, este de natură să împiedice aceste instanțe să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, efect de împiedicare ce poate fi amplificat de faptul că dreptul național califică eventuala nerespectare a jurisprudenței constituționale menționate drept abatere disciplinară[5];

– articolul 267 TFUE se opune oricărei reglementări sau practici naționale de natură să împiedice instanțele naționale, după caz, să utilizeze opțiunea sau să se conformeze obligației prevăzute la acest articol 267 de a se adresa Curții cu titlu preliminar; în ipoteza în care, ca urmare a răspunsului Curții [la întrebările preliminare], un judecător național de drept comun ar ajunge să considere că jurisprudența curții constituționale naționale este contrară dreptului Uniunii, faptul că acest judecător național ar lăsa neaplicată jurisprudența menționată [a curţii constituţionale], conform principiului supremației acestui drept, nu poate fi nicidecum de natură să angajeze răspunderea sa disciplinară[6].

Concluzia de bază care se desprinde din paragrafele 244-263 din Hotărârea Euro Box este aceeaşi cu afirmaţia avocatului general în aceeaşi cauză, potrivit căreia „într‑o Uniune bazată pe statul de drept, un judecător nu poate fi sancționat pentru exercitarea legitimă a dreptului recunoscut oricărei instanțe de a sesiza Curtea [de Justiţie a Uniunii Europene] în temeiul articolului 267 TFUE[7]”.

Această concluzie nu este nouă în peisajul jurisprudenţial european: liniile principale ale considerentelor Hotărârii Euro Box pe care le supunem analizei urmează o jurisprudenţă mai veche a Curţii. După cum se cunoaşte, Curtea a statuat că:

– în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii (dreptul „comunitar” – denumirea anterioară Tratatului de la Lisabona), dispozițiile tratatului și actele instituțiilor direct aplicabile au ca efect, în raporturile lor cu dreptul intern al statelor membre, prin simplul fapt al intrării lor în vigoare, să determine inaplicabilitatea de drept a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale[8];

– În Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, p. 1158-1160), Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar (dreptului Uniunii – în denumirea ulterioară Tratatului de la Lisabona) asupra dreptului statelor membre (ceea ce implică imposibilitatea statelor membre de a face să prevaleze, împotriva ordinii juridice comunitare, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept național, indiferent de natura acestora);

– normele din dreptul Uniunii direct aplicabile care reprezintă o sursă imediată de drepturi și de obligații pentru toți cei cărora li se adresează, indiferent dacă este vorba despre statele membre sau despre particulari care sunt părți în raporturi juridice reglementate de dreptul Uniunii, trebuie să își producă totalitatea efectelor în mod uniform în toate statele membre, de la intrarea lor în vigoare și în cursul întregii perioade de validitate[9];

– orice instanță națională are obligația de a aplica integral dreptul Uniunii direct aplicabil și de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, prin neaplicarea oricărei dispoziții eventual contrare a legislației naționale, indiferent dacă aceasta este anterioară sau ulterioară normei din dreptul Uniunii[10];

– rezultă că este incompatibilă cu dreptul Uniunii orice dispoziție dintr‑o ordine juridică națională sau orice practică legislativă, administrativă sau judiciară ce ar avea ca efect diminuarea eficienței dreptului Uniunii prin faptul de a nega instanței competente să aplice acest drept prerogativa de a face, chiar în momentul acestei aplicări, tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale care ar constitui eventual un obstacol în calea eficienței depline a normelor direct aplicabile ale dreptului Uniunii[11];

– supremația dreptului Uniunii impune instanței naționale să aplice dreptul Uniunii și să înlăture aplicarea dispozițiilor naționale contrare, independent de hotărârea instanței constituționale naționale care a decis amânarea pierderii forței obligatorii a acelorași dispoziții, considerate neconstituționale[12];

– nu se poate admite ca norme de drept național, fie ele de natură constituțională, să aducă atingere unității și eficacității dreptului Uniunii[13].

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Curtea a confirmat jurisprudența anterioară referitoare la principiul supremației dreptului Uniunii: recent, în cauzele conexate C‑83/19, C‑127/19, C‑195/19, C‑291/19, C‑355/19 și C‑397/19, Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România” CJUE a subliniat în mod explicit principiul prevalenţei dreptului UE asupra normelor constituţionale ale statelor membre, subliniind că „în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, invocarea de către un stat membru a unor dispoziții de drept național, fie ele și de natură constituțională, nu poate aduce atingere unității și eficacității dreptului Uniunii”[14]. Acest raţionament a fost preluat şi în jurisprudenţa ulterioară, de pildă în cauzele W.Ż., C‑487/19, punctul 156, IS, C‑564/19, punctul 78, precum şi în cauzele conexate Euro Box Promotion și alții, punctul 251.

Cu privire la modalitatea practică în care judecătorul naţional aplică principiul supremației dreptului UE, CJUE fixează şi în Hotărârea Euro Box[15] traiectoriile generale de acţiune, respectiv: instanţa naţională va proceda la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, care să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată; în cazul în care instanţa naţională nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, instanţa va lăsa neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Referitor la efectul deplin al dreptului UE, CJUE a subliniat că în „raportul de forţe” instanţă naţională-CJUE, prevalează rolul CJUE în interpretarea dreptului UE. Astfel, în hotărârea menţionată[16], CJUE a subliniat în mod special importanţa procedurii trimiterii preliminare prevăzută la articolul 267 TFUE, precum şi faptul că instanţa Uniunii este aceea care deține o competență exclusivă pentru interpretarea definitivă a dreptului UE şi că, în exercitarea acestei competențe, CJUE precizează întinderea principiului supremației dreptului Uniunii în raport cu dispozițiile relevante ale acestui drept, indiferent de interpretarea unor dispoziții ale dreptului național, ori a unor dispoziții de drept al Uniunii reținută de o instanță națională, care nu corespunde interpretării CJUE. Acesta este contextul argumentativ în care, la punctul 262 din Hotărârea Euro Box, în raport cu situaţia particulară a litigiului principal, CJUE a statuat că principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară dreptului UE [în speţă, articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE sau articolului 325 alineatul (1) TFUE sau Deciziei 2006/928].

Modalitatea în care judecătorul naţional aplică principiul supremației dreptului UE poate fi privită şi prin prisma concluziilor avocatului general în cauza Euro Box, potrivit cărora principiul supremației trebuie să fie interpretat în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a curții constituționale naționale în ipoteza în care instanța de trimitere consideră că acesta este unicul mod posibil de a se conforma obligațiilor care decurg din dispozițiile direct aplicabile ale dreptului Uniunii[17].

Ca şi CJUE, avocatul general, în analiza aplicării de către instanţe a principiului supremaţiei dreptului Uniunii acordă o atenţie deosebită procedurii cererii de decizie preliminară. Avocatul general subliniază[18] că, atunci când o instanță națională consideră că o hotărâre pronunțată de o instanță superioară ar putea să o determine să pronunțe o hotărâre contrară dreptului Uniunii, normele naționale potrivit cărora instanțele inferioare sunt obligate să respecte dezlegarea dată de o instanță superioară nu pot anula marja de apreciere în privința sesizării Curții cu o cerere de decizie preliminară. Aceste concluzii sunt aplicabile, în opinia avocatului general şi în privinţa deciziilor curţii constituţionale naţionale. În al doilea rând, o instanță națională care a exercitat marja de apreciere conferită acesteia de articolul 267 TFUE este obligată să urmeze interpretarea dată de Curte și, dacă este cazul, trebuie să nu țină seama de aprecierile instanței superioare (concluzie aplicabilă, potrivit avocatului general, şi în privinţa deciziilor curţii constituţionale naţionale). În concluzie, avocatul general subliniază[19] că dreptul UE permite unei instanțe naționale să nu urmeze dezlegarea în drept (obligatorie) dată de o instanță superioară în cazul în care consideră că această interpretare juridică este contrară dreptului Uniunii.

Observăm că Hotărârea Euro Box raportează aplicarea principiului supremaţiei dreptului Uniunii prin lăsarea neaplicată a unor decizii obligatorii[20] ale Curţii Constituţionale la mecanismul cererii de decizie preliminară pe care o instanţă naţională a optat să îl acceseze sau l-a accesat în mod obligatoriu. Această concluzie a fost justificată de CJUE prin prisma competenţei sale exclusive în interpretarea dreptului UE şi, desigur, a rolului pe care CJUE îl are în interpretarea unitară a dreptului UE, în condiţiile în care judecătorii naţionali pot avea opinii diferite cu privire la interpretarea aceloraşi dispoziţii de drept UE.

Aparent, ar putea rezulta o diferenţă de nuanţă faţă de concepţia avocatului general care afirmă la pct. 238 din concluzii că o instanță inferioară ar putea constata incompatibilitatea cu dreptul Uniunii a deciziei unei instanțe superioare (deci şi a Curţii Constituţionale) fără însă a sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminară. Concluzia avocatului general are ca suport jurisprudența CJUE conform căreia posibilitatea recunoscută instanțelor inferioare de a solicita o decizie preliminară, înlăturând, dacă este cazul, aplicarea instrucțiunilor unei instanțe superioare care s‑ar dovedi contrare dreptului Uniunii, nu se poate transforma într‑o obligație de a formula o astfel de cerere: Hotărârea din 19 ianuarie 2010, Kücükdeveci, C‑555/07, punctele 53-55, Hotărârea din 5 octombrie 2010, Elchinov, C‑173/09, punctul 28, și Ordonanța din 3 septembrie 2020, Vikingo Fővállalkozó, C‑610/19, punctul 75.

CJUE în Hotărârea Euro Box a avut însă o abordare centrată pe situaţia din litigiul principal, anume aceea că instanța națională a exercitat (deja) opțiunea sau și‑a îndeplinit obligația de a sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminară în temeiul articolului 267 TFUE, context în care CJUE a concluzionat că instanţa naţională nu poate fi împiedicată să aplice imediat dreptul Uniunii în conformitate cu decizia sau cu jurisprudența Curții, în caz contrar fiind diminuat efectul util al acestei dispoziții[21].

Considerăm că se pot remarca următoarele concluzii:

1. După cum se cunoaşte, instanța națională, sesizată cu un litigiu între particulari, nu este obligată, însă are posibilitatea de a adresa CJUE o întrebare preliminară privind interpretarea dreptului UE înainte de a înlătura aplicarea unei dispoziții naționale pe care o consideră incompatibilă cu acesta (Hotărârea în cauza C‑555/07, Kücükdeveci, pct. 55); CJUE a nuanţat această concluzie, subliniind că instanţa care nu se pronunță în ultim grad trebuie să fie liberă, în special în cazul în care consideră că aprecierea juridică efectuată de instanța superioară ar putea să o determine să pronunțe o hotărâre contrară dreptului Uniunii, să sesizeze Curtea cu întrebările care o preocupă (Hotărârea în cauza C‑610/19, Vikingo Fővállalkozó Kft, pct. 75);

2. Hotărârea în cauza Euro Box, în paragrafele 244-263 supuse analizei noastre, nu are ca scop sau ca efect înlăturarea, în general, a caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României şi nu pare că încurajează judecătorul naţional ca în mod exclusiv în baza propriei interpretări a dreptului UE, şi mai ales atunci când problema de drept este nouă, să poată înlătura de la aplicare orice decizie a instanţei de contencios constituţional (sau orice altă decizie obligatorie). A da eficacitate dreptului UE prin aplicarea principiului supremaţiei acestuia apare, în optica CJUE în hotărârea pe care o analizăm, legată intim de dialogul instanţei naţionale cu CJUE – singura instanţă competentă să asigure interpretarea unitară a dreptului Uniunii. Nu trebuie omis nici faptul că înlăturarea de la aplicare a unei decizii a curții constituționale naționale ar putea avea loc în ipoteza în care instanța de trimitere consideră că acesta este unicul mod posibil de a se conforma obligațiilor care decurg din dispozițiile direct aplicabile ale dreptului Uniunii. De observat că, CJUE (re)afirmă în Hotărârea Euro Box, competenţa sa exclusivă în interpretarea dreptului UE şi, desigur, rolul său în interpretarea unitară a dreptului UE, interpretare care ar fi mai dificil de realizat de fiecare judecător naţional.

3. Concluzia de la pct. 2 se întemeiază şi pe următoarele observaţii:

– potrivit concluziilor avocatului general prezentate în cauza Euro Box: „dreptul Uniunii oferă instanței naționale o autorizație de dezacord limitată, însă nu o autorizație de nerespectare universală. Ținând seama de structura ordinii juridice a Uniunii, în cadrul căreia Curtea este interpretul suprem al dreptului Uniunii, jurisprudența Curții amintită mai sus [este vorba de jurisprudenţa care se referă la garantarea libertăţi instanţei de trimitere de a adresa cereri de decizie preliminară, n.ns] are un scop: să păstreze deschis accesul la Curte pentru instanțele de nivel inferior din statele membre. Mai precis, instanțele superioare ale statelor membre nu trebuie să fie autorizate să împiedice, prin utilizarea autorității lor oficiale în cadrul sistemului național, instanțele din circumscripția lor să sesizeze Curtea” (pct. 240 din concluzii);

– „jurisprudența Curții (…) [trebuie] să fie înțeleasă în sensul că permite un spațiu pentru un discurs rațional despre interpretarea adecvată a dreptului Uniunii pentru toți actorii judiciari naționali, indiferent de ierarhie. Ea nu ar trebui în mod cert să fie înțeleasă ca un atu nelimitat și universal, a cărui utilizare ar proteja judecătorul, indiferent de împrejurări, de orice norme obișnuite privind procedurile judiciare, ierarhia și disciplina la nivel național” (pct. 242 din concluziile avocatului general);

– „Ideea de bază (…) este totuși de a analiza în mod corespunzător orice elemente și considerații referitoare la dreptul Uniunii în discuție în speță. Această datorie, mai degrabă de natură transversală, este deja în măsură să delimiteze parțial argumentele întemeiate pe dreptul Uniunii care rămân în sfera discursului juridic rațional. În orice caz, regula de aur este că întotdeauna trebuie să fie posibil un dezacord motivat corespunzător al unei instanțe (inferioare), în special în cazul în care o chestiune este abordată pentru prima dată și poate conduce la o sesizare a Curții cu o cerere de decizie preliminară” (pct. 243 din concluziile avocatului general).

4. Nu obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale este identificată ca problematică de CJUE, ci accentul considerentelor instanţei europene în cauza Euro Box cade pe imposibilitatea sancţionării unui judecător naţional pentru faptul că a sesizat CJUE cu o cerere de decizie preliminară, acesta fiind contextul în care CJUE a statuat că principiul supremației dreptului Uniunii se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară dreptului UE.

5. Aşa cum am subliniat şi cu un alt prilej[22], nu putem exclude că într-o cauză un judecator să considere compatibilă cu dreptul Uniunii o decizie a Curţii Constituţionale a României, iar un alt judecător să considere contrariul: un dezacord al instanţei judiciare faţă de o decizie a Curţii Constituţionale întemeiat pe o eventuală incompatibilitate a acesteia cu dreptul UE trebuie să fie temeinic motivat şi, în special în cazul în care o chestiune este abordată pentru prima dată, să poată conduce la o sesizare a CJUE cu o cerere de decizie preliminară. Din câte cunoaştem, sistemul românesc de drept nu împiedică instanţele inferioare să adreseze întrebări CJUE, nicio cale de atac neputând urmări schimbarea opţiunii instanţei inferioare de se adresa instanţei Uniunii. Cu atât mai puţin se pune problema în cazul Curţii Constituţionale, aceasta neavând niciun mecanism care să împiedice această procedură în faţa instanţelor judiciare sau să intervină în vreun mod asupra actului de judecată.

Ar trebui adăugată concluziilor de mai sus şi aceea privind rolul Curţii Constituţionale a României, manifestat ca partener în dialogul cu instanţa Uniunii în procedura cererii de decizie preliminară[23], precum şi prin invalidarea[24], prin controlul de constituţionalitate, a legislaţiei naţionale incompatibile cu principiile UE, contribuind astfel la sporirea efectivităţii dreptului Uniunii.


[1] Potrivit hotărârii CJUE în cauzele Euro Box Promotion și alții:
„1) Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România. Obiectivele de referință care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzute la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ținut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza deciziei respective, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate.
2) Articolul 325 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia hotărârile în materie de corupție și de fraudă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) care nu au fost pronunțate, în primă instanță, de completuri de judecată specializate în această materie sau, în apel, de completuri de judecată ai căror membri au fost desemnați toți prin tragere la sorți sunt lovite de nulitate absolută, astfel încât cauzele de corupție și de fraudă în domeniul TVA‑ului în discuție trebuie, dacă este cazul, în urma unei căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri definitive, să fie rejudecate în primă instanță și/sau în apel, în măsura în care aplicarea acestei reglementări sau a acestei practici naționale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general. Obligația de a se asigura că astfel de infracțiuni fac obiectul unor sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv nu scutește instanța de trimitere de verificarea respectării necesare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanță să poată aplica un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate.
3) Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia deciziile curții constituționale naționale sunt obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca dreptul național să garanteze independența curții constituționale menționate în special față de puterile legislativă și executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziții. În schimb, aceste dispoziții din Tratatul UE și decizia menționată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curții constituționale naționale de către judecătorii naționali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară.
4) Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alineatul (1) TFUE sau Deciziei 2006/928”.
[2] Cauzele conexate Euro Box Promotion și alții au avut ca obiect cereri de decizie preliminară care au privit, în esență, interpretarea articolului 2 și a articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf  din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), a articolului 325 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (carta), a articolului 1 alineatul (1) și a articolului 2 alineatul (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995 (Convenția PIF), a Deciziei 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, precum și a principiului supremației dreptului Uniunii.
[3] Nu vom insista asupra considerentelor hotărârii CJUE supusă analizei ce privesc consecinţe, sub aspectul  răspunderii disciplinare a magistratului, ale nerespectării deciziilor instanţei de contencios constituţional.
[4] Pct. 257 din Hotărârea Euro Box.
[5] Pct. 259 din Hotărârea Euro Box.
[6] Pct. 260 din Hotărârea Euro Box.
[7] Pct. 267 din concluzii.
[8] A se vedea în special Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, Rec., p. 629, punctul 17, precum și Hotărârea din 19 iunie 1990, Factortame și alții, C‑213/89, Rec., p. I‑2433, punctul 18.
[9] A se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Simmenthal, punctele 14 și 15, precum și Factortame și alții, punctul 18.
[10] A se vedea în acest sens în special Hotărârile citate anterior Simmenthal, punctele 16 și 21, precum și Factortame și alții, punctul 19.
[11] A se vedea Hotărârile citate anterior Simmenthal, punctul 22, precum și Factortame și alții, punctul 20.
[12] Prin analogie, Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C‑314/08, Rep., p. I‑11049, punctul 85.
[13] Hotărârea din 17 decembrie 1970, Internationale Handelsgesellschaft, 11/70, Rec., p. 1125, punctul 3.
[14] Pct. 245 al Hotărârii în cauza Asociația „Forumul Judecătorilor din România” și alții.
[15] Pct. 252 din Hotărârea Euro Box.
[16] Pct. 254 din Hotărârea Euro Box.
[17] Pct. 236 din concluzii.
[18] Pct. 238 din concluzii.
[19] Pct. 239 din concluzii.
[20] Desigur, concluziile CJUE referitoare la prioritatea dreptului UE în raport cu deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale pot fi extinse şi în privinţa altor dispoziţii obligatorii, cum sunt cele ale normelor de drept naţional sau ale deciziilor obligatorii cum sunt deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în proceduri care asigură interpretarea unitară a legii naţionale.
[21] Pct. 257 din Hotărârea Euro Box.
[22] S.-G. Barbu, C.-M. Florescu, The Relationship between EU Law and National Constitutional Law in the Field of Fundamental Rights, lucrare prezentată în cadrul conferinţei Current Issues within EU and EU Member States: Converging and Diverging Legal Trends, Brașov, noiembrie 2021.
[23] Aminitim că instanţa constituţională, în cadrul controlul de constituţionalitate al articolului 277 alineatele (2) și (4) din Codul civil, a avut îndoieli cu privire la interpretarea care trebuie dată mai multor noțiuni prevăzute în dispozițiile Directivei 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora coroborate cu Carta drepturilor fundamentale și cu jurisprudența recentă a Curții, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului şi a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C‑673/16, Coman şi alţii.
[24] De exemplu, deciziile CCR nr. 64 din 24 februarie 2015, nr. 633 din 12 octombrie 2018, nr. 534 din 18 iulie 2018.


Judecător Cristina-Maria Florescu
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal

 
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Note la Hotărârea CJUE din 21 decembrie 2021 pronunţată în cauzele conexate Euro Box Promotion și alții. Soluţionarea litigiilor de contencios administrativ şi fiscal: între obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale a României şi supremaţia dreptului UE”

  1. Florin RADU spune:

    Dreptul UE si hotararile CJUE nu sint si nu vor fi niciodata superioare, ca forta juridica, Constitutiilor nationale si deciziilor Curtilor Constitutionale.

    • Afirmaţia că CC este mai presus de CJUE e nesustenabilă juridic.
      CJUE a fost întotdeauna curtea supremă al întregului teritoriu UE iar curţile constituţionale locale, de stat au fost întotdeauna inferioare ca putere juridică.
      Niciodată curţile locale, de stat, supreme locale sau constituţionale nu au avut forţă juridică superioară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

      Două documente esenţiale consfinţesc această nouă ordine:
      – Art. 20 din Constituţia României care spune că tratatele internaţionale fac parte din dreptul intern, precum şi referirile directe la UE şi Parlamentul European din constituţie.
      – Tratatul de Aderare la UE semnat de România (plenipotenţiarii prim-ministru Tăriceanu şi ministrul de externe Ungureanu) la Luxembourg, în Abaţia Neumunster, în 2005 prin care România, dealtfel ca toate celelalte state membre, a renunţat la elemente ale suveranităţii şi a recunoscut jurisdicţia CJUE. CJUE nu este un mediator, ci un monarh juridic.

      Uniunea Europeană este o federaţie, indiferent de cât se feresc statele să folosească terminologia.
      Tratatul de la Lisabona este o Constituţie (sub denumirea de Tratat Fondator) care a dat naştere unui stat nou: Uniunea Europeană – o federaţie/confederaţie de state.
      Fiecare cetăţean are o dublă cetăţenie: de stat şi europeană.
      Curţile sunt la nivel unional/federal (o curte supremă – CJUE) şi la nivel de stat, curţi supreme locale/constituţionale, etc.
      UE are un parlament ales direct.

      SUPREMAȚIA DREPTULUI UE
      Principiul supremației (altfel spus, al „preeminenței”) dreptului UE are la bază ideea că, în cazul în care apare un conflict între un aspect al dreptului UE și un aspect al dreptului unei țări a UE (al dreptului național), va prevala dreptul UE. Dacă nu s-ar proceda astfel, țările UE ar putea permite pur și simplu ca propriile legi naționale să aibă întâietate în fața legislației primare sau a legislației secundare a UE, iar aplicarea politicilor UE ar deveni nerealizabilă.
      https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/primacy_of_eu_law.html

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD