Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 

CNSU propune prelungirea stării de alertă începând cu data de 7 februarie 2022. UPDATE: Publicare în Monitorul Oficial
04.02.2022 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională, Covid 19 Legal React, Dreptul sanatatii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 114 din 4 februarie 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Intrare în vigoare: 4 februarie 2022

***

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea nr. 7 din 3 februarie 2022 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Redăm mai jos textul integral:

HOTĂRÂRE nr. 7 din 03.02.2022
privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 01.02.2022, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției,

luând în considerare propunerile formulate în cadrul ședinței de lucru organizate în data de 29.01.2022 la sediul Guvernului României sub conducerea Primului Ministru și cu participarea reprezentanților Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne și Institutului Național de Sănătate Publică,

ținând cont de măsurile deja întreprinse la nivel național pentru creșterea capacității unităților sanitare în vederea acordării asistenței medicale de specialitate pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, inclusiv prin limitarea internărilor și intervențiilor medicale ce nu reprezintă urgențe de sănătate și transformarea unor unități sanitare în spitale dedicate tratamentului acestora,

în contextul necesității menținerii condițiilor socio–economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 17, art. 19, art. 21, art. 32 alin. (2), art. 37, art. 41, art. 42, art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) și n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare şi ale art. 2 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.02.2022.

Art. 2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 07.02.2022, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Art. 3 – Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ

:: Anexa

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti