Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Succesul unui discurs este reprezentat de capacitatea de anticipare
10.01.2022 | Daniel NIȚU

Secţiuni: Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Daniel Nițu

Daniel Nițu

Primul meu curs… Anul 2004, fiind masterand care desfăşurăm şi activitate didactică la seminar la materia drept penal, partea generală, profesorul Florin Streteanu a decis să mă scoată din rutina seminarului, unde tocmai începusem să devin sigur pe mine. „Wild card”-ul a venit însoţit de o precizare – puteam alege orice temă, dar trebuia să susţin cursul în decurs de câteva săptămâni… Singurul reproş mi l-am auzit de la bunul meu prieten, domnul procuror Rareş Ciauşu care a venit să mă vadă.

(…)

Succesul unui discurs este reprezentat de capacitatea de anticipare – în măsura în care mă organizez corespunzător, pot anticipa întrebări, reacţii, contra-argumente.

Situaţiile în care ajung, într-un mod sau altul, să fiu luat prin surprindere pot reprezenta, după caz, dovada succesului (studentul/participantul la conferinţă care înţelege mesajul transmis, argumentele, concluziile şi astfel conduce discuţia spre o zonă de dificultate maximă, imaginându-şi ipoteze şi complexe/dificile), ori a eşecului (avocatul advers care a înţeles mai bine starea de fapt, judecătorul care demontează corect în teorie construcţia juridică imaginată în pledoarie etc.).

Conf. univ. dr. Daniel Nițu, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Extras din materialul cu titlul Cum vorbim în lumea juridică”, publicat în volumul De-a dreptul vorbind (coord. Andra-Roxana Trandafir, Lucian Bojin), Ed. Universității de Vest din Timișoara, 2021. Volumul a apărut în colecția „De-a dreptul” (coord. Raluca Bercea) și cuprinde o serie de texte despre discursul în lumea juridică, redactate de magistrați, avocați, profesori și studenți ai Facultăților de Drept.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti