« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Auditul intern al resurselor umane din sistemul instanțelor judecătorești
27.01.2022 | Marius PETER

Drept Timisoara
Secţiuni: Dreptul muncii, Opinii, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust
Marius Peter

Marius Peter

I. Auditul intern al resurselor umane

Auditul este considerat un instrument de diagnostic pentru identificarea punctelor forte şi a punctelor vulnerabile ale unei organizații. Un audit eficient poate fi folositor prin stimularea gândirii constructive, identificarea aspectelor pozitive şi a deficiențelor organizaționale, precum şi prin furnizarea de recomandări pentru ameliorare[1].

Așadar, auditul este considerat un instrument esențial pentru realizarea obiectivelor organizației. Scopul principal al auditului constă în evaluarea neconformităților în raport cu reglementările în vigoare şi în conceperea unor acțiuni corective necesare pentru eliminarea acestor neconformități, indiferent de sectorul la care se referă.

Auditul este valabil pentru o arie foarte mare de activități diverse[2]. O importanță tot mai mare revine în ultimul timp conceptului de audit al resurselor umane, care presupune un set de procedee specifice care au scopul de a evalua organizarea și funcționarea resurselor umane și a persoanelor care gestionează aceste activități. Importanța deosebită care i se acordă acestui concept este determinată de rolul și locul resursei umane în cadrul organizației.

S-a constatat că introducerea componentei de resurse umane în rândul activităților strategice ale organizației poate conduce la minimizarea problemelor care apar în legătură cu personalul[3]. Instituțiile, care doresc să obțină succes și să asigure dezvoltare durabilă activității lor, nu își pot permite să manifeste un rol pasiv de consumatori ai forței de muncă, percepând-o ca una dintre numeroasele resurse necesare pentru prestarea unui serviciu, fie el chiar și unul public. Angajatul nu este doar o persoană care vinde angajatorului timpul și munca sa, fiecare venind cu personalitatea proprie, care oferă angajatorului un set de abilități, cunoștințe și competențe, care, cumulate, formează capitalul uman.

Gestiunea capitalului uman, care se manifestă în organizație ca personal al acesteia, constituie o activitate mult mai complexă și mult mai dificilă decât gestionarea financiară, gestiunea fluxului de materiale sau comercializarea produselor finite.

În acest context, managerul, interesat de utilizarea întregului potențial de creștere a eficienței activității organizației, recurge la auditul resurselor umane, ca modalitate de evaluare complexă a managementului personalului.

Având în vedere specificul activităților desfășurate în sistemul instanțelor judecătorești, consider că pentru o mai bună înțelegere a procedurilor actuale de auditare a resurselor umane din acest sistem, se impune a clarifica câteva probleme esențiale cu privire la categoria de activități pe care le desfășoară persoanele angrenate în acest sistem.

II. Activități jurisdicționale și non-jurisdicționale.

Așa cum rezultă dintr-un document publicat pe site-ul oficial al Uniunii Europene[4], calitatea, independența și eficiența reprezintă componente-cheie ale unui sistem judiciar eficace, iar îmbunătățirea eficacității sistemelor judiciare ale statelor membre a fost identificată ca fiind o componentă esențială a reformelor structurale.  În acest context, documentul citat menționează că orice reformă a justiției ar trebui să susțină statul de drept și să respecte legislația UE și standardele europene de independență a sistemului judiciar.

Prin urmare, consider că pentru o corectă evaluare a eficacității sistemului judiciar este esențial a se face o analiză a celor trei componente care dau măsura acestui indicator, respectiv calitatea, independența și eficiența sistemului judiciar.

Dintre cele trei componente menționate, consider că eficiența sistemului judiciar este un indicator aflat în strânsă legătură cu resursa umană alocată sistemului judiciar, iar o bună evaluare și gestionare a acestei resurse este esențială în demersul de crește eficiența sistemului în ansamblul său.

În acest context, se poate spune că resursa umană din sistemul instanțelor judecătorești, ca parte esențială din întreg sistemul judiciar, este o componentă importantă a cărei evaluare și auditare prezintă un interes deosebit.

Înainte de a trece efectiv la analiza specificității auditului intern al resursei umane din sistemul instanțelor judecătorești, consider că trebuie identificate tipurile de activități pe care personalul din cadrul instanțelor de judecată îl desfășoară, deoarece așa cum se va vedea, normele legale aplicabile, și implicit procedurile de evaluare a personalului diferă în funcție de tipul de activitate desfășurată.

Potrivit Constituției, instanțele judecătorești[5] fac parte din autoritatea judecătorească[6], care este una dintre autoritățile publice[7] din România, iar potrivit  prevederilor art. 126 din legea supremă, justiția se desfășoară prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Important de menționat din perspectiva resursei umane alocată instanțelor judecătorești că potrivit art. 124 alin. 3 din Constituție, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, iar potrivit art. 125 alin. 1 și 2 din legea fundamentală, judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile legii; propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice. Nu lipsit de interes e să menționăm că potrivit art. 125 alin. 3 din Constituție, funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

Trecând la următorul nivel de reglementare în materia activităților instanțelor judecătorești, avem în vedere Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Potrivit acestei legi, justiția se înfăptuiește de judecători în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți[8], iar Ministerul Justiției asigură buna organizare a justiției ca serviciu public.

Dintr-o analiză de ansamblu a Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, rezultă că activitatea instanțelor de judecată poate fi împărțită în două categorii mari, respectiv activitatea de judecată (care presupune soluționarea cauzelor deduse judecății), activitate care se circumscrie înfăptuirii justiției, în sensul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 304/2004[9], precum și alte activități, care nu presupun activitatea de judecată[10].

Aceste activități care nu presupun activitatea de judecată rezultă atât din conținutul Legii nr. 304/2004, cât și din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 din 17.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970 din 28.12.2015 (în continuare „Regulamentul de ordine interioară”).

Se poate avea în vedere, sub acest aspect, Titlul VI din Legea nr. 304/2004, care definește și reglementează compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanțelor[11], Titlul VII din aceeași lege care reglementează paza instanțelor și protecția magistraților[12], precum și Titlul VIII din Legea nr. 304/2004, care reglementează gestiunea economico-financiară și administrativă a instanțelor[13].

Regulamentul de ordine interioară conține dispoziții privind atribuțiile judecătorilor, ale personalului auxiliar de specialitate și ale personalului din departamentul economico-financiar și administrativ[14].

Prin urmare, raportat la normele legale care reglementează activitatea instanțelor de judecată, se poate concluziona, că pe de o parte, personalul din cadrul instanțelor, este format din judecători[15] și din personal auxiliar de specialitate și conex, personal contractual și funcționari publici[16], iar pe de altă parte, că în contextul în care întreg personalul instanțelor judecătorești desfășoară unele activități care nu presupun activitatea de judecată, doar judecătorii, desfășoară activități care se circumscriu înfăptuirii justiției, în sensul art. 5 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.

Cu alte cuvinte, se poate spune că judecătorii desfășoară în cadrul instanțelor judecătorești o activitate specifică, jurisdicțională[17], dar și alte activități non-jurisdicționale (sau administrativ-judiciare[18]), alături de celelalte persoane din categoria personalului auxiliar de specialitate și conex, a personalului contractual, ori a funcționarilor publici din cadrul aceleiași instanțe judecătorești.

Exemplificând, în cadrul unei instanțe judecătorești, judecătorul va desfășura o activitate jurisdicțională, soluționând cauzele cu care este învestit, potrivit legii, în cadrul completului de judecată, complet în componența căruia intră singur, sau alături de alți judecători, dar poate desfășura și alte activități non-jurisdicționale (administrativ-judiciare), potrivit Regulamentului de ordine interioară sau ordinului de serviciu emis de președintele instanței (activitatea pe care o presupune calitatea de purtător de cuvânt al instanței, activitățile specifice atribuțiilor de judecător delegat la diferite compartimente auxiliare ale instanței, activitatea de coordonare și supraveghere a grefierului responsabil cu repartizarea aleatorie a dosarelor, activități specifice funcțiilor de conducere ale instanței ori ale secțiilor instanței, etc.).

Pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor prin care se realizează evaluarea resursei umane din cadrul instanțelor judecătorești, consider că această distincție între activitățile jurisdicționale și cele non-jurisdicționale este importantă și din perspectiva încadrării acestor activități în categoria serviciilor publice.

Din acest punct de vedere, consider că trebuie nuanțată opinia exprimată din ce în ce mai vocal în spațiul public în ultimii ani, în sensul că justiția este un serviciu public, cu toate consecințele care decurg de aici.

Caracterul de serviciu public al activităților desfășurate de instanțele judecătorești trebuie să se limiteze doar la activitățile non-jurisdicționale, adică la acele activități care pot fi încadrate în cele specifice unor servicii publice prestate de oricare altă instituție publică, cum ar fi: servicii care îmbunătățesc comunicarea dintre instanțe și justițiabil; servicii care asigură participarea în condiții bune a părților la proces (accesul în spațiile destinate judecării cauzelor, precum și condițiile din sala de judecată); servicii care asigură în mod facil accesului justițiabilului la dosarul cauzei în care este interesat (accesul direct prin registraturile instanțelor sau accesul la dosarul electronic); servicii care să asigure întocmirea și comunicarea actelor de procedură într-un timp rezonabil; servicii care să asigure o bună informare a publicului larg cu privire la aspecte generale (modalitatea de plată a taxelor judiciare de timbru, conduita pe care trebuie să o aibă părțile în sala de judecată, modalitatea de punere în aplicare a normelor specifice stării de alertă pe durata pandemiei; etc.).

Toate aceste activități pot fi subsumate celor la care se referă art. 5 din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia, Ministerul Justiţiei asigură buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public, tocmai în considerarea calității de organ administrativ prin excelență a Ministerului Justiției, ca parte componentă a Guvernului.

Având însă în vedere prevederile art. 124 alin. 1 și 3 din Constituție, potrivit cărora, justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, dar și prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora, justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți, activitatea judecătorului prin care acesta judecă efectiv cauzele cu care a fost învestit, nu poate fi văzută ca fiind un serviciu public, deoarece această activitate are ca unic criteriu legea (pe care judecătorul o interpretează și o aplică), neputând fi asimilată unui serviciu destinat să deservească membrii unei comunități, așa cum sunt serviciile publice.

La aceeași concluzie se ajunge analizând problema și din perspectiva separației puterilor în stat, raportat la faptul că activitățile care intră în categoria serviciilor publice sunt prin excelență date în competența organelor administrative ale statului sau autorităților locale, ceea ce înseamnă că în considerarea prevederilor art. 1 alin. 4 din Constituție[19], instanțele judecătorești, ca parte a puterii judecătorești, nu poate desfășura activități prin care se înfăptuiește, în mod direct și nemijlocit, actul de justiție, activități care să aibă în același timp și caracterul de serviciu public.

III. Evaluarea resurselor umane cu atribuții non-jurisdicționale

Activitățile non-jurisdicționale (sau administrativ-judiciare) desfășurate de personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești sunt evaluate, așa cum decurge în mod firesc din prevederile art. 5 din Legea nr. 304/2004[20], de către Ministerul Justiției, prin Departamentul de audit public intern din cadrul acestui minister.

Potrivit site-ului oficial al Ministerului Justiției[21], Departamentul de audit public intern este compartimentul aflat în subordinea directă a ministrului şi desfăşoară o activitate independentă şi obiectivă, destinată îmbunătăţirii sistemelor şi activităţilor din aparatul propriu al ministerului, al unităţilor subordonate acestuia şi al instanţelor judecătoreşti, iar activitatea de audit intern nu reprezintă activitate de control, ci de îndrumare şi sprijinire a conducerilor compartimentelor pentru înlăturarea disfuncţionalităţilor.

Printre numeroasele atribuții ale Departamentului de audit public intern din cadrul Ministerului Justiției, de menționat cea potrivit căreia, departamentul efectuează activități de audit intern asupra tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul aparatului propriu al ministerului, în cadrul unităţilor subordonate acestuia şi în instituţiile publice din sistemul justiţiei, care nu au instituit cadrul organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit intern – fără a interveni în actul de judecată şi în cariera profesională a judecătorilor – finanţate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite; auditul intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea bunurilor din domeniul public şi privat al statului. Prin activităţile de audit intern se evaluează dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate.

Cu alte cuvinte, auditul resursei umane din instanțele de judecată, care desfășoară activități non-jurisdicționale (cele care nu au legătură cu actul de justiție în sine), se face, doar cu privire la aceste activități, potrivit normelor comune în materia auditului, respectiv potrivit prevederilor Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, prevederi care sunt completate cu norme din legislația secundară, respectiv hotărâri de guvern (cum ar fi H.G. nr. 1086/2013, pentru aprobarea Normelor metodologice de exercitare a auditului public intern, sau Ordinul Ministrului Justiției nr. 1511/C/2014, privind aprobarea Normelor metodologice specifice privind exercitarea activității de audit public intern la nivelul Ministerului Justiției).

Orice astfel de audit are la bază un ordin de serviciu prin care este nominalizată echipa de audit, obiectivul misiunii de audit, baza legală a misiunii de audit public intern, tema misiunii, tipul misiunii, perioada supusă auditării, precum și scopul misiunii de audit.

Cu titlu de exemplu, se poate aminti Ordinul de serviciu nr. 1/XXXXX/22.06.2020, în baza căruia s-a dispus efectuarea unui raport de audit public intern la Curtea de Apel Alba Iulia, cu misiunea „Evaluarea activității privind resursele umane și a activității consilierului juridic”. Prin ordinul de serviciu menționat a fost nominalizată echipa de audit din cadrul Ministerului Justiției (formată din trei membri), a fost menționată instrucțiunea de lucru IL-33-02 – de derulare a misiunii de audit intern, aprobată de ministrul justiției, tipul misiunii de audit intern, respectiv asigurare/regularitate, precum și perioada supusă auditării, respectiv 01.01.2019 – 31.12.2020.

Au fost stabilite un număr de șase obiectivele generale ale misiunii de audit, respectiv evaluarea activității de organizare ți funcționare a Compartimentului resurse umane; evaluarea activității de organizare și desfășurare a examenelor de definitivare, promovare și avansare; evaluarea activității de organizare și desfășurare a concursurilor de recrutare a personalului auxiliar de specialitate și conex, a funcționarilor publici și a personalului contractual; evaluarea activității privind gestionarea dosarelor profesionale; evaluarea activității de organizare și funcționare a Compartimentului Juridic; și evaluarea modului de realizare a atribuțiilor consilierului juridic.

Tehnicile utilizate de echipa de audit au fost verificarea; observarea fizică; interviul și eșantionarea, iar ca instrumente de audit, au fost folosite chestionarele (chestionarul de luare la cunoștință – CLC; chestionarul de control – CCI; și chestionarul listă de verificare – CLV), precum și formularele constatărilor de audit public intern (fișa de identificare și analiză a problemelor, întocmită pentru disfuncționalitățile constatate).

Materialele întocmite sau utilizate cu ocazia derulării misiunii de audit pot fi clasificate în câteva categorii de documente, după faza procedurii în care au fost întocmite și obiectul lor. Relevante sub acest aspect sunt documentele aferente procedurii de inițiere a misiunii de audit; documentele aferente procedurii de colectare și analiză a probelor de audit; documente întocmite în timpul misiunii de audit; și documente examinate pentru colectarea și analiza probelor de audit, acestea din urmă fiind puse la dispoziția echipei de audit de către instituția auditată.

În urma efectuării auditului a fost redactat Raportul de audit public intern înregistrat la Ministerul Justiției sub nr. 6/XXXXX/01.09.2020, raport avizat de către ministrul justiției.

Capitolul „Constatări și recomandări” din raportul de audit este structurat corespunzător celor șase obiective generale ale misiunii de audit, fiecare secțiune conținând constatări pozitive precum și constatări negative (acolo unde a fost cazul). Pentru constatările negative menționate în raport au fost identificat în mod expres cauzele, precum și consecințele, fiind făcute recomandări.

Cu titlu de exemplu se poate menționa că potrivit raportului de audit menționat, la obiectivul evaluarea activității de organizare ți funcționare a Compartimentului resurse umane, s-a constatat, ca aspect negativ, faptul că în cursul lunii septembrie 2019 în cadrul instituției a fost numită o persoană în funcția publică de consilier clasa I, grad superior, prin transfer în interesul serviciului, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Departamentului economico-financiar și administrativ – compartimentul resurse umane, conform deciziei vicepreședintelui instanțe, iar de la data încadrării și până la sfârșitul anului 2019, nu s-a întocmit fișa postului persoanei responsabile cu îndeplinirea atribuțiilor din cadrul compartimentului resurse umane. Abia în cursul lunii ianuarie a anului 2020, managerul economic a întocmit și a semnat fișa postului pentru funcția publică de consilier cu atribuții privind gestionarea resurselor umane, iar persoana respectivă a luat la cunoștință prin semnătură la o dată ulterioară, fișa postului fiind apoi înregistrată și aprobată de președintele instanței.

Cauza acestei neregularități, potrivit raportului de audit a fost neaplicarea în totalitate a prevederilor HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, precum și a OSGG nr. 600/2018, privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, Standardul 2 „Atribuții, funcții, sarcini”.

Consecința acestei neregularități a fost imposibilitatea cunoașterii și realizării de către persoana respectivă a tuturor activităților sau atribuțiilor pe care trebuia să le deruleze în perioada respectivă.

Recomandarea făcută prin raportul de audit a fost în sensul că echipa managerială a instanței va dispune persoanelor responsabile, întocmirea Fișelor de post pentru posturile aprobate prin statutul de funcții și în conformitate cu prevederile HG 611/2008 (s-au făcut mențiuni concrete referitoare la conținutul fișei postului, astfel cum acesta este menționat în art. 10 din HG nr. 611/2008). De asemenea, o a doua recomandare făcută prin raportul de audit a fost în sensul că echipa managerială a instanței va dispune, persoanelor responsabile cu întocmirea/actualizarea Fișelor de post, actualizarea acestora conform cu Standardul 2 „Atribuții, funcții, sarcini”, ori de câte ori apar modificări în structura activităților și cadrul normativ și procedural o impune.

Capitolul Concluzii al raportului de audit conține în sinteză, aprecierile echipei de audit cu privire la aspectele constatate cu privire la fiecare obiectiv stabilit potrivit misiunii de audit, iar Planul de acțiune și calendarul implementării recomandărilor conține o eșalonare în timp a măsurilor ce vor fi luate pentru înlăturarea aspectelor negative constatate.

În concluzie, se poate spune că sub aspectul resursei umane, auditul intern efectuat în instanțele judecătorești se realizează, cu privire la activitățile non-jurisdicționale (administrativ-judiciare), în cadrul general definit de Legea nr. 672/2002, privind auditul public intern, această activitate nefiind substanțial diferită de cea care se desfășoară în alte instituții publice.

Important totuși de menționat din această perspectivă, că activitatea persoanelor care intră sub incidența acestei proceduri de audit public intern, se circumscrie doar activităților care nu vizează actul de justiție, deși aceleași persoane pot desfășura și astfel de activități (de exemplu un judecător poate avea în cadrul instanței atât atribuții administrative – cum ar fi participarea sa într-o comisei de organizare a concursului pentru ocuparea posturilor de grefier – activitate care va fi evaluată în această procedură de audit; același judecător însă, derulează și activități jurisdicționale, în procesul de soluționare a cauzelor de judecată cu care este învestit – activități care nu intră sub incidența acestei proceduri de evaluare).

IV. Evaluarea resurselor umane cu atribuții jurisdicționale

Deși evaluarea actului de justiție (în sine) se face doar de către instanțele superioare de control judiciar (în căile de atac prevăzute de lege), evaluarea modalității de efectuare a actului de justiție – sub aspect extrinsec, sau evaluarea activității judecătorilor din perspectiva calității actului de justiție înfăptuit de aceștia, se face potrivit Regulamentului din 7.10.2021, privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor (în continuare „Regulamentul de evaluare”).

Regulamentul de evaluare este o nomă elaborată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători și a fost publicat în Monitorul oficial al României nr. 988 bis din 15.10.2021, iar potrivit prevederilor primului său articol, evaluarea judecătorilor are ca obiective stabilirea nivelului de competență profesională al acestora și vizează îmbunătățirea performanțelor profesionale, creșterea eficienței activității instanțelor și a încrederii publice în puterea judecătorească, menținerea și consolidarea calității sistemului judiciar, inclusiv remedierea deficiențelor.

Important în identificarea sensurilor pe care emitentul actului l-a avut în vedere pentru noțiunile de competență profesională a judecătorilor, de performanțe profesionale ale acestora, a eficienței activității instanțelor, este în opinia mea, o scurtă analiză a indicatorilor de evaluare a performanțelor individuale ale judecătorilor, indicatori prezentați în Capitolul II din Regulamentul de evaluare.

Ne vom referi doar la indicatorii prezentați în Secțiunea 1 a capitolului menționat, deoarece Secțiunea 2 din același capitol vizează indicatorii de evaluare a performanțelor profesionale pentru judecătorii care ocupă funcții de conducere, activitatea acestora nefăcând subiectul acestui material.

În viziunea Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, indicatorii de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale judecătorilor sunt eficiența, calitatea activității, integritatea și obligația de formare profesională continuă.

Eficiența activității desfășurate de judecători[22] se apreciază în funcție de o serie de parametri indicatori statistici privind operativitatea de soluționare a dosarelor sau durata termenelor de redactare a hotărârilor, indicatori care se raportează, strict statistic la volumul de activitate al întregii instanțe, dar și la ponderea altor activități pe care le desfășoară acel judecător în cadrul instanței, potrivit legii sau a regulamentelor în vigoare.

Cel de-al doilea indicator de evaluare a activității individuale a judecătorilor, este calitatea activității[23].

Indicatorul de calitate al activității judecătorului este, potrivit art. 5 din Regulamentul de evaluare, unul mai puțin statistic și vizează calitatea redactării hotărârilor judecătorești, sau numărul de hotărâri modificate, desființate sau casate (în căile de atac, de către instanțele superioare de control judiciar) din motive imputabile judecătorului. De asemenea, la analiza acestui indicator se are în vedere conduita judecătorului în timpul ședinței de judecată și în exercitarea altor îndatoriri profesionale, precum și calitatea altor activități desfășurate de judecătorul evaluat.

Consider acest indicator de evaluare a activității individuale a judecătorilor, respectiv calitatea redactării hotărârilor judecătorești, ca fiind unul de o importanță deosebită din perspectiva impactului pe care îl are asupra calității actului de justiție. Cu toate acestea, nu pot fi trecute cu vederea dificultățile ce pot fi întâmpinate în procesul de cuantificare a acestui indicator, raportat la natura oarecum subiectivă a criteriilor de evaluare ce intră în componența sa.

Astfel, deși se consideră ca fiind benefică o cât mai bună capacitate de sinteză a judecătorului, în procesul de redactare a hotărârilor, aspect menit să tempereze tendința tot mai vizibilă de introducere în conținutul hotărârii redactate a unor pasaje întregi din acte subsecvente (din sentința care face obiectul unei căi de atac, din susținerile sau concluziile părților, din rechizitoriu, etc.), sau chiar a actelor respective în întregime, cu consecința obținerii unei hotărâri greoaie și dificil de înțeles pentru justițiabil, consider că această sinteză la care face referire Regulamentul de evaluare[24], este o noțiune destul de generală, ceea ce face ca cei care aplică acest criteriu de evaluare să poată emite păreri subiective.

Sub acest aspect, în opinia mea, caracterul sintetic la care face referire art. 5 alin. 3 din Regulamentul de evaluare ar trebui să fie un atribut al expozitivului hotărârii evaluate, atribut în raport cu care, judecătorul exprimă totul în cuvinte cât mai puține, cu privire la susținerile părților, la actul de sesizare, la conținutul sentinței primei instanțe (în cazul căilor de atac), etc. Evident însă că în lipsa unor criterii mai explicite, acest aprecierea cu privire la caracterul sintetic al unei hotărâri, poate fi subiectivă.

În ceea ce privește componenta care vizează numărul de hotărâri modificate, desființate sau casate din motive imputabile judecătorului a indicatorului de evaluare a calității activității judecătorului, se observă că deși aceasta presupune niște criterii mai obiective de evaluare[25], deci s-ar putea presupune că nu ar mai exista riscul unei evaluări subiective, prin introducerea acestui criteriu ne aflăm la limita peste care, prin evaluarea făcută, evaluatorul să intervină într-un act de judecată, ceea ce nu ar fi permis.

Din această perspectivă se observă că printre motivele (enumerate doar exemplificativ și nu limitativ) care pot fi imputabile judecătorului evaluat se regăsește încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; depășirea atribuțiilor puterii judecătorești; încălcarea autorității de lucru judecat; încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Or, aceste criterii pe care evaluatorul calității activității judecătorului le are în vedere în cuantificarea acestui indicator, au la bază instituții de drept material sau procesual (autoritatea de lucru judecat, nulitățile, etc.), instituții asupra cărora judecătorul învestit cu soluționarea cauzei s-a pronunțat prin hotărârea respectivă, pe baza actelor de la dosar în procesul de deliberare, soluția rezultată neputând fi cenzurată într-o procedură administrativă, așa cum este cea prevăzută de Regulamentul de evaluare. Evident, dacă se identifică în mod repetat, printre hotărârile aceluiași judecător, aspecte de nelegalitate dintre cele menționate, acestea ar putea fi, în mod obiectiv, încadrate în categoria celor imputabile judecătorului evaluat.

Pentru a atenua acest risc identificat, la alineatul 6 al aceluiași articol din regulament s-a făcut mențiunea expresă în sensul că motivele imputabile vor fi luate în considerare la evaluarea judecătorului doar dacă au un caracter vădit, iar la aliniatul 7 a fost prevăzută o procedură în care judecătorul evaluat poate contesta calificativul obținut la acest criteriu.

Deși practica judiciară a ajuns la o concluzie cvasiunanimă în ceea ce privește înțelesul termenului „vădit”, atunci când acesta este utilizat de legiuitor în norme legale procedurale sau de drept substanțial, în diferite materii, consider că în procedura de evaluare profesională a judecătorilor există riscul unei „practici neunitare” în înțelegerea noțiunii, având în vedere că procedura nu este publică, iar rapoartele de evaluare nu pot fi analizate comparativ. Sub acest aspect consider că un rol esențial îl are Ghidul de evaluare a activității profesionale a judecătorilor, care face parte integrantă din regulament (Anexa nr. 1 la Regulamentul de evaluare).

Cel de-al treilea indicator de evaluare a activității individuale a judecătorilor este cel prevăzut de art. 6 din Regulamentul de evaluare, respectiv integritatea, și se apreciază în funcție de următorul indicator: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secției pentru judecători; sancțiuni disciplinare care privesc aspecte de integritate, rămase definitive în perioada supusă evaluării; pronunțarea față de judecătorul evaluat a unor soluții de renunțare la urmărirea penală, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare, pentru care Secția pentru judecători nu a propus eliberarea din funcție, în condițiile legii.

La alin. 2 din același articol din Regulament sunt enumerate strict și limitativ sancțiunile disciplinare care privesc aspecte de integritate dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Deoarece, cel puțin la prima vedere, cuantificarea acestui indicator de evaluare are un caracter pur formal, constând în identificarea eventualelor sancțiuni disciplinare aplicate judecătorului în perioada evaluată, consider că procesul de evaluare, din perspectiva acestui indicator, nu ar trebui să ridice probleme.

În fine, ultimul dintre indicatorii care concură la evaluarea activității individuale a judecătorilor este obligația de formare profesională continuă, indicator la analiza căruia, se are în vedere, potrivit art. 7 din Regulamentul de evaluare, disponibilitatea de a participa la programele de formare profesională continuă ori la alte forme de perfecționare profesională, participarea la activitățile care au drept scop unificarea practicii judiciare și la învățământul profesional al judecătorilor, respectiv participarea la întâlnirile trimestriale ale judecătorilor de supraveghere a privării de libertate, precum și preocuparea pentru dezvoltare profesională prin studiu individual. De asemenea, la analiza acestui indicator pot fi avute în vedere și prezentarea de teme la colocvii, simpozioane de specialitate, lucrări și articole publicate, inclusiv contribuții la elaborarea unor culegeri sau buletine de jurisprudență, proiecte și culegeri de acte normative, activitatea didactică, inclusiv cea de formator, tutore de practică, responsabil cu formarea continuă descentralizată, fără ca nerealizarea uneia dintre aceste activități să constituie temei pentru depunctare.

Deși în realitate obligația de formare profesională continuă a judecătorilor ar trebui să fie una dintre cele mai importante, și pe care să fie pus un accent deosebit, cel puțin din perspectiva specializării judecătorilor pe diferite materii (mai ales a celor care funcționează la instanțe de control judiciar), din chiar norma care reglementează această obligație, ca indicator de evaluare a activității individuale a judecătorilor, se poate deduce că această obligație este privită dintr-o perspectivă pur formală în întregul context al procedurii de evaluare, fără să-i fie acordată atenția cuvenită.

În concluzie se poate spune că procedura de evaluare a activității profesionale a judecătorilor, prevăzută de Regulamentul din 07.10.2021 emis de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, este o procedura care face o evaluare administrativă, care se apropie cel mai mult de evaluarea activității jurisdicționale a judecătorilor, prin evaluarea pe baza unor criterii care se vor a fi obiective, a rezultatului muncii judecătorului, respectiv a calității hotărârilor judecătorești elaborate de către acesta, calitate care este evaluată prin prisma unor criterii extrinseci actului de justiție, cum ar fi durata de timp de la învestirea judecătorului cu dosarul care face obiectul cauzei respective și până la redactarea hotărârii, ori calitatea redactării actului, sau chiar eventualele încălcări flagrante (sau vădite) ale unor norme de procedură sau de drept substanțial, sancționate în căile de atac.

La această procedură de evaluare a activității profesionale a judecătorilor (care a intrat relativ recent în vigoare), ar putea fi identificate cel puțin două neajunsuri, din perspectiva unora dintre obiectivele urmărite, astfel cum acestea rezultă din conținutul art. 1 din Regulamentul de evaluare (de exemplu: creșterea eficienței activității instanțelor și a încrederii publice în puterea judecătorească, menținerea și consolidarea calității sistemului judiciar).

Pe de o parte se constată că întreaga procedură se raportează la o evaluare individuală a judecătorilor, evaluare care se face periodic, la diferite intervale de timp, și care are relevanță în cariera profesională a magistratului, fără a exista nici o prevedere care să confere procedurii și o perspectivă de ansamblu asupra stării sistemului instanțelor judecătorești.

Această lipsă a perspectivei de ansamblu a calității actului de justiție este cu atât mai de neînțeles, cu cât este evident că datele care stau la baza evaluării individuale a judecătorilor (indicatorii de calitate a hotărârilor judecătorești evaluate, termenele de timp în care acestea au fost elaborate, durata de soluționare a cauzelor, rata hotărârilor modificate ori casate în căile de atac, precum și motivele pentru care acestea au fost modificate sau casate), ar putea fi relativ ușor integrate într-o bază de date la nivelul întregul sistem al instanțelor de judecată, bază de date care ar putea furniza imagini de ansamblu a întregului sistem, privit sub diferite unghiuri, cât și o evoluție în timp a acestuia.

Pe de altă parte, se constată că indicatorii prin care se cuantifică activitatea judecătorilor (în special sub aspect calitativ) nu au la bază niște criterii fixe, obiective și general valabile la nivel național, ci mai degrabă niște repere relative, care se raportează fie la o perioadă anterioară, fie la numărul mediu de cauze înregistrate la o anumită instanță, sau chiar la nivel național, dar într-un anumit moment anterior, etc.

Cu alte cuvinte, reperele folosite ca etalon în procedura de evaluare la un anumit moment dat se schimbă la o nouă evaluare, ceea ce face ca rezultatul evaluării să nu fie unul obiectiv.

Sub acest aspect consider că este important de menționat inițiativa pe care a avut-o Consiliul Superior al Magistraturii în cursul anului 2009, inițiativă concretizată prin Hotărârea nr. 2119 din 03.12.2009 a plenului CSM, hotărâre prin care a fost validat proiectul având ca obiect Stabilirea volumului optim de muncă și asigurarea calității activității în instanțe pentru anul 2010.

Obiectivele proiectului menționat, astfel cum acestea rezultă din anexa la hotărârea respectivă, au constat în asigurarea calității actului de justiție (prin stabilirea unui standard anual pentru repartizarea completelor de judecată, în raport cu numărul, complexitatea și stadiul procesual al dosarelor; alocarea unui timp adecvat de către judecător fiecărei cauze; reducerea riscurilor de producere a erorilor judiciare; evitarea riscurilor de afectarea randamentului profesional al judecătorilor) și creșterea eficienței activității în instanțe (prin echilibrarea volumului de muncă a grefierilor; eliminarea cauzelor care generează întârzieri procedurale nejustificate din cursul proceselor prin folosirea unui personal auxiliar mai numeros la instanțe aglomerate; scurtarea timpilor de management al dosarelor la instanțele aglomerate prin transferul unor activități de rutină de la judecători la grefieri).

În cadrul proiectului a fost definit, la nivel de principiu, noțiunea de încărcătura pe judecător (raportat la gradele de complexitate ale dosarului și la stadiile procesuale ale dosarului).

Implementarea proiectului s-a făcut la nivel național, cu implicarea întregului personal din cadrul instanțelor de judecată și cu o alocare consistentă de resurse (materiale și de timp), fiind utilizate un număr impresionat de chestionare, precum și diferite teste de evaluare a diferitelor abilități ale personalului (de personalitate, psihologice, de raționament analitic, de transfer analogic, de atenție concentrată, de interfață cognitivă, etc.).

Deși volumul impresionant de date culese au fost centralizate și analizate într-o fază distinctă a proiectului, iar finalizarea acestuia a constituit la acel moment un „real succes”, rezultatele obținute nu au fost utilizate decât într-o foarte mică măsură la luarea unor decizii în managementul sistemului instanțelor judecătorești, conceptul de normare a muncii judecătorului rămânând încă un subiect de discuție controversat, în contextul în care actualele proceduri de evaluare a activității instanțelor judecătorești nu sunt în măsură să înlăture diferențele semnificative dintre volumul de activitate, ce revine unui judecător, de la o instanță la alta.

V. Concluzii

Pentru realizarea unei corecte evaluări a resurselor umane din cadrul instanțelor judecătorești în vederea identificării corecte a punctelor forte și a vulnerabilităților acestui sistem privit în ansamblul său la nivel de organizație, este esențial în a distinge între activitățile jurisdicționale (înfăptuirea nemijlocită a actului de justiție) și cele non-jurisdicționale (administrative sau administrativ-judiciare).

Din această perspectivă, deși în ultimul timp, în spațiul public este promovat tot mai mult mesajul prin care se susține că activitatea instanțelor judecătorești se limitează la un simplu serviciu public, similar cu serviciile prestate de celelalte instituții ale statului, consider că această încadrarea simplistă a întregului spectru de activități desfășurate în cadrul instanțelor judecătorești trebuie privită cu rezerve.

Dintr-o analiză nu foarte amplă a normelor legale în vigoare, începând cu legea supremă, continuând cu legile organice care reglementează activitatea sistemului judiciar și încheind cu regulamentele emise de Consiliul Superior al Magistraturii, inclusiv cele elaborate recent de către Secția pentru judecători din cadrul acestuia, este lesne de înțeles că activitățile desfășurate de întreg personalul instanțelor judecătorești trebuie privite, chiar și sub aspectul evaluării resursei umane, pe de o parte din perspectiva activităților care constituie servicii publice, în sensul Părții VIII din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, iar pe de altă parte, din perspectiva activităților care constituie înfăptuirea actului de justiție în mod direct și nemijlocit de către judecători, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea justiției.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare avem astfel o procedură de auditare a personalului care desfășoară activități non-jurisdicționale (administrativ-judiciare), activități prestate de către instanțe ca servicii publice, și care se realizează sub autoritatea Ministerului Justiției, ca parte integrantă a puterii executive, putere cu rol administrativ prin excelență.

Din această perspectivă, activitatea de audit public intern a resursei umane din cadrul instanțelor judecătorești (judecători, personal auxiliar de specialitate, informaticieni, funcționari publici, etc.) se realizează potrivit dreptului comun în materie de audit, respectiv potrivit Legii nr. 672/2002, privind auditul public intern, normă care se completează cu legislația secundară, potrivit specificului activităților auditate și care se elaborează de regulă la nivelul Ministerului Justiției, ca organ competent a efectua activitatea de audit public intern, prin departamentul de specialitate din cadrul său.

Sub acest aspect, auditarea resursei umane care desfășoară astfel de activități în cadrul instanțelor judecătorești nu ridică probleme deosebite, încadrându-se în contextul activităților de audit public intern al resurselor umane din celelalte instituții ale statului.

Spre deosebire de această procedură, auditarea resursei umane care desfășoară activitatea jurisdicțională (activitatea de înfăptuire a actului de justiție în mod nemijlocit), adică de soluționare a cauzelor deduse judecății aflate pe rolul instanțelor de judecată, consider că lucrurile se prezintă diferit.

Pe de o parte este important de menționat că activitatea de judecată pe care o desfășoară judecătorii poate fi supusă doar cenzurii instanțelor superioare de control judiciar, în limitele căilor de atac prevăzute de lege, neputând face obiectul unor verificări administrative a niciunui alt organ al statului, deoarece s-ar încălca, pe de o parte, prevederile art. 124 alin. 3 din Constituție, privind independența judecătorilor, iar pe de altă parte, s-ar încălca prevederile art. 1 alin. 4 din Constituție, privind separația puterilor în stat.

Cu toate acestea, în considerarea atribuțiilor pe care le are Consiliul Superior al Magistraturii, a fost elaborat de către Secția pentru judecători din cadrul acestuia, Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor, regulament aprobat prin HCSM 1113/2021 din 07.10.2021, regulament care prevede o procedură de evaluarea a calității activității pe care o desfășoară judecătorul în activitatea de judecată, evaluare care se face pe baza unor criterii care se vor a fi extrinseci actului de justiție, tocmai în scopul de a nu constitui o ingerință în actul de justiție.

Deși de principiu indicatorii de evaluare a activității judecătorilor, deci atât cel de eficiență a activității, cât cel de calitate, circumscriu, prin criteriile avute în vedere, elementele care ar putea duce la o bună evaluare a acestei activități, din păcate acești indicatori sunt priviți doar la nivel individual și au un rol preponderent doar în carierea judecătorului.

Consider că datele adunate în derularea acestor proceduri individuale de evaluare a activității judecătorilor ar putea fi centralizate într-o bază de date unitară la nivel națională, din care ulterior să poată fi vizualizate imagini de ansamblu a sistemului instanțelor judecătorești din diferite perspective și chiar o evoluție a acestui sistem în timp.

De asemenea, s-ar impune o mai atentă rafinare a criteriilor de evaluare a indicatorilor de performanță profesională a judecătorilor, în sensul găsirii unor criterii de raportare cât mai puțin dependente de alți factori care varianță în timp sau după locația geografică a instanței la care funcționează judecătorul evaluat.


[1] MARIN, Irinel. Auditul Resurselor Umane – funcție de bază a managementului resurselor umane. București: Revista Administrație și management public, nr.2, 2004, ISSN 1583-9583
[2] Idem.
[3] Idem.
[4] Disponibil aici
[5] Secțiunea 1 – Instanțele judecătorești, art. 124 – 130, face parte din Capitolul VI – Autoritatea Judecătorească, care la rândul ei e inclusă în Titlul III al Constituției – Autoritățile publice.
[6] Potrivit Constituției, Autoritatea judecătorească include Instanțele judecătorești, Ministerul public și Consiliul Superior al Magistraturii.
[7] Potrivit legii fundamentale, în România Autoritățile publice sunt Parlamentul, Președintele, Guvernul, Raporturile Parlamentului cu Guvernul, Administrația Publică și Autoritatea judecătorească.
[8] Art. 2 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea justiției
[9] Art. 2 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 – justiția se înfăptuiește de judecători în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți
[10] Cu titlu de exemplu se poate menționa art. 47 din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia, președinții instanțelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, și alte atribuții decât cele privind activitatea de judecată.
[11] Compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanțelor sunt registratura, grefa, arhiva, biroul de informare și relații publice, biblioteca, iar la curți de apel pot funcționa compartimente de documentare și de informatică juridică (art. 116 din Legea nr. 304/2004)
[12] Paza sediilor instanțelor judecătorești se asigură de Jandarmeria Română, prin structurile sale de specialitate, iar această activitate este coordonată de președintele instanței (art. 121 din Legea nr. 304/2004).
[13] Instanțele superioare au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic, care este subordonat președintelui instanței (art. 125 din Legea nr. 304/2004).
[14] Art. 5 – 87 din Regulamentul de ordine interioară
[15] Statutul judecătorilor este reglementa de Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor
[16] Art. 41 din Regulamentul de ordine interioară.
[17] JURISDÍCȚIE, jurisdicții, s. f. 1. Putere, competență de a judeca a unui judecător sau a unei instanțe. 2. Totalitatea instanțelor judecătorești de același grad. 3. Ansamblul organelor care au competența de a judeca pricini de aceeași categorie. 4. Teritoriu în care un judecător sau o instanță judecătorească își exercită puterea. – Din fr. juridiction, lat. Jurisdictio – sursa: DEX ’09 (2009)
[18] Capitolul III din Regulamentul de ordine interioară
[19] Art. 1 alin. 4 din Constituție: Statul se organizează potrivit principiului separației şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democrației constituționale.
[20] Art. 5 din Legea nr. 304/2004 – Ministerul Justiţiei asigură buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public.
[21] Disponibil aici
[22] Art. 4 din Regulamentul de evaluare.
[23] Art. 5 din Regulamentul de evaluare.
[24] Art. 5 alin. 3 din Regulamentul de evaluare.
[25] Art. 5 alin. 4 din Regulamentul de evaluare


Judecător Marius Peter, Curtea de Apel Alba Iulia

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.