Excepție de neconstituţionalitate respinsă ref. executarea hotărârii arbitrale întocmai ca o hotărâre judecătorească
26.01.2022 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 74 din 25 ianuarie 2022 a fost publicată Decizia nr. 735/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 615 teza întâi din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Florentin Gabor şi Sebastian Gabor într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse art. 126 – Instanţele judecătoreşti. Aceștia sunt nemulţumiţi de actuala redactare a dispoziţiilor art. 615 din Codul de procedură civilă, sub aspectul lipsei învestirii cu formulă executorie a hotărârii arbitrale.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 615 teza întâi din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:
„Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească. (…).”
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reţine că arbitrajul reprezintă o excepţie de la regula conform căreia justiţia este monopol al statului, în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede că aceasta se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, implicând o activitate de natură jurisdicţională, la finalul căreia este pronunţată o hotărâre obligatorie pentru părţi şi care este supusă executării silite în aceleaşi condiţii ca hotărârea judecătorească. Astfel, este opţiunea legiuitorului să confere caracter de executorialitate unor acte de jurisdicţie privată, având deplina competenţă constituţională de a stabili, în funcţie de anumite exigenţe legate de buna administrare a justiţiei, caracter de titlu executoriu şi pentru alte înscrisuri decât hotărârea judecătorească. Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate.
În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare, Curtea reţine că instanţa arbitrală este reglementată în mod expres de legiuitor, în Codul de procedură civilă, drept un mijloc alternativ de soluţionare a disputelor, neîntrunind caracteristicile unei instanţe extraordinare.
Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.