Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Raport activitate MAE 2021 – analiză
29.12.2021 | Vasile ȚIPLE

Secţiuni: Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Vasile Țiple

Vasile Țiple

Având în vedere că în data de 27 decembrie 2021 a fost publicat raportul de activitate al MAE pentru anul 2021, am răsfoit documentul în speranța identificării unor acțiuni diplomatice sau consulare în domeniul protecției comunităților istorice românești din Ucraina pentru a sprijini românii din Ucraina în problema educației în limba maternă română. După cum era de așteptat acest subiect încă nu există pe agenda diplomației de la București de la nivel înalt deși politicile de asimilare ale statului vecin sunt deja în curs de implementare.

Acest raport în prezentarea sa pleacă din start de la o premisă greșită deoarece conform MAE are scopul de a oferi publicului larg, reprezentanților mass-media și tuturor celor interesați o privire de ansamblu asupra activității MAE pe șase linii generale de acțiune: (1) agenda de politică externă; (2) asistență consulară în beneficiul cetățenilor români din afara granițelor; (3) sprijinul acordat cetățenilor români și străini în context de criză; (4) reforma corpului diplomatic și consular pe criterii de eficiență; (5) asistența pentru dezvoltare; (6) comunicare și transparență. Acest raport nu conține principalele teme de interes național, respectiv cel al obiectivelor care nu au fost atinse sau incluse ca și obiective ale  MAE în contextul provocărilor geopolitice deosebite cu care se confruntă întreaga regiune și România în particular. Nu poți evalua cu adevărat activitatea unei instituții dacă nu există o continuitate între ce anume a fost stabilit ca și obiectiv de atins prin activitatea acesteia în următorul an și ce anume a fost atins exact. Ce a rămas pentru următorul an și care sunt elementele noi incluse în funcție de context. Cu toate acestea am încercat să disting undeva printre cele șase linii de acțiune ce anume face MAE în speranța identificării abordării serioase a problematicii care mă interesa în special – strategia privind comunitățile românești din Ucraina și statele vecine, în contextul eliminării principalelor drepturi culturale.

Astfel, direcția de acțiune 1 privind agenda de politică externă, nu este altceva decât o descriere a întâlnirilor bilaterale a ministrului afacerilor externe cu omologi din întreaga lume al căror rezultat practic a fost din ce putem identifica în raport – continuarea eforturilor pentru susținerea și promovarea intereselor și obiectivelor naționale strategice, pe baza celor trei piloni esențiali ai politicii externe: creșterea rolului și influenței țării noastre în Uniunea Europeană (UE) și, respectiv, Alianța Nord-Atlantică (NATO) și dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii (SUA). Criterii de evaluare a succesului primilor doi piloni privind creșterea și influența României în UE și NATO la care se lucrează continuu nu există în raport, putem doar estima că întâlnirile au fost bune, s-a vorbit și s-a mâncat bine (interdicția Schengen rezistă). Regăsim un criteriu de evaluare a succesului pilonului 3 – aprofundarea parteneriatului cu SUA – care reprezintă un succes și în 2021 deoarece a avut drept rezultat organizarea celei de a șaptea reuniuni a Dialogului Strategic România-SUA pentru implementarea Declarației comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii (8 noiembrie 2021). Am citit de mai multe ori ultima propoziție și am ajuns la aceeași concluzie – ori nu înțeleg jargonul diplomatic care pare să nu aibă sens pentru profani, dar este de o deosebită importanță pentru specialiști și știu ei ce știu, iar publicarea raportului e mai mult bifarea unei obligații legale fără de niciun conținut real, ori succesul în afacerile externe românești este cuantificat prin organizarea de nenumărate întâlniri care culminează cu adoptarea unei declarații comune privind o declarație deja adoptată în 2011[1] (care este mai mult un document de bune intenții, nu un document cu obligații juridice clar asumate). Adică, dacă ne ia un deceniu ca să revalidăm printr-o altă declarație aceeași declarație diplomatică, încerc să îmi dau seama cât durează obținerea unui real succes de politică externă pentru alte state sau cu același stat (ex. Visa Waiver cu SUA). Aici vorbim despre SUA, deci putem suspecta maximă atenție acordată problemei versus un stat ca și Ucraina, unde adoptarea unei declarații bilaterale privind reasumarea respectării Tratatului de bază care interzice anumite acțiuni desfășurate de Ucraina în problema minorității române, ar putea estimativ dura mai multe decenii, eventual până dispare problema, adică comunitatea. Oricum probabil că există în aceste declarații undeva un sens care îmi scapă.

Astfel, revenind la direcția 1, aflăm că ministrul afacerilor externe a realizat anul acesta 7 vizite externe și un turneu diplomatic regional (Caucazul de Sud), având astfel contacte cu 10 omologi și înalți oficiali, din: Republica Moldova, Slovenia, Iordania, Italia, Ungaria,  Azerbaidjan, Georgia, Spania, Statele Unite ale Americii. De asemenea, ministrul a participat sau a intervenit în cadrul a 26 de reuniuni multilaterale, la care se adaugă 15 reuniuni ale Consiliului Afaceri Externe și 4 reuniuni ordinare și extraordinare ale miniștrilor afacerilor externe din cadrul NATO și a avut întrevederi sau discuții cu 15 omologi, după cum urmează printre alții: SUA, Kârgâzstan, Republica Niger, Egipt, Republica Maldive, Qatar, Kazahstan, Pakistan, Armenia, Gambia, Republica Capului Verde, Republica Democrată Sao Tome și Principe, Republica Libaneză, Serbia. Nu prea se explică în raport scopul sau relevanța acestui tur de forță diplomatică, decât poate prin următoarea propoziție – Acțiunea diplomatică a MAE a fost și este, astfel, fundamentată pe susținerea profundă pe care țara noastră o acordă formatelor regionale și multilaterale din care facem parte, promovând în același timp un multilateralism eficient și de viitor.

O întrebare ar fi ca să facem ce anume împreună cu Republica Capului Verde sau Gambia sau în ce format regional colaborează România cu acestea? Care sunt oare obiectivele țării care determină utilizarea fondurilor în vederea organizării de călătorii în jurul pământului? Răspunsul la această întrebare cred că trebuia furnizat prin raportul de activitate publicat și la direcția 1 de acțiune. Altfel, avem doar plimbări externe al căror rezultat nu este și nu poate fi cuantificat. Câte acorduri comerciale au generat aceste vizite și discuții sau ce impact a avut România în promovarea formatelor regionale și multilaterale si a multilateralismului eficient și de viitor? Care este prețul admirării soarelui din Niger versus realizarea obiectivelor reale ale României în zona din jurul granițelor sale? Regăsim și câteva întâlniri organizate pe tema securității regionale, Reuniunea Trilateralei pe teme de securitate de la București al cărei rezultat sau concluzii ne scapă, dar și obținerea statutului de stat membru asociat al României la Comunitatea Statelor de Limbă Portugheză – un obiectiv major pentru MAE cu siguranță. De asemenea, au fost semnate 16 tratate la nivel de stat sau guvernamental (14 bilaterale și 2 multilaterale) şi au intrat în vigoare pentru România 11 tratate (7 bilaterale, 3 multilaterale şi 1 în calitate de stat membru al UE), dar nu știm cu cine.

Direcția 2 tratează problematica asistenței consulare pentru cetățenii români din afara granițelor unde regăsim mai multe mai multe paliere prioritare: modernizarea și extinderea rețelei de oficii consulare, continuarea accelerată a digitalizării consulare, debirocratizarea procedurilor de lucru, precum și profesionalizarea continuă a întregului corp consular al României. Nu regăsim din păcate obiectivul nevoii de evaluare a infrastructurii reale pe care ar trebui să o aibă MAE în afara granițelor și care trebuie să fie zonele de acțiune prioritare în legătură cu modul în care se face implementarea obiectivelor indicate. De exemplu, modernizarea și extinderea rețelei de oficii consulare – care sunt criteriile avute în vedere atunci când se decide crearea unei misiuni diplomatice într-o tară sau eliminarea unei misiuni diplomatice dintr-o țară (dacă a existat cândva un asemenea lucru), având în vedere că în foarte multe țări ar putea fi utilizate ambasadele celorlalte state membre UE pentru diverse probleme sau suplimentarea unei misiuni în detrimentul alteia în funcție de niște criterii specifice. Ce anume presupune modernizarea și debirocratizarea, crearea unui corp diplomatic mai mic, mai eficient și mai bine plasat geografic și mobil, în funcție de interesele țării și care poate utiliza ultimele tehnologii și rețeaua diplomatică a UE, sau menținerea corpului diplomatic existent cu peste 170 de misiuni diplomatice[2] și lansarea unor portaluri web de programări și transformarea birocrației pe bază de hârtie într-o birocrație digitală? Din analiza direcției 2 și 4 rezultă cea din urmă afirmație, adică nu o reformă reală, ci una de imagine, de formă.

La direcția (3) sprijinul acordat cetățenilor români și străini în context de criză regăsim informații privind repatrierile organizate din diferite state ale cetățenilor români, deși nu este detaliat contextul efectiv și modul de răspuns al MAE, ca să ne dăm seama că felul în care a reacționat corespunde unor criterii interne de evaluare și răspuns la o situație de criză sau dacă se acționează ad hoc în funcție de situație, existând sau nu un fel de task force permanent pentru monitorizarea posibilității apariției acestui gen de situații, se învață ceva din ele sau nu, se actualizează anumite proceduri sau nu, etc.

Direcția (4) reforma corpului diplomatic și consular pe criterii de eficiență nu ne surprinde cu vreo decizie nouă sau o abordare deosebită, aici reforma se traduce în creșterea numărului de ambasadori noi (30), noi criterii privind trimiterea în misiuni permanente, metodologia de promovare, faptul că în 2021 au fost organizate 2 concursuri de admitere pentru 252 de posturi vacante. Este surprinzător acest număr doar pentru anul 2021, deși nu ar fi trebuit având în vedere că numărul maxim de posturi din cadrul MAE este de 2.494, exclusiv demnitarii, cabinetul ministrului, secretarilor de stat și cabinetul subsecretarului de stat, din care 1.006 în Centrala ministerului, exclusiv demnitarii, cabinetul ministrului, secretarilor de stat și cabinetul subsecretarului de stat, iar numărul maxim de posturi prevăzut pentru serviciul exterior este de 1.488. Aceste cifre în mod clar nu reflectă vreo urmă de reformă sau de adoptare a noilor tehnologii prin care modernizezi și debirocratizezi cu adevărat o instituție a statului chinuită de o presiune bugetară care nu îi permite să își îmbunătățească infrastructura și serviciile. În exemplul MAE (care nu e unic), bugetul alocat a crescut de la an la an, iar rezultatul acestei investiții nu se reflectă în rezultate clare. Din toate obiectivele analizate nu rezultă (cel puțin nu cu datele prezentate în raport) nevoia unei investiții crescătoare de la an la an de la 274.000.000 Euro în 2021, 277.621.011 Euro în 2022, respectiv aceeași sumă pentru 2023.[3]

După cum am observat mai sus, direcția 1 nu pare să aibă un rezultat, adică nu cred că își face cineva iluzii cu privire la succesul creșterii rolului și importanței României în UE (situația Schengen) sau NATO (aici nu este clar cum sau ce fel de importanță urmărește România) sau succesul implementării obiectivelor din declarația cu SUA (ex. Visa Waiver). La direcția 2 modernizarea este confundată cu digitalizarea birocrației, la direcția 3 răspunsul este reactiv  nu proactiv, la direcția 4 reforma se traduce prin recrutare, iar la 5 (direcția asistență pentru dezvoltare) se menționează niște sume de bani (aprox. 3.000.000. Euro) alocate unor state (dar nu și felul în care acele state se obligă să cheltuie acei bani sau dacă există vreun control din partea Curții de Conturi a României sau a respectivelor state în vederea transmiterii actelor justificative cu privire la modul în care au fost cheltuite acele sume donate de România). Direcția 6 privind comunicarea și transparența este interesantă deoarece reflectă strict mesajul și ceea ce își dorește ministerul să transmită (nu există nicio secțiune cu obiective neatinse sau cu ce anume îi pare rău ministrului că nu a reușit să facă în acest an), nu neapărat ceea ce își doresc cetățenii să afle pentru a putea responsabiliza funcționarii și instituția (a se vedea exemplul de AICI, cu siguranță că sunt mult mai multe, dar MAE nu publică aceste date, respectiv solicitările cetățenilor de audiență cu ministrul, onorate sau respinse, sau răspunsurile incomplete și nesemnate la petiții).

În concluzie, după cum putem observa, problematica comunităților românești istorice încă nu se află pe lista priorităților sau direcțiilor de acțiune ale MAE întreprinse în 2021, iar acum înțeleg de ce informațiile solicitate tot anul în legătură cu felul în care MAE abordează problema minorității române din Ucraina sau strategia pe care a adoptat-o în acest sens, nu mi-au fost transmise – nu există nicio strategie, fie la nivel de instituție care să îi permită să fie proactivă, fie la nivel de reacții și acțiuni formale atunci când intervine o criză.

De asemenea, nici Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu a publicat ceva relevant pe tema aceasta, DRP nici măcar nu a publicat un raport de activitate pentru 2021 (încă). Raportul din 2020 al DRP are alocată o singură secțiune pentru Ucraina, dar care nu menționează problemele cu care se confruntă comunitățile de români din Ucraina, specificând doar că în anul 2020, un număr record de 5315 de elevi de etnie română din Ucraina, înscriși în clasele I-III în anul școlar 2019-2020, au beneficiat de burse de studiu în valoare de 1000 lei/anual. Iar în cursul anului 2020, DRP a finanțat cu suma de 6.155.505,12 lei proiecte prin care se conservă și se promovează identitatea românească peste hotare, domeniile de finanțare fiind: Educație, Cultură, Mass-Media, Reintegrare, Societate Civilă, Spiritualitate și Tradiție. Nu avem detalii în legătură alocarea detaliată a acestei sume, de exemplu cât ar fi fost alocat comunităților de români din Ucraina sau Serbia versus cele din Regatul Unit, Franța, Italia sau Spania mai ales că nevoile diasporei (cetățeni români) sunt diferite de cele ale comunităților istorice (etnici români cetățeni străini). În legătură cu cei din urma de exemplu nu a fost luată nicio măsură de sprijin în această pandemie, nici cu privire la realizarea unor donații de vaccin pentru etnicii români din jurul granițelor și care nu aveau acces la vaccin, Ucraina așteptând donații de la alte state în acest sens, în timp ce România reușea să arunce sute de mii de doze care ar fi fost suficiente pentru vaccinarea întregii comunități (situația e neschimbată și azi)[4], nici cu privire la asigurarea vaccinării direct în țară pentru cei care veneau aici.[5]

Sumarizând, problemele pe care sunt chemate să le rezolve autoritățile cu competențe de politică externă sunt extrem de diverse și importante, iar lipsa de transparență și de politici coerente de politică externă continuă să conducă la soluții de formă și care în substanță nu rezolvă absolut nimic. Să sperăm că aceste instituții o să revină în următorul an cu un set de obiective care să adreseze problemele adevărate ale comunităților de români și interesele României. Implicarea în problema eliminării educației în limba română pentru etnicii români din Ucraina trebuie să reprezinte un obiectiv major de politică externă în următoarea perioadă cu direcții de acțiune specifice, clare și condiționalități de sprijin extern dintre care principala condiționalitate să fie respectarea drepturilor și identității lingvistice și culturale a persoanelor aparținând minorității naționale române sau din diaspora, indiferent de statul de reședință al acestora. Este esențială elaborarea unui standard minim de protecție pentru coordonarea cu succes a politicii externe a țării în acest domeniu, dar și potențialele implicații pe celelalte direcții, în funcție de respectarea acestui standard de către partenerii României. De prea mult timp România prin diverși funcționari ignoră realitățile de la granițele sale sau este timidă în a-și face cunoscute prioritățile în conformitate cu tratatele bilaterale semnate, dar și celelalte acte internaționale ale căror eficiență și aplicabilitate trebuie urmărită constant de către MAE, DRP și Guvern, indiferent de culoarea politică. Strategia de politică externă trebuie să fie constantă, clară și realistă, iar acest lucru nu se poate realiza cu un minister deconectat, birocratizat, nemodernizat, lipsit de reacție și prezență acolo unde contează și atunci când contează, neînțelegând încă care ar trebui să îi fie prioritățile, conform Constituției și celorlalte legi aplicabile.


[1] Sursa aici
[2] În prezent, reprezentarea României în afara țării se realizează prin  170 de misiuni, dintre care: 94 de ambasade, 44 de consulate generale, 6 consulate, 1 oficiu de reprezentare, 2 delegații, 2 reprezentanțe permanente, 3 misiuni permanente, 18 institute culturale române. Sursa aici
[3] Sursa aici
[4] Sursa aici
[5] Sursa aici


Vasile Țiple

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti