Cum comunicăm? În facultate. În instanță. În drept
17.01.2022 | George-Alexandru LAZĂR

Potrivit teoriei apropriațiunii, furtul se consumă în momentul în care bunul iese din sfera de dispoziție a deținătorului de drept și trece în stăpânirea de fapt sau posesia hoțului, ați studiat deja aceste lucruri la penal general, spune profesorul.
Gabriel, aflat în cel de-al treilea an de studii la Facultatea de Drept, s-a așezat la seminarul de drept penal – partea specială, într-o bancă din rândul al patrulea, care scârțâia cumplit. Cuvintele profesorului au intrat în gândurile sale. Gabriel, chiar dacă este mai mult „civilist”, încearcă să fie atent la seminare și vigilent la controversele juridice, care l-au atras dintotdeauna.
Odată intrate în gândurile lui Gabriel, spusele profesorului au căutat să se așeze peste alte idei deja înrădăcinate, adică procesate și așezate pe raftul lor, cu bilețel pentru a fi găsite cu ușurință. „Oare ce era teoria apropriațiunii?…” se gândea Gabriel, „îmi amintesc că am discutat de ea anul trecut, parcă am o idee cam ce-ar vrea să zică”. Pentru că discuția a avansat, a abandonat încercarea de a așeza cuvintele profesorului la locul lor. Le-a lăsat, pentru moment, în dezordine. Poate se ocupă de ele mai târziu, după ce își citește la civil.
Jud. dr. George-Alexandru Lazăr
* Extras din materialul cu titlul „Cum comunicăm? În facultate. În instanță. În drept”, publicat în volumul De-a dreptul vorbind (coord. Andra-Roxana Trandafir, Lucian Bojin), Ed. Universității de Vest din Timișoara, 2021. Volumul a apărut în colecția „De-a dreptul” (coord. Raluca Bercea) și cuprinde o serie de texte despre discursul în lumea juridică, redactate de magistrați, avocați, profesori și studenți ai Facultăților de Drept.