Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Contractul de donație. Perspectivă comparativă
07.01.2022 | Alexandru CHISTRUGA

Secţiuni: Articole, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandru Chistruga

Alexandru Chistruga

Lucrarea de față are drept scop realizarea unui studiu comparativ între reglementarea contractului de donație din România și alte două sisteme de drept, prezentând diferențele și asemănările dintre acestea.

Astfel, primul sistem de drept ales este sistemul religios bazat pe dreptul secular și pe dreptul islamic din Iran, pe care l-am ales pentru a evidenția influența religiei asupra contractului de donație, în special diferențele față de revocarea donației din România. Al doilea sistem de drept ales este cel din Canada, dar fără Quebec, deoarece sistemul common law conține trăsături proprii care îl diferențiază de celelalte sisteme de drept, principala trăsătură ce prezintă interes pentru această lucrare fiind rolul codificării. De asemenea, pentru a observa diferențele și asemănările dintre reglementarea din România și un alt stat din sistemul de drept civil, am analizat dispozițiile din Codul civ. olandez.

Atât în Iran, cât și în Olanda și Canada, noțiunea de donație „prezintă caracteristici esențiale similare cu cele ale contractului de donație”[1] analizat în dreptul românesc.

În Iran, definiția contractului de donație o regăsim în art. 795 C. civ. al Republicii Islamice Iran[2], care prevede că „donația este un contract în virtutea căruia o persoana transferă dreptul de proprietate asupra unui lucru unei alte persoane, în mod gratuit”. O definiție mai explicită a fost formulată de către Tanzil-ur-Rahman (jurist și savant în studii islamice) care definește donația drept transferul cu titlu gratuit al proprietății asupra bunurilor mobile sau imobile cu efect imediat de către o persoană în favoarea alteia și acceptarea acesteia de către beneficiar sau de către cineva autorizat în numele său[3].

În Olanda, contractul de donație este definit de art. 175 alin. 1 din cartea a VII a Codului civil olandez[4], care prevede că „un acord de donație este un acord cu titlu gratuit, prin care una dintre părți, donatorul, se obligă să dispună de bunurile sale în scopul îmbogățirii celeilalte părți (donatarul)”.

În Canada, definiția contractului de donație se deduce pe cale doctrinară, deoarece nu există un act normativ care să conțină definiția  acesteia. Astfel, „definiția formulată în doctrina common law prevede că pentru a face o donație, donatorul trebuie să transmită dreptul de proprietate sau alt drept real (ownership interest) către donatar, (without consideration) și cu intenția de a gratifica (donative intent)”[5]. De asemenea, pentru „încheierea donației, acceptarea din partea donatarului este necesară, însă ea este prezumată sub rezerva dreptului donatarului de a refuza sau a denunța (disclaim) donația”[6].

În ceea ce privește condițiile ce trebuie să fie îndeplinite pentru ca o donație sa fie valabilă, pot fi identificate o serie de elemente comune.

a) donatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin donații și să dețină proprietatea asupra bunului pe care vrea să-l doneze. În acest sens sunt dispozițiile art. 796 și 797 C. civ. al Republicii Islamice Iran, precum și dispozițiile art. 84 din Cartea a III din C. civ. olandez[7] care prevede că „transferul unui bun se face în baza unui titlu valabil, de către persoana care este autorizată să dispună de acest bun”.

În ceea ce privește donatarul, acesta trebuie să aibă capacitatea de a primi donații, adică să nu facă parte din categoria celor care nu pot accepta donații, cum ar fi medicii sau cei care acordă consiliere spirituală donatorului cât timp acesta suferă de o boală. De asemenea, în cele trei sisteme de drept, nu pot primi donații persoanele puse sub interdicție, cu mențiunea că în Iran tutorele legal poate lua bunul în posesie, ipoteză reglementată de art. 799 C. civ. al Republicii Islamice Iran.

În Canada, spre deosebire de Iran, copilul nenăscut „atât timp cât se naște viu, are capacitate încă de la momentul concepției”[8], donatorul putând recurge la o gratificare indirectă-„bunul este transmis într-un trust către reprezentantul legal, căruia îi revine sarcina să îl transmită copilului la momentul nașterii”[9]. În Iran, pentru ca donația să nu fie lovită de nulitatea absolută, copilul trebuie să se nască în termen de 6 luni de la data transferului proprietății[10].

O altă diferență privind incapacitatea de a primi donații este reglementată de art. 178 alin. 2 din Cartea a VII, C. civ. olandez, care prevede că donația va fi anulabilă dacă a fost făcută în perioada în care donatorul era internat într-un azil pentru bătrâni sau într-un azil pentru persoane cu tulburări psihice, către cel care conducea sau administra această instituție sau unui angajat al acestei instituții. Nulitatea contractului de donație poate fi invocată fie de către donator, fie în ipoteza în care donatorul moare, de către cel care a suferit un prejudiciu în termen de 3 ani de la vindecarea bolii sau în termen de 3 ani de la data externării din instituțiile prevăzute la alin. 2.

b) Atât în Canada, cât și în Olanda, donatorul poate obține anularea actului dacă acesta demonstrează că donația a fost făcută sub influența unor vicii de consimțământ. Astfel, conform art. 176 din Cartea a VII, C. civ. olandez, donatorul poate cere anularea contractului dacă pretinde că încheierea contractului a fost făcută sub influența unui abuz de circumstanțe din partea donatarului. Conform art. 44 alin. 4 din Cartea a III, C. civ. olandez „există abuz de circumstanțe atunci când cineva care cunoaște sau ar trebui să cunoască că o persoană se află în una din circumstanțele speciale, cum ar fi o urgență, dependență, frivolitate, stare de spirit anormală sau lipsă de experiență, determină această persoană să încheie un act juridic, deși ar trebui să o împiedice să facă acest În Canada, donatorul poate cere anularea contractului dacă acesta a fost încheiat ca urmare a „unei conduite ilicite, a recurgerii la manopere frauduloase sau la coerciție”[11]. Totuși, între cele două reglementări există o diferență în ceea ce privește sarcina probei. În Canada, aceasta revine donatorului care pretinde „că a fost influențat în mod efectiv (actual undue influence)”, fără a mai fi „necesară dovada suplimentară a faptului că donația făcută în astfel de condiții constituie un dezavantaj evident (manifest disadvantage) pentru donator”[12], iar în Olanda, sarcina probei revine donatarului, cu excepția ipotezei în care donația a fost încheiat prin act notarial sau dacă sarcina probei în circumstanțele date ar intra în conflict cu principiile rezonabilității și corectitudinii (art. 176 din Cartea a VII, C. civ. olandez). Pe lângă abuzul de circumstanțe, amenințarea și dolul care sunt reglementate de art. 44 alin. 2 și 3 din Cartea a III, C. civ. olandez, vor atrage nulitatea relativă a donației.

O altă diferență față de cele două state constă în faptul că în Canada, anularea donației „în caz de eroare (mistake) are loc ca urmare a unei cereri de restituire (restitution) pe motiv de îmbogățire fără justă cauză (unjust enrichment)[13]. De exemplu, dacă donatorul transferă „un bun de o valoare mai mare decât cea intenționată sau dacă transferă un alt bun în locul celui intenționat”[14].

c) În Canada obiect al donației poate fi „orice fel de bun (property)– bunuri imobile (real) și mobile (personal)[15], însă nu pot face obiect al donației prestațiile, deoarece acestea nu constituie proprietate. În Iran, pe lângă dreptul de proprietate asupra unui bun, obiect al contractului de donație poate fi un drept de creanță (de exemplu, o datorie sau o chirie neîncasată), o prestație, precum și dezmembrămintele dreptului de proprietate[16]. La fel ca și în Canada și Olanda, nu pot face obiect al contractului de donație bunurile inexistente la momentul încheierii contractului. De asemenea, nu este valabilă donația bunului altuia, deoarece atât în Canada, cât și în Iran, pentru încheierea contractului este necesară livrarea bunului, sau cu alte cuvinte, punerea în posesia bunului (art. 796 C. civ. al Republicii Islamice Iran).

d) Un alt element comun este intenția de a gratifica (donative intent) care se referă la dorința conștientă de a face o donație. Un exemplu din jurisprudență privind intenția donativă regăsim în decizia In re Estate of Duncan[17] „pentru a avea o donație valabilă trebuie să existe atât intenția de a gratifica, cât și transferul proprietății bunului” . Este necesar de demonstrat că obiectivul donatorului în momentul transferului proprietății bunului a fost de a face o donație. Intenția de a gratifica a donatorului trebuie să fie clară și neîndoielnică, iar pentru existența ei este necesară reunirea a două componente -atât animus donandi, intenția donatorului de a-l gratifica pe donatar, cât și și intenția donatorului ca transferul să aibă loc imediat[18]. Intenția de a dona (donative intent) este determinată în esență de cuvintele donatorului, dar instanțele iau în considerare și alte circumstanțe cum ar fi: relația părților, valoarea bunului în raport cu totalitatea bunurilor donatorului și comportamentul acestuia față de bunurile transferate ulterior donației.

Pentru ca donația să fie valabil încheiată, intenția de a gratifica trebuie să fie prezentă în momentul în care se transferă proprietatea asupra unui bun. De exemplu, promisiunea de ai da unui artist o casă „într-o zi” va fi lovită de nulitatea absolută, deoarece nu există intenția de a face o donație în momentul în care promisiunea este dată. Simpla așteptare că un anumit bun va fi primit „într-o zi” nu este suficientă pentru a încheia un contract de donație valid. În mod similar, dacă o persoană transferă din eroare proprietatea asupra unor bijuterii de aur unui impostor despre care se crede că este o nepoată, donația nu va produce niciun efect, deoarece nu a existat intenția de a gratifica pe nimeni altcineva decât pe nepoată.

În Iran, încheierea contractului de donație trebuie să fie însoțită de utilizarea unor formule precum „te-am făcut proprietarul acestui lucru” sau „ți-am acordat acest bun”[19]. Dacă părțile vor să introducă o clauză prin care bunul donat să se reîntoarcă în proprietatea donatorului odată cu moartea donatarului, atunci donatorul trebuie să utilizeze următoarea formulă „îți ofer acest bun pe durata vieții tale”[20].

e) Atât în Canada, cât și în Iran, una dintre condițiile esențiale pentru încheierea contractului este livrarea bunului către donatar. Predarea posesiei atestă intenția donatorului de a gratifica donatarul[21] aceasta trebuind să fie realizată fără echivoc, deoarece instanțele vor refuza să intervină pentru a perfecționa o donație ce nu îndeplinește toate condițiile[22]. Predarea posesiei poate fi actuală, tacită sau simbolică. Dacă, de exemplu, un bărbat dorește să-i dea nepotului său un cal de rasă, transferul proprietății ar putea avea loc atunci când donatorul angajează pe cineva care să aducă calul la ferma nepotului. În mod similar, livrarea simbolică a unei mașini poate avea loc atunci când donatorul predă cheile donatarului.

În ipoteza în care donatarul nu poate primi posesia din diferite motive (se află în afara țării), livrarea bunului poate fi făcută unei terțe persoane care este de acord să dețină bunul pentru donatar. Cu toate acestea, dacă persoana care acceptă livrarea este angajată de donator, instanța va presupune că donatorul nu a cedat controlul asupra proprietății și că livrarea nu a fost efectiv efectuată.

f) În Iran și Olanda, pentru ca donația să fie valabil încheiată, părțile trebuie să întocmească un înscris care poate fi sub semnătură privată sau autentic. Astfel, dacă obiectul donației este o sumă de bani sau un bun mobil, atunci părțile pot să încheie un înscris sub semnătură privată, transferul proprietății având loc odată cu punerea în posesie (art.90 din Cartea a III, C. civ. olandez). Dacă obiect al contractului de donație este un bun imobil, atunci transferul proprietății se va efectua prin întocmirea unui act notarial și înregistrarea acestuia în registrele publice corespunzătoare (art.89 din Cartea a III, C. civ. olandez).

Asemenea reglementărilor din C. civ olandez, în Iran, părțile pot alege să încheie donația fie prin înscris sub semnătură privată, fie prin act notarial. Conform art. 1287 C. civ. al Republicii Islamice Iran, „actele care au fost întocmite la Departamentul General pentru Înregistrarea Documentelor și a Proprietății Funciare, la birourile Notarilor Publici sau în fața altor autorități oficiale, în limita competenței lor și în conformitate cu Regulamente legale, sunt autentice”, iar conform art. 1289, „cu excepția actelor menționate la articolul 1287, toate actele sunt considerate a fi sub semnătură privată”. Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă faptul că părțile trebuie să încheie un act autentic în ipoteza transferului unui bun supus înscrierii în registrele publice, în restul cazurilor fiind suficient un înscris sub semnătură privată.

În ceea ce privește Canada, transferul gratuit se poate realiza prin două „mijloace diferite, care presupun regimuri juridice distincte pe de o parte, dreptul bunurilor (law of property), care guvernează transfers of title, ceea ce în dreptul continental-european s-ar subscrie transferurilor drepturilor reale”[23], iar, pe de alta parte, donații prin tradițiune (delivery) care presupune „remiterea efectivă a bunului din stăpânirea donatorului în cea a donatarului”[24].

Prima modalitate de transfer „presupune întocmirea unui înscris prin care dispunătorul își declară fără echivoc intenția de a transfera cu titlu gratuit, imediat sau la o dată ulterioară, un anumit bun donatarului”[25]. Pentru ca donația să fie valabilă, donatorul trebuie să remită actul donatarului, remitere care „se poate realiza fie direct către donatar, fie către un terț, cu sarcina pentru acesta din urmă de a transmite actul donatarului”[26]. Acest act (deed) trebuie să demonstreze clar intenția donativă a donatorului, acceptarea donatarului, precum și confirmarea de către cel din urmă a faptului că bunul se află efectiv în posesia sa[27]. În decizia Sharingnton v. Strotton din 1765 se remarcă faptul că „întocmirea unui deed are rolul de a-l face pe dispunător să-și cântărească în mai multe rânduri intenția de a gratifica: într-o primă etapă, simpla intenție, neurmată de redactarea înscrisului, rămâne fără efecte juridice, într-o a doua etapă, dacă dispunătorul a redactat înscrisul, documentul trebuie să fie sigilat (seal), în lipsa sigiliului donația neavând niciun efect, și într-o ultimă etapă, donatorul remite înscrisul donatarului”[28].

g) de asemenea, putem identifica o serie de elemente comune în ceea ce privește răspunderea pentru viciile ascunse ale bunului, precum și efectele pe care le produce contractul de donație. Astfel, în Canada, donatorul va răspunde față de donatar doar dacă știa despre defectele bunului, dar nu le-a adus la cunoștința celui din urmă[29]. În acest sens fiind și dispozițiile art. 183 din Cartea a VII, C. civ. olandez, care prevede că „donatorul nu răspunde pentru evicțiune sau viciile ascunse ale bunului, cu excepția cazului în care nu le-a adus la cunoștința donatarului, deși era conștient de existența lor, iar donatarul nu le-ar fi putut descoperi în momentul primirii bunului”.

h) în Canada și Olanda, regula este că donația este irevocabilă, putând fi revocată doar în cazurile prevăzute de lege. În common law intenția de a transfera bunul către donatar trebuie să fie imediată, fără echivoc și irevocabilă, chiar și în cazul în care părțile stabilesc o dată ulterioară la care va avea loc livrarea bunului[30]. Donatorul ar putea obține reîntoarcerea bunului doar prin anularea donației. Astfel, donatorul va putea pretinde anularea donației dacă aceasta a fost făcută „în urma unei erori (mistake), influenței celeilalte părți (undue influence), dolului (fraud) sau violenței (duress)[31].

În ceea ce privește Olanda, donația va putea fi anulată i. dacă donatarul nu îndeplinește sarcina prevăzută în contract; ii. dacă donatarul săvârșește o infracțiune împotriva donatorului sau unei persoane apropiate acestuia.; iii. dacă donatarul nu își îndeplinește obligația de întreținere a donatorului, deși este obligat prin lege sau contract. Toate aceste cazuri sunt reglementate de art. 184 din Cartea a VII, C. civ. olandez. Dreptul la acțiunea în anularea donației pentru săvârșirea faptelor de mai sus, se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a aflat despre săvârșirea acestora. Dacă donatorul decedează nulitatea donației va putea fi constatată doar prin hotărâre judecătorească, iar în cazul ipotezelor de la punctele ii. și iii. nulitatea va putea fi constată doar dacă aceste fapte au avut drept urmare moartea donatorului (art. 185 din Cartea a VII, C. civ. olandez). Pe lângă aceste situații, donația va putea fi anulată dacă donația a fost făcută unei persoane care nu poate primi donații sau dacă donația a fost făcută în urma unui abuz de circumstanțe.

Deși, jurisprudența islamică care „direcționează comportamentul uman atât în societate, cât și față de Dumnezeu”[32], consideră că revocarea donației este un fapt deplorabil[33], C. civ. al Republicii Islamice Iran prevede în art. 803 C. civ. că regula o reprezintă faptul că donatorul poate revoca donația oricând, cu excepția următoarelor ipoteze:
a) dacă donatarul este mama, tatăl sau copilul donatorului;
b) dacă donația a fost reciprocă, iar donatorul a intrat în posesia bunului dat în schimb;
c) dacă donatarul a pierdut posesia asupra bunului sau dacă bunul donat este obiectul unui drept de gaj;
d) dacă bunului donat i-au fost aduse modificări. (art. 803 C. civ. al Republicii Islamice Iran)

Totuși, conform art. 805 C. civ. al Republicii Islamice Iran, donația nu va putea fi revocată după moartea donatorului sau donatarului.

În ceea ce privește efectele ce se produc, nu există diferențe semnificative între state, acestea fiind asemănătoare cu cele din dreptul românesc. Reamintim că donatorul este obligat să pună la dispoziția donatarului bunul donat sau să execute prestația la care s-a obligat(în Iran), să aducă la cunoștința donatarului  viciile ascunse ale bunului, precum și să nu îl evingă pe donatar, cu excepția reglementărilor din C. civ. al Republicii Islamice Iran, unde donatorul poate revoca donația în orice moment. Potrivit art. 798 C. civ. al Republicii Islamice Iran, pentru încheierea contractului de donație, donatarul trebuie să accepte donația și să preia posesia bunului. Pe lângă obligația de acceptare, donatarul este obligat să execute sarcina stipulată în contract, atât în Olanda, cât și în Iran.

În concluzie, în urma analizei doctrinei, a unor studii și acte normative din cele trei state enumerate mai sus, putem observa unele aspecte pozitive pe care le are reglementarea contractului de donație din România, dar și unele aspecte negative care ar putea fi remediate. Astfel, la fel ca în Olanda, modalitățile de protecție a părților sunt expres prevăzute de cod, oferind o siguranță suplimentară atât la încheierea contractului, cât și după acest moment. Aceste modalități de protecție fiind cauzele de revocare, dar și forma solemnă. Totuși, în ceea ce privește forma solemnă consider că ar trebui să fie introduse și alte modalități de realizare a donației pentru care nu s-ar impune condiții de formă, și pentru care să nu existe o limită pecuniară ca în cazul darului manual. Una dintre variante ar fi ca forma autentică să fie obligatorie doar pentru donațiile a căror obiect îl reprezintă un bun imobil.


[1]  C. Codrea, Donația în dreptul european. Aspecte de drept comparat, Ed. Universul Juridic, 2016, p. 209.
[2] The Civil Code of the Islamic Republic of Iran, disponibil aici.
[3] H. Laluddin, M.N. Mohamad, Z. Nasohah, S. Ahmad, The Contract of Hibah (gift) From an Islamic Perspective, p. 1081, disponibil aici.
[4] Civil Code, Book VII Particular agreements, disponibil aici.
[5] C. Codrea, op. cit., p. 209.
[6] Ibidem, „§ 6.1 Requirements Applicable to All Gifts of Property: (a) To make a gift of property; the donor must transfer an ownership interest to the donee without consideration and with donative intent. (b) Acceptance by the donee is required for a gift to become complete. Acceptance is presumed, subject to the donees right to refuse or disclaim.” ( în American Law Institute, Restatement of the Law Third, Property, Wills and Other Donative Transfers, vol. II, American Law Institute Publishers, Washington, D.C., 2003, p. 4).
[7] Civil Code, Book III Transfer of Goods and Waiver of Restricted Rights, disponibil aici.
[8] C. Codrea, op. cit., p. 224.
[9] Ibidem.
[10] H. Laluddin, M.N. Mohamad, Z. Nasohah, S. Ahmad, op. cit., p. 1082.
[11] C. Codrea, op. cit., p. 230.
[12] Ibidem, p. 231.
[13] Ibidem, p. 229.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] H. Laluddin, M.N. Mohamad, Z. Nasohah, S. Ahmad, op. cit., p. 1082.
[17] In Re Estate of Duncan, 77 Ill. App. 3d 927 (Ill. App. Ct. 1979), disponibil aici.
[18] J. Sirois, The Concept of a Gift/Don Comparative Study – Civil Law Common Law – Tax Law, p. 3, disponibil aici, apud  Commissioner of Taxation of the Commonwealth împotriva McPhail,[1967-68] 41 A.L.J.R. 346 la 348.
[19] H. Laluddin, M.N. Mohamad, Z. Nasohah, S. Ahmad, op. cit., p. 1083.
[20] Ibidem.
[21] J.Sirois, op. cit, p. 3, apud, Cochrane v. Moore, (1890) 25 Q.B.D. 57 (Court of Appeal of England).
[22] J. Sirois, op. cit., p. 3, apud, acest principiu este prezent în cauza Milroy v. Lord (1862).
[23] C. Codrea, op. cit., p. 232.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.
[26] Ibidem.
[27] J.Sirois, op. cit, p. 2.
[28] C. Codrea, op. cit., p. 233, apud Sharingntonv Strotton, 1765, I PLowd 298, 308, 75 ER 454, 470- For when a man passes a thing by deed, first there is the determination of the mind to do it, and upon that he causes it to be written, which is one part of deliberation, and afterwards he puts his seal to it, which is another part of deliberation, and lastly he delivers the writing as his dead, which is the consummation of his resolution; (în R. Hyland, op. cit., p. 420, nota 507).
[29] B. L. Gervais, Product Liability Handbook, 2019, p. 19, disponibil aici.
[30] M. J. MOSSMAN și W. F. FLANAGAN, apud J. Sirois, op. cit., p. 3.
[31] C. Codrea, op. cit., p. 228.
[32] A. Iftimei, Drept comparat și sisteme juridice contemporane, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p.., p. 232.
[33] H. Laluddin, M.N. Mohamad, Z. Nasohah, S. Ahmad, op. cit., p. 1084.


Alexandru Chistruga

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti