« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Excepție de neconstituţionalitate respinsă ca inadmisibilă ref. neacordarea ajutorului cuvenit personalului cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare la trecerea în rezervă cu drept de pensie
28.01.2022 | JURIDICE.ro

Drept Timisoara
Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Dreptul securitatii sociale, Jurisprudență, Monitorul Oficial al României | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 87 din 28 ianuarie 2022 a fost publicată Decizia nr. 738/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasile Cotoc şi Lica Cotoc, de Dorel Sorin Kiss şi, respectiv, de Marian Potîrniche, în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni privind plata unor sume de bani reprezentând ajutorul stabilit în raport cu salariul funcţiei de bază avut în luna încetării raporturilor de serviciu, în funcţie de vechimea efectivă ca funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi la principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea legii.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, care au următorul cuprins:

„(1) În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.”

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reţine că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate dispun cu titlu general, pentru viitor, cu privire la suspendarea acordării ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, în perioada 2019-2021. Curtea reţine că ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost determinată de neacordarea ajutorului cuvenit personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare la trecerea în rezervă cu drept de pensie, în temeiul art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Pe fondul cauzei, acţiunea a fost respinsă ca prematur introdusă, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în perioada de suspendare a dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din Legea-cadru nr. 284/2010.

Curtea reţine că exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017 inclusiv, iar, ulterior, prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, a fost abrogată în mod expres Legea-cadru nr. 284/2010, fără ca drepturile de natura celor reglementate prin art. 20 alin. (1) şi (2) din acest din urmă act normativ să mai fie instituite prin legea nouă. Or, în contextul abrogării Legii-cadru nr. 284/2010 prin Legea-cadru nr. 153/2017, care nu mai stabileşte asemenea drepturi, legiuitorul optând pentru încetarea acordării, pentru viitor, a acestora, în cauză se pune problema aplicabilităţii în cauză a prevederilor art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care suspendă, pentru perioada 2019-2021, acordarea unor ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Textul de lege criticat nu are în vedere drepturile instituite prin Legea-cadru nr. 284/2010, aplicabilă, potrivit principiului tempus regit actum, litigiului în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum.

Curtea a stabilit că legătura cu soluţionarea cauzei „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului”. Din acest punct de vedere, prevederile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care suspendă pentru viitor, respectiv în perioada 2019-2021, acordarea unor drepturi de natura ajutoarelor sau indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, nu sunt aplicabile cauzei deduse soluţionării instanţei judecătoreşti, în condiţiile în care s-a solicitat acordarea unor drepturi de aceeaşi natură, instituite prin Legea-cadru nr. 284/2010 şi abrogate expres prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Totodată, Curtea mai reţine că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că aspectele ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice abilitate şi instanţele judecătoreşti excedează competenţei sale, deoarece nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.

Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea decide:
– Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate invocată.

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.