Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Episcopul de Tulcea a mers la capela Penitenciarului de Maximă Siguranță din Tulcea
17.01.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Drept penal, Life
JURIDICE - In Law We Trust

Duminică, 16 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul de Tulcea, a marcat ziua de cinstire a lanțului Sf. Ap. Petru slujind Sfânta Liturghie la capela Penitenciarului de Maximă Siguranță din Tulcea, potrivit unui comunicat.

Preasfințitul Părinte Visarion: „Am venit în acest loc special pentru a aduce cuvânt de mângâiere, cuvânt de îmbărbătare, cuvânt de speranță pentru cei care se află în acest loc. Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să ne primească rugăciunile, mulțumirile și cererile noastre, ca să dobândim și noi viața cea veșnică. Iar, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Petru, să ne dezlege și nou lanțurile cele grele ale păcatelor și ale fărădelegilor, ca să fim cu adevărat oameni liberi, ca să se îndeplinească și pentru noi cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

Părintele Nicolae Catană, preot la Capela Penitenciarului din Tulcea: „Preasfințitul Părinte Visarion, prin Sfânta Liturghie și rugăciunile de dezlegare, a produs multă bucurie, speranță și nădejde celor care sunt legați cu lanțul privării de libertate”.

Claudia Dafinoiu, Șef Serviciu Educație la Penitenciarul din Tulcea: „Episcopia ne-a sprijinit și în perioada în care unitatea noastră nu a avut un preot capelan.”

La final, participanții au primit daruri, iar conducerea Penitenciarului i-a oferit Preasfințitului Părinte Visarion un aranjament floral, în semn de mulțumire și recunoștință pentru purtarea de grijă pe care o arată constant față de deținuții din Penitenciar.

Vizita s-a înscris în cadrul Protocolului de parteneriat dintre Episcopia Tulcii și Penitenciarul de Maximă Siguranță Tulcea, încheiat în urmă cu paisprezece ani.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti