« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/60 a Consiliului privind mecanismul de coordonare operațională pentru dimensiunea externă a migrației
19.01.2022 | Elena ALBU

Drept Timisoara
Secţiuni: Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Lege 9 | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 10/79 din 17 ianuarie 2022, a fost publicată Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/60 a Consiliului din 12 ianuarie 2022 privind mecanismul de coordonare operațională pentru dimensiunea externă a migrației.

Prezenta decizie se referă la instituirea unui mecanism pentru coordonarea operațională a dimensiunii externe a migrației (MOCADEM), prin adaptarea mecanismului integrat al UE care a fost aprobat de Consiliu la 25 iunie 2013, iar mecanismele pentru acesta sunt menționate la articolul 1 alineatul (2) din Decizia 2014/415/UE.

Consiliul European din 24-25 iunie 2021 a solicitat intensificarea parteneriatelor și a cooperării cu țările de origine și de tranzit pentru a preveni pierderea de vieți omenești și a reduce presiunea asupra frontierelor europene, într-o abordare pragmatică, flexibilă și adaptată, utilizându-se în mod coordonat toate instrumentele și stimulentele disponibile la nivelul Uniunii și al statelor membre.

Ulterior, Consiliul European din 21-22 octombrie 2021 a solicitat ca planurile de acțiune stabilite pentru opt țări de origine și de tranzit prioritare să devină operaționale și să fie susținute prin calendare concrete și printr-un sprijin financiar adecvat.

La 16 decembrie 2021, Consiliul European a invitat Consiliul să asigure monitorizarea îndeaproape a punerii în aplicare rapide și efective a politicii externe a Uniunii Europene în domeniul migrației, sub conducerea președinției sale.

Pentru a asigura faptul că Consiliul este în măsură să se asigure că sarcina sa este îndeplinită, este necesar să se integreze diferitele mijloace și pârghii, să se consolideze coordonarea între toți actorii implicați în punerea în aplicare a dimensiunii externe a migrației și să se asigure caracterul operațional al acțiunilor Uniunii, fără a aduce atingere competențelor respective ale instituțiilor Uniunii.

În acest scop, ar trebui creat un mecanism pentru coordonarea operațională a dimensiunii externe a migrației (MOCADEM). Mecanismul ar trebui să se bazeze pe modalitățile prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1993 a Consiliului privind mecanismul integrat al Uniunii pentru un răspuns politic la crize. Scopul său este însă diferit, în măsura în care noul mecanism vizează relațiile cu țările terțe în domeniul migrației,

Prezenta decizie creează un mecanism de coordonare operațională pentru dimensiunea externă a migrației (MOCADEM). MOCADEM permite Uniunii să se coordoneze și să reacționeze în timp util la chestiuni legate de dimensiunea externă a migrației.

MOCADEM oferă Consiliului flexibilitatea necesară pentru a asigura sinteza informațiilor și a orientărilor propuse de diferitele grupuri de pregătire și de diferitele părți implicate în mecanism. Acesta pregătește și propune acțiuni operaționale în legătură cu mijloacele și pârghiile care urmează să fie mobilizate pentru a pune în aplicare obiectivele Uniunii pentru fiecare țară terță în cauză.

MOCADEM este plasat sub conducerea președinției Consiliului, ținându-se seama pe deplin de competențele Comisiei și ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).

MOCADEM nu înlocuiește și nu dublează mecanismele sau modalitățile existente ale Uniunii.

Prezenta decizie intră în vigoare la 13 ianuarie 2022.

Consilier juridic Elena Albu

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.