Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti

Internarea voluntară într-o unitate psihiatrică şi condiţia existenţei unui discernământ neafectat
12.01.2022 | Ruxandra BARBU

Secţiuni: Articole, Drept civil, Health & Pharma (Dreptul sănătății), RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Ruxandra Barbu

Ruxandra Barbu

1. Sediul instituţiei internării medicale voluntare într-o instituţie psihiatrică îl regăsim în dispoziţiile Legii nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice.

Astfel, în cadrul art. 5 lit. o) din legea susmenționată, legiuitorul stabileşte că prin internare voluntară se înțelege internarea la cererea sau cu consimțământul pacientului. Observăm aşadar, că norma vizează două modalități prin care se poate dispune internarea voluntară, prima modalitate acoperă ipoteza în care o persoană în mod deliberat solicită internarea sa, pe când cea de-a doua, vizează de regulă, ipoteza în care există o recomandare a unui medic specialist psihiatru privind internarea unei persoane, la care aceasta din urmă trebuie să emită un consimțământ.

Problematica existenţei unui consimţământ valabil la internare este una din cele mai spinoase probleme, acesta fiind în esenţă o condiţie sin qua non în vederea internării voluntare.

Propriu-zis, dreptul pacientului de a consimţi la internare este o transpunere a principiului autodeterminării, legiuitorul urmărind prin acesta să evite o posibilă eroare sau dol prin reticenţă.

În ce priveşte procedura de stabilire a existenţei, respectiv inexistenţei discernământului, şi în concret, a deficienţelor legislative pe care le putem sesiza în legătură cu aceasta, voi efectua o scurtă analiză în cele ce urmează.

2. Prin urmare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1204 C.civ. pentru valabilitatea consimţământului se impun a fi îndeplinite trei condiţii cumulative: a) consimţământul să fie serios; b) consimţământul să fie liber; c) consimţământul să fie exprimat în cunoştinţă de cauză.

Suplimentar, din interpretarea dispoziţiilor art. 1205 C.civ. şi art. 14 din Legea nr. 46/2003, se deduce o ultima condiţie de valabilitate a consimţământului şi presupune, în concret, ca manifestarea de voinţă să provină de la o persoană care are aptitudinea de a înţelege consecinţele acţiunilor şi deciziilor sale.

Deopotrivă, această ultimă condiţie apare reglementată şi în cuprinsul art. 5 lit. j) din Legea nr. 487/2002, unde legiuitorul defineşte consimţământul ca fiind acordul persoanei cu tulburări psihice, dacă aceasta nu are discernământul afectat, sau al reprezentantului legal ori convenţional, după caz, cu privire la procedurile de internare, diagnostic şi tratament.

Așadar, în lipsa întrunirii cumulative a celor patru condiții antemenționate, consimțământul dat nu este unul valabil, fapt ce produce efecte prin ricoșeu asupra legalității internării pacientului și a efectuării oricărei proceduri de diagnostic sau tratament.

3. Întrucât nu par să ridice probleme primele trei condiţii de valabilitate specificate, mă voi raporta în cele ce urmează la cea de-a patra condiţie ce impune existenţa unui discernământ neafectat în cazul persoanelor ce urmăresc să exprime un consimţământ valabil la internare.

Cu toate acestea, înainte de a proceda la analiza condiţiei discernământului neafectat, este important de subliniat ca în cazul oricărui individ, anterior exprimării unui consimţământ informat, se impune parcurgerea a două etape, mai precis, într-o primă fază pacientului îi sunt explicate semnificaţia procedurilor, investigaţiilor şi tratamentelor ce urmează a-i fi efectuate precum şi a riscurilor ce pot interveni, urmând ca într-o fază ulterioară, după ce a înţeles pe deplin informaţiile primite (!), să procedeze la citirea şi semnarea formularului de consimţământ informat la tratament, proceduri şi internare.

Acum că am clarificat şi acest aspect, mergând mai departe, se poate observa că legiuitorul în mod voit a restrâns excesiv sfera persoanelor care pot emite un consimțământ informat conform la persoanele care nu au un discernământ afectat.

Pe de altă parte, în cazul în care discernământul este afectat, consimțământul poate fi realizat exclusiv de către un reprezentant legal sau convențional, exceptând situațiile prevăzute de art. 31 din Legea 487/2002, când medicul psihiatru observă existența unor interese contrare între pacient și reprezentantul legal sau convențional, în acest din urmă caz, fiind obligat să sesizeze direcția socială și protecția copilului din unitatea administrativ teritorială în care pacientul își are domiciliul sau reședința pentru inițierea procedurilor necesare desemnării unui reprezentant.

4. În continuare, din cuprinsul art. 5 lit. a) şi b) din aceeaşi lege, se observă că legiuitorul a delimitat tulburarea psihică de tulburarea psihică gravă, conturând definiţii legale pentru fiecare dintre acestea. În acest sens, este esenţial să înţelegem dacă şi în ce măsură cele două categorii de tulburări psihice sunt apte să configureze aparenţa unei lipse de discernământ.

Astfel, pe de o parte, prin persoană cu tulburări psihice se înțelege persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de substanțe psihoactive, ale cărei manifestări se încadrează în criteriile de diagnostic în vigoare pentru practica psihiatrică, în  timp ce, prin persoană cu tulburări psihice grave se înțelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesită ajutor psihiatric imediat.

Practic, din analiza definiţiei date tulburării psihice grave, legiuitorul pare să  stabilească o prezumţie relativă a lipsei discernământului sau a existenţei unui discernământ afectat în cazul în care pacientul ca urmare a evaluării este diagnosticat cu o tulburare psihică gravă, aspect ce rezultă indubitabil din utilizarea formulării persoană cu tulburări psihice care nu este în stare să înţeleagă semnificaţia şi consecinţele comportamentului său. Pe de altă parte, raportat la persoanele ce suferă de tulburări psihice, din conţinutul definiţiei nu rezultă prezumţia unui discernământ afectat, întreaga responsabilitate de a decide dacă persoană este sau nu aptă să înţeleagă semnificaţia propriilor acţiuni revenind medicului psihiatru curant.

5. Mai departe, din economia dispoziţiei prevăzute de art. 15 alin. (3) din lege, acelaşi legiuitor stabileşte că în situaţia în care ca urmare a evaluării efectuate se ajunge la diagnosticarea unei tulburări psihice, medicul psihiatru are obligaţia să formuleze un program terapeutic şi să aducă la cunoştinţa pacientului şi totodată, reprezentantul legal sau convenţional cele constatate.

În altă ordine de idei, conform celor reglementate în art. 15 din lege, mai precis din cuprinsul art. 15 alin. (3), în cazul în care în urma evaluării efectuate se ajunge la diagnosticarea oricărei tulburări psihice indiferent că este sau nu gravă, medicul psihiatru are obligaţia să formuleze un program terapeutic care se aduce la cunoştinţa pacientului, informând totodată, după caz, reprezentantul legal sau convenţional.

Cu toate acestea, în ciuda delimitării elaborate în cadrul art. 5 din aceeași lege, între cele două categorii de indivizi- persoană cu tulburări psihice, respectiv persoană cu tulburări psihice grave, cele din urmă nu pot constitui criterii în vederea reţinerii existenței unui discernământ afectat în lipsa unei reglementări exprese în acest sens. Astfel, atât persoanele cu tulburări psihice cât și cele cu tulburări psihice grave sunt pasibile de a prezenta un discernământ mai mult sau mai puţin afectat.

6. În continuare, în cadrul art. 12 se prevede că evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei, la internarea voluntară a acesteia într-o unitate psihiatrică sau în condițiile unei internări nevoluntare prin solicitarea expresă a persoanelor menționate la art. 56 urmând ca, în cuprinsul art. 13 alin. (1) să se precizeze că obiectivul evaluării este diagnosticul, respectiv la alin. (4) să se statueze că discernământul se stabilește, potrivit legii, prin expertiză medico-legală psihiatrică.

Aşadar, art. 13 din lege, stabileşte scopurile pentru care se realizează evaluarea psihică de către un medic specialist psihiatru. În concret, scopul principal prezentat în cuprinsul alin. (1) constă în stabilirea diagnosticului urmând ca în anumite cazuri scopul să fie de determinare a capacităţii psihice, stabilirea periculozităţii pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate şi handicap psihic.

Prin urmare, din analiza dispoziţiilor cuprinse în art. 13 alin. (3) şi (4) rezultă că legiuitorul diseminează în mod implicit activitatea de evaluare a capacităţii psihice şi activitatea de stabilire a discernământului.

Din acestea, prin deducţie logică, înţelegem că atât timp cât obiectul principal (absolut) al evaluării este diagnosticul, respectiv în unele cazuri evaluarea capacităţii psihice, prin prezenta evaluare se poate stabili că o persoană suferă de o anumită afecţiune psihică gravă sau mai puţin gravă însă cu toate acestea, niciodată nu se poate stabili că aceasta are până şi în cea mai mică măsură discernământul afectat.

Urmare a celor expuse, cu toate că un medic specialist psihiatru constată că o persoană are discernământul afectat ca urmare a evaluării efectuate, acest fapt nu poate fi transpus în realitatea clinică a pacientului, orice formă de afectare a discernământului fiind imposibil de constatat, în mod legal, în absenţa unei expertize psihiatrice, fapt reglementat expres de art. 13 alin. (4) din lege ce prevede că discernământul se stabileşte exclusiv prin intermediul procedurii expertizei medico-legale psihiatrice.

Or, având în vedere cele reținute, este evident că legiuitorul face o distincție clară între procedura evaluării care poate conduce la diagnosticarea unei persoane și procedura expertizei medico-legale psihiatrice care poate stabili existența sau inexistența discernământului unui pacient.

7. În sfârşit, din întreg raţionamentul expus mai sus, rezultă că doar apelând la procedeul expertizei medico-legale psihiatrice se va putea stabili dacă sau în ce măsură este afectat discernământul subiectului în cauză.

Prin urmare, revenind la instituția consimțământului informat la internarea voluntară a unei persoanei, observăm că acesta nu va fi unul valabil în cazul în care persoana de la care emană are discernământul afectat, aspect ce prin deducție logică ne sugerează că analiza existenţei/inexistenţei acestuia trebuie să aibe loc anterior exprimării consimţământului.

Concluzionând întreaga discuţie, se conturează următoarele două ipoteze: (i) internarea voluntară se va putea dispune în măsura în care pacientul este evaluat și supus unei expertize medico-legate psihiatrice care să confirme prezența discernământului, urmat de emanarea consimțământului la internare sau, (ii) internarea voluntară va fi condiționată de existența consimțământului exprimat de către un reprezentant legal sau convențional, în măsura în care din expertiza psihiatrică rezultă că pacientul nu are discernământ sau are discernământul afectat.

Avocat Ruxandra Barbu, IORDĂCHESCU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti