În Monitorul Oficial, Partea I nr. 797 din 11 august 2022 a fost publicată Hotărârea în Cauza Dănoiu și alții împotriva României din 25.01.2022.
***
Marți, 25 ianuarie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Dănoiu v. România.
În unanimitate, Curtea a reținut că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, fapt pentru care România trebuie să plătească celor trei reclamanți câte 5.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.
Reclamanții sunt trei avocați din București.
Cauza se referă la o reducere a onorariilor reclamanților dispuse de instanțele naționale, atunci când aceștia acționau ca avocați numiți oficial în numele a câtorva mii de părți civile într-un proces penal (demarate în 2005) în care cinci persoane au fost acuzate de organizarea și promovarea unor „scheme piramidale”. Câteva mii de persoane (inițial 6.871) au solicitat despăgubiri în cadrul procedurilor menționate, iar Baroul i-a numit pe cei trei reclamanți să reprezinte părțile civile, împărțiți în trei grupuri. La 9 iulie 2015, Curtea de Apel București a plafonat cuantumul onorariilor datorate fiecăruia dintre reclamanți la aproximativ 5.681 de euro.
Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanții se plâng de reducerea substanțială a onorariilor, susținând că aceasta este contrară dreptului intern.
Prof. univ. dr. Iulia Motoc, judecătorul României la CEDO, a fost membru în completul de judecată.
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi
aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!