« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Instanța lăuntrică. Avem dreptul de a ne face singuri dreptate?
25.01.2022 | Daiana POMIAN

JURIDICE - In Law We Trust
DPO Lives
Secţiuni: Opinii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
Daiana Pomian

Daiana Pomian

Relativitatea noțiunii de dreptate m-a împins dintotdeauna să privesc lucrurile în ansamblul lor într-o insuficiență generală, privind atât din prisma complexității acestui termen cât și a expresiei ce tine de o situație anume, precum și de consecințele ce rezultau din acea situație.

De timpuriu suntem cu toții pioni în jocul tenebros de cele mai multe ori al dreptății, ori mai bine spus al nedreptății, și cu toate că interacțiunea cu ideea de dreptate intervine de la vârste fragede, pe măsura ce ne dezvoltăm gândirea realizăm că acest concept este unul abstract, lipsit de vigoare și de cele mai multe ori perceput de societate ca fiind futil, în special dacă este corelat cu noțiunea de justiție, în sensul larg al cuvântului.

Traiul într-un stat de drept nu ar trebui să ridice probleme covârșitoare în acest sens, dar de cele mai multe ori o situație se regăsește în umbre de gri, și nu poate fi tranșată întocmai prevederilor legale imperative, astfel că soluționarea ei se ajustează în funcție de circumstanțe. Chiar și așa,  cu acest aplomb, deseori sunt părți care nu au putința ori dorința reala de a gestiona urmările unor situații, unele într-adevăr cu caracter grav, indiferent de calitatea în care se află în acea situație și simt acel impuls de a interveni, de a înfăptui acea dreptate pe care ei ajung să o idealizeze ca fiind dreptatea supremă.

În urmă cu câțiva ani, înainte de a începe să identific ideea de dreptate prin raportare la rolul de participant pe scena justiției, am citit un articol care m-a frapat din multe puncte de vedere. Se trata un subiect în strânsă legătură cu titlul pe care l-am ales pentru acest articol, și anume răsunătoarea poveste a Mariannei Bachmeier, femeia care l-a ucis pe criminalul fetiței sale în sala de judecată.

În fapt, inculpatul, Klaus Grabowski, un măcelar în vârstă de 35 de ani, era acuzat că a ucis-o pe fiica vecinei sale Anna, în vârstă de doar 7 ani. Acesta fusese deja condamnat pentru violarea altor două fetițe și, după ce i s-au prezentat probele împotriva sa, a recunoscut că a răpit minora, a sugrumat-o cu un ciorap, după care a îngropat-o. În timpul procesului, a susținut că victimei îi plăcea să petreacă timp cu acesta și totodată că fetita l-a șantajat, amenințându-l că îl va spune mamei că acesta ar fi atins-o într-un mod neadecvat.

Conform declarațiilor ulterioare ale mamei, se pare că motivul principal (impulsul) a fost reprezentat de dorința de a-l reduce la tăcere cu orice preț pe inculpat, considerând ca acesta îi păta amintirea fetiței, a singurului ei copil, însă a fost descoperit și faptul ca și aceasta la rândul ei fusese victima unui viol în copilărie, pe care îl reprimase până în acel moment, așadar din punct de vedere psihologic, acela a fost momentul fulminant, întâlnirea indezirabilă dintre cele doua mari dureri care au condus la însămânțarea ideii de a-și face dreptate singură, indiferent de rezultat.

Prin urmare, în 6 martie 1981, aceasta și-a materializat propria idee de dreptate (dreptatea supremă), verdictul pe care l-a perceput ca fiind cel mai just, fără să mai aștepte verdictul instanței de judecată, intrând cu o armă de foc în Tribunalul din Lübeck, din Germania de Vest, și trăgând opt focuri de armă asupra criminalului fiicei sale, chiar în sala de judecată. Dintre cele opt gloanțe trase de Marianne, doar două au ratat ținta, Grabowski decedând pe loc, în fața judecătorului și a celor prezenți în sala de judecată.

Marianne a fost condamnată la sașe ani de închisoare cu executare, o pedeapsa care nu întruchipa la acel moment rigorile Germaniei de Vest, întrucât susținerea masivă a opiniei publice alături de circumstanțele reale ale faptei au contribuit cel mai probabil la stabilirea pedepsei pe care aceasta avea să o ducă, pedeapsa care era desigur incomparabilă fată de pedeapsa de a-și fi pierdut unicul copil.

Cu toate că acest exemplu a mai fost disecat de-a lungul timpului în fel și chip, l-am găsit în continuare atrăgător întrucât confruntă ideea de bine și de rău, și o amestecă cu aceea de dreptate într-un fel care indubitabil dă de gândit, în sensul în care naște o întrebare valoroasă, și anume, dreptatea pe care o facem singuri, potrivit propriilor convingeri, este dreaptă?

Avocat Daiana Pomian

Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.