
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 86 din 28 ianuarie 2022 au fost publicate Ordinul nr. 3.001/39/2021 privind aprobarea Metodologiei de alocare a nivelurilor de calificare pentru calificările de nivel 1-5 din Cadrul naţional al calificărilor și Ordinul nr. 3.001/39/2021 privind aprobarea Metodologiei de alocare a nivelurilor de calificare pentru calificările de nivel 1-5 din Cadrul naţional al calificărilor.
Astfel, prin Ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, se aprobă Metodologia de alocare a nivelurilor de calificare pentru calificările de nivel 1-5 din Cadrul naţional al calificărilor.
Prezenta metodologie se aplică în cazul în care se doreşte alocarea şi descrierea unui nivel de calificare pentru o calificare nouă sau revizuirea nivelului de calificare al unei calificări existente, în următoarele situaţii:
– calificării respective îi corespunde cel puţin o ocupaţie din Clasificarea ocupaţiilor din România şi există documentaţie aferentă de introducere a ocupaţiei;
– calificării respective îi corespunde cel puţin o ocupaţie din Clasificarea ocupaţiilor din România şi documentaţia aferentă de introducere a ocupaţiei nu există sau este incompletă.
Alocarea nivelurilor de calificare se face de către utilizatorii interesaţi prin intermediul descriptorilor de nivel, după următoarele criterii:
– cunoştinţe;
– abilităţi cognitive;
– aptitudini/abilităţi/competenţe;
– responsabilitate şi autonomie.
Intrare în vigoare: 28 ianuarie 2022
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill