« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Distincţia dintre rezoluţiunea/rezilierea contractului şi denunţarea unilaterală a acestuia
21.01.2022 | Alexandru-Valentin PETREA

JURIDICE - In Law We Trust
DPO Lives
Secţiuni: Articole, Drept civil, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Alexandru-Valentin Petrea

Alexandru-Valentin Petrea

I. Introducere

Contractul civil, în calitate de mecanism socio-juridic format ca urmare a unei manifestări de voinţă concordante din partea a două sau mai multe subiecte de drept în scopul producerii de efecte juridice, se caracterizează printr-o varietate de moduri prin care acesta îşi încetează existenţa juridică. Deşi cel mai preferabil dintre acestea este executarea în condiţiile stipulate de părţi, în practica juridică sunt frecvente şi cazuri când un contract civil încetează ca urmare a intervenirii rezoluţiunii/rezilierii sau a denunţării unilaterale.

Aceste două modalităţi de încetare a contractului presupun un contract valabil încheiat, cu luarea în considerare a tuturor cerinţelor legale privind consimţământul, capacitatea, obiectul, cauza şi, după caz, forma convenţiei încheiate în mod concret. Deci, rezoluţiunea/rezilierea şi denunţarea contractului operează doar atunci când convenţia încheiată nu a fost anulată ori nu s-a constatat nulitatea absolută în ceea ce o priveşte. Desigur, un contract civil va fi prezumat a fi valid până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti sau a unei convenţii civile având un conţinut contrar.

Premisa articolului de faţă rezidă în confuzia frecventă între rezoluţiunea/rezilierea contractului, pe de o parte, şi denunţarea unilaterală a contractului, pe de cealaltă parte. O astfel de confuzie se produce mai ales în redactarea contractelor de închiriere şi comodat, dar nu este exclus să se producă şi în formulările existente în celelalte tipuri de acte juridice bilaterale.

Ne interesează să extragem din normele juridice şi doctrină natura celor două moduri de încetare a contractului, urmând ca la final să indicăm în concret care ar fi deosebirile esenţiale dintre acestea, în scopul realizării unei distincţii eficiente între acestea atunci când ne confruntăm cu incidenţa acestora în viaţa juridică de zi cu zi.

II. Natura juridică a denunţării unilaterale a contractului

Încetarea contractului trebuie, în principiu, să fie o operaţiune juridică simetrică încheierii acestuia, adică este nevoie ca atât încheierea, cât şi încetarea contractului să se realizeze prin acordul părţilor[1]. Doar în felul acesta se poate respecta cu desăvârşire principiul simetriei juridice contractuale. Totuşi, încetarea contractului prin intermediul manifestării de voinţă a uneia dintre părţi se poate realiza doar în cazurile autorizate în mod expres de lege[2]. În practica juridică, încetarea contractului prin voinţa uneia dintre părţi este denumită în mod frecvent denunţare unilaterală a contractului. Această instituţie juridică este reglementată la nivel de drept comun în cadrul art. 1.276-1.277 C. civ., dar şi în cuprinsul diferitelor reglementări ale contractelor speciale, cum ar fi contractul de depozit sau contractul de închiriere.

În primul rând, denunţarea contractului apare, pe lângă o excepţie de la principiul simetriei juridice, şi o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului[3]. Practic, o parte are dreptul de a renunţa la derularea unui contract la formarea căruia şi-a asumat şi aceasta anumite obligaţii. Generalizarea în afara unor rigori clare din partea legii civile a unui astfel de mod de încetare a contractului ar conduce la o afectare profundă a circuitului juridic civil, deci se impune o abordare prudentă din partea practicienilor în drept asupra manifestărilor concrete ale denunţării unilaterale a contractului.

În al doilea rând, regulile specifice denunţării contractului diferă după cum contractul are un caracter uno ictu sau este cu executare continuă ori sucesivă. Astfel, în cazul contractelor cu executare dintr-o dată, denunţarea unilaterală poate interveni doar înainte să fi început executarea propriu-zisă a contractului, în baza coroborării alin. (1) şi (2) ale art. 1.276 C. civ. Un exemplu clasic ar fi imposibilitatea denunţării unui contract de prestare a unui serviciu bine determinat după ce respectivul serviciu a fost deja îndeplinit faţă de creditor, cum ar fi efectuarea unei operaţiuni medicale sau juridice.

În ceea ce priveşte contractele cu executare continuă sau succesivă, acestea pot fi denunţate unilateral şi după începerea executării acestora, cu respectarea unei condiţii esenţiale: respectarea în favoarea celeilalte părţi a unui termen rezonabil de preaviz[4]. Acesta din urmă este, de regulă, stabilit de către ambele părţi cu ocazia încheierii contractului, fiind posibilă şi apelarea la un terţ sau, in extremis, chiar la instanţa de judecată pentru a stabili acest element al contractului, în baza art. 1.182 alin. (3) C. civ. De asemenea, în scopul respectării principiului protejării circuitului civil, denunţarea unilaterală a contractelor cu executare continuă sau succesivă nu va afecta în niciun fel prestaţiile executate sau în curs de executare, astfel cum prevede art. 1.276 alin. (2) C. civ.

În al treilea rând, denunţarea contractului trebuie să fie recunoscut uneia sau ambelor părţi, conform 1.276 alin. (1) C. civ. Această recunoaştere se poate realiza prin instituirea prin acordul părţilor a unei clauze conctractuale sau a unui act adiţional în acest scop ori, după caz, poate proveni din existenţa unei norme juridice exprese care permite denunţarea unilaterală a contractului. În ceea ce priveşte acordul părţilor, acesta poate fi uneori şi generator al unor excepţii de la regulile instituite; astfel, părţile pot deroga de la regula conform căreia trebuie respectat celeilalte părţi dreptul la un preaviz rezonabil sau de la regula interzicerii denunţării contractului după momentul începerii executării acestora în cazul contractelor uno ictu[5].

În ceea ce priveşte instituirea de către lege a dreptului unei părţi de a denunţa contractul, învederăm existenţa acestui drept în legătură cu contractele de furnizare [art. 1.768 alin. (3) C. civ.], locaţiune (art. 1.812 şi 1.816 C. civ.), închiriere a locuinţelor (art. 1.824 şi art. 1.825 C. civ.), agenţie (art. 2.090 şi art. 2.091 C. civ.), depozit (art. 1.215 C. civ.), etc. De asemenea, şi revocarea mandatului de către mandant şi renunţarea mandatarului sunt nişte forme specifice de denunţare unilaterală a contractului de mandat.

Denunţarea unilaterală a unui contract cu durată determinată poate conferi celeilalte părţi dreptul la o anumită prestaţie din partea părţii care denunţă contractul, în baza acordului părţilor. În astfel de cazuri, încetarea contractului în baza denunţării unilaterale va opera doar în momentul îndeplinirii prestaţiei stipulate în contract[6]. Dimpotrivă, o astfel de stipulaţie va fi considerată ca nescrisă în contractele cu durată nedeterminată, scopul unei asemenea reguli fiind acela de a împiedica existenţa unor contracte cu o existenţă nelimitată în timp[7], care la un moment dat nu vor mai corespunde întocmai intereselor părţilor sau a unora dintre acestea.

În ceea ce priveşte mijlocul juridic disponibil, părţile pot proceda la denunţarea unilaterală a contractului prin notificarea celeilalte părţi în acest sens. În scopul probării optime a acestui demers, este recomandat să se procedeze la transmiterea notificării prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire sau prin executor judecătoresc[8]. Instanţa de judecată nu va putea decât să constate dacă denunţarea unilaterală a survenit în condiţiile legii sau, dimpotrivă, dacă s-au încălcat condiţiile de intervenire legală a acesteia, cum ar fi lipsa unui termen rezonabil de preaviz în cazul denunţării unilaterale a unui contract cu executare continuă sau succesivă.

III. Natura juridică a rezoluţiunii şi rezilierii

Rezoluţiunea şi rezilierea sunt două sancţiuni contractuale ce pot surveni în caz de neexecutare a unui contract sinalagmatic, astfel cum sunt şi executarea silită a contractului, reducerea proporţionată a prestaţiei corelative sau alte sancţiuni prevăzute de lege[9]. Rezoluţiunea şi rezilierea apar ca efecte ale încălcării principiului executării integrale, exacte şi la timp a obligaţiei, astfel cum acesta este stipulat de art. 1.516 alin. (1) C. civ. Doar încălcarea acestui principiu de bază al dreptului contractual poate constitui o premisă valabilă a intervenirii celor două sancţiuni.

Desigur, există şi în cazul rezoluţiunii şi rezilierii anumite norme juridice clare care împiedică aplicarea arbitrară sau mecanică a acestor mecanisme juridice. Astfel, rezoluţiunea poate interveni doar în cazul unei culpe contractuale semnificative, o abatere minoră de la stipulaţiile contractului fiind sancţionată doar cu reducerea prestaţiei corelative sau, dacă aceasta nu este posibilă, cu obligarea la plata de daune-interese, astfel cum prevede art. 1.551 C. civ. În cazul contractelor cu executare succesivă, chiar şi culpa contractuală de mică intensitate poate conduce la rezilierea contractului, dacă aceasta are un caracter repetat[10]. De asemenea, dacă rezoluţiunea produce efecte retroactive ce se întind până la momentul încheierii contractului, rezilierea produce efecte doar pentru viitor, nefiind afectate prestaţiile executate până la acel moment[11].

În ceea ce priveşte modul de operare, rezoluţiunea şi rezilierea pot fi pronunţate de către instanţa de judecată competentă ca urmare a formulării unei cereri de chemare în judecată de către persoana interesată, de regulă creditorul obligaţiei neexecutate în condiţiile stipulate în contract. De asemenea, legea civilă actuală permite şi rezoluţiunea/rezilierea unilaterală a contractului prin transmiterea către cealaltă parte în termenul de prescripţie a unei declaraţii de rezoluţiune/reziliere[12] în următoarele situaţii: 1) când s-a prevăzut în mod expres de către părţi această posibilitate, 2) când partea în culpă este de drept în întârziere sau când 3) a fost pusă în întârziere şi nu şi-a executat obligaţia în termenul suplimentar şi rezonabil acordat prin punerea în întârziere[13]. Nu în ultimul rând, rezoluţiunea şi rezilierea pot interveni şi de drept dacă există un pact comisoriu care prevede fără echivoc obligaţiile a căror neexecutare conduc la intervenirea rezoluţiunii sau rezilierii de drept[14]. Părţile pot alege dacă producerea efectelor pactului comisoriu trebuie precedată sau nu de punerea în întârziere a debitorului[15]. Instanţa de judecată are doar rolul de a verifica ulterior, la solicitarea părţii interesate, dacă rezoluţiunea/rezilierea unilaterală sau pactul comisoriu au operat în limitele legii şi a voinţei părţilor.

IV. Concluzie

Principala deosebire dintre denunţarea unilaterală, pe de o parte, şi rezoluţiunea şi rezilierea contractului, pe de cealaltă parte constă în natura juridică a acestora. Denunţarea unilaterală a contractului reprezintă o manifestare de voinţă expres permisă de lege a uneia dintre părţi în sensul încetării contractului, fără de regulă a fi nevoie să se invoce anumite motive întemeiate, în timp ce rezoluţiunea şi rezilierea sunt sancţiuni contractuale care operează doar în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor contractuale integral, întocmai şi la timp, deci doar pentru un motiv întemeiat.

De asemenea, în timp ce denunţarea unilaterală intervine doar printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părţi în condiţiile stabilite prin acordul părţilor, rezoluţiunea şi rezilierea pot interveni prin hotărâre judecătorească, prin notificare scrisă sub forma rezoluţiunii/rezilierii unilaterale sau chiar de drept, în situaţia fiinţării unui pact comisoriu valid.

Nu în ultimul rând, denunţarea unilaterală poate pune problema executării unei prestaţii pentru ca aceasta să se producă în mod legal (însă aceasta trebuie prevăzută de comun acord în contract), în timp ce rezoluţiunea şi rezilierea pot presupune plata unor daune-interese pentru prejudiciile aduse prin neexecutarea integrală, exactă sau la timp a contractului.

Deci, distincţiile dintre aceste instituţii de drept nu trebuie neglijate, deosebirea corectă a acestora în practica judiciară conducând la o aplicare eficientă a contractelor prin raportare la conţinutul legii civile şi la voinţa părţilor.


[1] L. Pop, I.-F. Popa, S.-I. Vidu, Curs de drept civil. Obligaţiile, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 117.
[2] Ibidem
[3] Ibidem, p. 119.
[4] Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, art. 1.276 alin. (1) C. civ.
[5] L. Pop, I.-F. Popa, S.-I. Vidu, op. cit., p. 119.
[6] Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod civil, art. 1.276 alin. (3).
[7] L. Pop, I.-F. Popa, S.-I. Vidu, op. cit., p. 120.
[8] Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede la art. 7 lit. b că executorii judecătoreşti au inclusiv atribuţia de notificare a actelor judiciare şi extrajudiciare.
[9] A se vedea în acest sens art. 1.516 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod civil.
[10] Ibidem, art. 1.551 alin. (2) teza II.
[11] L. Pop, I.-F. Popa, S.-I. Vidu, op. cit., p. 227.
[12] Ibidem, p. 222.
[13] Ibidem
[14] Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod civil, art. 1.553 alin. (1).
[15] Ibidem, art. 1.553 alin. (2)


Avocat Alexandru-Valentin Petrea

Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.