Aprobarea contractării de Ministerul Finanțelor a operaţiunii de răscumpărare anticipată a unor serii de obligaţiuni denominate în dolari și a unor împrumuturi pe piețele externe de capital
19.01.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 55 din 19 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 66/2022 privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanţelor a operaţiunii de răscumpărare anticipată a unor serii de obligaţiuni denominate în dolari scadente în data de 7 februarie 2022, 22 august 2023 şi 22 ianuarie 2024 şi de preschimbare a acestora sau a unei părţi din acestea cu obligaţiuni noi sau o parte din acestea şi contractarea unor împrumuturi pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, în sumă totală de până la 2,5 miliarde dolari, şi desemnarea administratorilor tranzacţiei.
Astfel, sunt aprobate:
– operaţiunea de răscumpărare anticipată a seriilor de obligaţiuni denominate în dolari scadente în data de 7 februarie 2022, cupon 6,750%, în data de 22 august 2023, cupon 4,375%, şi în data de 22 ianuarie 2024, cupon 4,875% şi de preschimbare a acestora sau a unei părţi din acestea cu obligaţiuni noi prin contractarea unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” şi lansarea unei serii de obligaţiuni denominate în dolari având maturitatea de 10 ani sau mai mult, care vor putea fi preschimbate în tot sau în parte cu obligaţiunile răscumpărate;
– contractarea de către Ministerul Finanţelor a unui împrumut pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, prin lansarea a unei serii noi de obligaţiuni denominate în dolari, cu maturitatea de 5 ani sau mai mult. Toate împrumuturile menţionate vor fi în sumă totală de până la 2,5 miliarde de dolari.
Suma finală aferentă atât operaţiunii de răscumpărare anticipată şi preschimbare, cât şi cea aferentă emisiunii noi, precum şi ceilalţi termeni şi condiţii financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării tranzacţiei, în funcţie de condiţiile de piaţă.
Emisiunea este administrată de către Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, HSBC Continental Europe, ING Bank N.V., J.P. Morgan AG şi Societe Generale.
Intrare în vigoare: 19 ianuarie 2022