« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Regimul fiscal special reglementat pentru operațiunile economice de revânzare autoturisme second hand
26.01.2022 | Andrei PAP

Drept Timisoara
Secţiuni: Dezlegarea unor chestiuni de drept, Fiscalitate, Jurisprudența ÎCCJ, Monitorul Oficial al României, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 21 ianuarie 2022, a fost publicată Decizia nr. 84/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.698/97/2018

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 1 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.698/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1522 alin. (2), (3) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, regimul fiscal special, reglementat pentru operaţiuni secondhand de art. 1522 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu se aplică persoanelor fizice care nu au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi care au efectuat activitate economică de revânzare autoturisme secondhand, atunci când înscrierea ca plătitor de TVA s-a efectuat din oficiu de organul fiscal, urmare a controlului efectuat?

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1522 alin. (13) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi pct. 64 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, îndeplinirea obligaţiilor menţionate în textele legale de către persoana fizică care efectuează operaţiuni economice condiţionează aplicarea regimului special prevăzut de art. 1522 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de către organul fiscal care a dispus înscrierea din oficiu a persoanei ca plătitoare de TVA?”

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

52. Situaţia de fapt ce constituie premisa chestiunii de drept ce necesită lămuriri se referă la împrejurarea în care o persoană fizică achiziţionează autoturisme secondhand din spaţiul comunitar de la alte persoane fizice sau juridice, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare, după care le revinde, fără a declara veniturile obţinute şi fără a se înregistra ca persoană impozabilă, iar în urma controlului fiscal – în cazul depăşirii plafonului cifrei de afaceri reglementat de art. 152 din Codul fiscal din 2003 – se dispune înregistrarea, din oficiu şi cu caracter retroactiv, a persoanei fizice ca plătitoare de TVA.

53. Având în vedere că taxa pe valoarea adăugată (TVA) este prevăzută de Codul fiscal din 2003 ca un impozit indirect, intrând în sfera de reglementare a dreptului Uniunii Europene, în speţă fiind guvernat de Directiva 2006/112, interpretarea şi aplicarea de către instanţele şi autorităţile administrative (fiscale) naţionale a regimul juridic al TVA trebuie să ţină seama de modul de redactare, contextul şi obiectivele reglementării unionale, cum s-a pronunţat în mod constant Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

54. În acest sens este de reţinut că, în Hotărârea din 19 iulie 2012 pronunţată în Cauza C-160/11 Bawaria Motors, Curtea a arătat că:

„(28) În această privinţă, trebuie amintit că regimul de impozitare a marjei de profit realizate de comerciantul persoană impozabilă cu ocazia livrării de bunuri secondhand, precum cele în discuţie în acţiunea principală, constituie un regim special de TVA, derogatoriu de la regimul general al Directivei 2006/112 (a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 2005, Jyske Finans, C-280/04, Rec., p. I-10683, punctul 35, şi Hotărârea din 3 martie 2011, Auto Nikolovi, C-203/10, Rep., p. I-10683, punctul 35, şi Hotărârea din 3 martie 2011, Auto Nikolovi, C-203/10, Rep., p. I-1083, par. 46).

(29) Prin urmare, articolul 314 din Directiva 2006/112, care stabileşte cazurile de aplicare a acestui regim special, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. În consecinţă, aceste cazuri rezultă dintr-o enumerare exhaustivă, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 29 din concluzii.”

55. Această regulă de interpretare a fost inclusă în Codul fiscal în vigoare (Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal), în art. 11 alin. (11), care prevede: „În domeniul taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor, autorităţile fiscale şi alte autorităţi naţionale trebuie să ţină cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.” În domeniul taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor, autorităţile fiscale şi alte autorităţi naţionale trebuie să ţină cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.”

56. În doctrina de specialitate privind TVA s-a menţionat, de asemenea, în mod expres că în interpretarea şi aplicarea regimurilor speciale este necesar să se aibă în vedere modul de redactare, contextul şi obiectivele urmărite de către legiuitorul european atunci când a adoptat prevederile respective.

57. În acest caz, Directiva 94/5 de completare a sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată şi de modificare a Directivei 77/388/CE – Regimuri speciale aplicabile bunurilor secondhand, operelor de artă, obiectelor de colecţie şi antichităţilor este actul normativ ce a introdus acest regim. Astfel, în al treilea şi al cincilea considerent al Directivei 94/5 se menţionează că intenţia legiuitorului comunitar la acea dată a fost de „a se evita dubla impunere în materia TVA şi denaturarea concurenţei în sensul că impozitarea la întregul preţ a livrării unui autoturism secondhand efectuate de către o întreprindere, care are ca obiect de activitatea vânzarea, atunci când la momentul achiziţiei nu a existat posibilitatea deducerii TVA care a rămas incorporată în preţul de cumpărare, dă naştere riscului dublei impuneri”. Aceste considerente au fost reluate şi în Directiva 2006/112.

58. Totodată, în Hotărârea CJUE din 3 martie 2011 pronunţată în Cauza C-203/10 Auto Nikolovi OOD, paragraful 47, s-a menţionat:

„Astfel cum reiese din considerentul (51) al Directivei 2006/112, obiectivul regimului marjei este evitarea dublei impozitări şi a denaturării concurenţei dintre persoanele impozabile în domeniul bunurilor secondhand (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 aprilie 2004 din cauza C-320/02 Förvaltnings AB Stenholmen, Rec., p. I-3509, par. 25, precum şi Hotărârea Jyske Finans, citată anterior, par. 37 şi 41)”.

59. În situaţia în care o persoană impozabilă a realizat astfel de operaţiuni supuse regimului special atunci se vor aplica, în temeiul principiului tratamentului egal, aceleaşi reguli, indiferent dacă persoana impozabilă a realizat sau nu formalităţile de înregistrare prevăzute de dreptul naţional.

60. De altfel, din modalitatea de formulare a prevederilor legale relevante reiese că regimul special pentru operaţiunile cu bunuri secondhand este un regim obligatoriu dacă persoana impozabilă se află în acea situaţie.

61. Astfel, potrivit art. 1522 alin. (7) din Codul fiscal din 2003: „Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).”

62. În acest context se cuvine a fi amintită şi hotărârea pronunţată de CJUE la 29 iulie 2019 în Cauza C-388/18 Finanzamt A, în care s-a reţinut existenţa a două regimuri speciale distincte, respectiv regimul aplicabil întreprinderilor mici şi cel aplicabil comercianţilor care sunt persoane impozabile, care nu pot fi aplicate simultan:

„37. În ceea ce priveşte economia generală a acestei directive, trebuie amintit că, în speţă, este în discuţie relaţia între două regimuri speciale prevăzute de directiva menţionată, şi anume regimul special pentru întreprinderile mici şi cel pentru comercianţi persoane impozabile.

38. Or, astfel cum a invocat în mod întemeiat guvernul german, regimul special pentru întreprinderile mici şi cel pentru comercianţi persoane impozabile sunt două regimuri speciale autonome, independente unul de celălalt. În lipsa unei referiri, în unul dintre aceste regimuri speciale, la elemente şi la noţiuni care figurează în celălalt regim, conţinutul unuia dintre acestea trebuie, în principiu, să fie apreciat fără a fi nevoie să se ţină seama de conţinutul celuilalt.”

63. Unul dintre principiile esenţiale în domeniul TVA reţinut de către Curtea de Justiţie în numeroase cazuri este principiul neutralităţii TVA care presupune că o persoană impozabilă care desfăşoară aceleaşi activităţi economice nu poate fi tratată în mod diferit în ceea ce priveşte obligativitatea colectării TVA.

64. Persoanele impozabile care realizează acest tip de activitate, vânzare de autoturisme secondhand, aplică regimul special şi, pe cale de consecinţă, principiul neutralităţii fiscale obligă organele fiscale să aplice acest regim tuturor persoanelor impozabile care se regăsesc în aceeaşi situaţie.

65. Persoana impozabilă în materie de TVA este definită de art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112 ca fiind „orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective”, în conceptul de activitate economică fiind inclusă şi „exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate”.

66. În alineatul (2) al aceluiaşi articol se prevede: „Pe lângă persoanele prevăzute la alineatul (1), orice persoană care, în mod ocazional, livrează un mijloc de transport nou, expediat sau transportat clientului de către vânzător sau client sau în numele vânzătorului sau al clientului la o destinaţie situată în afara teritoriului unui stat membru, dar pe teritoriul Comunităţii, este considerată o persoană impozabilă.”

67. Interpretând cele două texte legale coroborat, reiese că doar în ipoteza în care o persoană livrează un mijloc de transport nou transportat sau expediat în afara teritoriului unui stat membru, dar în interiorul Uniunii Europene, acea persoană este în mod automat „persoană impozabilă”.

68. În toate celelalte situaţii, o persoană este persoană impozabilă în scopuri de TVA dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

– desfăşoară o activitate economică, inclusiv exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, activitatea economică este desfăşurată de o manieră independentă;

– activitatea economică este desfăşurată în mod continuu.

69. Abordarea potrivit căreia aplicarea regulilor privind regimul special pentru bunurile secondhand este condiţionată de înregistrarea în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 nu are un fundament legal. Nici Directiva 2006/112, nici legislaţia naţională nu stabilesc alte condiţii suplimentare faţă de cele menţionate în art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112.

70. Este lipsit de relevanţă dacă persoana respectivă respectă formalităţile naţionale de înregistrare sub o anumită formă juridică, o interpretare în sensul că înregistrarea ca PFA ar fi obligatorie pentru declararea unei persoane ca fiind impozabilă în scopuri de TVA ar lipsi de conţinut norma europeană.

71. Instanţele naţionale au adoptat sau validat, după caz, soluţia calificării ca persoană impozabilă a oricărei persoane „care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective”, în situaţiile în care persoanele vizate au invocat că nu au calitatea de „persoană impozabilă” întrucât nu sunt înregistrate drept comercianţi în sensul diverselor dispoziţii legale incidente.

72. De asemenea, în jurisprudenţa CJUE s-a susţinut că inclusiv formalităţile de înregistrare în conformitate cu prevederile Directivei 2006/112 reprezintă doar condiţii de formă. În acest sens este de menţionat Hotărârea din 9 iulie 2015 pronunţată în Cauza C-183/14 Salomie şi Oltean, paragraful 60: „Înregistrarea în scopuri de TVA prevăzută la articolul 214 din Directiva 2006/112, precum şi obligaţia persoanei impozabile de a declara când îşi începe, când îşi modifică sau când îşi încetează activitatea, prevăzută la articolul 213 din această directivă, nu constituie decât cerinţe de formă în scopul controlului (…)”.

73. În consecinţă, dacă s-a stabilit fără dubiu de către autoritatea fiscală că o persoană intră în categoria persoanelor impozabile care au obligaţia aplicării regimului juridic al TVA, trebuie stabilit în continuare dacă i se aplică regimul normal de TVA sau vreunul dintre regimurile speciale reglementate de legislaţia în vigoare la nivel naţional.

74. Din cuprinsul prevederilor art. 312-325 ale Directivei 2006/112, care reglementează regimul marjei, dar şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 1522 din Codul fiscal din 2003, care transpun prevederile Directivei 2006/112 în dreptul intern, rezultă că, din punct de vedere substanţial, cerinţele care se impun a fi îndeplinite în vederea aplicării acestui regim special sunt cele reglementate de art. 314 din Directiva 2006/112, respectiv art. 1522 alin. (2) din Codul fiscal din 2003, respectiv:

– obiectul livrării să fie reprezentat de bunuri secondhand, astfel cum sunt definite de Directiva 2006/112;

– livrarea bunurilor secondhand să fie efectuată de o persoană impozabilă (revânzătoare);

– bunurile secondhand livrate să fi fost achiziţionate de persoana impozabilă revânzătoare de la furnizori stabiliţi în UE şi care se încadrează în una dintre cele patru categorii enumerate în cuprinsul textelor legale indicate.

75. Condiţiile de fond enumerate sunt conforme obiectivului urmărit prin instituirea regimului special al marjei (evitarea dublei impozitări), fiind confirmate şi prin jurisprudenţa CJUE în materie: „Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a permite unei persoane impozabile să aplice regimul marjei de profit sunt prevăzute la articolul 314 din Directiva TVA. Acest articol, în afara faptului că precizează tipurile de bunuri pe care un comerciant persoană impozabilă poate să le livreze sub regimul marjei de profit, indică, la literele (a)-(d), lista persoanelor de la care acest comerciant persoană impozabilă trebuie să achiziţioneze aceste bunuri pentru a i se permite astfel să aplice acest regim special. Aceste diferite persoane au în comun faptul că nu au putut deduce în niciun fel taxa achitată în amonte la achiziţionarea bunurilor menţionate şi au suportat, aşadar, integral această taxă” (hotărârea pronunţată în Cauza C-624/15 „Litdana” UAB, paragraful 27).

76. Analizând art. 1522 alin. (2), (3) şi (7) din Codul fiscal din 2003, rezultă că, în materia bunurilor secondhand, are prioritate regimul special de taxare, în condiţiile în care alin. (7) al aceluiaşi articol prevede expres că persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare. Legiuitorul a făcut distincţie în privinţa regimului aplicabil între bunurile secondhand, pe de o parte, şi operele de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, pe de altă parte, deoarece legea prevede expres că persoana impozabilă revânzătoare poate opta pentru aplicarea regimului special doar pentru livrarea de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi pe care le-a importat, opere de artă achiziţionate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei. În plus, legiuitorul nu a condiţionat aplicarea regimului special în discuţie de efectuarea de către persoana impozabilă a vreunei notificări prealabile adresate autorităţii fiscale.

77. În măsura în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru a se aplica regimul special, TVA datorat se stabileşte potrivit regimului comun, la valoarea de achiziţie a autoturismelor secondhand, cu aplicarea principiului sutei mărite şi a dreptului de deducere în baza dovezilor efectuate.

78. Totodată, cerinţele reglementate la art. 1522 alin. (13) din Codul fiscal din 2003, dezvoltate în cuprinsul Normelor metodologice aferente, la pct. 64 alin. (7), nu reprezintă decât cerinţe de formă instituite de legislaţia secundară din raţiuni ce ţin, în principal, de facilitarea controlului financiar/fiscal.

79. Asemenea cerinţe nu sunt reglementate de Directiva 2006/112 în cuprinsul secţiunii dedicate „Regimului special pentru comercianţi persoane impozabile”, fiind adoptate de statul român în temeiul posibilităţii acordate prin Directiva 2006/112 de a asigura colectarea în mod corect a TVA (art. 273 din Directiva 2006/112).

80. De altfel, natura formală a acestor condiţii rezultă şi din faptul că prevederile art. 1522 alin. (13) din Codul fiscal fac doar trimitere la normele metodologice de aplicare, în cuprinsul cărora sunt enumerate cerinţele în discuţie. Or, ar fi contrar principiilor legalităţii şi al ierarhiei actelor normative ca, prin intermediul unui act normativ de rang inferior (cum este o hotărâre de guvern), să se restrângă sfera de aplicare a unui text legal adoptat printr-o lege, prin impunerea unor condiţii de fond suplimentare.

81. Înregistrarea în scop de TVA „nu constituie decât o cerinţă formală în scop de control” de natură administrativă (pct. 48 din hotărârea pronunţată în Cauza C-263/11 Ainārs Rēdlihs şi jurisprudenţa acolo citată) şi, prin urmare, nu are niciun efect asupra calităţii de persoană impozabilă.

82. În mod similar, neîndeplinirea obligaţiilor de autorizare a activităţii economice nu are efecte asupra calităţii de persoană impozabilă.

83. În privinţa condiţiilor de formă, CJUE a statuat în mod constant, în materia exercitării dreptului de deducere a TVA, că: „(a) statele membre pot impune alte obligaţii pe care le consideră necesare pentru colectarea taxei şi pentru prevenirea evaziunii fiscale, însă asemenea măsuri nu pot să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea unor astfel de obiective şi nu trebuie să repună în discuţie neutralitatea TVA şi (b) principiul fundamental al neutralităţii TVA impune ca deducerea taxei aferente intrărilor să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de persoana impozabilă, dar situaţia poate fi diferită dacă efectul încălcării unor astfel de cerinţe de formă ar fi să împiedice probarea cu certitudine a faptului că cerinţele de fond au fost îndeplinite” (e.g., pct. 36-39 din hotărârea pronunţată în Cauza C-590/13 Idexx Laboratories Italia Srl).

84. Raţionamentul CJUE în privinţa exercitării dreptului de deducere a TVA este aplicabil şi în situaţia de faţă, Curtea raportându-se la principiile dezvoltate prin jurisprudenţa sa privind exercitarea dreptului de deducere şi scutirea livrărilor intracomunitare de bunuri atunci când a analizat compatibilitatea cu prevederile art. 314 din Directiva 2006/112 a legislaţiei naţionale a Lituaniei prin care se refuza unei persoane impozabile, care a primit o factură pe care figurau menţiuni referitoare atât la regimul marjei de profit, cât şi la scutirea de TVA, dreptul de a aplica regimul marjei de profit, dacă dintr-un control ulterior efectuat de autorităţi rezultă că comerciantul persoană impozabilă care a furnizat bunurile secondhand nu aplicase efectiv acest regim livrării acestor bunuri (hotărârea din Cauza C-624/15 „Litdana” UAB).

85. De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit prin mai multe hotărâri că fiecare stat membru trebuie să respecte principiile generale. În acest sens sunt relevante în speţa de faţă următoarele paragrafe din Hotărârea din 17 decembrie 2020 în Cauza C-656/19 Bakati Plus:

„70. În această privinţă, Curtea a statuat deja că, în exercitarea competenţelor care le sunt conferite de articolele 131 şi 273 menţionate, statele membre trebuie să respecte principiile generale de drept care fac parte din ordinea juridică a Uniunii, printre care figurează în special principiul proporţionalităţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2018, Pieńkowski, C-307/16, EU:C:2018:124, par. 33 şi jurisprudenţa citată, precum şi Hotărârea din 17 octombrie 2019, Unitel, C-653/18, EU:C:2019:876, par. 26).

71. În ceea ce priveşte acest principiu, trebuie amintit că o măsură naţională depăşeşte ceea ce este necesar pentru a asigura colectarea corectă a taxei în cazul în care condiţionează în esenţă dreptul la scutirea de TVA de respectarea unor obligaţii de formă fără a lua în considerare cerinţele de fond şi mai ales fără a se considera necesar să se verifice dacă acestea erau îndeplinite. Astfel, operaţiunile trebuie să fie impozitate luând în considerare caracteristicile lor obiective (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 octombrie 2019, Unitel, C-653/18, EU:C:2019:876, par. 27 şi jurisprudenţa citată).

72. Atunci când condiţiile de fond menţionate sunt îndeplinite, principiul neutralităţii fiscale impune ca scutirea de TVA să fie acordată chiar dacă anumite cerinţe de formă nu au fost respectate de persoanele impozabile (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Unitel, C-653/18, EU:C:2019:876, par. 28 şi jurisprudenţa citată).

73. Potrivit jurisprudenţei Curţii, există doar două situaţii în care nerespectarea unei cerinţe de formă poate determina pierderea dreptului la scutirea de TVA (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Unitel, C-653/18, EU:C:2019:876, par. 29 şi jurisprudenţa citată).

74. În primul rând, încălcarea unei cerinţe de formă poate conduce la refuzul scutirii de TVA dacă această încălcare are ca efect împiedicarea probării cu certitudine a îndeplinirii cerinţelor de fond (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Unitel, C-653/18, EU:C:2019:876, par. 30 şi jurisprudenţa citată).

(…)

80. În al doilea rând, principiul neutralităţii fiscale nu poate fi invocat în vederea scutirii de TVA de o persoană impozabilă care a participat cu intenţie la o fraudă fiscală ce a pus în pericol funcţionarea sistemului comun al TVA-ului. Potrivit jurisprudenţei Curţii, nu este contrar dreptului Uniunii să se pretindă unui operator să acţioneze cu bună-credinţă şi să ia orice măsură care i s-ar putea pretinde în mod rezonabil pentru a se asigura că operaţiunea pe care o efectuează nu îl determină să participe la o fraudă fiscală. În ipoteza în care persoana impozabilă în cauză ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea pe care a efectuat-o făcea parte dintr-o fraudă săvârşită de client şi nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita frauda respectivă, scutirea ar trebui să îi fie refuzată (Hotărârea din 17 octombrie 2019, Unitel, C-653/18, EU:C:2019:876, par. 33 şi jurisprudenţa citată).”

86. Aceste reguli de interpretare se aplică şi în cazul regimurilor speciale care cuprind reguli derogatorii de la sistemul clasic al TVA, astfel că, în considerarea celor statuate de CJUE în cauzele anterior menţionate, în ceea ce priveşte modul de aplicare a principiului neutralităţii TVA, se poate conchide că, atât timp cât sunt întrunite condiţiile de fond, neîndeplinirea unei cerinţe de formă [cum ar fi faptul că înregistrarea în scop de TVA s-a făcut din oficiu, iar nu la cerere, ori probarea îndeplinirii condiţiilor de fond cu alte dovezi decât cele prevăzute de art. 1522 alin. (13) din Codul fiscal din 2003 şi pct. 64 alin. (7) din Normele metodologice] nu ar trebui să conducă la excluderea persoanei impozabile de la aplicarea regimului special (al marjei de profit).

87. Spre deosebire de impozitul pe venit, care este un impozit direct, datorat de către persoana fizică pentru veniturile obţinute din anumite surse de activitate, care includ şi activitatea economică, şi care presupune diminuarea patrimoniului persoanei prin plata respectivului impozit, TVA este un impozit indirect, pe consum, datorat de persoana impozabilă bugetului de stat şi care este stabilit proporţional cu „preţul bunurilor şi serviciilor” pe care aceasta le tranzacţionează, din care are dreptul să deducă „valoarea TVA suportată direct de diferitele componente ale preţului”, astfel cum rezultă din art. 1 din Directiva 2006/112:

„(2) Principiul sistemului comun privind TVA presupune aplicarea asupra bunurilor şi serviciilor a unei taxe generale de consum exact proporţională cu preţul bunurilor şi serviciilor, indiferent de numărul de operaţiuni care au loc în procesul de producţie şi de distribuţie anterior etapei în care este percepută taxa.

La fiecare operaţiune, TVA, calculată la preţul bunurilor sau serviciilor la o cotă aplicabilă bunurilor sau serviciilor respective, este exigibilă după deducerea valorii TVA suportate direct de diferitele componente ale preţului. Sistemul comun privind TVA se aplică până la etapa de vânzare cu amănuntul, inclusiv.”

88. Prin urmare, regimul fiscal special, reglementat pentru operaţiuni cu bunuri secondhand de art. 1522 alin. (2) şi (4) din Codul fiscal din 2003 se aplică oricărei persoane impozabile (în sensul prevederilor art. 127 din Codul fiscal din 2003) dacă, pe bază de probe, se dovedeşte îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de fond prevăzute de art. 1522 alin. (2) din acelaşi Cod, nefiind necesară sau obligatorie parcurgerea procedurii de înregistrare ca persoană fizică autorizată prevăzută de art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

89. De asemenea, neîndeplinirea condiţiilor de formă stabilite prin art. 1522 alin. (13) din Codul fiscal din 2003 şi pct. 64 alin. (7) din Normele metodologice nu poate constitui temei pentru neaplicarea regimului special în măsura în care condiţiile de fond prevăzute de art. 1522 alin. (4) din Codul fiscal din 2003 sunt îndeplinite de către persoana impozabilă.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.698/97/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1522 alin. (2), (3) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, a dispoziţiilor art. 1522 alin. (13) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 64 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

1. Regimul fiscal special reglementat pentru operaţiuni secondhand de art. 1522 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi persoanelor fizice care nu au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi care au efectuat activitate economică de revânzare autoturisme secondhand, atunci când înscrierea ca plătitor de TVA s-a efectuat din oficiu de organul fiscal, dacă se dovedeşte îndeplinirea de către persoana impozabilă a condiţiilor de fond prevăzute de art. 1522 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Aplicarea regimului special prevăzut de art. 1522 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de către organul fiscal care a dispus înscrierea din oficiu a persoanei ca plătitoare de TVA nu este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor de formă stabilite prin art. 1522 alin. (13) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 64 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă se dovedeşte îndeplinirea de către persoana impozabilă a condiţiilor de fond prevăzute de art. 1522 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2021.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.