Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

David Sassoli, președintele Parlamentului European, s-a stins. UPDATE: Mesaje de condoleanțe. UPDATE: Programul funeraliilor
12.01.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

Luni, 17 ianuarie, va avea loc o ceremonie de omagiere la deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, în prezența fostului eurodeputat și prim-ministru italian Enrico Letta.

La Roma, trupul neînsuflețit al președintelui David Sassoli va fi depus joi, 13 ianuarie, între orele 10.00 și 18.00, în „Sala della Protomoteca” din Campidoglio, iar serviciul funerar va avea loc vineri, 14 ianuarie, la ora locală 12.00, în Bazilica Santa Maria degli Angeli.

***

Marți, 11 ianuarie 2022, David Sassoli, Preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă.

David Sassoli s-a născut la Florența pe 30 mai 1956. A fost membru al Parlamentului European din partea Italiei din 2009, iar din mai 2019 a fost reales pentru al treilea mandat pe lista Partito Democratico din centrul Italiei. Acesta trebuia să prezideze Parlamentul European până în ianuarie 2022.

***

Klaus Iohannis, Președintele României, a transmis următorul mesaj: „Sunt profund întristat de moartea bruscă a lui David Sassoli, preşedintele Parlamentului European. A fost un prieten al României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile europene. Moştenirea sa europeană va dăinui. Gândurile mele se îndreaptă spre familia lui.”

***

Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene a transmis următorul mesaj: „Astăzi este o zi tristă pentru Europa. Uniunea noastră pierde un european pasionat, un democrat sincer și un om bun. David Sassoli a fost un om cu credinţă profundă şi convingeri ferme. Toată lumea iubea zâmbetul şi bunătatea lui, totuşi ştia cum să lupte pentru ceea ce credea el. În 1989, el s-a aflat la Berlin, printre tinerii europeni atunci când a coborât Zidul. Și de atunci, el a stat de partea democrației și a unei Europe unite. În peste un deceniu de serviciu în Parlamentul European, el a apărat în mod constant Uniunea și valorile acesteia. El a dorit ca Europa să fie mai unită, mai aproape de poporul său, mai credincioasă valorilor noastre. Aceasta este moștenirea lui. Şi aşa îmi voi aminti de el. Ca un campion al justiției și solidarității, și un prieten drag. Gândurile mele e îndreaptă către soția sa, Alessandra, copiii săi, Giulio și Livia, și toți prietenii săi.”

***

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decedat la 11 ianuarie. Parlamentul îl va omagia în cadrul unei ceremonii care va avea loc luni la Strasbourg, potrivit unui comunicat.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decedat la Aviano (Italia), unde a fost spitalizat începând cu 26 decembrie. Eurodeputat din 2009, a fost ales președinte în iulie 2019 pentru prima jumătate a actualei legislaturi.

Președintele Sassoli a adoptat măsuri extraordinare în timpul pandemiei, care au permis Parlamentului European să își îndeplinească sarcinile și să își exercite prerogativele în temeiul tratatelor. El a jucat, de asemenea, un rol important în promovarea unui buget ambițios pe termen lung al UE și a unui mecanism de redresare eficace. În plus, președintele Sassoli a luat inițiativa pentru ca Parlamentul să-și manifeste solidaritatea față de cei nevoiași atunci când criza a lovit pentru prima dată, prin acțiuni de sprijin în orașele gazdă ale Parlamentului European, cum ar fi oferirea de mese organizațiilor caritabile și adăposturi în clădirile Parlamentului pentru femeile victime ale violenței. Hotărât să tragă învățăminte de pe urma pandemiei, președintele Sassoli a lansat, de asemenea, un amplu exercițiu de reflecție cu eurodeputații pentru a regândi și a consolida democrația parlamentară.

Fiind un european dedicat, președintele Sassoli a subliniat în discursul său din cadrul Consiliului European din decembrie, în urmă cu câteva săptămâni, că „Europa are nevoie cel mai mult de un nou proiect de speranță. Cred că putem construi acest proiect pe baza unei abordări tridimensionale puternice: o Europă inovatoare, o Europă care protejează și o Europă care iluminează.”

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti