Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

Raportul de activitate pe anul 2021 al Tribunalului Hunedoara
25.01.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 21 ianuarie 2022, la Tribunalul Hunedoara, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia jud. Mihaela-Aurelia Conta – preşedintele Tribunalului Hunedoara, a prezentat Raportul de activitate pe anul 2021 al Tribunalului Hunedoara, potrivit unui comunicat.

În anul 2021, Tribunalul Hunedoara a înregistrat un volum de activitate (stoc plus dosare nou intrate) de 11.716 de cauze pe rol, în scădere cu 883 de cauze faţă de anul 2020 când numărul dosarelor pe rol a fost de 12.599.

Volumul de activitate pe secţii, la nivelul Tribunalului Hunedoara, a fost următorul:
• Secţia I Civilă a fost învestită, în anul 2021, cu soluţionarea unui număr de 4.954 cauze.
• Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită, în anul 2021, cu soluţionarea unui număr de 5.244 cauze.
• Secţia Penală a fost învestită, în anul 2021, cu soluţionarea unui număr de 1.518 cauze.

La Tribunalul Hunedoara, în cursul anului 2021, s-a înregistrat o încărcătură de 742,2 cauze/judecător.

Separat pe secţii, se constată că, cea mai mare încărcătură de cauze/ judecător a fost la Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde s-a înregistrat un număr mediu de 984,1 cauze/ judecător, faţă de 713,3 cauze/ judecător la Secţia I Civilă şi 381,0 cauze/ judecător la Secţia Penală.

Volumul de activitate al celor 6 judecătorii din raza de competenţă a Tribunalului Hunedoara a fost în anul 2021 de 43.026 cauze pe rol, în creștere cu un număr de 1.434 de cauze față de anul 2020, când pe rolul judecătoriilor s-au înregistrat un număr de 41.592 cauze.

Numărul de cauze/judecător la judecătoriile din circumscripţia Tribunalului Hunedoara, în anul 2021, a fost următorul:
• La Judecătoria Brad s-au înregistrat 961,5 cauze/ judecător.
• La Judecătoria Deva s-au înregistrat 888,9 cauze/ judecător.
• La Judecătoria Haţeg s-au înregistrat 1.471,3 cauze/ judecător.
• La Judecătoria Hunedoara s-au înregistrat 1.447,9 cauze/ judecător.
• La Judecătoria Orăştie s-au înregistrat 1.782,5 cauze/ judecător.
• La Judecătoria Petroşani s-au înregistrat 1.807,3 cauze/ judecător.

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti