« Secţiuni « Interviuri
Interviuri

WOMEN IN LAW. Ana-Maria Baciu: Mi-aș dori mult ca fiecare dintre noi să aibă curajul să fie ea însăși
12.01.2022 | Alina MATEI

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Interviuri, Life, Selected | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Ana-Maria Baciu

Ana-Maria Baciu

Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă avocat Ana-Maria Baciu, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. WOMEN IN LAW este despre femei, despre ceea ce fac ele în viața profesională și nu numai. O să vă rog să ne spuneți ce vă definește pe dumneavoastră ca profesionist?

Ana-Maria Baciu: Ca profesionist, sunt un avocat cu mai mult de 20 de ani de experiență. Ca om, sunt o combinație de multe calități. Și defecte. Toate umane 😊.

Alina Matei: Din experiența dumneavoastră, implicarea femeilor, indiferent de profesia juridică aleasă, este limitată/nelimitată?

Ana-Maria Baciu: Din experiența mea, implicarea profesioniștilor în domeniu lor de activitate – în cazul nostru, în profesiile juridice – depinde de foarte multe lucruri, iar sexul nu este nici pe departe unul dintre criteriile principale.

Ne implicăm diferit în funcție de etapa în care ne aflăm în viața noastră, de contextul în care lucrăm, de echipele pe care le conducem și leader-ii cu care lucrăm, de experiențele personale și profesionale prin care am avut norocul (sau ghinionul) să trecem.

Dar, ca să răspund la întrebare, cred că se poate spune că în zilele noastre bune ne implicam foarte mult (fără să pot pretinde, totuși, că această implicare este nelimitată).

Alina Matei: Trecerea femeii juriste de la rolul de soție/iubită/mamă la cel de profesionist al dreptului ce filtre ar trebui să parcurgă, pentru ca niciunul dintre cele două ”roluri” să nu fie afectat de prejudicii majore?

Ana-Maria Baciu: E greu să găsești rețete universal valabile. Dacă ele există, eu încă nu le-am descoperit. Daca ar exista și ar fi ușor de găsit, ar fi lumea plină de oameni mulțumiți de ei înșiși și psihologii s-ar plictisi 😊. Nu cred ca am ajuns încă acolo, noi, ca societate.

Prin urmare, la această întrebare pot răspunde doar în legătură cu mine și alegerile mele. Și la mine a fost relativ simplu – de îndată ce am acceptat faptul că, oricât voi încerca, nu voi putea să le fac pe toate, sau cel puțin, nu chiar pe toate în același timp, viața mea a devenit mult mai ușor de trăit. Sunt zile în care trăiesc mai mult viața personală, dar și zile în care balanța timpului înclină incontestabil înspre viața profesională. În fiecare dintre aceste zile, însă, sunt tot eu, cu tot ce implică asta – soție, mamă, fiică, avocat, prietenă, soră, partener coordonator.

Alina Matei: Mediul juridic oferă femeilor oportunitatea de a fi ceea ce vor ele să fie?

Ana-Maria Baciu: Da, oportunitățile sunt acolo. De acum, depinde în foarte mare măsură de noi cum le exploatăm și le transformăm în realitate.

Alina Matei: Din toate punctele de vedere, nu cunosc să fi fost vreo perioadă mai favorabilă dezvoltării femeilor ca cea în care trăim. Orice drept, ca orice prejudecată este doar cu urmări. Ce rol pot avea femeile juriste în a înțelege că fiecare este responsabil de alegerile lui (profesionale, personale)?

Ana-Maria Baciu: Sunt de acord, din punct de vedere profesional, nu cred că omenirea a trecut printr-o perioadă mai favorabilă decât cea în care trăim în prezent. Și asta se vede în multe dintre aspectele vieții noastre. E greu de crezut că doar cu câteva zeci de ani în urmă femeile au obținut dreptul de vot iar discriminarea pe bază de sex a fost interzisă la nivel de lege (pentru mine acestea rămân unii dintre cei mai importanți pași în direcția corectă a dezvoltării societății).

Alina Matei: Ați avut un model feminin care v-a inspirat de-a lungul timpului?

Ana-Maria Baciu: Oamenii – fie ei femei sau bărbați – cu care m-am intersectat și mă intersectez în viața profesională, dar în mod egal cei pe care îi întâlnesc în viața personală, m-au făcut să fiu cine sunt. Atât cei la care mă uit cu admirație, cât și cei care nu îmi dau niciun motiv de admirație, m-au influențat și mă influențează. Ei sunt modelele mele – unii de așa da, alții de așa nu 😊.

Alina Matei: Trăim în epoca Pandemiei și a tulpinilor de COVID-19. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră, din punct de vedere personal și profesional?

Ana-Maria Baciu: Ca toate celelalte, pandemia a venit în viața noastră cu bune și cu rele, deși este adevărat că uneori a fost dificil să identificăm avantajele acestei situații. Cred însă ca toți ne-am descoperit în această perioadă resurse pe care înainte de 2020 nu le bănuiam, dar și frici pe care poate credeam că am ști să le gestionăm mai bine în situații de criză.

Pe plan profesional, fără să negăm dificultatea acestei etape – mai ales din perspectiva efectelor asupra moralului echipei – perioada 2020-2021 a fost pentru Simion & Baciu o perioadă de creștere de necontestat.

Pe plan personal, de asemenea, pentru că am avut norocul ca pandemia să nu ne aducă pierderi printre cei dragi, consider că, cel puțin pentru moment, dacă tragem linie, rezultatul este pozitiv.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru toate doamnele din lumea juridică.

Ana-Maria Baciu: Mi-aș dori mult ca fiecare dintre noi să aibă curajul să fie ea însăși. Lumea (juridică dar nu numai) va fi un loc mai bun când vom avea puterea să facem asta.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Ana-Maria Baciu: Eu vă mulțumesc pentru că aduceți în atenția publicului femininul din domeniul juridic!

Alina Matei: Mulțumiri speciale celor care au făcut posibil acest minunat proiect, adică partenerilor JURIDICE.ro: BCR, certSIGN, CSALB, OMV Petrom.

 
Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD