
Miercuri, 5 noiembrie 2022, Guvernul României a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere privind suspendarea aplicării dispoziției din Pachetul Mobilitate I care instituie obligația întoarcerii vehiculului la unul dintre centrele operaționale în termen de 8 săptămâni de la plecare – obligație care urmează să se aplice de la 21 februarie 2022, potrivit unui comunicat al MAE.
Depunerea unei astfel de cereri vine în continuarea demersurilor derulate de statul român la CJUE în legătură cu Pachetul Mobilitate I.
În acest sens, MAE și MTI reamintesc că, la data de 23 octombrie 2020, România a inițiat trei acțiuni în anularea parțială a actelor UE care formează pachetul menționat. Astfel cum este indicat deja (https://www.mae.ro/node/54005), dispozițiile vizate de cele trei acțiuni privesc aspecte care, potrivit Guvernului României, vor avea implicații negative semnificative asupra pieței interne și vor afecta competitivitatea transportului de mărfuri în Uniune, respectiv: interdicția efectuării perioadei normale de repaus săptămânal la bordul vehiculului; obligația întoarcerii periodice a conducătorului auto la centrul operațional al angajatorului sau la locul său de reședință; obligația întoarcerii vehiculului la unul din centrele operaționale în termen de 8 săptămâni de la plecare; stabilirea de limitări suplimentare la efectuarea operațiunilor de cabotaj; instituirea unor norme specifice privind detașarea conducătorilor auto.
De asemenea, la data de 11 februarie 2021 (https://www.mae.ro/node/54904), statul român a intervenit în 12 acțiuni în anulare vizând același pachet, inițiate de state membre UE cu interese similare României (Bulgaria, Cipru, Lituania, Malta, Polonia și Ungaria).
Toate aceste demersuri ale autorităților române la CJUE sunt efectuate în cadrul eforturilor constante derulate de autoritățile române pentru a contracara caracterul restrictiv și disproporționat al anumitor prevederi ale Pachetului Mobilitate I.
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill