Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

Perioada de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare se aplică de la 1 februarie 2022. UPDATE: Perioada de acceptare nu se aplică minorilor. UPDATE: Publicare în JOUE
31.03.2022 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L-102 din 30 martie 2022 a fost publicat Regulamentul delegat (UE) 2022/503 al Comisiei din 29 martie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește scutirea minorilor de la perioada de acceptare a certificatelor de vaccinare eliberate în formatul certificatului digital al UE privind COVID.

Intrare în vigoare: 31 martie 2022

***

Marți, 29 martie 2022, Comisia Europenă a adoptat norme noi privind certificatul de vaccinare în temeiul Regulamentului privind certificatul digital al UE privind COVID, potrivit unui comunicat.

Noile norme îi scutesc pe minori de la perioada de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare în urma seriei de vaccinare primară. Prin urmare, perioada standard de acceptare va fi limitată în cazul persoanelor în vârstă de cel puțin 18 ani.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție: „Unul dintre cele mai mari avantaje ale certificatului digital al UE privind COVID este flexibilitatea cu care se adaptează la noile circumstanțe. În urma discuțiilor cu experți din domeniul sănătății publice din statele membre, am decis că certificatele de vaccinare ale minorilor nu ar trebui să expire. Atunci când călătoresc, ei vor putea continua să utilizeze certificatul primit după seria de vaccinare primară”.

***

Începând de marți, 1 februarie 2022, încep să se aplice norme noi care prevăd o perioadă standard de acceptare de 270 de zile pentru certificatele digitale ale UE de vaccinare împotriva COVID-19 utilizate pentru călătoriile în interiorul UE, potrivit unui comunicat.

Astfel, statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare pentru o perioadă de 270 de zile (9 luni) de la finalizarea seriei de vaccinare primară. În cazul vaccinurilor cu doză unică, aceasta înseamnă 270 de zile de la prima și unica administrare. În cazul vaccinurilor cu două doze, aceasta înseamnă 270 de zile de la administrarea celei de a doua doze sau, pentru persoanele vindecate de COVID-19, 270 de zile de la prima și unica administrare, în funcție de strategia națională de vaccinare. Statele membre ar trebui să nu prevadă o perioadă de acceptare diferită pentru călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Perioada standard de acceptare nu se aplică certificatelor pentru dozele de rapel.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție: „Începând de mâine, va exista o normă la nivelul UE cu privire la durata de acceptare a certificatelor de vaccinare pentru seriile de vaccinare primară atunci când sunt utilizate în contextul călătoriilor transfrontaliere. Acest lucru reflectă scăderea puterii de protecție a vaccinului și subliniază importanța administrării unui rapel. Cu sprijinul experților din cadrul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și al Agenției Europene pentru Medicamente, Comisia va monitoriza îndeaproape dacă sunt necesare adaptări viitoare ale acestei norme.”

Aceste norme se aplică numai certificatelor de vaccinare utilizate în scopul călătoriilor în UE. Statele membre pot aplica norme diferite atunci când utilizează certificatul digital al UE privind COVID în context intern, dar sunt invitate să se alinieze la perioada de acceptare stabilită la nivelul UE.

Secţiuni: Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO