Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Obiecție de neconstituţionalitate respinsă ref. unele dispoziții din Legea bugetului de stat pe anul 2022
29.12.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Fiscalitate, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1236 din 28 decembrie 2021 a fost publicată Decizia nr. 904/2021 referitoare la respingerea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (2) și ale art. 54 și art. 56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022.

Obiecţia a fost formulată de un număr de 51 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor.

Obiectul controlului este reprezentat de dispoziţiile art. 6 alin. (2), art. 54 şi art. 56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022, care au următorul cuprins:

Art. 6 alin. (2): „(2) În anul 2022, pentru municipiul Bucureşti, prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul municipiului Bucureşti, se repartizează prin decizie a directorului Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, astfel:

a) o cotă de 50% pentru bugetul local al municipiului Bucureşti;

b) 1.500 lei/locuitor/an, pentru bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

c) diferenţa se repartizează sectoarelor municipiului Bucureşti direct proporţional cu impozitul pe venit estimat a se realiza pe raza fiecărui sector”;

Art. 54: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice care aveau ca membri cel puţin un deputat sau senator afiliat unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021.

(2) În anul 2022, subvenţia împărţită unui partid politic va fi proporţională cu raportul dintre numărul parlamentarilor înscrişi în acesta şi afiliaţi unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021 şi numărul total al parlamentarilor înscrişi în partide politice şi afiliaţi grupurilor parlamentare, cu excepţia grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021, conform informaţiilor furnizate de secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului.

(3) În anul 2022, prin derogare de la prevederile art. 63 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, algoritmul de repartizare a subvenţiilor către partidele politice se stabileşte prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente”;

Art. 56: „Cheltuielile aferente gratuităţii acordate elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier şi naval finanţate din bugetele locale, conform prevederilor art. L din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se restituie de la bugetul de stat pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului prin care se vor stabili criteriile şi modalitatea de restituire de la bugetul de stat a acestor cheltuieli”.

Critica de neconstituţionalitate privind art. 6 alin. (2) din lege

Curtea observă că art. 6 alin. (2) din lege este criticat prin prisma unei pretinse defavorizări a sectorului 1 al municipiului Bucureşti datorate algoritmului de alocare a sumelor de bani rezultate din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul municipiului Bucureşti, drept care se concluzionează că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Raportat la această critică, Curtea reţine că legea stabileşte un criteriu unic şi unitar de finanţare a tuturor sectoarelor municipiului Bucureşti şi realizează o alocare de principiu identică în privinţa acestora, astfel că o finanţare preferenţială a unui sector sau altul este exclusă. Algoritmul de alocare a fondurilor este clar şi comprehensibil, însă nemulţumirea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate nu vizează acest aspect, ci o pretinsă insuficienţă a fondurilor băneşti alocate sectorului 1 prin prisma unor situaţii de fapt. Or, asemenea susţineri nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, Curtea neavând competenţa de a cenzura o opţiune a legiuitorului în sensul reglementării unui anumit mod de alocare a unor resurse financiare pentru unităţile administrativ-teritoriale. Ţine de marja de apreciere a legiuitorului să stabilească soluţia legislativă cea mai potrivită şi adecvată pentru a realiza scopul alocării acestor resurse, respectiv asigurarea dezvoltării şi stabilităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale şi echilibrarea bugetelor locale.

De asemenea, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a subliniat că aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare este o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 56).

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că această critică vizează aspecte ce ţin de opţiunea legiuitorului şi de oportunitatea actului de legiferare, astfel că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din lege este inadmisibilă.

Critica de neconstituţionalitate privind art. 54 din lege

Prin Decizia nr. 449 din 24 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 12 iulie 2021, paragraful 21, Curtea a statuat că, potrivit art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, „Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri”. Aşadar, o reglementare derogatorie presupune existenţa normativă simultană în fondul activ al legislaţiei a două acte normative primare, respectiv cea cadru şi cea derogatorie, acesta din urmă „cuprinzând norme diferite faţă de reglementarea-cadru şi aplicându-se cazurilor anume evidenţiate în conţinutul său normativ” (Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015, paragraful 46). Rezultă că un text derogatoriu cu aplicare limitată în timp trebuie adoptat după aceeaşi procedură ca textul de la care se derogă din legea de bază.

În jurisprudenţa sa referitoare la legea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat (Decizia nr. 449 din 24 iunie 2021, precitată, paragraful 23), Curtea a stabilit că domeniul bugetar vizează previzionarea şi aprobarea anuală a veniturilor şi a cheltuielilor, în funcţie de cadrul normativ existent şi de priorităţile politicilor/strategiilor publice (Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020, paragraful 73), iar bugetul reprezintă un plan financiar al statului, aprobat prin lege, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile publice stabilite în fiecare an, necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului, este elaborat de Guvern pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului (Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 95, Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 22 iulie 2020, paragraful 53, sau Decizia nr. 649 din 24 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 9 noiembrie 2020, paragraful 70). De principiu, diminuarea/majorarea veniturilor/cheltuielilor statului nu se face prin legea bugetului de stat, aceasta reprezentând mai degrabă o centralizare financiară a veniturilor/cheltuielilor statului angajate prin legile aflate în dreptul pozitiv (Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 25 ianuarie 2021, paragraful 102). Legea bugetului de stat/Actele normative de rectificare a acestuia nu poate/nu pot modifica/completa/abroga legi care stabilesc veniturile sau angajează cheltuielile statului (Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2021, paragraful 102).

Prin Decizia nr. 449 din 24 iunie 2021, paragrafele 25 şi 26, Curtea a stabilit că, în ipoteza legilor adoptate în şedinţă comună, Parlamentul acţionează din punct de vedere procedural ca o singură Cameră, pe când, în cazul legilor adoptate în şedinţe separate, funcţia legislativă a Parlamentului este exercitată separat de cele două Camere ale sale. Astfel, în urma revizuirii Constituţiei din anul 2003, procedura de adoptare a legilor organice şi ordinare s-a modificat radical, în sensul că fiecare Cameră a Parlamentului a fost înzestrată cu o anumită competenţă, iar sesizarea Camerelor a fost supusă unui regim constituţional strict reglementat de art. 75 din Constituţie. S-a ajuns la conceptualizarea noţiunilor de Cameră de reflecţie şi Cameră decizională, tipologii de Camere expres calificate ca atare prin Constituţie, în funcţie de domeniul în care este adoptată legea respectivă (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015). Prin urmare, în principiu, fiecare dintre cele două Camere are un rol şi competenţe determinate (Decizia nr. 431 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017, paragraful 28). În consecinţă, o lege ordinară adoptată în şedinţă comună, pe de o parte, nu este adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră, ci de majoritatea deputaţilor şi senatorilor prezenţi, iar, pe de altă parte, iese din logica sesizării succesive a celor două Camere (Camera de reflecţie şi Camera decizională).

Mai mult, în continuarea aspectelor formale evidenţiate ale procedurii de legiferare, Curtea a statuat (Decizia nr. 449 din 24 iunie 2021, paragrafele 27 şi 28) că legea bugetului de stat nu poate modifica/completa/abroga legi care stabilesc veniturile sau angajează cheltuielile statului, tocmai pentru că este un plan financiar anual al statului care se clădeşte pe actele normative ce fac parte din dreptul pozitiv. Astfel, analizând sistematic prevederile art. 2 alin. (1) pct. 31, ale art. 3 alin. (1), ale art. 14 alin. (2), ale art. 26 şi ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, Curtea a reţinut că activitatea de întocmire a proiectului legii bugetului de stat se grefează pe normele juridice aflate în dreptul pozitiv, iar propunerile ordonatorilor principali de credite pe baza cărora se întocmeşte bugetul se realizează potrivit normelor legale existente, şi nu celor viitoare, care cel puţin la momentul întocmirii propunerilor de buget sunt inexistente. Dacă Guvernul observă că aceste propuneri depăşesc posibilităţile economice ale ţării, iar bugetul astfel constituit ar fi unul nerealist, poate modifica sau propune modificarea prevederilor legale care duc la un astfel de dezechilibru bugetar printr-o/printr-un ordonanţă de urgenţă/proiect de lege, după caz, aşadar, printr-un act distinct de legea bugetului de stat. Legea bugetului nu este decât un act centralizator al veniturilor şi cheltuielilor statului existente în dreptul pozitiv, pentru că bugetul se elaborează pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, propuneri care se fundamentează întotdeauna pe lege. De altfel, legiuitorul constituant a stabilit o modalitate diferită şi singulară de adoptare a legii bugetului de stat (fiind singura lege adoptată în exclusivitate la propunerea Guvernului şi tot singura lege ordinară adoptată în şedinţa comună a celor două Camere), tocmai datorită caracterului particular al obiectului său de reglementare.

Prin urmare, în decizia citată, Curtea a constatat că legea bugetului de stat, prin derogarea realizată în raport cu prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, a modificat, pentru anul 2021, o lege în vigoare, depăşind sfera de relaţii sociale pe care aceasta are aptitudinea constituţională să o reglementeze şi a stabilit neconstituţionalitatea art. 38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021.

Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că textul legal criticat realizează o derogare pentru anul 2022 de la art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 iunie 2015.

În logica Legii nr. 334/2006, bugetul anual acordat partidelor politice se împarte partidelor politice proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral. Cu alte cuvinte, este necesar ca partidul politic respectiv să fi participat în alegeri şi să fi realizat pragul electoral. Aceasta reprezintă regula generală în materia finanţării partidelor politice care sunt reprezentate în Parlament.

Or, textul criticat stabileşte că, prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2022, 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărţite partidelor politice care aveau ca membri cel puţin un deputat sau senator afiliat unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021. Cu alte cuvinte, la regula generală deja enunţată se adaugă o altă categorie de partide politice ce vor fi finanţate în anul 2022, şi anume cele care au devenit reprezentate în Parlament ca urmare a migraţiei politice. Astfel, în măsura în care un deputat/senator devine membru al unui partid politic care nu a participat în alegeri sau nu a obţinut pragul electoral şi se afiliază la oricare dintre grupurile parlamentare existente, partidului politic respectiv urmează a i se acorda subvenţia de la bugetul de stat. Această reglementare reprezintă, în mod evident, o completare a art. 18 alin. (3) lit. a), alin. (4) şi art. 19 din Legea nr. 334/2006, completare ce urmează a se aplica în cursul anului 2022.

 Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este foarte clară în sensul că legea bugetului nu este decât un act centralizator al veniturilor şi cheltuielilor statului existente în dreptul pozitiv, pentru că bugetul se elaborează pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, propuneri care se fundamentează întotdeauna pe lege. Astfel, din această jurisprudenţă rezultă că o asemenea lege nu poate cuprinde dispoziţii modificatoare sau completatoare ale legilor care angajează cheltuieli bugetare. Acele legi pot fi modificate numai prin procedura generală de legiferare, şi nu prin intermediul legii bugetului de stat. Prin urmare, până la o eventuală modificare/completare a Legii nr. 334/2006 reglementarea criticată este inaplicabilă.

Întrucât neconstituţionalitatea unei norme juridice este o sancţiune de drept constituţional de ultimă instanţă (a se vedea Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 454 din 8 iulie 2018, paragraful 63) şi ţinând seama şi de faptul că în controlul a priori de constituţionalitate pot fi impuse condiţii şi exigenţe care să orienteze norma juridică în perioada activităţii sale (Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 5 iulie 2013), Curtea va pronunţa o decizie de respingere a obiecţiei de neconstituţionalitate sub condiţie, şi anume aceea ca aplicarea acestei norme să se poată realiza numai dacă se modifică/completează în mod corespunzător Legea nr. 334/2006 şi numai de la data intrării în vigoare a acestei modificări/completări. În acest fel, textul criticat nu va mai conţine o soluţie legislativă cu caracter novator, ci se va constitui într-o reluare a soluţiei legislative din Legea nr. 334/2006 pe care o va aplica strict în anul bugetar 2022, ceea ce intră în logica unei legi bugetare.

Mai mult, Curtea subliniază că, prin prezenta decizie, nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii intrinseci a soluţiei normative promovate, ci asupra constituţionalităţii extrinseci a dispoziţiei legale analizate prin prisma art. 65 alin. (2) lit. b), art. 75, art. 76 şi art. 138 alin. (2) din Constituţie. Cu alte cuvinte, din punct de vedere extrinsec, în mod abstract, o lege bugetară poate cuprinde prevederi care angajează cheltuieli de la bugetul de stat numai dacă acestea îşi au temeiul în celelalte legi în vigoare. Legea bugetului nu poate lua locul acestor legi pentru că ea se întemeiază pe acestea sub aspectul cheltuielilor angajate. De aceea, numai de la momentul în care se adoptă aceste legi, prevederile specifice ale legii bugetului de stat pot fi adoptate şi aplicate. Analiza pe fond a soluţiei legislative cuprinse în art. 54 din lege din punct de vedere intrinsec nu intră în sfera de analiză a prezentei decizii, nefiind criticat acest aspect.

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că dispoziţiile art. 54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Critica de neconstituţionalitate privind art. 56 din lege

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate în privinţa art. 56 din lege, se reţine că art. 84 alin. (1) şi (11) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, prevede:

„(1) Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

(11) În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.”

Art. L din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prevede: „În anul 2022, prin derogare de la prevederile art. 84 alin. (11) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, gratuitatea acordată elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier şi naval se asigură din bugetele locale.”

Din coroborarea celor două reglementări rezultă că doar pentru transportul local rutier şi naval finanţarea gratuităţii reglementate de lege se realizează din bugetul local, şi nu prin decontare de la bugetul de stat. Pentru a asigura sustenabilitatea finanţării acestor cheltuieli realizate din bugetele locale, reglementarea criticată a stabilit că acestea se restituie de la bugetul de stat. Aşadar, aceste cheltuieli sunt avansate mai întâi de bugetele locale, pentru ca, ulterior, cheltuielile efectuate din bugetele locale cu acest scop să fie acoperite din bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a preluat o parte importantă a sarcinii financiare impuse bugetelor locale. O asemenea abordare ţine de opţiunea legiuitorului, Curtea neputând cenzura aspecte de oportunitate legislativă sau bugetară.

Cu privire la critica potrivit căreia reglementarea criticată nu acoperă cheltuielile realizate cu transportul rutier judeţean, se poate observa că cheltuielile cu acest tip de transport, precum şi cu cel feroviar sau cu metroul nu intră în sfera de incidenţă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, astfel că ele urmează să fie decontate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, potrivit normei de drept comun cuprinse în art. 84 alin. (11) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011. Cu alte cuvinte, legea criticată a reglementat preluarea, în mod indirect, de către bugetul de stat a unor cheltuieli realizate din bugetele locale, tocmai pentru a asigura sustenabilitatea bugetară a dreptului elevilor din învăţământul preuniversitar la gratuitatea transportului.

Aşadar, Curtea observă că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate pornesc de la o ipoteză greşită, şi anume aceea că nu s-ar fi asigurat finanţarea din bugetul de stat decât pentru transportul local rutier şi naval. Or, în realitate, acestea din urmă sunt asigurate prin bugetele locale, cu restituirea din bugetul de stat (către cele locale) a sumelor folosite (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), iar celelalte gratuităţi sunt decontate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale (Legea nr. 1/2011). Aceste aspecte constituie opţiuni legislative, pe care Curtea nu are competenţa de a le cenzura.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie prin faptul că legiuitorul a apelat la modalităţi tehnice diferite de susţinere a cheltuielii privitoare la gratuitatea transportului elevilor cuprinsă în art. 84 alin. (11) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. În fine, Curtea constată că art. 32 din Constituţie privind dreptul la învăţătură nu este incident în cauză, ţinând seama tocmai de faptul că în discuţie nu este însuşi dreptul legal la gratuitatea transportului elevilor, ci modalitatea tehnică de realizare şi susţinere a cheltuielilor pe care acest drept le implică.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:

1. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.

2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

3. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

***

Marți, 28 decembrie 2021, Curtea Constituțională a României a fost învestită cu soluționarea, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii bugetului de stat pe anul 2022, potrivit unui comunicat.

Obiecția a fost formulată de un număr de 51 de deputați aparținând Grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România din Camera Deputaților.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi:
a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022;
a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale;
a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti