Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti
2 comentarii

Câteva aspecte privind adresarea unor cereri instanțelor de judecată prin înscris în formă electronică
02.02.2022 | Gabriel LEFTER

Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Opinii, Selected, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust
Gabriel Lefter

Gabriel Lefter

A crede în progres nu înseamnă să crezi că a avut loc un progres.

Prezenta analiză este prilejuită de publicarea[1] deciziei nr. 2325/04.11.2021 a Secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit – în contextul recunoaşterii posibilităţii scanării cererilor și transmiterii acestora prin poşta electronică, conform art. 199 alin. 1[2] – că este greşită o soluție de anulare a apelului pentru lipsa semnăturii olografe dacă cererea de apel a fost transmisă instanței în formă scanată, prin mijloace electronice, fiind îndeplinite condițiile prevăzute art. 470 în ceea ce privește semnătura apelantului.

În această pricină, instanţa supremă fusese învestită cu un recurs împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de apel[3] care admisese excepţia de nulitate (invocată din oficiu, iar la termenul de soluţionare a apelului reclamanţii nu au fost prezenţi) şi anulase cererea de apel depusă în formă scanată pentru lipsa semnăturii olografe.

În esenţă, a Înalta Curte a reţinut prin această decizie[4] că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 14 alin. 5 raportat la art. 196 alin. 2, în sensul că, la termenul când a fost pusă în discuţia părţilor excepţia de nulitate a apelului, invocându-se lipsa semnăturii olografe în original, instanţa de apel nu a procedat la înştiinţarea prin citaţie a reclamanţilor „în legătură cu acest aspect”; apoi, instanţa de recurs a reţinut că, în apel, au fost interpretate în mod eronat prevederile art. 199 atât timp cât aceste prevederi permit transmiterea cererilor sub formă scanată, prin poşta electronică, instanţa de apel a făcând o confuzie în ce priveşte actul ce poartă semnătura originală şi forma de transmitere a acestuia.

Examinarea deciziei nr. 2325/04.11.2021 Î.C.C.J. implică cercetarea a două aspecte: 1) procedura de constatare a nulității cererii potrivit art. 196 alin. 2; şi 2) procedura de adresare a unor cereri instanțelor de judecată în altă modalitate decât depunerea personal sau prin reprezentant, ori expedierea prin poştă sau curier.

1. Cu privire la procedura de constatare a nulității cererii potrivit art. 196 alin. 2, textul are un conţinut foarte clar din care reiese că lipsa semnăturii din cererea de chemare în judecată[5] se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe astfel: a) dacă la termenul la care se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte, acesta va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie; b) dacă reclamantul este prezent în instanţă la termenul la care se invocă lipsa de semnătură, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.

Având în vedere condiţia de formă a cererii de apel impusă de art. 470 alin. 1 lit. e) şi alin. 3, conform cu care, sub sancţiunea nulităţii, cererea de apel trebuie să cuprindă semnătura apelantului[6], aplicarea corespunzătoare a art. 196 alin. 2[7] în această etapă procesuală înseamnă, pe de o parte, că lipsa semnăturii poate fi complinită în tot cursul judecăţii în faţa instanţei de apel şi, pe de altă parte, dacă se invocă lipsa de semnătură, apelantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor[8], fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie, iar în cazul în care apelantul este prezent în instanţă, acesta trebuie să semneze chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea cererii de apel.

Semnătura este un element esenţial al tuturor cererilor adresate instanţei (cererea de chemare în judecată – art. 196 alin. 1, cererea de recurs – art. 486 alin. 1 lit. e şi orice cerere, indiferent de obiectul ei – art. 148 alin. 1) şi face dovada identităţii autorului ei şi a însuşirii conţinutului cererii de către acesta[9], doar o cerere de apel semnată putând atesta voinţa neîndoielnică a apelantului de a critica hotărârea şi de a se judeca într-o nouă fază a procesului civil[10].

Rolul semnăturii este conferit de art. 268 alin. 1 care, deşi se referă la dovada cu înscrisuri şi la puterea probatorie a acestora, fiind singurul text legal ce vizează acest subiect, este de aplicabilitate generală[11]. Astfel, semnătura de pe cererea de apel face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care a semnat-o cu privire la conţinutul acesteia[12]; când instanța de judecată, are îndoieli asupra manifestării de voință a părții în privința unei cereri formulate pe cale electronică, are obligația citării părții pentru a semna cererea conform dispozițiilor legale, fără a avea posibilitatea neluării în seamă a înscrisului în format electronic, justificat de lipsa semnăturii[13].

Art. 196 alin. 2 obligă instanţa de apel care observă că cererea de apel (sau motivele de apel[14]) nu este semnată să pună în vedere apelantului prezent obligaţia de a semna cererea sub sancţiunea nulităţii sau, când acesta lipseşte, să îl citeze cu menţiunea expresă (inclusă în citaţie conform art. 157 lit. g) că apelatul este obligat să semneze cererea de apel la termenul fixat.

În privinţa procedurii de invocare a acestei excepţii, art. 196 alin. 2 prevede reguli simple[15], textul lăsând să se înţeleagă că lipsa semnăturii ar putea fi complinită doar prin semnarea cererii de la dosarul de apel în şedinţă publică; cu toate acestea practica[16] a acceptat că acest neajuns ar putea fi remediat şi prin trimiterea instanţei unui alt exemplar al cererii de apel care să poarte şi semnătura părţii[17].

Deşi textul este foarte clar, impunând existenţa unei semnături pe cererea adresată instanţei, ar fi de analizat dacă nu s-ar putea acorda calificarea ca fiind acte de însuşire a căii de atac, informe din această privință, a altor manifestări de voinţă ale părţii care nu lasă nici un dubiu cu privire la aspectul aproprierii căii de atac nesemnate. Spre exemplu, partea care nu a semnat apelul, deşi a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul comunicat de instanţă, îşi exprimă în acest mod (este adevărat, nu în unica formă acceptată de lege) intenţia sa evidentă de a continua judecata inform declanşată[18].

Totuşi, instanţele[19] nu şi-au pus această problemă, în situaţia în care apelantul nu se prezintă la chemarea instanţei, dar a depus o cerere în care solicită judecata în lipsă şi în care arată că a plătit taxa judiciară de timbru, anexând dovada; altă instanţă[20] a procedat la anularea apelului pentru lipsa semnăturii deşi, până la pronunțarea pe această excepţie, partea formulase în mod regulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar care, în temeiul dovezilor produse, a şi fost admisă sub forma reducerii taxei judiciare de timbru şi a eşalonării plăţii taxei astfel reduse[21].

În privinţa înștiințării părţii pentru a semna apelul, practica[22] a relevat că expedierea unei adrese apelantului în etapă a „regularizării” apelului este fără eficienţă atunci când partea nu se conformează acesteia, pe de o parte pentru că art. 196 al. 2 vorbeşte expres despre „înştiinţarea prin citaţie”, act de procedura cu un conţinut determinat (art. 157), motiv pentru care adresa prin care se comunică „lipsurile” conform art. 471 alin. 3 nu poate valora citaţie.

Apoi, conform art. 153, instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori sau prezentat; de aceea, chiar dacă prin adresa emisă conform art. 471 al. 3, instanţa a învederat inexistenţa semnăturii şi obligaţia de a complini această omisiune, deoarece în etapa apelului nu este posibilă aplicarea prin analogie a art. 200 şi anularea cererii de apel, instanţa este obligată să fixeze termen pentru judecarea cererii informe, iar în citaţiile emise pentru aceasta să reitereze obligaţia semnării apellui[23].

Cu toate acestea, nu se poate ignora împrejurarea că, pentru judecata în prima instanță, primul filtru de verificare a legalității introducerii cererii de chemare în judecată este cel reglementat de art. 200, care exclude citaţia ca act procedural de înștiințare a părţii în privinţa deficienţelor cererii; apoi, în mod evident, art. 196 alin. 2 are în vedere ipoteza invocării lipsei semnăturii în cursul judecăţii, când singurul act de chemare a reclamantului în faţa instanţei este citaţia.

De aceea, ca şi în cazul regularizării cererii de chemare în judecată conform art. 200, dacă în procedura de pregătire a apelului se constată lipsa semnăturii şi se solicita apelatului complinirea acestei deficiențe, adresa de informare emisă conform 471 este o notificare valabilă a obligaţiei ce incumbă părţii, iar împreună cu citaţia pentru primul termen, creează cadrul legalei anulări a căii de atac în lipsa conformării exigentelor instanţei de control judiciar[24].

Revenind la decizia nr. 2325/04.11.2021 a Î.C.C.J. se observă că instanţa supremă a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 14 alin. 5 raportat la art. 196 alin. 2, în sensul că la termenul la care s-a pronunțat decizia recurată, reclamanţii nu au fost prezenţi, iar cum instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţie lipsa semnăturii, aceştia trebuiau înştiinţaţi prin citaţie în legătură cu acest aspect, iar instanţa de apel nu a procedat în acest fel.

Din perspectiva celor arătate vizând procedura anulării cererilor părţilor pentru lipsa semnăturii conform art. 196 alin. 2, decizia Înaltei Curţi ar trebui să fie corectă.

Apoi, dacă soluţia de casare era justă, era superfluă statuarea instanţei de recurs şi asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute art. 470 în ceea ce privește semnătura în cererea de apel transmisă instanței în formă scanată, prin mijloace electronice pentru că, intervenind casarea pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 (nu rezultă dacă recurentul şi-a întemeiat cale sa extraordinară de atac pe aceste dispoziții, nici dacă instanţa a analizat decizia instanţei de apel din perspectiva acestui motiv de casare, însă acesta era singurul temei al art. 488 în care criticile recurentului puteau fi încadrate) prin raportare la procedura de anulare a cererii de apel, casarea şi trimiterea la rejudecare viza actul procedural lovit de nulitate şi, în temeiul 179 alin. 3, şi toate actele de procedură următoare, care nu puteau avea o existenţă de sine stătătoare; în plus, fiind în analiză chestiunea prealabilă a legalității procedurii de discutare a excepţiei împreună cu soluţia dată excepţiei de instanţa de apel, aplicarea prin asemănare a soluţiei din art. 248 alin. 1, ar fi trebuit să facă inutilă cercetarea problemei lipsei semnăturii (care reprezenta aici „fondul cauzei”).

Acesta însemna că, statuând asupra nelegalei discutări a excepţiei de nulitate a cererii de apel pentru lipsa semnăturii şi reţinând că au încălcate dispoziţiile art. 14 alin. 5 raportat la art. 196 alin. 2, prin efectul legii, decizia controlată era şi ea lovită de nulitate, astfel că instanţa de recurs nu mai era nevoită să tranşeze şi chestiunea necesităţii unei semnături a părţii pe cererea de apel trimisă prin poşta electronică în forma scanată.

Dar, lectura deciziei nr. 405/A-C/05.10.2020 a Curții de Apel Piteşti secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal relevă faptul că instanţa, prealabil punerii în discuţie a excepţiei de nulitate, a constatat „că nu s-a semnat olograf cererea de apel, deşi apelanţii-reclamanţi au fost citaţi cu această menţiune”, după ce apelanţii fuseseră citaţi cu menţiunea „veţi semna olograf, în original, cererea de apel depusă la dosar, sau veţi trimite cererea semnată olograf, în original, ori semnătură electronică, în condiţiile Legii nr.455/2001, sub sancţiunea anulării”.

De aceea este greu de înţeles de ce Înalta Curte a reţinut că punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a excepţiei de nulitate a apelului pentru lipsa semnăturii olografe în original, cu reclamanţii nefiind prezenţi la acel termen „s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor din Codul de procedură civilă, sub mai multe aspecte”.

Faptul că „reclamanţii având angajat un apărător ales, care, din motive de sănătate, nu a putut fi prezent în instanţă la termenul din 5 octombrie 2020” nu poate conduce la constatarea nelegalității modului în care a fost discutată în şedinţă publică excepţia de nulitate a cererii de apel, cât timp apelanţii nu au cerut amânarea judecăţii în temeiul art. 222 alin. 1 (imposibilitatea de prezentare a avocatului ales şi justificarea motivelor s-au făcut direct în faţa instanţei de recurs) şi, aşa cum s-a arătat, chiar fuseseră citaţi cu indicarea obligației ce le revenea şi a sancțiunii care intervine în caz de neconformare.

2. Cu privire la procedura de adresare a unor cereri instanțelor de judecată în altă modalitate decât depunerea acestora personal sau prin reprezentant ori expedierea prin poştă sau curier, trebuie arătat că, într-adevăr, art. 199 cu denumirea marginală înregistrarea cererii, prevede că cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare[25].

Textul este consacrat operațiunilor administrative de înregistrare a cererii de chemare în judecată[26], posibilitatea depunerii cererii de chemare in judecată prin fax[27] sau scanată şi transmisă prin posta electronică ori prin înscris electronic fiind reglementată de legiuitor ca o facilitate pentru reclamant ce nu poate înlătura obligațiile stabilite de lege în sarcina lui cu privire la legala sesizare a instanţei prin depunerea cererii şi anexelor în formă scrisă şi în numărul de exemplare pentru comunicare[28].

De aceea, în cazul în care cererea de apel şi motivele de apel au fost comunicate instanţei prin fax sau prin poştă electronică se păstrează neschimbată obligaţia apelantului de a depune cererea de apel şi înscrisurile alăturate acesteia în forma materială, scrisă impusă de art. 148 alin. 1[29].

Astfel, art. 148 alin. 2 stipulează expres că cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

Textul este o evoluţie a dispoziţiilor art. 82 C. pr. civ. 1865 şi a susţinerilor tradiţionale ale literaturii juridice (care indicau ca fiind prima condiţie a actului de procedură cerinţa formei scrise, acceptând că numeroase acte juridice – văzute ca operaţii juridice – pot fi făcute şi verbal în faţa completului[30]) care sunt preluate în art. 148 alin. 1 şi alin. 4, consacrate expres şi îmbogățite cu o nouă modalitate de adresare către instanţe prin înscris în formă electronică.

Aşadar, ca excepţie de la forma scrisă este permisă formularea cererilor (iar în temeiul art. 148 alin. 3 şi a susţinerilor, apărărilor sau a concluziilor părţilor ori a altor acte de procedură[31]) adresate instanţelor judecătoreşti prin înscris în formă electronică când este îndeplinită singura cerinţă prevăzută de lege „dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege” – se subînțelege, pentru acest tip de înscris, respectiv prevederile art. 4 pct.2 şi art. 5 din Legea nr. 455/2001[32].

Acest texte stipulează că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, fiind asimilat cu înscrisul sub semnătură privată, în ceea ce privește condițiile și efectele sale.

Trebuie remarcat aceea că nici art. 199 şi nici art. 94 din H.C.S.M. nr. 1375/2015 privind Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti[33] nu urmăresc o modificare implicită a art. 148 alin. 2 privind cerinţele de valabilitate a cererilor adresate instanțelor prin instituirea unor condiţii mai uşoare pentru cererile de chemare în judecată (art. 199) sau actele de sesizare a instanţei (art. 94 din R.O.I.J.) care ar putea fi considerat valabile nu doar atunci când au forma scrisă şi forma înscrisului electronic[34], ci şi forma copiei scanate sau copiei trimise prin fax.

De aceea, deşi art. 199 alin. 1 şi art. 148 alin. 2 permit comunicarea cererii de apel şi prin fax[35] sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică (şi acesta, desigur, transmis prin poştă electronică[36]), dacă cererea nu respectă condiţiile art. 267 şi 268 alin. 2 adică dacă în ataşamentul poştei electronice este orice altceva în afara înscrisului în formă electronică, partea este obligată să îl depună şi în formă scrisă.

Astfel, instanțele[37] au stabilit că cererea de apel a transmisă tribunalului prin e-mail ca ataşament al unui mesaj electronic în format .pdf (Portable Document Format) nu reprezintă, în original şi cu semnătura titularului şi, chiar dacă fișierul a fost imprimat de serviciile auxiliare ale primei instanțe și atașat în format de hârtie la dosarul cauzei înaintat curții de apel, documentul adresat instanţei cuprinde o semnătura de pe o reproducere (de tip fotografic) a documentului original.

În aceste condiţii, o instanţă a anulat apelul pentru lipsa semnăturii constatând că cererea de apel cu care a fost învestită nu valorează înscris în formă electronică în sensul Legii nr. 455/2001, pentru lipsa semnăturii electronice, deoarece semnătură fotocopiată (sau, în cazul acesta, rezultată din imprimarea unui document în format .pdf) nu îndeplinește cerința semnăturii cuprinsă în art.148 alin.1 teza I coroborat cu alin. 2[38], iar apelantul nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile de a semna cererea de apel aflată la dosar sau de a depune unui exemplar semnat în original al aceleiași cereri.

S-a mai stabilit[39] că art. 199 reglementează modul în care poate fi expediată la instanţa de judecată cererea de chemare în judecată, anume prin poştă, curier, prin înscris în formă electronică, prin fax sau scanată şi transmisă prin poşta electronică, în această ultimă modalitate la dosar fiind depusă copia, iar nu exemplarul original, acesta rămânând la transmiţător. În cazul în care partea transmite instanţei cererile în format electronic, existenţa semnăturii scanate a semnatarului nu este suficientă prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 455/2001, prin care se stabileşte regimul juridic al semnăturii electronice şi al înscrisurilor în format electronic, semnătura unei persoane neputând fi realizată decât prin semnarea efectivă de către aceasta a cererii, realizarea impresiunii imaginii semnăturii prin imprimarea acesteia neputând fi considerată semnătură, ci imaginea sa[40].

Mai trebuie făcută o distincţie care, deşi în noul cod de procedură civilă este realizată foarte clar, în practică[41] sau doctrină[42] a produs confuzii.

Astfel, codul vorbeşte despre „înscrisurile pe suport informatic” – art. 265 şi art. 282-284 – şi „înscrisurile în formă electronică” – art. 267.

Înscrisul pe suport informatic ar putea fi definit ca documentul care nu este făcut în formă electronică, care reproduce date ale unui act juridic pe suport informatic și care îndeplinește cumulativ condiția inteligibilității și pe cea a prezentării de suficiente garanții de credibilitate în privința conținutului și a semnăturii persoanei de la care emană[43]; înscrisul pe suport informatic a mai fost definit ca document (înregistrări video sau audio ori în formă scrisă) ale cărui date sunt redate pe un diferite suporturi precum casete, CD DVD, memory stick, hard extern[44].

După cum s-a arătat[45] sursa neclarității dintre „înscrisurile pe suport informatic” şi „înscrisurile în formă electronică” o reprezintă faptul că înscrisurile în formă electronică sunt întotdeauna şi stocate pe suport informatic; de aceea, art. 282 C. pr. civ., se referă la documentul de pe suportul informatic ce va instrumentul probator al actului juridic reprodus pe acest suport.

Astfel cum a subliniat şi Î.C.C.J.[46], distincţia este importantă pentru că numai înscrisurile în formă electronică sunt supuse dispoziţiilor Legii speciale nr. 455/2001 privind semnătura electronică. În ceea ce priveşte înscrisul pe suport informatic (ca tip de înscris lipsit de suport material, care conţine date şi informaţii cu privire la un act juridic, dar care nu beneficiază de semnătură electronică) este de remarcat că prin art. 266 s-a instituit principiul egalităţii de tratament între înscrisurile pe suport hârtie şi înscrisurile pe suport informatic.

Pornind de la definiţia legală din art. 282 şi având în vedre şi dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 910/2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă ce are ca scop stabilirea unui cadru juridic pentru „documentele electronice” (definite ca orice conţinut stocat în format electronic, în special sub formă de text sau de înregistrare sonoră, vizuală sau audiovizuală) va rezulta că o copie scanată (operație care permite trecerea datelor dintr-un document de hârtie pe un alt document în format digital în urma căreia se produce ca rezultat o imagine digitală ) a unui act juridic care nu a fost încheiat în formă electronică potrivit Legii nr. 455/2001, deşi este „înscris pe suport informatic” nu este „înscris în formă electronică”.

De aceea, indiferent de concluziile doctrinare privind forţa probantă a înscrisurilor pe suport electronic/informatic (art. 265 şi art. 282-284 care vizează părţile unui raport juridic de drept material, iar nu părţile unui raport juridic de drept procesual), cum art. 148 alin. 2 permite formularea cererilor adresate doar prin înscris în formă electronică, nu şi prin „înscris pe suport informatic”, o instanţă nu este legal învestită prin comunicarea prin email a unei cereri scanate[47].

De altfel, s-a stabilit prin Decizia nr. 34/2016, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă (par. 114), că documentul PDF reprezintă doar o copie a documentului emis în formă clasică[48] (pe suport hârtie), astfel că nici semnătura care a fost scanată odată cu restul înscrisului care nu s-a materializat în formă electronică potrivit dispoziţiilor legii speciale nu valorează originalul semnăturii părţii[49].

Din perspectiva acestor lămuriri conceptuale revenirea la considerentele deciziei nr. 2325/04.11.2021 Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt de natură să  a stârni o mare și neașteptată surprindere: se afirmă că cererea de apel cuprinde semnătura părţilor, cât timp dispoziţiile art. 199 alin. 1 permit transmiterea cererilor sub formă scanată, prin poşta electronică, instanţa de apel făcând confuzie în ce priveşte actul ce poartă semnătura originală şi forma de transmitere a acestuia, textul de lege arătat mai sus permiţând depunerea nu doar a documentului olograf ci şi a formei scanate, transmis prin mijloacele electronice, această din urmă cale neconfundându-se cu înscrisul în formă electronică[50].

Acesta pentru că, aşa cum a stabilit chiar Înalta Curte, scanarea şi transmiterea prin poşta electronică a cererii de chemare în judecată, are ca rezultat depunerea la dosar a unei copii, iar nu a exemplarului original, acesta rămânând la transmiţător[51].

În realitate, aşa cum rezultă şi din Deciziile nr. 34/2017 şi nr. 45/2020 ale Înaltei Curţi de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 199 împreună cu art. 182 și art. 183 (în special în urma modificării acestui articol prin Legea nr. 310/2018), reflectă intenţia legiuitorului de a nu reglementa în mod diferit consecinţele juridice ale depunerii actelor de procedură prin fax sau e-mail faţă de cazurile transmiterii actelor de procedură prin poştă şi curierat (desigur, în deciziile citate, din perspectiva datei şi orei la care se consideră împlinite termenele procedurale, dar principiul care a fost afirmat se aplică tuturor aspectelor depunerii cererilor la instanţe).

De aceea, cum art. 199 reglementează modul de „înregistrare” în evidenţele instanţei a actelor de procedură, faptul că partea a expediat cererea printr-unul din modurile permise de lege şi ale căror efecte sunt asimilate celui depunerii personal la registratură, nu are consecinţa ex re a recunoașterii valabilității actului urmare a simplei utilizări a postei electronice: aşa cum în situaţiile depunerii cererilor personal la registratură sau ale transmiterii lor prin poştă şi curierat se poate ivi cazul lipsei semnăturii acestora, la fel de firesc este ca, şi în cazul trimeterii actelor de procedură prin fax sau e-mail, să se poată pune în discuţie lipsa semnăturii autorului actului de procedură.

Trebuie concluzionat că se poate pune problema existenţei semnăturii pe cererea de apel trimisă instanţei în formă scanată prin posta electronică conform art. 199 pentru că, indiferent de forma în care cererea de apel este expediată instanţei aceasta are obligaţia constituirii dosarului cauzei în formă materială, astfel că şi cererea care reprezintă actul de învestire al instanţei de control judiciar, trebuie să aibă o formă materială.

Astfel, deşi se permite expedierea către instanţă a unor documente în format electronic, legiuitorul român menține procesul civil în epoca de piatră a justiţiei electronice care înseamnă nu numai utilizarea e-mail-ului, ci mai ales depunerea cererilor online, furnizarea de informații părţilor online, utilizarea video-audierilor și a video-conferințelor, urmărirea online a înregistrărilor și a parcursului unei cauze, precum și posibilitatea judecătorilor de a avea acces la informațiile dosarului pe cale electronică.

Deşi Ministerul Justiţiei are drept scop declarat implementarea aplicaţiei unice Dosarul Electronic (care să fie utilizată la toate instanţele din ţară, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie)[52], prin faptul că se urmăreşte doar crearea premiselor ca orice justiţiabil să primească şi să depună acte în format electronic, precum şi să-şi consulte dosarul, în lipsa unor modificări legislative obligatorii, Dosarul Electronic Naţional nu va rămâne decât o tentativă de accesibilizare a serviciului public al justiţiei, fără mari consecinţe asupra modului în care se desfăşoară judecata procesului civil, în esenţă, acelaşi de la 1865 – într-un timp în care se desfiinţa munca obligatorie a țăranilor pe moşiile boierilor (claca) şi se instituia obligativitatea învățământului primar.

Printre multele aspecte pe care procedura civilă ar trebui să le stabilească expres – şi prin care autoritățile judiciare (instanţe, M.J., C.S.M.) şi toţi cei implicați în actul de justiţie (în special avocaţii), trebuie să construiască principiul comunicării electronice justițiabil-instanță – este şi stabilirea la nivel de soluţie legală exprimată clar, care să nu lase niciun fel de îndoială, a condiţiilor în care folosirea mijloacelor de comunicare electronică a actelor de procedură valorează semnătură[53].

Astfel, în codul de procedură francez există un titlu dedicat comunicărilor în formă electronică (articolele 7481 până la 7489) care permite folosirea acestei modalități de comunicare (la tribunalele judiciare – din data de 01.01.2020 – şi în apel este obligatorie, sub sancţiunea inadmisibilității care se invocă din oficiu – art. 850 şi art. 9301 C.pr. civ. fr.) prin intermediul unor mijloace tehnice care trebuie să garanteze, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului Justiției, siguranţa identificării părților, integritatea documentelor transmise, securitatea și confidențialitatea schimburilor, conservarea transmisiilor efectuate şi permite stabilirea cu certitudine a datei trimiterii şi cea a recepţiei de către destinatar – art. 7486 alin. 1 C.pr. civ. fr.[54].

Legea stabileşte că identificarea efectuată, în timpul transmiterii prin mijloace electronice, conform acestor mijloace echivalează cu semnarea actelor pe care părțile, procurorul sau auxiliarii justiției care asistă sau reprezintă părțile le depun la instanţe identificarea efectuată, în timpul transmiterii prin mijloace electronice, conform metodelor prevăzute la primul paragraf – art. 7486 alin. 2 C.pr. civ. fr.

De aceea, doar în prezenta unor dispoziţii legale exprese se poate considera – astfel cum a reţinut şi ICCJ în decizia comentată[55] – că cererile semnate şi apoi scanate şi transmise instanţelor prin poşta electronică să aibă regimul unor cereri semnate în original.

Legiuitorul are un drum lung de parcurs care poate fi scurtat prin preluarea experiențelor altor state (în Franţa introducerea obligativității comunicării electronice la prima instanţă s-a realiza la 15 ani de la reglementarea acestei modalităţi de comunicare).

Dar, dacă nu se face un prim pas[56], oricât de iminentă ar părea informatizarea actului de justiţie (deja, s-au pierdut 10 ani de la intrarea in vigoare a noul cod de procedură civilă a cărei singură cucerire a fost posibilitatea sesizării instanţelor de judecată şi prin fax, prin transmiterea cererii scanate prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică) nu se va trece niciodată de la accesul la hotărâri și monitorizarea desfășurării proceselor online la desfășurarea de proceduri online în fața instanțelor judecătorești, comunicarea electronică între părți, instanțe și autorități, transmiterea electronică a documentelor și utilizarea audierilor și a conferințelor audio și video şi la dezvoltarea şi implementarea unor soluții digitale pentru întreaga procedură judiciară.

Dacă pentru accesul la hotărâri și monitorizarea desfășurării proceselor online instanțele au luat-o înaintea autorităților judiciare (prin folosirea unor programe ca Infodosar, TDS etc.) atingându-și repede limitele posibilităților lor de acţiune, digitalizarea procedurilor judiciare, care începe cu transmiterea electronică a cererilor de învestire a instanţelor, nu se poate face fără o intervenţie coerentă a legislativului care trebuie să reglementeze nu doar soliţii juridico-tehnice dar şi să garanteze securitatea cibernetică și respectarea legislației privind protecția vieții private și privind protecția datelor personale.

În acest context, apreciem soluţia Î.C.C.J. din decizia analizată nu doar greşită din perspectiv dispoziţiilor legale (art. 148 alin. 2, art. 199), dar şi inoportună din perspectiva imperativelor de protecție jurisdicțională completă şi efectivă ce trebuie realizată prin mijloacele justiţiei electronice – iar înlăturarea cerinţei semnăturii electronice a documentelor trimise prin posta electronică nu creşte accesul la justiţie tot aşa cum înlăturarea cerinţei semnăturii olografe din cererile depuse personal sau prin reprezentant nu creşte accesul la justiţie.


[1] Pe https://www.juridice.ro/764121/iccj-apel-scanat-trimis-pe-e-mail.html
[2] Brevitatis causa, în cuprinsul lucrării, toate referinţele la texte fără indicarea actului normativ vor privi Noul Cod de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015
[3] Decizia nr. 405/A-C/05.10.2020 a Curții  de Apel Piteşti secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal publicată pe aici.
[4] Publicată in extenso aici
[5] Trebuie arătat că procedura se aplică tuturor acelor de procedură ale părţilor adresate instanţelor pentru care cerinţa semnăturii este obligatorie: o completare a cererii de chemare în judecată – decizia civilă nr. 2108/26.06.2018, Curtea de Apel Pitești secția I civilă publicată aici (atrage atenţia în această cauză situaţia că partea a depus cererea inițială purtând semnătura sa olografă, însă nu şi o cerere semnată de completare a acesteia – ambele acte de procedură au fost înaintate prin poșta electronică, la finalul lor menționându-se că ar fi semnate electronic); o întâmpinaresentința civilă nr. 439/24.06.2014, Tribunalul Călărași secția civilă publicată aici; la adoptarea cestei soluţii instanţa a avut în vedere că nu se poate stabili legătura dintre pârât și expeditorul întâmpinării către instanță (prin poșta electronică), iar pârâtul nu a fost prezent la instanță, pentru a se stabili dacă acesta își însușește întâmpinarea depusă la dosar; o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru – decizia civilă nr. 512/A/28.10.2015, Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, publicată aici.
[6] A se vedea pe larg G. Lefter Apelul în procesul civil, editura Hamangiu 2021, p. 71-90 şi urm. Cu permisiunea editurii, câteva din ideile din această lucrare au fost reluate în acest articol.
[7] Transpunerea în practică a prevederilor art. 196 alin. 2 permite ca lipsa semnăturii din cuprinsul cererii de apel să poată fi acoperită în tot cursul judecăţii în faţa instanţei de control judiciar.
Însă, dacă neregularitatea vizează cererea de chemare în judecată, iar lipsa semnăturii acesteia este invocată ca motiv de apel, partea nu o mai poate „acoperi” direct în faţa instanţei de apel (la fel cum nu poate remedia decăderea constatată de prima instanţă din proba cu expertiză pentru nedepunerea onorariului), astfel că nulitatea cererii nu poate fi remediată; pentru o soluţie greşită prin care s-a apreciat că lipsa semnăturii nu poate fi invocata ca excepție de ordine publică direct în calea de atac a apelului, a se vedea Tribunalul București secția a III-a civilă, decizia civilă nr. 57/A/17.01.2014, publicată aici.
Deşi subscriem de pe deplin „Punctului culminant” şi „Deznodământului” din eseul O notă de subsol… verde – sau despre interpretarea juridică – sau despre cum buturuga mică răstoarnă carul mare
Ioana Tripon, (lectura textului a amintit de opinia lui R. Nureyev despre inspiraţie şi tehnică), apreciem că nici una dintre soluţiile propuse la finalul Desfășurării acţiunii (acoperirea nulității cererii de chemare în judecată nesemnate, prin chiar faptul pronunţării sentinţei, respectiv aplicabilitatea şi în apel sau recurs a dispoziţiile relative la posibilitatea acoperirii acestei nulităţi la primul termen următor invocării, prin aplicarea dispoziţiilor art. 196 coroborate cu cele ale art. 482 sau art. 494, după caz) nu poate fi primită, contravenind regimului nulităţii actelor de procedură.
Astfel, existenţa în cererea de chemare în judecată unor elemente considerate esenţiale depășește interesul privat al pârâtului (G. Boroi, M Stancu, Drept Procesual civil, ed. Hamangiu, 2015 p. 330, nota 1…întâmplător, autorii notei sediţioase…), fără semnătură cererea de chemare în judecată fiind ca şi inexistentă (I. Leş, D. Ghiţă, Tratat de drept procesual civil, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, ed. Universul Juridic, Bucureşti 2020, vol. I, p. 472) şi, de aceea, sancţiunea aplicabilă este nulitatea absolută [Ghe. Florea în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coordonatori), F. A. Baias, V. Belegante, T. C. Briciu, C. C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ştefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuţa, G.-L. Zidaru Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I – art. 1-526, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, vol. I, p. 714], care poate fi invocată de în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel (e.g., situaţia art. 160 alin. 3 când celelalte părţi decât partea nelegal citată care lipseşte, pot invoca neregularitatea privind procedura de citare a acesteia numai la termenul la care ea s-a produs).
De aceea, în special prin raportare la 82 alin. 2 şi art. 420 alin. 3, acoperirea nulității cererii de chemare în judecată nesemnate, prin chiar faptul pronunţării sentinţei (într-o formulare care se apropie de art. 178 alin. 3 lit. b) este exclusă, o astfel de înlăturare a cauzei de nulitate absolută fiind inadmisibilă (totuşi, se poate recunoaşte situaţie în care ar interveni decăderea celui interesat din dreptul de a invoca nulitatea cererii de chemare în judecată în temeiul art. 178 alin. 5 care se referă la „toate cauzele de nulitate”).
Apoi, aplicarea dispoziţiilor art. 196 în apel sau recurs cu privire la posibilitatea semnării cererii de chemare în judecată în controlul judiciar nu este acceptabilă de spiritul art. 177 care permite îndreptarea neregularităţilor actului de procedură doar în etapa procedurală în care aceste acte s-au întocmit, pentru că vorbind despre posibilitatea înlăturării vătămării fără anularea actului, textul se referă – indirect, dar absolut indubitabil – la judecătorul în faţa căruia actului de procedură este realizat.
Astfel, cum este neîndoios că, apelantul nu poate preciza că își însușește cererea de chemare în judecată anulată pentru lipsa semnăturii lui prin apelul formulat, o astfel de manifestare de voinţă exprimată exclusiv prin conţinutul căii de atac împotriva acestei dezlegări neputând produce nici un efect, pentru similitudine de situaţie, regula de la art.196 alin.2 teza I care instituie o limitare implicită a intervalului în care se poate complini cerinţa semnării unei cereri de chemare în judecată trebuie să i se aplice reclamantului devenit intimat în apelul adversarului şi atunci când această neregularitate este invocată de pârât direct prin cererea de apel.
[8] Dacă instanţa şi-a îndeplinit în mod legal obligaţia de a învedera părţii îndatoririle ce îi revin, când a fost strigată în ordinea listei pricina, nu se poate considera că refuzul instanței de „a lăsa dosarul la a doua strigare” încalcă dreptul de acces la justiție, dreptul la apărare și la un proces echitabil dacă partea a avut la dispoziţie o perioadă de 3 luni pentru a se conforma solicitărilor legitime ale instanţei – Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia civilă nr. 1199A/ 24.09.2021 publicată aici.
[9] Ghe. Florea, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 711. În practică s-au ivit situaţii în care, fiind citate de instanță cu menţiunea semnării cererii, părțile au învederat instanţei că nu înțeleg să semneze apelurile, că cererile nu au fost formulate de ele şi că nu și le însușesc (Tribunalul Brăila Secția I Civilă, decizia civilă nr. 749/02.11.2015, publicată aici); sau situații în care partea prezentă la şedinţa de judecată, a refuzat semnarea cererii de recurs – Î.C.C.J. secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4784/16.10.2019 publicată aici.
[10] I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 634, G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, ed. Hamangiu, 2013, p. 707. Jurisprudenţa (sentința civilă nr.491/04.11.2015 a Judecătoriei Babadag, nepublicată, definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Tulcea, Secția Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia civilă nr. 203/02.03.2016 publicată aici) arată că semnătura trebuie să fie situată la sfârșitul cererii pentru a avea semnificația faptului că este atestat întregul său conținut. Cerința legală privitoare la semnătură nu este îndeplinită în ipoteza în care, la sfârșitul cererii, este dactilografiat numele și prenumele reclamantului, fără însă a fi aplicată și semnătura sa, aspect care se regăsea în cauză.
[11] M. Fodor în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p. 898, I. Leş. op cit., p. 414
[12] Aceasta este şi explicația pentru care se apreciază că „excepția nulității determinată de nesemnarea apelului primează, astfel că nu se mai impune a se analiza aspectele ce vizează timbrarea apelului” (Tribunalul Brăila – Secția I Civilă, decizia civilă nr. 492/18.05.2017 publicată aici), instanţa trebuind să se asigure că actul de învestire aparține persoanei căreia îi este atribuit şi abia apoi să impună acelei părţi obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru; ducând la capăt acest raționament, instanţa nu ar fi trebuit să soluţioneze cererea acordare a unui ajutor public judiciar cu privire la taxa judiciară de timbru pentru că, în temeiul art. 179 alin. 2, chestiunea pendinte referitoare la nulitatea apelului, putând avea consecinţe şi asupra cererii întemeiate pe O.U.G. nr. 51/2008, trebuia dezlegată cu prioritate.
[13] Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie decizia nr. 140/11.05.2020 publicată aici; apreciem că obligaţia instanţei de a se asigura că cererea este semnată (în speţă era în discuție o solicitare de judecarea a cauzei şi în lipsă) incumbă instanţei în baza dispoziţiilor art. 148 alin. 1 şi art. 196 alin. 2, iar nu in temeiul art. 148 alin. 5 care se referă la imposibilitatea semnării cererii din orice motive, altele decât acelea în care nesemnarea este consecinţa unei manifestări de voinţă neechivoce de voinţă (I. Leş, op. cit. p. 249).
[14] Pentru identitate de raţiune, cum cerinţa semnăturii este obligaţie pentru orice act adresat instanţei (art. 148 alin. 1) şi, deci, şi pentru memoriul separat conţinând motivele de apel, se poate pronunţa nulitatea motivării apelului distinctă de cererea de declarare a apelului, tot prin aplicarea art. 196 alin. 2, care constituie dreptul comun pentru orice situaţie în care se constată lipsa semnăturii, iar consecinţa anulării motivelor de apel va fi constatarea că apelul este nemotivat ceea ce va atrage incidenţa art. 476 alin. 2.
De aceea, în mod evident greșit a procedat o altă instanţă (Tribunalul Dolj, Secția I Civilă, decizia civilă nr. 548/ 23.03.2015 publicată aici) care a anulat cererea de apel, deşi lipsa semnăturii se constatase doar în raport cu motivele de apel. Este incontestabil că, în principiu, sancţiunea nulităţii vizează numai actul întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale şi, doar în mod excepţional – în condiţiile limitative ale art. 179 alin. 3 -, şi valabilitatea actelor subsecvente este afectată (iar niciodată a actelor anterioare); astfel (în contextul în care nu există o dispoziţie similară art. 489 în materia apelului), constatarea nulităţii cererii conţinând motivele de apel va avea drept unică consecință doar calificarea apelului ca fiind nemotivat, instanţa fiind obligată să analizeze cale de atac prin prisma art. 476 alin. 2.
[15] Chiar şi aşa, unele instanţe (Tribunalul Suceava, Secția I Civilă, decizia nr. 1067/10.09.2015 publicată aici), au refuzat – evident, greşit – amânarea judecăţii pentru complinirea cerinţei semnării apelului, deşi excepţia nulității fusese invocată de instanţă din oficiu la termenul la care s-a cerut amânarea pentru acest motiv. În speţă, apreciem că se impunea anularea cererii de apel în temeiul art. 82 alin. 1 pentru lipsa calităţii de reprezentant a avocatului care a acţionat fără mandat, iar nu constatarea nulităţii apelului care, formal, avea o semnătură, însă nu aparţinea părţii şi nici unui împuternicit al acesteia.
[16] Spre exemplu, Tribunalul Dolj, Secția I Civilă, decizia nr. 176/04.04.2014 publicată aici; Judecătoria Babadag prin sentința civilă nr.491/04.11.2015, anterior citată, a arătat că precizările depuse prin fax, prin care partea aduce la cunoștință că își însușește plângerea contravențională nu echivalează cu suplinirea lipsei semnăturii de pe cererea introductivă de instanță.
[17] Astfel cum a stabilit spre exemplu Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, decizia civilă nr. 2659/A/23.06.2016, publicată aici.
[18] A se vedea I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1177/26.05.2021 publicată aici prin care s-a reţinut că demersul de complinire a obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru reprezintă o manifestare neechivocă a părţi cu privire la intenţia sa de continuare a demersului judiciar, iar nu de desistare, prin nesemnarea cererii de apel.
Soluția rezultând din această decizie este una excepţională (chiar instanţa supremă o analizează prin „circumstanțele specifice ale cauzei”), impusă de situația particulară în care se găsea apelantul: ulterior recepţionării citaţiei emise pentru termenul din 11.11.2020 la care avea obligaţie semnării cererii de apel, la data de 18.10.2020, pârâtul a fost încarcerat, ca urmare a punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale, astfel că în intervalul 18.10.2020-11.11.2020, când a fost soluţionat apelul, pârâtul s-a aflat într-o situaţie care l-a pus în imposibilitate absolută de a mai putea să complinească vreuna dintre obligaţiile procesuale ce îi reveneau în calitate de apelant, inclusiv cea referitoare la semnarea cererii de apel (este discutabil caracterul „absolut” la tuturor obligaţiilor reţinut de instanţa supremă din moment ce, în ciuda situaţiei în care incomode în care se găsea partea, totuşi acesta a achitat – prin avocat – taxa judiciară de timbru).
De aceea, în orice alte împrejurări în care nu se poate considera că anularea cererilor părţii pentru lipsa semnăturii – care este esenţială pentru valabilitatea oricărui act de procedură – nu ar reprezenta o aplicare acceptabilă a sancţiunilor procedurale, ci un formalism excesiv de natură să încalce caracterul concret și efectiv al dreptului de acces la o instanță, condiţia semnării cereri de apel nu poate fi reputată ca împlinită prin realizarea de către parte a unui alt act de procedură din care să rezulte „voința sa de a-și însuși apelul” sau o „manifestare neechivocă a părţii cu privire la intenţia sa de continuare a demersului judiciar, iar nu de desistare, prin nesemnarea cererii de apel”.
Acesta pentru că teoria actelor de procedură civilă impune ca şi condiţie generală a valabilității acestor acte aceea ca actul de procedură să relateze în chiar conţinutul sau faptul că au fost îndeplinite cerinţele legii (I. Leş, D. Ghiţă, op. cit., p. 310,) ceea ce înseamnă că nu pot fi completate cu probe extrinseci – alte înscrisuri, martori prezumţii – (G. Boroi, M Stancu op. cit., p. 268). De asemenea, excepţia de la această regulă, principiul echipolenţei sau echivalenţei în aplicarea căruia un act de procedură poate fi substituit cu un alt act de procedură care să producă acelaşi efect, nu este incidentă în cauză, pentru că principiul echipolenței presupune o prevedere legală expresă (cum este cea din art. 184 alin. 2) şi, fiind o excepţie de la regula enunţată, este de strictă interpretare şi aplicare.
Acestea sunt motivele pentru care apreciem corectă o soluţie (Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, decizia civilă nr. 1150/A/01.04.2015 publicată aici) prin care s-a menţinut o hotărâre de anulare a unei cereri de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, apreciindu-se că depunerea unei „cereri precizatoare” semnate (care cuprindea numai o indicare a temeiului de drept) nu echivalează cu semnarea cererii introductive, „singura modalitate procedurală de înlăturare a acestei sancțiuni fiind semnarea cererii de titularul acesteia sau de reprezentantul legal sau convențional”.
Considerăm justă concluzia instanţei care, deși ar putea părea cam formalistă, este în concordanță cu regimul nulităţilor procedurale conform cu care nulitatea constituie o sancţiune incidentă în cazul nesocotirii regulilor pentru desfăşurarea procesului civil, iar nu doar o condiţiilor de validitate ale unui act procedural (I. Leş, op. cit., p. 277). De aici, concluzia (idem, p. 287) că îndreptarea neregularităților actelor de procedură se poate realiza prin refacerea – înlocuirea actului viciat cu unul nou care să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de lege – sau prin remedierea viciilor constatate – recondiţionarea actelor de procedură prin completare, modificare sau rectificare. De aceea, în lipsa unor astfel de situaţii – care presupun fie un nou act de procedură cu conţinut identic dar – spre diferenţă de cel verificat de instanţă – şi semnat de parte, fie un act de procedură distinct, suplimentar celui susceptibil de nulitate, dar prin care să fie îndeplinită cerinţa instituită pentru valabilitatea actului iniţial -, sancţiunea nulității nu poate fi evitată.
[19] Tribunalul Dolj, decizia nr. 176/04.04.2014, anterior citată.
[20] Tribunalul Iași, Secția I Civilă, decizia civilă nr. 1031/03.09.2015, publicată aici.
[21] Apreciem că existenţa neregularităţii lipsei semnăturii împiedica instanţa să soluționeze alte aspecte precum calificarea căii de atac sau rezolvarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar vizând obligația de plată a taxei judiciare de timbru
[22] Tribunalul Brăila Secția I Civilă, decizia civilă nr. 749/02.11.2015 anterior citată în care se arată că în procedura prealabilă, s-a acordat un termen pentru a se semna cererile de apel, iar în cursul cercetării judecătorești s-a acordat termen de judecată și s-a pus în vedere apelanților să semneze cererile sau, în cazul în care au acordat un mandat, să se facă dovada calității de reprezentat și să se semneze cererea de către mandatar, cerințe care nu au fost îndeplinite.
[23] A se vedea Tribunalul Iași secția II civilă-contencios administrativ și fiscal decizie nr. 79/18.01.2017 publicată aici care a rămas în pronunţare pe excepția nulității cererii de apel după ce a constatat că apelantul nu și-a îndeplinit obligația se a semna cererea de apel sau de a o depune în original dispusă prin adresa rezoluției dosarului și prin citația emisă.
[24] În acest sens şi Tribunalul Vrancea secția I civilă, sentința civilă nr. 109/10.03.2015 (definitivă prin neapelare) publicată aici.
[25] Dacă partea comunică instanţei cererea de chemare în judecată prin poştă electronică, ca ataşament al unui email pe care instanţa destinatară nu îl poate deschide, împrejurare care a şi fost comunicată părții, şi din acest motiv, nu poate înregistra conform art. 199 cererea, data sesizării instanţei se consideră data expedierii email-ului al cărui atașamentul a putut fi în cele din urmă deschis, iar nu data la care partea a depus cererea personal la instanță – Tribunalul Braşov secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 686/A/07.04.2017 publicată aici.
În acelaşi sens, dacă emailul care ar fi trebuit să conțină un ataşament intitulat „cerere de apel în dosarul …” dar care, din eroare, a fost expediat instanţei fără acest atașament valorează declaraţie ce apel – Curtea de Apel București – secția a V-a civilă decizia civilă nr.1121/A/15.09.2020 publicată aici instanţă care a apreciat că adresa pe care apelanta a trimis-o pe mail reprezintă de fapt o manifestare de voință în sensul formulării unui apel, iar faptul că respectivul print din mail nu poartă nici semnătură, nu cuprinde nici motivare sunt chestiuni care ține de regularizarea cererii de apel astfel că apelul așa cum a fost formulat a fost în termen.
[26] I. Leş. op cit. 2013 p. 333
[27] Aparat de telecomunicație care permite transmiterea prin telefon a unei reproduceri exacte – rezultat al scanării, care este o imagine de pe hârtie transformată într-o formă electronică – a unui text, inclusiv a unei semnături.
[28] G. Boroi, M Stancu op. cit. p. 330. În acelaşi sens, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale, sentinţa nr. 6685/08.12.2017 publicată aici, definitivă prin nerecurare.
Prevederile art. 148 alin. 2 puteau fi, astfel, utile unei apelante căreia i s-a recomandat repaos la pat şi care, pentru a nu pierde termenul foarte scurt de apel (de 3 zile de la pronunțare), putea să declare calea de atac fără a mai fi să fie nevoită să se deplaseze personal, fie prin înscris sub formă electronică, fie prin intermediul unui reprezentant – Tribunalul Bacău secția I civilă decizia civilă nr. 427/ 01.07.2015 publicată aici.
S-a mai reţinut că transmiterea cererii în formă scanată se poate face numai în scopul primirii de dată certă și pentru a facilita înregistrarea acesteia într-un timp care să permită păstrarea dreptului supus unor termene, urmând ca cererea, după înregistrare, să fie depusă în forma scrisă cerută de lege care să cuprindă semnătura olografă a celui care a formulat-o sau acesta să semneze olograf forma scanată înregistrată la dosar, în acord cu dispozițiile art. 268 Cod – Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, decizie nr. 192/20.01.2021 publicată aici.
[29] A se vedea pe larg, G. Lefter Apelul în procesul civil, subcapitolul Situaţia comunicării cererii de apel prin fax sau prin poştă electronică, pp. 233-237.
În acest sens şi Curtea de Apel București secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 1603/A/19.11.2020, publicată aici instanţă care a anulat cererea de apel scanată și transmisă prin poșta electronică, apreciind că dispozițiile art. 199 nu derogă de la condițiile de formă pe care orice cerere trebuie să le îndeplinească, semnătura fiind un element esențial al acestora. În consecință, înscrisul transmis în formă electronică (în modalitatea scanării și transmiterii prin poșta electronică la dosar fiind înaintată numai copia, iar nu exemplarul original, acesta rămânând în mod evident la transmițător) trebuie însușit prin atașarea unei semnături electronice extinse, în caz contrar partea având obligația de a înainta exemplarul original al cererii care conține semnătura realizată olograf.
[30] V.M. Ciobanu Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, editura Naţional, Bucureşti, 1997, vol. I, p. 457
[31] A se vedea, spre exemplu Tribunalul Ilfov, secția civilă, decizia nr. 4117/08.12. 2021, publicată aici care a făcut aplicarea acestor prevederi la o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată despre care s-a arătat că nu îndeplineşte condițiile prevăzute de lege (cererea a fost transmisă instanţei prin e-mail de către o persoana care nu are calitate procesuală în prezenta cauză, de la o altă adresă de poștă electronică decât cea indicată de reclamantă prin cererea introductivă).
[32] M Tăbârcă Drept procesual civil, vol. 4, ed. Universul Juridic Bucureşti, 2013 vol. I, p. 755, nota 1018, G. Boroi, M Stancu op. cit. p. 269.
[33] Care stipulează că actele de sesizare a instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS.
[34] Nu există posibilitatea formulării unor acte procedurale de sesizarea instanţei în formă orală – a se vedea Tribunalul Maramureș secția I civilă decizia civilă nr. 190/A/04.04.2018 publicată aici, instanţă care a apreciat că, regula în privința formei cererilor adresate instanței de judecată o reprezintă forma scrisă, iar prin excepție, numai în situațiile expres prevăzute de lege, cererile făcute în ședință se pot formula și oral, făcându-se mențiune despre aceasta în încheiere astfel că este lovită de nulitate o cerere de apel formulată oral în ședința publică în care instanţa a respins ca inadmisibilă o cererii de intervenție principală formulată de titulara unei cererii de intervenție în interes propriu.
[35] Când cererea de recurs a fost depusă prin fax, actului de procedură îi lipseşte semnătura părţii care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a semnăturii – Î.C.C.J. secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3070/18.10.2017 publicată aici.
De asemenea, s-a reţinut că cererea expediată prin fax nu poartă o semnătură ce îndeplinește condițiile legii, nefiind nici o semnătură olografă și nici nu poate a fi asimilată unei semnături electronice – Tribunalul Iași, secția II civilă-contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 533/25.03.2016 publicată aici.
În acelaşi sens, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 26/24.09.2020 publicată aici; subscriem opiniei instanţei care a apreciat că excepția de nulitate a cererii de apel pentru lipsa semnăturii trebuie analizată înaintea excepţiei privind inadmisibilitatea apelului însă reținerea în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității cererii de apel și, în subsidiar, asupra excepției inadmisibilității este greşită din perspectiva art. 248 alin. 1 şi alin. 2 care obligă instanța să se pronunţe (iar nu doar să realizeze o ordine de prioritate) asupra excepţiilor procesuale care fac inutilă, în tot sau în parte, soluționarea altor excepţii invocate simultan.
În cazul în care instanţa are de rezolvat incidente procedurale rezultând din lipsa semnăturii apelanților şi lipsa dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, va fi analizată cu prioritate excepția de nulitate a cererii de apel prin prisma nesemnării, semnătura având rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului (şi, adăugam noi, de asumare a tuturor obligaţiilor procesuale care se nasc din introducerea unei cereri la instanţă, inclusiv timbrarea) – Tribunalul Vâlcea – secția I civilă, decizia civilă nr. 42/A/21.01.2021 publicată aici.
[36] În doctrină [D.N. Teohari, în G. Boroi (coord.) Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. II. Art. 456-1134, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016., vol. I, p. 557], vorbindu-se despre cererea de chemare în judecată, se prezintă 5 procedee de comunicare ce ar fi conţinute de art. 199 alin. 1. Însă, înscrisul electronic nu poate fi comunicat decât prin poşta electronică căci, noţiunea „înscris electronic” din Legea nr. 455/2001 şi H.G. nr. 1295/2001, nu are sens în afara utilizării dispozitivelor şi aparatelor care funcţionează pe baza principiilor ştiinţei electronicii; de aceea, apreciem că art. 199 alin. 1 reglementează patru modalităţi distincte de transmitere, în scopul înregistrării, a cererii de apel dintre care una dintre modalităţile de transmitere a unui cereri, prin poşta electronică, are două alternative privind forma existenţei cererii care este transmisă astfel, scanată sau prin înscris în formă electronică.
[37] A se vedea în acest sens, Curtea de Apel București secția a IV-a civilă decizia civilă nr.953/A/18.09.2018 publicată aici.
[38] În sens opus, Î.C.C.J. secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 503/29.02.2021 publicată aici.
[39] Î.C.C.J. secţia I civilă, decizia nr. 1140/05.06.2019 publicată aici; în acelaşi sens, Tribunalul Buzău secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 950/ 01.07.2021 publicată aici.
[40] În acelaşi sens, Î.C.C.J. secţia I civilă, decizia nr. 520/07.03.2019 publicată aici. În decizie se consideră că, în lipsa semnăturii părţii, o cerere transmisă prin e-mail, privată de unul dintre elementele necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanţei de judecată; în acelaşi sens, Tribunalul Timiş  secția I-a (sic !) civilă, decizia civilă nr.1098/24.09.2019 publicată aici, care a reţinut că semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă iar în cazul semnăturii electronice, ea trebuie să cuprindă cerințele Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică.
[41] Î.C.C.J., în decizia nr. 503/29.02.2021 arată că o cerere scanată (inclusiv semnătura) transmisă prin e-mail, care nu poartă şi semnătura electronică (digitală) validă, ar fi o „cerere în format electronic”.
[42] A se vedea I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă, Comentarii pe articole, ed. Universul Juridic 2013, vol. I, p. 402 care la comentariul art. 282 dedicat înscrisurilor pe suport informatic vorbește despre înscrisul în formă electronică.
[43] G. Piperea, C. Antonache, P. Piperea, A. Dumitriu, I. Sorescu, M. Piperea, A. Rățoi, Codul de procedură civilă. Comentarii şi explicații., Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. 566.
[44] G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op. cit., p. 503; avem îndoieli că o casetă (o cutie de plastic în care se află o bandă magnetică rulată pe 2 bobine pe care este înregistrată informație audio în format analogic – unde neîntrerupte de o anumită amplitudine care ulterior erau transformate în sunete şi/sau imagini) ar putea fi calificat „suport informatic”.
[45] A. Rusu, Înscrisul pe suport informatic, publicat aici
[46] Par. 97-88, din Decizia nr. 7/2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
[47] Această concluzie vizează exclusiv actele de sesizare a instanţei (cereri introductive de instanţă), iar nu şi înscrisurile anexă acestora, cum greşit consideră unele instanţe – a se vedea, Tribunalul Bucureşti, secția a III-a civilă, decizia civilă nr.292/A/28.04.2020 publicată aici care a apreciat că nu poate fi admisă o cerere de încuviințare a executării silite dacă executorul judecătoresc (iar nu instanţa de executare) a fost sesizat printr-o cerere a creditorului urmăritor transmisă executorului judecătoresc prin mijloace electronice.
[48] În privinţa copiilor cererilor introductive de instanţă (multiplicare prin fotocopiere) s-a decis că o astfel de copie nu valorează exemplar al contestației semnat olograf şi, deci, nu respectată cerința legală privitoare la semnătură – Curtea de Apel Galaţi secția a II-a civilă, decizia civilă nr. 333/A/16.12.2020 publicată aici.
[49] Iar semnătura scanată nu este un înscris pe suport informatic – M. Fodor, Probele în procesul civil ed. Universul Juridic, 2021, p. 597.
[50] Indicarea, în motivarea deciziei, a nelegalității hotărârii recurate – care a fost pronunţată la 05.10.2020 – a aplicabilității, în epoca judecării apelului, a Legii nr. 114/2021 (poetic supranumită Legea justiţiei în vremea pandemiei) publicată în M. Of. la 29 aprilie 2021, este nu doar frapantă, ci una care anihilează orice intenţie de comentarii.
[51] Decizia nr. 1140/05.06.2019, anterior citată.
[52] A se vedea Mircea Ursuţa, Dosarul Electronic Naţional va trebui să fie utilizabil în întreaga ţară de la 1 ianuarie 2022; termenul a trecut fără ca această modalitate de comunicare bilaterală dintre părţi şi instanţe să se fi integrat în activitatea cotidiană a instanţelor.
[53] Chestiunea lipsei semnăturii electronice a actelor de procedură comunicate pe cale electronică nu este proprie sistemului judiciar român, fiind întâlnită şi în Franţa, spre exemplu, însă, acolo – spre diferență de alte meleaguri, unde progresul înseamnă doar ameliorarea (a se citi „revizuirea” farfuridiană) a ceea ce a fost, iar nu orientarea conştientă către ceea ce va fi –, Consiliul Naţional al Barourilor a solicitat adoptarea unei legi (Decretul nr. 2010-434) în temeiul căreia se consideră semnate cererile formulate pe cale electronică şi trimise instanţelor prin reţelele dedicate – RPVA şi RPVJ.
RPVA – Réseau Privé Virtuel Avocat a fost înființată în Franţa în anul 2007 ca urmare a unui acord dintre Ministrul Justiției și Consiliului Național al Barourilor privind comunicarea electronică între tribunalele de mare instanţă (de la 01.01.2020 redenumite tribunale judiciare; acestea reprezintă instanţele de drept comun cu competenţă în primă instanţă; în Franţa sunt 164 de tribunale judiciare ca instanţe de prim grad, deasupra cărora sunt 36 de curţi de apel ca al doilea grad de jurisdicţie) și avocați şi este, în esenţă, o legătură, o conexiune a avocaților la rețeaua instanţelor care permite avocaților care s-au înscris în Reţea să comunice cu instanţele şi între ei pe cale electronică într-o manieră sigură și să-și trimită reciproc acte de procedură; în materie civilă, rețeaua permite avocaților, în principal, să trimită și să primească cereri, căi de atac și alte acte de procedură, să consulte dosarele cauzei inclusiv registrele tribunalelor de mare instanţă și ale curților de apel.
RPVJ – Le Réseau privé virtuel justice este un sistem informatic care permite, pe de o parte, comunicarea între Ministerului Justiției și serviciile sale și facilitează gateway-uri [punct din rețea (un server sau chiar o rețea specială) care servește ca intrare într-o altă rețea] precum RPVA, site-urile instanțelor de judecată., servicii publice, ministere, jurnalul oficial, Légifrance și site-uri juridice; în materie civilă, rețeaua permite avocaților, în principal, să trimită și să primească cereri și acte procedurale, să consulte dosarele instanțelor şi registrele acestora.
[54] Codul judiciar belgian are un capitol referitor la comunicările electronice (art. 32 până la art. 32 quater3) prin care se stabileşte că notificările se fac electronic la adresa electronică judiciară care este definită ca o adresa de e-mail unică, atribuită de autoritatea competentă unei persoane fizice sau juridice; în lipsa unei adrese juridice electronice, comunicarea se poate face la adresa de alegere a domiciliului electronic, cu condiția ca destinatarul să fi fost de acord cu aceasta în mod expres şi prealabil, pentru fiecare comunicare, conform condițiilor stabilite prin decret regal, după consultarea Comisiei pentru protecția vieții private.
Codul judiciar prevede că orice notificare sau comunicare făcută de sau depusă la instanțe, ministerul public, servicii dependente de sistemul judiciar, inclusiv grefierii și parchetele sau alte servicii publice un avocat, executor judecătoresc sau notar sau altor servicii publice se poate face folosind sistemul informatic al Justiției desemnat de Rege; Regele stabilește condițiile utilizării acestui sistem informatic, confidențialitatea și eficacitatea comunicării fiind garantată; utilizarea sistemului informatic poate fi impusă autorităților, serviciilor sau celor menţionaţi anterior sau doar unora dintre ei după cum obligativitatea folosirii poate fi amânată cererea unor instituții și servicii.
[55] Şi cum se propune de lege ferenda în doctrină M. Ursuța Dosarul electronic național. Principii și consecințe juridice, Revista Dreptul nr. 12/2021 p. 144.
[56] Aceste vizează, în primul rând o schimbare de atitudine a practicienilor dreptului vizând potențialul noilor tehnologii care nu înseamnă doar înlocuirea plicului cu timbru cu poşta electronică, ci accesul la informațiile, documentele și actele dosarelor, trimiterea şi primirea actelor de procedură între toţi participanții la actul de justiţie dar, în acelaşi timp, respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, legalitatea şi egalitatea, dreptul la apărare, contradictorialitate, publicitatea şedinţelor de judecată,
Or, această schimbare de atitudine a practicienilor are ca situaţie premisă o conștientizare deplină a naturii şi utilității tehnologiei informaţie în procesul civil, astfel încât a schimbările așteptate în modul de gândire şi raționamentele a celor care consideră justiţia digitală nedemnă pentru persoana lor sau pentru actul de justiţie să se producă urmare a valorizării tuturor oportunităților oferite de digitalizare şi a asumării tuturor consecințelor sociale de facilitare și îmbunătățire a accesului cetățenilor la serviciul public al justiției.


Judecător dr. Gabriel Lefter

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti