Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Violența socială
29.12.2021 | Aura-Liliana ȘIPOTEANU

Secţiuni: Drept penal, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Aura-Liliana Șipoteanu

Aura-Liliana Șipoteanu

Motto: Când spui da demnității, spui nu violenței sociale.

Ce a ajuns să încânte generațiile actuale? Dacă vom scrie pe o foaie de hârtie mai mulți termeni și vom întreba care pare ”mai plin de viață” dintre modern, iphone, ipad, sinceritate, demnitate, responsabilitate și bani, cred că ierarhia este clară. De ce au ajuns termenii atât de ”grei” (denși) să își piardă substanța?! Aș încerca să schițez un răspuns, deși nu vreau să fac pe sociologul. Viața societății a început sa aibă alte axe, majoritatea vieților gravitând în jurul altor obiective, exterioare. Ce fac cei care sunt ”anacronici”, cei ale căror vieți gravitează în jurul valorilor morale? Răspunsul este unul hilar sau cinic, depinde cine răspunde: se vor chinui în lupta cu cei din jur, cu prejudecățile și cu obstacolele pe care, desigur, anacronismul le pune în cale, dar ei sunt și cei care șoptesc subliminal ceva despre valoarea și fragilitatea specie umane, noi fiind singurii care putem să decădem în sânul propriei specii. Nu putem spune despre un câine ca nu este câine, dar putem spune despre un om că nu este Om.

Nu de puține ori mergem la culcare după ce facem o radiografie a propriilor noastre acțiuni și a societății în care trăim. Chiar cu multe derapaje cunoscute, societatea în care trăim continuă să se numească democrată. Ne enumerăm în minte caracteristicile acesteia și una sau alta dintre acestea ne face să reflectăm adânc. Azi mi-a atras atenția principiul egalității.[1]

Unul dintre deziderate într-o societate democratică este egalitatea, iar în viziunea mea un prim pilon al egalității este educația.

Am văzut întâmplător un citat care mi-a atras atenția: ”Natura ne aseamănă, educația ne deosebește”. Așa că voi porni de la acesta în a face o scurtă observație asupra sistemului de învățământ și dacă și în ce măsură violența este prezentă în cadrul procesului educațional.

Educația este un proces complex de însușire și formare a unor valori și principii ce pun în legătură formula noastră caracterială (caracterul) cu integrarea în societate. Realizează trecerea de la ființă biologică la stadiul de ființă socială. Putem identifica trei moduri de formare, corespunzătoare tipurilor de educație: educația informală, educație formală, educație nonformală. Enumerarea are rolul și de a prezenta cronologic tipul de educație la care avem acces și care își pune amprenta asupra noastră. Prima, educație informală, este cea care provine din mediul familial; cea formală este asimilată în urma parcurgerii diferitelor trepte educaționale (studii primare, gimnaziale, preuniversitare, universitare, postuniversitare); cea din urmă, cea de care suntem direct ”responsabili”, cea care vorbește despre interesele noastre particulare, este cea care își are izvorul în hobby-urile noastre, în diverse cursuri sau în anturajul pe care îl frecventăm.

Unii copii nu au nici măcar șansa educației formale sau merg la școală pentru hrană. Mulți blamează situația lipsei de interes a copiilor față de educație, când, în fond, ar trebui să vedem de ce manifestă dezinteres pentru școală. Mai mult decât atât ar trebui să aruncăm o privire de ansamblu asupra celor care activează în acest sistem: care este imaginea lor despre sine, cum văd ei rolul pe care îl îndeplinesc în societate, cum se raportează la elevi, pe scurt care este gradul de responsabilitate socială manifestat, creșterea valorii acestui indicator fiind importantă pentru a reuși să avem un sistem de învățământ performant.

Eficacitatea sistemului de învățământ este în strânsă corelație cu ideea de capital mintal. ”Capitalul mintal al unei persoane înglobează capacitățile sale cognitive (eficiența și flexibilitatea de a învăța), de inteligență emoțională (abilitate relațională) și de adaptabilitate la stres. Astfel, el implică posibilitatea individului de a contribui la viața socială și de a trăi cu plăcere viața proprie. Capitalul mintal nu este exprimat numeric, cantitativ, dar componentele sale pot fi măsurate prin teste psihologice. Iar bunăstarea mintală (mental wellbeing) este starea psihică a persoanei capabile să își dezvolte potențialul, să lucreze eficace și creativ și să aibă relații eficace cu alții, contribuind la bunul mers social.”[2]

”Diverși factori, printre care geografia teritoriului, resursele naturale, clima influențează în mod evident progresul și prosperitatea unei țări, dar rolul determinant îl au elementele culturale ale locuitorilor săi, modul lor de gândire, valorile morale și normele comportamentale care predomină în societatea respectivă, orientându-i instituțiile esențiale. Cultura spirituală acționează ori ca un liant capabil să structureze capitalurile mintale individuale în bogăție mintală de nivel superior a respectivei națiuni, concretizată în înflorire economică, ori ca dizolvant care le dispersează, handicapând procesul.”[3]

Dincolo de cunoștințele tehnice pe care le transmite mediul școlar, ar trebui să observăm aspectele benefice ale unor cunoștințe ”practice”/despre viața de zi cu zi, pe care recentele inițiative le scot în evidență, cum ar fi, educația sexuală – ansamblu de informații oferite copiilor și adolescenților asupra comportamentului sexual și al reproducerii, pentru a dezvolta o atitudine echilibrată față de raporturile sexuale -, evitând astfel anumite situații în care violența socială[4] își pune amprenta, cum ar fi, mame minore, abandon școlar urmat de imposibilitatea de avea un loc de muncă, excluziune socială, exploatare sexuală sau prin muncă.

Școala își ratează scopul de a ne învăța o ierarhie a valorilor, de a crea mentalități, de a oferi exemple pozitive și de a reuși să valorizeze talentele fiecăruia, de a ne face să privim cu ochii larg deschiși nu doar societatea, dar și în interiorul nostru (psihoanaliză).

Dacă acum în principiu s-a renunțat la agresivitatea fizică, cea psihologică nu a dispărut încă. Copiii sunt asaltați de critici, de cele mai multe ori pentru că nu au atins un anumit nivel de cunoștințe sau se ia în derâdere un anumit defect al acestora, aspect ilustrat și în filme recunoscute ca fiind valoroase.[5]. Numărul celor care se interesează de elevi ca o entitate complexă care are o existență dincolo de cei patru pereți ai sălii de clasă și înțeleg că deși dotați intelectual, pot exista anumite evenimente care îi deturnează este destul de redus. Școala are cea mai grea sarcină, aș putea spune, de a ne forma ca oameni. Însă cât de mult reușește implică multe variabile, așa că las pe fiecare să facă propriile calcule.

Anticipez inițiativa multora dintre cititori de a combate această viziune, gândind că sunt mulți profesori foarte buni, dar nici nu am avut intenția de a generaliza și nici nu am făcut-o, doar că existența unor profesori incompatibili cu acestă profesie va dăuna unor generații, adică la sute sau mii de elevi și cu siguranță din acestă categorie, a profesorilor incompatibili cu această profesie, avem cu prisosință.

O altă problemă ar fi aceea a formelor fără fond. Presa vorbește adesea despre analfabetismul funcțional și ne întrebăm cum e posibil. Tocmai pentru că singurul lucru care suscită interesul este atestarea formală a unor competențe, iar nu existența lor ca atare. Contribuie la îngroșarea rândurilor și persoanele care sunt înscrise în diverse programe de școlarizare, mă refer la cei care nu au terminat diverse cicluri de învățământ și care acum, când au primit o a doua șansă, nu frecventează cursurile, dar primesc atestarea unor cunoștințe sau abilități.

Cu sau fără aplecare asupra educației viața își continuă cursul, așa că se ajunge la întemeiere unei familii.

După întemeierea unei familii traumele din copilărie și modul în care reușesc să se formeze ca oameni își pun amprenta asupra modului în care partenerii de viață se raportează unul la celălalt și asupra modului în care se rezolvă diversele disonanțe dintre aceștia. Din păcate, învățați prea puțin să valorizeze opiniile celorlalți, să lucreze în echipa, individualiști convinși și fiind prea puțin pregătiți să se îndoiască de ei înșiși în situațiile în care partenerii au opțiuni contradictorii sau contrare, găsirea unei soluții ajunge să creeze o distanțare a partenerilor. De obicei unul se impune în fața celuilalt care începe să se simtă subapreciat și repetarea unei astfel de situații duce la scăderea stimei de sine[6] și treptat se va retrage de la sine atunci când vine vorba de deciziile ce privesc familia, astfel va deveni mai puțin implicat.

Și poate că prezentarea succintă a situațiilor în care se ajunge la valorizarea unui singur partener nu va părea foarte gravă, totuși, trebuie conștientizat faptul că acestea sunt momentele în care violența domestică[7] își face simțită prezența: în cadrul discuțiilor apar cuvinte jignitoare, nevoile unuia dintre parteneri sunt neglijate, controlul deținut de unul dintre parteneri nu se rezumă doar la anumite situații speciale, ci se extinde treptat la întreaga viață a celuilalt. Vorbim în această situație de violență verbală și psihologică, ce este urmată nu de puține ori de violență economică și socială. Dezvoltarea tehnologiei și a diverselor rețele de socializare a adus cu sine o altă formă a violenței domestice, și anume violența cibernetică.

Privindu-l pe celălalt cu tot mai puțină atenție, considerație, se ajunge inclusiv la violență sexuală, la acea poziție de ”obiect” menit să satisfacă dorințele/nevoile celuilalt. Un studiu a arătat că în România aproximativ 30% dintre femeile de peste 15 ani au fost supuse unei forme de violență fizică și/ sau sexuală de către partenerul actual sau anterior (24%) sau de către alte persoane decât partenerul (14%), iar abuzul psihologic la nivelul Uniunii Europene este de 43%.[8]

Cu titlu enunțiativ pot spune că nu e ceva ce caracterizează doar țara noastră, violența domestică este un fenomen global, nu se află într-o relație invers proporțională cu ideea de țară dezvoltată, pentru că acestă caracteristică este impusă de mersul economiei, nu de morală și deplina înțelegere a relațiilor sociale.

Deși avem mai multe mecanisme de informare cu privire la acestă problemă socială, cea a violenței domestice, și sunt alocate resurse în vederea combaterii acesteia, totuși nu de puține ori persoanele vulnerabile par a nu fi informate, fapt ce face ca ele să fie lipsite de sprijinul pe care legiuitorul l-a văzut ca fiind nu doar util, ci necesar. Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice oferă cadrul necesar protecție victimelor, însă teama față de agresor, existența sentimentului de rușine al persoanei agresate fac ca astfel de fapte să nu fie raportate.

Reglementarea anterior menționată oferă instrumentele necesare avertizării asupra comportamentului violent, a consecințelor acestuia[9], cât și mecanisme diverse de preîntâmpinare a actelor violente, precum și suport victimelor violenței domestice, dar și sprijin agresorului[10], întrucât nu trebuie neglijat faptul că acesta este o persoană cu probleme.

Chiar dacă violența fizică nu se răsfrânge direct asupra copiilor, un mediu în care există violență îi va face mai temători, mai agresivi la rândul lor, iar frica de nu a avea pe cineva alături îi determină să nu își fixeze obiective greu de atins. Violența fizică exercitată asupra unui alt membru de familie reprezintă totodată violență psihologică asupra celorlalți. Un act de violență va atrage un altul, metaforic vorbind este asemenea unui bulgar de zăpadă, care prin rostogolire devine tot mai mare.

Dar lucrurile pot degenera și să ajungem la un fenomen social cu un impact și mai mare asupra vieții sociale și individuale, delincvența juvenilă[11]. Desigur că nu doar violența din cadrul familial, sentimentul de abandon și stima de sine scăzută sunt cauzele[12], dar aceste sunt unele dintre ele.

Este cert că legiuitorul a avut în vedere efectele psihologice pe care desprinderea unei persoane de mediul său le produce, așa încât avem prevăzute în Codul penal măsuri educative neprivative de libertate și măsuri educative privative de libertate[13].

Odată ajunsă într-un centru educațional sau de detenție respectiva persoană își folosește mecanismele de adaptare pentru a face față noii situații, acestea fiind: retragerea, simularea, blocarea amintirilor legate de exterior, evitarea planificării viitorului. Dacă pe parcursul executării măsurii educative aceste mecanisme îl ajută, problematic este faptul că după această perioadă modul de a se raporta la realitatea socială rămâne același, acționând în sens opus reintegrării. Mai mult, nemaiavând independență decizională se transformă în persoane apatice, nervoase, anxioase, deprimate și au tulburări emoționale acute.

Să nu uităm că în situația în care o persoană care în timpul minoratului a săvârșit infracțiuni ce au impus aplicarea art. 114, respectiv art. 124-125 Cod penal va executa această măsură, chiar dacă la momentul executării a devenit major. Măsura educativă privativă de libertate poate fi executată și într-un penitenciar dacă sunt îndeplinite condițiile art. 126 Cod penal[14].

Pe parcursul exeutării persoana în cauză va avea de înfruntat următoarele suferințe[15]:
– Înjosirea eului – producându-se deposedarea de roluri și distrugerea eului civil;
– Privarea de bunuri și servicii – privită ca o atingere a eului material[16];
– Privarea de relații heterosexuale;
– Pierderea autonomiei;
– Privarea de securitate – necesitatea interacțiunilor dintre persoanele ce se află în respectivul mediu și imposibilitatea controlului permanent și în detaliu a acestor relații de către personalul centrului sau penitenciarului.

Rămânerea în contact cu membrii familiei sau cu persoane cu care au avut o relație apropiată înainte de a ajunge în centre educative, de detenție sau penitenciar este importantă pentru diminuarea sentimentului de respingere, dialogul cu aceste persoane poate să îi facă pe cei care au săvârșit fapte antisociale să contemple, să conștientizeze problema pe care o au și să dorească să se schimbe, este esențială dezvoltarea încrederii în sine pentru că așa ajung să creadă că pot depăși orice obstacole și că se pot schimba.

Pe parcurs, după ce vom vedea modul în care violența socială se manifestă pe diverse planuri vom înțelege inestimabila valoare a unei educații de calitate.

În continuare voi aduce în discuție o problemă despre care se vorbește destul de mult în spațiul public, MITA.

După ce tinerii observă, odată cu maturizarea, din ce în ce mai apăsată amprenta lui ”merge și așa”, ”ne descurcăm noi cumva”, ”pe căi ocolite se ajunge la Mecca” și înțeleg sensul acelei zicalei ”să deschizi ușa cu capul” încep să își pună conștiința în acord cu faptele și nu invers, e o mobilizare apăsătoare în fața exemplului de prosperitate atinsă fără mari eforturi.

Reiterez, nu contează numărul persoanelor care fac să supraviețuiască acestă mentalitate rușinoasă, problema, în fond, este că ne confruntăm cu astfel de situații. Observăm că se trec diverse examene în urma ”sponsorizării” profesorilor corectori, se obțin funcții publice de către persoane care nu au apreciat vreodată valoarea intrinsecă a omului și prin urmare nu tratează pe celălalt cu respectul cuvenit. Funcțiile publice ar impune de cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, o deschidere spre nevoile celorlalți, iar de multe ori se uită faptul că sunt acolo tocmai în vederea satisfacerii nevoilor cetățeanului.

Voi trata separat una din marile problemele pe care le implică mita. Atât faptul ca un singur student la medicină ar lua notele în urma unui astfel de demers este suficient pentru a putea vorbi de violență socială[17], cât și accesul la servicii medicale condiționat de ”o mică atenție” se încadrează în acestă paradigmă. Lipsa de cunoștințe a unui medic poate pune în mod direct viața pacienților în pericol, acesta find domeniul cu un impact imediat asupra vieții.

Dezvoltarea unora dintre sentimentele psiho-sociale – demnitatea, sociabilitatea – ne pot ajuta să facem pași siguri înspre rezolvarea oricăror probleme. Lipsa demnității face să nu te respecți pe tine și implicit nici pe ceilalți. Nu există respect față de sine când, știindu-te incapabil într-un anumit domeniu în care activezi, nu faci nimic pentru a dobândi competențele necesare sau când ar trebui să îți asumi anumite responsabilități și nu o faci.

Demnitatea se manifestă în ansamblul relațiilor interumane, nu doar la nivel profesional. Spre exemplu demnintatea impune nederobarea de responsabilitățile ce apar odată cu nașterea unui copil. Sunt cazuri în care tații neglijează total copiii doar pentru că sunt din afara căsătoriei, deși dețin suficiente resurse materiale pentru a le asigura un trai mai mult decât decent.

Nu suntem o societate pregătită să se maturizeze, dar cu toate acestea, dacă ar dori să se maturizeze de unde ar trebui să înceapă? Pentru mine răspunsul ar fi: cu sistemul de învățământ. Deși nu avem timp să o luăm treptat, pentru a răspunde cu sistemul de învățământ, ci ar trebui gradual pe toate planurile, cu fiecare zi să simțim o ascensiune morală, demnitatea și responsabilitate sa fie ”decalogul” societății românești, totuși, aceasta e o utopie, așa că răspunsul rămâne acela menționat anterior, pentru că în școli vom avea posibilitatea de a forma generații noi care să pună în prim plan bogăția morală.


[1] Art. 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
[2] Doru Mărgineanu, Capitalul mintal al popoarelor – irosire și valorificare, revista Cultura nr. 2/2019, p. 70.
[3] Ibidem, p.72.
[4] Trebuie să facem o distincție terminologică între ceea ce denumim violența socială în cadrul familial, aceasta fiind o formă a violenței domestice și același termen pe care l-am folosit ca un concept umbrelă pentru a denumi violența ce se exercită de către societate asupra persoanei prin excluziune socială; limitarea accesului la servicii și informații; actele abuzive ale unor funcționari publici, care pe lângă faptul că pot fi acte infracționale reprezintă și o formă de violență; poluarea fonică repetată, care îmbracă forma violenței psihologice; umilire.
[5] Minunea, 2017-  regizat de Stephen Chbosky și scris de Jack Thorne, Steven Conrad și Chbosky.
[6] Coordinator Mielu Zlate, Psihologie, manual pentru clasa a X-a, aditura Aramis, 2005, p. 148.
Sima de sine este component afectiv-evaluativă și motivațională a cunoașterii Eului. Aceasta este atitudinea pozitivă sau negative a subiectului față de propria ființă și modul de a se simți capabil, important, valoros.
[7] Articolul 4 (1) Violența domestică se manifestă sub următoarele forme:
a) violența verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
b) violența psihologică – impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar;
c) violența fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele decât cele de la  e);
d) violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;e)violența economică – interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;
f) violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;
g) violența spirituală – subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de a învăța copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;
h) violența cibernetică – hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima.
(2) În nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția și onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență definite în prezenta lege.
[8] Agenția pentru Drepturile fundamentale a Uniunii Europene, violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE. Rezultatele pe scurt, p. 3, Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene apud Andrei Iacuba, Elena Diaconu, Combaterea violenței domestice. Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice și instrumente europene privind ordinul de protecție. Comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București 2019.
[9] În acest sens a se vederea art. 9-10 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.
Articolul 9
(1) Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, elaborează și difuzează materiale documentare privind prevenirea, cauzele și consecințele violenței domestice.
(2) Ministerul Sănătății are obligația de a elabora instrucțiuni pentru a se asigura de faptul că medicii de familie și medicii specialiști din sistemul de sănătate public sau privat notează în fișa pacientului suspiciunile de violență domestică.
(3) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin organismele aflate în coordonare responsabile de prevenirea, analiza, identificarea și reacția la incidente în cadrul infrastructurilor cibernetice, are obligația de a efectua demersurile necesare pentru a dezvolta campanii de sensibilizare publică privind violența cibernetică și să ofere asistență practică autorităților centrale și locale în prevenirea și răspunsul la violența cibernetică. Împreună cu instituțiile prevăzute la art. 8, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor stabilește, promovează și bugetează programe destinate unei game largi de utilizatori, pentru alfabetizare digitală.
Articolul 10
(1) Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a efectua demersurile necesare pentru a introduce la nivelul curriculumului implementat la clasă activități de învățare referitoare la: egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, respectul reciproc, rezolvarea nonviolentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violență de gen și dreptul la integritate personală, precum și combaterea stereotipurilor discriminatorii ce au la bază rolurile de gen, adaptate vârstei și înțelegerii elevilor. Judecătorii, procurorii, reprezentanți ai poliției, organizațiile neguvernamentale, precum și instituțiile publice ce desfășoară activitate în domeniu pot desfășura activități extracurriculare în învățământul preuniversitar, pe teme legate de violența domestică.
(2) Ministerul Educației și Cercetării stabilește procedura aplicabilă de către inspectoratele școlare județene în vederea transferării urgente, cu caracter temporar, a copiilor victime sau martori ai violenței domestice la unitatea școlară recomandată de către instituțiile care oferă servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
(3) Ministerul Educației și Cercetării realizează, cu sprijinul celorlalte ministere implicate și în colaborare cu organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru cadre didactice, părinți și copii, în vederea prevenirii violenței domestice, a hărțuirii și a violenței sexuale, inclusiv parteneriate școală-comunitate-familie.
[10] Art 13 litera e) din Legea nr. 217/2003
Articolul 13
(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice:
e) să sprijine accesul agresorilor familiali la consiliere psihologică, psihoterapie, tratamente psihiatrice, de dezintoxicare și dezalcoolizare;
[11] Delincvența juvenilă desemnează conduitele morale inadecvate ale tinerilor care nu au împlinit încă vârsta majoratului. Acest fenomen negative semnalează o rupture între valorile copilului sau adolescentului și valorile societății care fac ca aceștia să fie și victime și vinovați. Vezi Cecilia Ionescu, Memorator sociologie, Ed. Paralela 45, Pitești 2019, p. 82.
[12] Ibidem, p. 83.
Cauzele sunt: abandonarea de către părinți și educatori, intrarea în diverse anturaje nefaste, abandon școlar, fuga de acasă, plecarea părinților la muncă în străinătate, bullyingul, lipsa de protecție și de înțelegere a familiei, conflictele existente în familie, stima de sine scăzută, sărăcia, teribilismul, divorțul părinților etc.
[13] Art. 115: Măsurile educative
(1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
2. Măsurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenţie.
(2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.
[14] Art. 126 Schimbarea regimului de executare
Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
[15] În acest sens a sevedea Sykes, G.M., (1974 [1958]), The Society of Captives. A Study of a Maximum Security Prison, Princeton, New Jersey, Princeton University Press.
[16] Eul material include Eul fizic, care se referă la particularități cum ar fi: tipul somatic, relația dintre statură și greutate, culoarea părului și a ochilor, particularități fizionomice etc., și tot ce este de ordin material și care este legat de respective persoană, cum ar fi: îmbrăcămintea, casa, alte proprietăți despre care se spune ”este al meu”, în acest sens a se vedea Psihologie, Manual pentru clasa a X-a, coordinator Mielu Zlate, editura Aramis, 2005, p. 147.
[17] În această situație violenţa socială reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă care constă restrângerea accesului la informaţie sau asistenţă.


Aura-Liliana Șipoteanu

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti