Strategia Naţională Anticorupţie 2021-2025
23.12.2021 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1218 din 22 decembrie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 1269/2021 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie 2021-2025 şi a documentelor aferente acesteia.
Astfel, sunt prevăzute principalele direcții de acțiune pentru combaterea fenomenului corupției:
– Creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivel organizațional;
– Reducerea impactului corupției asupra cetățenilor;
– Consolidarea managementului instituțional și a capacității administrative pentru prevenirea și combaterea corupției;
– Consolidarea integrității în domenii de activitate prioritare;
– Consolidarea performanței de combatere a corupției prin mijloace penale și administrative.
De asemenea, până la finalul lunii martie 2022, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv cele subordonate, coordonate, aflate sub autoritate, precum şi întreprinderile publice vor îndeplini procedurile privind asumarea unei agende de integritate organizaţională, iar până la finalul lunii iunie 2022 vor elabora, adopta şi transmite Ministerului Justiţiei planurile de integritate aferente.
Intrare în vigoare: 22 decembrie 2021