Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă în contextul pandemiei de COVID-19
27.12.2021 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1228 din 24 decembrie 2021 a fost publicată Hotărârea nr. 533/2021 pentru aprobarea Normei N3.3.2 „Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă în contextul pandemiei de COVID-19” (NI-ASR-07-XI/0).
Astfel, este aprobată Norma „Asigurarea pe termen scurt, în numele şi în contul statului, a riscului de neplată la extern, riscuri nonpiaţă şi riscuri temporar nonpiaţă în contextul pandemiei de COVID-19”.
Aceasta stabileşte termenii şi condiţiile în baza cărora Banca de Export-Import a României EXIMBANK realizează, în numele şi în contul statului, operaţiuni de asigurare a creditelor la export pe termen scurt, prin preluarea riscurilor nonpiaţă şi a riscurilor temporar nonpiaţă în contextul pandemiei de COVID-19.
De asemenea, este abrogată Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări nr. 143/2021.
Intrare în vigoare: 24 decembrie 2021