Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Ministerul Justiției a participat la întâlnirea privind rezultatele obținute de România în prevenirea și combaterea traficului de persoane pe parcursul anului 2021
20.01.2022 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Joi, 20 ianuarie 2022, Ministerul Justiției a participat la întâlnirea inițiată de premierul Nicolae Ciucă pe tema rezultatelor obținute de România în prevenirea și combaterea traficului de persoane pe parcursul anului 2021, potrivit unui comunicat.

În cadrul discuțiilor, premierul a evidențiat importanța strategică a abordării acestui fenomen pe cele trei niveluri de intervenție – prevenire – combatere – protecție, coordonarea solidă la nivelul Guvernului fiind esențială pentru o abordare integrată a fenomenului.

Reprezentanții instituțiilor implicate în procesul de combatere a traficului de persoane (Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Externe, ANOFM, ANPDCA, ANITP) au prezentat demersurile întreprinse pe marginea obiectivelor cuprinse în chestionarul de evaluare transmis de Departamentul de Stat al SUA în vederea elaborării Raportului privind traficul de persoane pentru anul 2022 (2022 Trafficking in persons Report sau Raportul TIP).

Pe această temă, secretarul de stat Bogdan Ilea a punctat principalele linii de acțiune ale Ministerului Justiției, derulate începând cu anul 2020:
– dialogul cu parchetele și îndrumările transmise acestora (îndrumările nr. 99940/28.11.2019 și nr. 45318/10.06.2020);
– dialogul cu Institutul Național al Magistraturii și Uniunea Națională a Barourilor din România pentru formarea specializată a magistraților și avocaților;
– susținerea înființării, în cadrul DIICOT, a unui serviciu dedicat anchetării cazurilor de trafic de persoane;
– asistența financiară a victimelor;
– anonimizarea numelor victimelor în platforma ECRIS (portalul instanțelor de judecată);
– dialogul cu Departamentul de Stat al SUA pentru clarificarea unor aspecte de natură legislativă din Raportul TIP;
– abordarea sinergică a problematicii în Strategia împotriva Criminalității Organizate;
– activitatea în cadrul Comitetului de monitorizare a Strategiei naționale împotriva traficului de persoane.

Demersurile, susținute prioritar atât de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cât și de Ministerul Justiției, încă din anul 2020, contribuie la efortul general al României de a combate fenomenul traficului de persoane, conturându-se, astfel, premisele unui progres vizibil la nivel de țară.

Secţiuni: Comunicare profesională, Drept penal, Sistemul judiciar | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO